1,108 matches
-
imens, unde oamenii trăiesc Într-un fel de realitate virtuală și amenințătoare, și ai cărui șefi nu-ți mai plătesc pentru farfurii pentru că nu le mai vor clienții, și atunci Îți vine ideea să faci păpuși din lut, șase, măscăriciul, bufonul, infirmiera, eschimosul, mandarinul și asirianul cu barbă, Al căror nume se repetă de atîtea ori, Încît pentru prima oară de cînd Îl citesc pe maestru am Început să casc, sărind paragrafe Întregi, se auzi glasul de bas al lui Șapte-Sori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
de la capăt, ca un Sisif canin. Înghesuie nuca dedesubt, temeinic. Mișu Negrițoiu ar fi mai bun la acoperit. Vîntul intervine diabolic și i-o dezgroapă iarăși. Dulăul urlă a deznădejde. Rîdem de el amîndouă. Îi deschid ușa, hohotind. Vino-ncoa, bufonule, îl cheamă Șichy. Rîdeți grămadă, 'ștele voastre de muieri, mîrîie cîinele la proastele alea două care se hlizesc degeaba. Și prinde o molie, să se facă util. Bravo, Tano! îl încurajez cu un fursec. Nu-l vrea, îndărătnicul. Continuăm să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
dat din belșug cu Ô Sauvage, after-shave-ul lui Iordan. Holda se comporta ca o codoașă: absenta îndelung sau arunca fraze cu dublu înțeles. N-a putut să-și revendice de pe urma mea nici un avantaj-serviciu. A ratat ocazia. "Cadoul" era un satyr bufon de onix (l-am refuzat) sau Leandru însuși. Nu s-a consolat cu paharul de Pastis. Am reușit să mi-l fac ostil pe veci. Tare i-aș fi înfipt Ioanei Holda, în burta aia de balenă, una dintre săgețile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
formă de narcisism destul de decentă și de reținută. Beavis și Butt-Head, Rush Limbaugh și alte figuri notabile ale culturii media contemporane din Statele Unite se consideră experți, dar sînt ignoranți în sensul antiintelectualismului american tradițional. Aceste personaje sînt, în fond, niște bufoni, uneori amuzînd, adesea jignind, și care, conform sindromului clasic de narcisism sînt nesiguri și agresivi. Ei își ascund acest vid și această senzație de insecuritate sub masca unor durități verbale, a agresivității și a încercărilor de a atrage atenția. Ei
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
intersecției dintre copilărie și moarte: Un tren expres de tinichea/ O gară mică de carton/ A ruginit de nostalgie/ Și-un călător liliputan/ În vagonaș a adormit/ Și calul blând de lemn vopsit/ Încet, în gândul lui nechează/ Și plânge-amar bufonul mut/ Decoloratul arlechin". Trecute prin oglindă, în "țara de carton și vată" în care teatrul înlocuiește viața, și păpușile mor, asemeni copiilor, iar spectacolul funerar, un joc mecanic al unor "ființe mici", anunță vag alienarea, dezarticularea și absurdul din teatrul
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Să mergem mai departe. O întreagă serie de mimetisme, de jocuri de imitație au o funcție analogă. Clovnul și cine nu este clovn într-un moment sau altul al existenței sale? metamorfozează o situație tensionată, tragică chiar, în situație comică. Bufonul înșeală cenzura. Pe un ton glumeț, el proferează adevăruri pe care curtenii nu îndrăznesc nici măcar să le murmure. Dintr-o trăsătură crudă de condei, uneori rizibilă, caricatura reproduce o idee sau un personaj de care nimeni nu și-ar putea
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
celui menit să îndrepte greșelile. Prea bun cunoscător al împietririi inimilor ambițioase și a uscăciunii rațiunii lor, el știe că deținerea exclusivă a puterii, înconjurat de o orchestră de aclamații în care nu se mai aude nici măcar scîrțîitul arcușului unui bufon, tolerat de monarh, nu predispune nici la dreptate, nici la respectarea valorilor. Este însă convins că nevoile psihologice ale maselor nu sînt cele atribuite lor, iar Moise este oglinda în care acestea pot întrezări ce sînt de fapt. Pentru cel
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
centrală. Nu lipsește umorul acid și, uneori, ludic, dar nu fără tâlc (manifestat prin introducerea în partitura unor personaje a unor jocuri de cuvinte ori verbigerații hazliu versificate, cu înțeles ambiguu, dar, la o decriptare mai atentă, revelator, ca la bufonii lui Shakespeare). Ceea ce este însă în primul rând caracteristic pentru modul de a proceda al scriitorului este postura de observator. O serie de romane (Lupii la stână, 1978, Sita lui Mamona, 1980, Întoarcerea fiilor risipitori, 1982, Oaspeții bătrânului Catul, 1984
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285368_a_286697]
-
de noi, pentru că încearcă să ne imite, să fie normali și nu reușesc; H. de-aia urmează fantoma, fiindcă e la granița dintre normalitate și nebunie; spectacolul trebuie să aibă multă comedie: Hamlet, Polonius, Groparii, Osric, au multă comedie, sînt bufoni, sînt ca viața, care nu se desfășoară pe un singur plan; piesa nu e lirică, nici filosofică: are valoare de krimi horror și comedie; Ofelia trebuie scoasă din puritatea în care-a fost jucată: ea și prințul au trăit împreună
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
compasiune, chiar dacă pe urmă schimba vorba. Acești solarieni 19, deci, la care te tot referi, iubite fra' Tommaso, sunt chiar așa de nemaipomeniți? Chiar așa, domnule Baron; fapt e că ei folosesc, și-aici Tommaso își schimba glasul ca un bufon, numai ce sunt în stare să călărească, o lance, două pistoale de cea mai bună calitate, cu țeava subțiată, ce vin de hac oricăror armuri, și-n plus au și o spadă lungă. Alții poartă o bâtă, ăștia sunt baza
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
vorbe cu un părinte, un fiu sau cu nevasta. Tommaso îi povesti lui Abraham că a primit poruncă să-l denunțe, dar acesta nu păru să pună la inimă, mai mult chiar, râse, râse cu lacrimi "de soiul ăla de bufoni", acestea fură cuvintele lui, "ce nu știau ce-nsemna viața și voiau să se ocupe de religie și de moarte". Nu-ți pasă că voiau să mă facă să te dau pe mâna Inchiziției. Și ce probe ar avea în contra mea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
urmei, explicabilă prin circumstanțe, piesa lui Weiss risca să fie explozivă în măsura în care dezvăluia eșecul supravegherii acolo unde totul miza pe resursele ei coercitive. Desigur, aceasta presupune plonjarea în delir, în nebunie, dar Hamlet, pentru a acționa, nu îmbracă oare haina bufonului? În Est, opera lui Weiss nu putea decât să îngrijoreze puterea instalată, căci ea dezvăluia un adevăr: la un moment dat, nimic nu mai poate ține în frâu pofta de revoltă; ea sfârșește prin a deborda cadrele impuse și prin
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
restructurări dramatice a scenei. Astfel realizăm că diferențierea funcției compoziționale împarte aglomerarea celor cinci personaje în două grupuri distincte. Cei doi băieți ocupă mijlocul, fiind astfel separați de grupul lateral al celor trei - o separare având drept punct de sprijin bufonul masiv care întoarce spatele perechii din centru și completează trioul din stânga. Această reorganizare ne oferă trei centri principali: băieții în mijloc, cele trei personaje din stânga și femeia din dreapta. Din punct de vedere dinamic, se creează o curioasă tensiune prin contradicția
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dinspre stânga spre dreapta cu ajutorul unui puternic vector excentric. El este purtat de curba generală a capetelor și de direcția privirii tuturor personajelor, mai puțin a unuia. Atât de puternic este acest vector, încât trebuie neutralizat de figura greoaie a bufonului. Factorul lateral al celor cinci personaje în picioare indică o săgeată îndreptată înspre femeia așezată; aceasta însă nu reprezintă țelul final. Ea participă la orientarea către dreapta și, prin urmare, reprezintă doar o stație pe drumul către un obiectiv neclar
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
din "Libertatea de-a trage cu pușca": "Doamne, ce zile curate,/ Doamne ce respect putea să-ncapă/ în vocile noastre de puțoi cu glasu-n schimbare" ("Bruscă vorbire"). "Necuvintele" vin cu o problematică cunoscută: raportarea insului la arhetip, identificarea cu divinul ("Bufonul și moartea"), "inscripție nedefinită". Se receptează universul cu toate simțurile, dar mai ales ochiul este organul teribil, care simbolizează conștiința și pe retina căruia se mișcă un întreg univers. Ochiul întoarce lucrurile spre interior, le dezbracă de materie; ochiul, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
În cazul lui Ahile din Iliada, sau În cel al personajelor in tragediile antice (Aiax, Hercule, Oreste, etc.Ă. Nebunul este imaginea tragică a damnatului care, Împotrivindu-se voinței zeilor, primește pedeapsa nebuniei. bă Nebunul ca personaj comic, sub Înfățișarea bufonului, apare În Renaștere și, odată cu acesta, apare și nebunia, ca „personaj critic”, care arată și comentează defectele caracteriale ale oamenilor, având prin acest rol de caricaturizare o funcție de catharsis social. Însuși Nebunul, ca personaj comic are aspectul unei caricaturi umane
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Îl Împinge la acte de imoralitate, la suicid sau la crimă. Toate cele trei tipuri prezentate mai sus sunt stigmatizate fizic, pentru a se sublinia amoralitatea lor. Acestea sunt personaje „la vedere”, care circulă prin cetate sub diferite Înfățișări: monstrul, bufonul, clovnul, cerșetorul, infirmul, prostituata, etc. Începând Însă din secolul al XIX-lea imagologia nebunului se schimbă odată cu „medicalizarea” nebuniei. dă Nebunul ca bolnav psihic este ultima formă imagologică a nebuniei. Medicalizarea nebuniei și transformarea ei În boală psihică, va aduna
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
ale celor două epoci, mai pregnant în cele ale începutului de secol. Prima dovadă semnificativă o constituie numărul mare de publicații umoristice, unele de lungă durată: „Zeflemeaua”, „Furnica”, „Țivil-Cazon”, „Belgia Orientului”, „Fusta”, „Krik-krak”, „Praștia”, „Rîsul”, „Epigrama” (București), „Șandramaua” (Iași), „Tiriplici”, „Bufonul” (Craiova), „Praftorița și pișcătura” (Ploiești), „Răcnetul Constanței”, „Bomba Brăilei”, „Tifla” (Galați), „Caraghiosul” (Tulcea), „Gurița Bîrladului”, „Taci și rabdă” (Huși), „Pacostea amorezaților” (Turnu Severin) etc. A doua dovadă o reprezintă lista, mult mai bogată decît în trecut, a autorilor de cărți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
fi asimilate de cineva a cărui minte e dominată de prejudecata că ,,adevărata muncă’’ e șoferia: Pe vremea războiului din Iugoslavia am fost acolo cu camionul...’’ Avea ,,5 bucăți’’. Mie însă, chiar și cînd atinge lucruri grave, Sechelariu îmi pare bufon (prin ,,manera’’ abuzivă de a se autoevidenția și prin judecățile pe care le sloboade) și o sursă de comic de limbaj. Totuși, într-o zi, cineva va trebui să i explice (Ovidiu Genaru, de pildă, care acceptînd să-i facă
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cuvînt, amorul nu-i amor și frumusețea e inscripția unui otel". Și tot acolo: Ce să mai continuăm, Doamnă, o comedie pe care D-ta ai știut s-o joci bine, nu-i vorbă, dar în care mie rolul de bufon nu-mi convine!... Vei înțelege, Doamnă, că nu voi, n-am vrut și nu voi să împart cu nimenea iubirea. Ce-i al meu, e al meu și punctum". "Eu voi inima curată și amor vecinic"217. Uneia, care l-
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
printre lacrimi și minotauri", firul roșu conducător), cât retorica alterității interioare. Textele dintr-o secțiune extinsă a creației lui Daniel Corbu sunt populate de figuri poetice precum histrioni, pelerine, "masca de comediant", "oglinzile/ în care ți-ai pierdut chipul", "un bufon plângând în singurătate", clovni cu "pelerina înăcrită/ de râs", "clownii falșii profeți" (Pune-ți și tu o mască, Interior cu mască și clovn, Sfaturi de amăgit întunericul, Elegie. Mut și orb ca Dumnezeul acestui veac, Via carissima ș.a.), toate invocate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fantezie bine strunită de o conștiință hiperlucidă și autoironică, care l-a făcut pe Al. Cistelecan, prefațatorul celei de-a treia cărți a talentatului autor ieșean, să remarce că "un mic artizan isteț îl însoțește mereu pe Bogdan Hanu, ca bufonul pe rege. Din loc în loc, mai degrabă hodoronc-tronc decât cu efecte de decomprimare, acesta își face auzit glasul în plină ritualitate gravă, de regulă propunând o difracție a sensului". Nu numai frecventele artificii de metaconstrucție ("sunt locuri unde se poate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
gloria spermatozoidului învingător/ ești țipătul ascuțit al nou-născutului/ ești unduire vorace de viermi/ viață pură viață atotputernică viață de neoprit/ urlet sfâșietor al singurătății". Dacă Adio adio dragi poezii pare a marca dorința eliberării totale a autorului de Literatură ("dansul bufonului printre catacreze/ printre topoi prăfuiți ori alegorii lungi/ alunecate într-un peisaj suprarealist" (sunt permise toate licențele), cu scopul declarat de a substitui invaziei livrești o "poezie la zero grade kelvin/ unde Dumnezeu/ este cristalul unui gând mort", predilecția pentru
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
imaginarul poetic al lui Cassian Maria Spiridon postulează primatul rupturii din sine prin și întru poezie. Iată, în continuare, câteva fragmente ilustrative dintr-un poem din primul volum de autor, Pornind de la zero (Editura Junimea, Iași, 1985), poem intitulat Glăsuirea bufonului, simultan istorie a orbecăirii (a trecerii halucinate prin spații aparent ale vieții, echivalente în definitiv cu golul și moartea) și celebrare a întâlnirii cruciale cu sufletul nocturn, care capătă o corporalitate grea într-o celebră întrupare a alterității în romantism
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
până noaptea târziu;/ astăzi mi-am înnegrit fața / din râul din cer s-a prăbușit bunul de/ E. A. Poe/ merge în antreum să-și/ afle materia sufletului...)/ din marea moartă/ din gurile universului/ din macerațiile destinului..." (***). Avatarii instanței auctoriale (de la Bufonul cu "masca și aripa de inorog" sau creatura anamorfotică, "jumătate cap de cal; jumătate lasou" ce crește din carte, la nebunul captiv în bibliotecă sau la adoratul "Celălalt Borges") se adâncesc cu voluptate sau cu furie în ceremonialuri textualiste stranii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]