2,653 matches
-
tronează câte o casă. Se deosebește prin faptul că are gard la uliță și este mai încăpătoare. Nu seamănă nici una cu cealaltă. Prin curțile caselor trebăluiesc rândașii sau câte un țigan rob. Acesta este semn că aceea este o casă boierească...Glasurile precupeților se întretaie în văzduh ca gâzele în zbor. Călugărul își pune mâna streașină la ochi și, arătându-mi o dugheană mai răsărită, mă întreabă: Vezi dugheana aceea? E a „Tofanei jupînesăi răposatului Ilie ce au fost spătar mare
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
dictează copilei nemaipomenitele ei secrete de magie albă și nici de altă natură - o pune să aștearnă pe hârtie scrisori către copiii săi, care își amintesc atât de rar de mama lor cea singură și oarbă. Cu moș Dumitrache, vătaful boieresc înzestrat cu bici din 12 șuvițe, ajungem la categoria personajelor malefice. Am amintit de activistul pângăritor de copile (cam neverosimil, totuși), iată-l și pe primul învățător. Alcoolic, își neglijează elevii și o sfârșește în închisoare, ajuns fiindcă, în calitate de primar
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
în țara Șinear, în casa dumnezeului său, lea pus în casa vistieriei dumnezeului său. 3. Împăratul a dat poruncă lui Așpenaz, căpetenia famenilor săi dregători să-i aducă vreo cîțiva din copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, 4. niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului, și pe care să-i învețe scrierea și limba Haldeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
cele aduse de mine, vom porni spre iazul din vale, care ne va fi gazdă toată ziua... Nu-ți fă griji că astăzi vei face post negru, fiindcă în grădina din poiană avem tot ce ne trebuie pentru un prânz boieresc. Nu uita să pui în desagă cărțile din sipet, pentru că... Bătrânul a lăsat vorba să plutească în aer ca o frunză tomnatecă desprinsă de pe ram. Pășim pe poteca pădurii fără să scoatem o vorbă. Doar când veverițele jucăușe - simțindune pașii
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
tipărească un rând de cărți bisericești: „Și de aceste cărți să să dea și pe la mănăstirile de țară și pe la mănăstirile grecești, fiindcă și acestea suptu păstoriia Mitropolii noastre să află, și pe la schituri, cum și pe la bisericile domnești și boierești”. Marii boieri merg până acolo încât stabilesc ca o carte să coste 10 lei: „De vreme ce ,... fiind lipsă aici în țară, s-au cumpărat tot câte 12 și 13 lei, care cărți să aducea de la łara Muntenească... Dar pentru ca să nu cadă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
un lucru, părinte, care nu-i unul oarecare și merită atenția noastră. Care-i acela? Apoi la 14 mai 1761 (7269) Ioan Theodor Calimah voievod a hotărât „ca oricâte cară s-ar sui în dealu la piatră; or domnești, or boierești, or mănăstirești, or neguțitorești sau ori a cui a fi, să aibă a lipăda de tot carul cu piatră câte o piatră de caru la bisărica ce va să se facă”. Despre ce biserică ar fi vorba? Păi nu-i
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
localitate, te lași, conform pactului, în voia neantului. Tolea Voinov va petrece la munte o săptămână plictisită. O așteptare confuză, somnolentă, care ezită să ia numele Irina. Vreme frumoasă, soarele scoate pădurea din cețuri, o aduce aproape, înnobilată, vechile vile boierești sunt la locul lor, chiar dacă infirme și umilite, dar semenii, semenii nostri... chipuri egale, gesturi moi, desperecheate. Somnolență putrezită, puturoasă, într-un uriaș butoi cu oțet vechi, de morcovi și bălegar... nu, nu suporta. Nici amintirile, nu, totul fusese altădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
la 8 ani, că nu există cluburi și stadioane și călătorii gratuite, ca în alte părți, că membrii noștri se adună seara în fața Asociației sau în curte. Ați văzut, e o curte imensă, clădirea asta a fost o mare casă boierească... Membrii umplu curtea în fiecare seară și bat cu picioarele în uși, până le sparg. Protest? Așa se cheamă? În felul ăsta violent și instantaneu?... E adevărat, sunt sensibili, sensibili, sigur că da... ar vrea să se vorbească și despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
închipuie-ți, încă în stare de surprize. Funcționarii sunt șocați, săracii, crede-mă. Șocați, parasiti, paralizați.“ Era într-o stare specială, se vedea: strănutatul. La fiecare câteva minute își înfunda adânc capul în reverul de blană al paltonului său vechi,boieresc, mâncat de molii. Scotea, de la rever, o marebatistă albă, un fel de șervet, pe care apoi îl reîmpăturea cu grijă și îl punea la loc, deși era evident că prea curând va avea din nou nevoie de el. „Unde mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pe Splaiul Independenței până la copacul cel mare (trebuie să-l știi, lângă Podul Cotroceni e chiar singurul copac fabulos pe chei, imemorial) nu găseam alt subiect de conversație mai spiritual decât casele de pe margine, cu o robustețe de case vechi boierești, dar lăsate într-o paragină jalnică, fără geamuri pe fațada de la stradă, cu reliefurile de pe aceeași fațadă mâncate, cu feroneria ruginită care probabil nici nu se mai deschide ca să intri din stradă în curte... Asupra monstrului vegetal îmi atrăsese și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de oameni se extaziau cu totul copleșiți de importanța momentului, ca și de noua formă de comunicare cu împărăția cerurilor. 3. Lumea nu era nici mai bună, nici mai rea. Ci altfel. PAGINĂ NOUĂ 2 Seara, la toate porțile caselor boierești se aprinseră deodată mari făclii. Copiii se porniră în cârduri spre inima Bucureștiului. Era seara lor, seara colindătorilor. Ulițele adormite, cu zăpada împinsă pe margini, se umplură de viață și lumină. Hăuleau flăcăii, râdeau fetișcanele, alergau masalagiii, zburau canafii colorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
înnebunea. Se foi pe fotoliul lui. Nu-și putea ierta că neglijase acest amănunt care l-ar fi putut propulsa în preajma ei cu mult înaintea celorlalți. Din păcate, acela nu era singurul buchet. Ca la un semnal, mai multe slugi boierești și ordonanțe de ofițeri ruși se înghesuiră și ele cu fel de fel de buchete spre aceeași ușă. Celebra primadonă și dănțuitoare a teatrului Sf. Dulceață din Londra tocmai își înfipsese dinții într-un corn mare, din care înfuleca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
al sufletului. Cele mai neînsemnate daruri erau încărcate de valoarea unei speranțe de fericire fără sfârșit. Nunta lor fusese o veritabilă nuntă în ceruri. Goală, înfășurată doar în cozile lungi de beteală scumpă, așa cum se cuvenea unei mirese de neam boieresc, i se încredințase, i se dăruise, i se abandonase plină de o încredere fără margini. După numai trei zile de la nunta lor, ieșise la iveală adevăratul Alecu, cel de dincolo de suspine și tăcere romantică, dincolo de blândețea aparentă a ochilor migdalați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ei. Mereu îi repeta: „Copilă dragă, nobilimea de la noi s-a închegat în paralel cu cea din țările vecine și din vestul Europei. Nu suntem cu nimic mai prejos”. Și de câte ori ascultase ea seara, înainte de culcare, povestea inițierii unui cocon boieresc! Mai întâi, făcând diverse servicii în casa altui boier, la fel ca pajii și scutierii, slujind apoi la Curte, pe lângă domn, și deprinzând rigoarea și caracterul unui veritabil cavaler. Este adevărat că, prin trecerea timpului, cu greu mai găseai un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe cei prezenți. Și Nicolae, cu lacrimi în ochi, cu emoție, recunoscu imediat îmbrățișarea părintelui său. Singura îmbrățișare posibilă a unui suflet de poet. După ce se îndepărtară, o liotă întreagă de copii sărmani năvăli peste slugile rămase ca să împartă coliva boierească, ornată cu o mare cruce din șiraguri dulci de perle argintii. Nicolae își adorase și încă își mai adora tatăl. Vorbea cu însuflețire, cu totul transfigurat de amintiri: ― În casa lui am trăit în plină vrajă. El o răspândea asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
el, se simte în largul lui. Plimbăreții de pe alei întorc capul după el - are o eleganță, o nonșalanță care nu se împletește cu gesturile pripite și stresate ale celor din jur. Ieșim din Cișmigiu. Îmi spune că e de spiță boierească, din neamul Beligrazilor. Îl mai cheamă și Abis-Uican. A scris o carte despre Vlad-Țepeș, pe care îl vede înrudit cu Beligrazii. Orice intelectual din diaspora, dacă nu a scris o carte despre marele trăgător în țeapă, își dorește, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Rămăsese într-o pereche de chiloți albi cu romburi roz. Pentru un savant de șaizeci de ani se ținea extrem de bine. Era corect proporționat, iar încheieturile îi erau fine. Doar capul enorm, ca o uriașă piatră cubică, distona cu trupul boieresc. - Dispariția androginilor, scârbiți de sub-specia care deviase din ei, mă face să mă-mbăt și să ies urlând pe străzile Parisului. Mă opresc în fața piramidei de la Louvru și țip până vin jandarmii să mă ducă acasă cu forța. A doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
dorit să-i aleagă o nevastă după placul lui, adică cu o zestre cel puțin egală. Tecla, însă, afară de nume și frumusețe, n-a avut avere. Era fiica președintelui Curții de apel din Craiova, Nicolae Postelnicu, vlăstarul unei vechi familii boierești, sărăcit de tot. Cu toate că moștenise virtuțile economice ale tatălui său, inclusiv zgârcenia, lui Victor îi plăcea să se mândrească, mai mult chiar decât cu experiențele agricole, cu biblioteca lui și cu colecția de pictură ce și-o înjghebase de câțiva
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Petre Petre o fi chiar de pe moșiile Iuga. Îi stătu pe limbă să întrebe pe artilerist dacă a auzit de un boier Grigore Iuga. Îi fu rușine de Mendelson, care ar putea crede că vrea să se laude cu cunoștințe boierești. ― Îți pare bine că scapi de oaste? întrebă apoi într-o doară. ― Rău nu mi-a fost nici la regiment, n-am ce mă plânge, zise Petre Petre domol și grav. Dar, de, tot mai bine-i acasă, că, vedeți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vede foarte bine satul Cantacuzu. Moșia de peste trei mii de pogoane, se zice c-ar fi fost cândva a Cantacu-zineștilor, dar azi e a unui căpitan de la Pitești, Lache Grădinaru... De altfel, pe aici, ori încotro te întorci, numai moșii boierești ai să vezi. Colo e Buta, mai încolo Negrași, pe urmă Zidurile, pe urmă Dumbrăveni... În Lespezi, îi mai arătă conacul lui Gogu, destul de întreținut, fiindcă el mai vine din când în când, adus de nevastă-sa, căreia îi place
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bătrâni străjuiau ca un front de ostași de gardă. Printr-o poartă deschisă, se vedea ograda cu clădirile pentru logofeți, argați și alți slujitori, cu grajduri, cotețe, hambare... Mai încolo, după vreo sută de pași, venea intrarea principală la casele boierești. Poarta era înaltă și largă, cu trei arcade de zid unite deasupra, într-o cușcă de porumbei. Intrând cu Titu, Grigore îi spuse cu o undă de tristețe: ― Acuma, ai să vezi ce-a fost în stare să facă iubirea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
întrebare, pe care totuși parcă nu îndrăznea s-o rostească. Acum, ca și când ar fi fost pe punctul să se despartă pentru totdeauna de lămuririle lui Grigore, întrebarea îl durea. O puse subit, cu privirea arzătoare. ― Mi-ai arătat atâtea moșii boierești, moșii peste moșii, mari și frumoase. Dar pământurile oamenilor unde sunt? Grigore Iuga tresări. Nu așteptase acuma întrebarea, deși, pe când îi explica, pe drum, în câteva rânduri, i-a fulgerat și lui prin minte și chiar s-a mirat că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și boierii le-au ținut, și le-au apărat de toate urgiile... ― Fii pe pace și fără grijă, că în curând și la noi va fi ca și dincolo! zise Grigore disprețuitor. Chiar azi mai bine de jumătate din moșiile boierești se află în mâinile tuturor veneticilor pe care numai dragostea de pământ nu se poate spune că-i doare. Ce va fi mâine, Dumnezeu știe, dar parcă tot mai folositor ar fi pentru țară dacă moșiile ar ajunge în mâinile
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
au purtat ș-atunci, încuviință moșneagul. Cine să le mai ție minte pe toate! Dar să știți, oameni buni, că boierii nu poftesc să vândă la oameni moșiile, că dacă or avea și oamenii pământul lor, cine să mai muncească boierescul? Cuvintele bătrânului împînziră o tăcere greoaie. Se auzeau de afară tropotele jucătorilor, scârțâitul viorilor și glasul lui Pantelimon Văduva chiuind năvalnic. După un răstimp apoi răsună, de la tejghea, strigătul cârciumarului către un ajutor duminical, băiat mare și prostănac: ― Băă, n-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mîngîindu-i pe furiș brațul gol rezemat pe speteaza fotoliului. Un mic restaurant de noapte, într-o străduță dosnică. Exterior modest. Înăuntru însă lumină orbitoare, lux căutat, atmosferă caldă, chelneri francezi pur-sînge și câteva atracții senzaționale. Patronul, om dintr-o familie boierească, cu nume distins, care și-a mâncat o avere imensă la Paris și din resturi a înjghebat localul de curând, ca să aibă o ocupație, își primește clienții personal și ceremonios ca un senior pe invitații săi la o recepție selectă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]