1,177 matches
-
știu. Pe la jumătatea lui ianuarie. Am plecat de acasă pe 17 decembrie și am revenit pe la jumătatea lui ianuarie. Nu mai țin minte exact data. Țin minte că în noaptea de Revelion m-am dus în camera din spate, o cămăruță mică cu un fișet și un pat și am adormit. Dimineața, când m-am trezit pe masa mea era o hârtie cu scrisul meu cu niște nume pe ea. Noaptea, sunase telefonul și am răspuns automat fără să conștientizez faptul
Așa ne-am petrecut Revoluția by Sorin Bocancea, Mircea Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/84932_a_85717]
-
rucsac, cât am putut băga acolo și cu asta am plecat. Și am ajuns la cariera de piatră. Totodată au fost deportate și cele două surori ale tatălui meu, ai căror soți erau tot avocați. Și eram băgați acolo, În cămăruța aceea - cam jumătate din asta - 13 persoane. Cu noi era și un un bebeluș de șase luni, copilul surorii tatălui meu. Am sosit acolo, de mâncare nu ne dădeau, nu ne dădeau nimic, nu ne puteam spăla... și comandantul lagărului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
afară, fiecare cu ce avea pe el. Au sosit nemții, iar domnul Vasiliu a venit și i-a spus tatălui bebelușului aceluia: „Domnul doctor cu familia trece În 150”. Acolo au mai fost oameni, În total 250 de persoane. În cămăruța aia. Nici nu puteam respira, copilul ăla a Început să plângă, era Înghesuit... au vrut să-l omoare, să bage ceva și să moară. Și deodată deschide ușa un neamț. Și a fost acolo o doamnă care a avut inițiativa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
de piatră de la Cetvertinovca. Acolo am stat Împreună cu vitele, câteva săptămâni, cam două luni, și iarăși ne-au luat și am plecat de la Cetvertinovca la Obodovca. Acolo ne-au băgat la ucraineni În case. Opt persoane am stat Într-o cămăruță mică - eu dormeam sus pe cuptor, Îmi aduc aminte. Acolo am stat multă vreme, nu mai știu cât. Ucrainenii erau oameni foarte de treabă: se purtau tare frumos cu noi, ne dădeau și de mâncare - au tăiat porci și ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
decât nimic, căci altfel muream toți. Singurul avantaj pe care l-a avut familia mea de pe urma acestui unchi, care a fost unul din conducătorii uneia dintre cele mai mari colonii, Moghilău, a fost că am primit o cameră, adică două cămăruțe În una, fiindcă ceilalți cunoscuți, chiar și cei din Rădăuți, au stat În clase, foste clase școlare, câte 50 de oameni Într-o cameră. Astea erau condițiile. Și În mijloc, o mică plită. Vă dați seama ce era acolo. Am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
V-ați făcut prieteni acolo, erau relații cât de cât normale? Da, copiii din Rădăuți veneau la mine. La mine era ca un fel de club: pentru că ei stăteau câte 50 Într-o cameră, și dacă la noi erau două cămăruțe - așa, una până aici și una până aici -, ei se simțeau ca-n rai. Veneau În fiecare zi, dar copiii evrei din Rădăuți. Atât. Că În clădirea cealaltă, În internat, șefii au stat câte 7-8-10 În cameră, iar cei mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
invitați, multe flori, cu mâncăruri alese s-a redus la o ceremonie sărăcăcioasă. A venit ordinul de a părăsi străzile principale și de a ne muta În perimetrul din oraș stabilit ca ghetou. Am avut noroc să ajungem Într-o cămăruță dintr-un bloc, unde s-au mutat și alte familii deportate. Am cunoscut un om excepțional, un inginer Valeanski, un ucrainean foarte bun la suflet, care a deschis un mic atelier de tâmplărie, unde lucram câțiva evrei. El ne-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
fost spart geamul camerei unde stăteau ei, au auzit Înjurături și amenințări și, Îngroziți, au fugit și s-au ascuns la proprietar. A fost furat totul, puținul pe care-l mai aveau, au rupt ușița de la sobă, au răscolit toată cămăruța, probabil căutau aur - au furat tot, lăsându-i pe părinți cu ce aveau pe ei când au fugit din cameră, salvându-și viața. Când am aflat ce li s-a Întâmplat părinților mei am fost disperată, mai ales că nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
departe... Acolo unde ați stat? Am stat, tot așa, la o familie din Câmpulung. Ei reușiseră să prindă acolo o cameră la niște localnici. Și cum tata era medicul lor, ne-au luat și pe noi acolo - adică Într-o cămăruță stăteam 6-7 persoane, pe sus, pe jos, cum s-a putut— De aceea eram și noi așa mulțumiți să plecăm, că noi credeam că, totuși, vom reuși să ne aranjăm... Dar vi s-a spus că trebuie să plecați? Da
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
că eu sunt bolnavă și am nevoie de medic” - și, Într-adevăr, până la sfârșit, toți trei ani am stat acolo... Această femeie Între timp s-a prăpădit și a rămas numai fata... Și v-a dat o cameră? Da, o cămăruță unde am stat noi patru și mătușa și unchiul cu care am plecat o dată, cum am putut. Pe urmă ne-am mai făcut un pătuț... Dar fiindcă tata era medic, noi am reușit să supraviețuim - că altfel nu cred că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
cu o fetiță și mai stăteai de vorbă, veneai acasă la prânz, dacă aveai ce să mănânci mâncai, dacă erai la lucru veneai seara - erai toată ziua la lucru și era și departe... Pe urmă existau și alte probleme: hai, cămăruța mai era cum era, dar nu existau toalete, nu existau deloc, nu mai zic de alea cu apă, cu... - dar nu existau nici din alea primitive... Trebuia să te duci la un iaz și În jurul iazului se așezau toți; Îi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
am intrat peste localnici - dar numai la evrei, că la ucraineni nu ne-au primit... Pe noi ne-a primit o familie alcătuită din șase persoane - tată, mamă, două fete și o fată măritată; ei s-au retras Într-o cămăruță mică, iar noi am rămas Într-o bucătărie, care era foarte mică, n-avea căldură, era un cuptor pe care Încălzeam apă sau făceam o mică ciorbă, ca să putem supraviețui... Și acolo mama și fratele meu au făcut În ’42
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Într-o cameră vecină era un om care a murit, iar când a murit noi ne-am mutat În locul lui, pentru că unde stăteam noi erau niște condiții infernale: ușa deschisă, era un frig cumplit, pe ușă erau țurțuri de gheață... Cămăruța celui care a murit era mai adăpostită și ne-am mutat acolo cu Încă o familie de trei persoane - deci eram noi patru și Încă o familie de trei persoane... Acolo ne-am făcut o plită mică și de acum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
la Hrumiuca? Ce puteai să iei - În principal era mămăliga, pe care o cumpărai de la ucraineni sau schimbai pe ceva, haine, dădeai tot, numai să ai ce mânca... Vă dați seama și de condițiile de igienă: 11 persoane Într-o cămăruță de țară... Știți foarte bine că ucrainenii n-o duceau chiar așa grozav sub regimul sovietic... Am Înțeles că n-aveau nici WC-uri... Nu exista așa ceva... Astea erau condițiile... Astfel am plecat la Moghilev, tot așa, pe drumuri ascunse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
toată familia va fi lichidată”. Noi credeam că mai avem acte, că mama și bunicii Încă mai trăiesc și, dacă eu nu ies, vom fi lichidați cu toții. Așa că am ieșit. Aveam 13 ani și jumătate. Ne-au băgat Într-o cămăruță, unde eram vreo 10-12. Și ne-au ținut toată noaptea. A venit tata la mine - a reușit să vină, deși nu voiau să-l lase ciracii, Înțelegeți. Dar a venit la mine. Mi-am dat seama că nu știu dacă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
vedeți, fiecare baracă avea și ea Împrejmuirea ei; mai rudimentară decât Împrejmuirea lagărului, nu era electrificată, dar era Împrejmuită cu sârmă ghimpată. - La ce oră Începea ziua? - La șase dimineața - scularea. Blockaltester-ul striga scularea. Avea aici un mic separeu, o cămăruță unde stătea el și cu oamenii lui - nu dormea cu noi. - Care erau oamenii lui? - Subșeful blocului, Schreiber-ul, contabilul, și Stubendienst-ul, adică ăla care făcea curățenie. Erau patru oameni care nu ieșeau la lucru. Oamenii plecau și lăsau murdărie. Acești
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Pe unde am ajuns noi la Leipzig n-aș putea să spun. - Cam câte vagoane avea trenul? - Cam cinci vagoane, atașate la un alt marfar - În orice caz, mai erau și alte vagoane. Iar ăia care ne păzeau stăteau În cămăruțele alea pentru frânat de la capătul vagonului. Nu era prea bine pentru ei. Era și nasol, nu aveai nici cum să te odihnești acolo. Ți-am mai spus, Leipzig are o gară enormă care În mare parte era deja bombardată... Am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
jefuitorii. Comandantul s-a bucurat de prinderea dezertorilor, a mulțumit părintelui, dar l a prevenit: Dacă ar fi fost altul în locul meu te-ar fi executat pe dumneata imediat. Construirea casei parohiale din Mesentea Părintele locuia cu familia în două cămăruțe amenajate de dânsul în fostele magazii de lemne ale școlii cătunului. Doamna preoteasă era și învățătoarea celor patru clase primare, fiecare cu câte 5 6 copii. Ne-am gândit că meritau să locuiască într-o casă omenească. Enoriașii, cele 60-70
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
zarzavat și multe și multe flori, în mijlocul cărora se afla Coliba lui Moș Toma (copiii satului românizaseră titlul povestirii lui Mark Twain). O căsuță mică acoperită cu stuf, cu prispă de pământ, o ușă în canaturi care dădea în două cămăruțe mici, ca cele din basme, unde o băbuță și un moșneag își duceau traiul, culcându-se o dată cu găinile și sculându-se la cântatul cocoșului. În casă, pe unul din pereți, aceleași cusături în arnici roșu și negru care reprezentau un
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
nu voiau să creadă că Iorga avea să fie ignorat, așa că i-au făcut o vizită. Șeicaru era de față. Au venit în ianuarie 1919 la redacția "Neamului românesc" într-o zi geroasă de iarnă. Șeicaru a descris cele două cămăruțe care constituiau biroul lui Iorga. Mașinile tipografice erau alături, ca și o sobă de tuci care era fie prea fierbinte, dar mai adesea prea rece; "întreaga redacție avea aspectul unei redacții romantice din era revoluționară". Vaida-Voievod, P. Mihály, Ș. Ciceo-Pop
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
numai al unei case și al unei puzderii de stânci, ci și al unui părăginit turn de pază. De fapt, nu-i decât o cochilie. Dar mi-ar plăcea să-l restaurez, să-i clădesc o scară spiralată și o cămăruță de lucru în vârf, numai că, în ciuda a ceea ce se crede despre mine, nu sunt bogat. Casa asta de la mare mi-a înghițit grosul economiilor. Oricum, am o pensie substanțială, grație simțului practic de care a dat dovadă draga mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
depozitez vinurile. Dar locuiesc exclusiv în partea care dă spre mare, sus, în dormitor, și în camera pe care am de gând s-o denumesc „salon“. Din parter folosesc numai bucătăria și o chiliuță alăturată pe care am botezat-o „cămăruța roșie“. Aici se găsește o sobă zdravănă, cu urme de foc de lemne, o măsuță comodă de bambus și un fotoliu tot de bambus. Pereții sunt panelați cu lemn alb în partea de jos, iar în rest, zugrăviți în culoarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aceea din Statele Unite. Totuși, două încălzitoare cu parafină aflate la parter au rămas încă un mister pentru mine. Va trebui să-mi cumpăr altele noi, înainte de a se răcori serile. Aseară a fost destul de rece. Am încercat să aprind în cămăruța roșie un foc din cioturi aruncate de mare, dar lemnul era prea ud și coșul fumega. Cred că la iarnă va trebui să mă mut jos. Salonul e mai curând un punct panoramic decât o cameră de locuit. E dominat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
radiază o lumină stranie, de culoarea cafelei. Spre seară, obișnuita cavalcadă a norilor. Stânci [i promontorii gigantice, clădite din norii aurii, maiestuoși, cu contururi uriașe tivite cu spumă de aur curat. Am încercat să aprind un foc de vreascuri în cămăruța roșie, dar coșul s-a apucat iar să fumege. Am dereticat și am făcut curățenie în casă. Ce satisfacție extraordinară îți procură curățirea diverselor obiecte! (Să fie o satisfacție legată de simțul proprietății? Presupun că da.) Am măturat holul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ca să nu pierzi dragostea asta, dragostea, sau ce-o mai fi fost, care te-a îndemnat să-mi scrii. Și ne vom privi în ochi unul pe celălalt. Pe veci a ta, Lizzie.“ Am stat o bucată de vreme în cămăruța roșie, unde am izbutit, în sfârșit, să aprind un foc ca lumea. Coșul s-a vindecat, pare-se, de accesele lui de fumegat. Poate că vina era a lemnului prea ud? Am citit epistola scrisă de Lizzie de două ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]