1,540 matches
-
capul oaselor, întinzându-mi gâtul să mă uit în bucătăria vecinilor, unde Nadine și Sheila umpleau bolurile cu zmeură, iar Jayne stătea lângă masă, arătându-i ceva într-o revistă lui Mimi Gardner, râzând amândouă. Am întins încet mâna după celular și am apăsat unul dintre numerele memorate. Am surprins momentul în care capul lui Wendy tresări deasupra cărții pe care i-o citea lui Sarah, îndreptându-se cu ea în brațe spre telefonul fără fir de lângă masa de biliard. Wendy
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
copleșit de frustrare, am zis: - Stai așa, dacă vrei să spui că iarba m-a făcut să am halucinații despre ceea ce-am văzut acolo sus... - Ce-ai văzut sus, Bret? - Dă-o-n mă-sa. Chem poliția. Am scos celularul. - Nu. Nu chemi pe nimeni. - De ce, Jayne? Există ceva în casa noastră care n-avea voie să fie acolo. Continuam să gesticulez. Credeam că o să-mi fie rău din nou. - Nu chemi nici o poliție. Jayne zise asta cu un calm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de șase metri, înălțându-se deasupra curții cu aripile întinse, gata să zboare de pe soclu. Am coborât pe scări să mă uit mai bine la grifon, să fiu de unul singur, dar când am băgat mâna în haină ca să scot celularul (ideea de a o suna pe Aimee Light figurase de la bun început în planul meu pentru seara asta) am observat o siluetă învăluită în umbră pe una din bănci, iar când m-am apropiat, mi-a rostit numele. Am ezitat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Subit m-am gândit: curând vine Crăciunul. De pe scaunul din verandă puteam vedea în bucătăria noastră în care a erupt o lumină strălucitoare la exact șapte dimineața. Urmăream un film într-o limbă străină: Jayne în trening, vorbind deja pe celular. Rosa feliind o pară (imaginați-vă felierea unei pere în acest moment - eu nu pot). Apoi Marta a adus-o jos pe Sarah care avea în mână un buchet de violete și Victor se plimba încet înăuntru și în afara camerei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cele imediat următoare - din 4 și 5 octombrie - mi-am dat seama că era inutil. Erau identice, cu excepția faptului că fața lui Clayton devenea tot mai clară în fiecare dintre ele. Fără să-mi dau seama am întins mâna după celular, tastând numărul de telefon al lui Donald Kimball. Cum n-a răspuns, i-am lăsat un mesaj. După ce a trecut o oră m-am decis să plec de acasă la facultate, să găsesc un anume băiat. 1 6 v â
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
scanate pentru orice informație despre băieții dispăruți. (Nimic.) Trebuiau parcurse și pentru orice informație legată de crima de la Orsic Motel. (Nimic.) Ultima oară când formasem numărul de telefon al lui Aimee Light a fost în dimineața zilei de 5 noiembrie. Celularul ei nici nu mai era deschis. Mi-am verificat e-mail-urile. Nu mai fusese trimis nici un mesaj de la Bank of America din Sherman Oaks la 2.40 a.m. Nu-mi dădeam seama dacă mocheta din camera de zi era mai închisă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Îmi va furniza un răspuns, mă asigura scriitorul. Dar răspunsul nu va face decât să-ți pui alte întrebări, întrebările la care nu vroiai să răspunzi. Era prea devreme ca să-l pot găsi pe Pete, dar l-am sunat pe celular și i-am lăsat un mesaj. La un moment dat, pur și simplu am tras pe dreapta, în dreptul unui câmp pe o porțiune pustie a autostrăzii. Cerul era împărțit în două jumătăți: o parte era de un albastru arctic intens
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
moment că nu-l voi mai termina niciodată. Am analizat acest fapt cu mult stoicism. Când scriitorul începu să râdă de mine m-am simțit transparent. Scriitorul râse: „Trage pe dreapta.“ Scriitorul râse: „Lasă-mă să mă dau jos.“ Sună celularul. L-am luat de pe bord. Era Pete. - De unde-ai procurat păpușa? am întrebat imediat. - Hei, Bret Ellis, se auzi vocea tărăgănată a lui Pete, ciopârțind ceva. E cam devreme - am chefuit toată noaptea? - Nu, nu, am zis, strâmbându-mă. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
după care au fost emise teorii incerte despre un posibil sacrificiu, și în timp ce deveneam tot mai prins în atmosfera asta telefonul a început să sune în biroul meu. 2 3 t e l e f o n u l Era celularul meu. Zăcea pe birou așteptându-mă să-l ridic. În mintea mea încă se mai derulau imagini ale câmpului de lângă autostradă, răspunzând la telefon într-un nor incert. - Alo? Puteam auzi respirația cuiva. - Alo? - Bret? am auzit foarte anemic o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
incert. - Alo? Puteam auzi respirația cuiva. - Alo? - Bret? am auzit foarte anemic o voce. - Da. Cine-i acolo? Altă pauză. - Alo? Sunetul vântului și al paraziților. Am luat telefonul de la ureche să verific numărul celui care mă suna. Provenea de pe celularul lui Aimee Light. - Cine-i acolo? Nici nu mi-am dat seama când mă prăbușisem pe scaun. Inima îmi bătea foarte tare. Ca s-o controlez am făcut din mână pumn. Aimee? - Nu. Pauză, paraziți, vânt. M-am aplecat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
țintuită locului, apoi a sărit jos și s-a repezit spre noi. Am trântit ușa, iar Robby a încuiat-o. Încă o mai țineam pe Sarah și sabia de lumină. Așteptam în timp ce priveam spre ușă. Calm, am întrebat: - Unde e celularul tău, Robby? - În camera mea. A făcut un gest peste umăr. Mă gândeam la ceva. Să descuiem ușa care dădea în camera lui Robby ca să iau telefonul și să mă întorc în baie ca să sunăm la 911. E ideea care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ușa. Am pus-o pe Sarah pe canapea. Amândoi copiii plângeau. Am repetat inutil că totul va fi „bine.“ Ținând sabia de lumină către cifru am deschis seiful și am scos pistolul. Am scanat biroul cu sabia și am localizat celularul. L-am rugat pe Robby să țină sabia de lumină până când am format 911. Robby se uita fix la pistolul meu. Asta l-a făcut să-și închidă strâns ochii și să-și astupe urechile cu palmele. Arătarea începu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ofițerul Boyle celor doi Allen? (Da, scriitorul reapăruse. Nu vroia să fie lăsat în afara acestui episod și începuse deja să-mi șoptească tot felul de lucruri.) În timp ce Boyle se îndrepta spre casa vecinilor, n-am observat că Robby îmi luase celularul din mână. Ofițerul Boyle le spune că ești nebun, iar ei nu-l contrazic. Ofițerul Boyle le relatează scenariul ridicol privind un animal sălbatic. Uită-te la vecini - nu încuviințează ceea ce le spune Boyle. Le spune că o chestie mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întors privirea de la Mitchell și Nadine spre etajul casei lor unde puteam să-i văd silueta lui Ashton dincolo de perdelele din camera sa, vorbind la telefon, iar când ochii au coborât pe peluza noastră l-am văzut pe Robby cu celularul meu la ureche, capul lui întors puțin încolo, aprobând. Asta ca să n-auzi ce vorbește. Am privit din nou spre fereastra lui Ashton, dar plecase de-acolo. Cum putea Robby să vorbească la telefon când plânsese de frică doar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
urmă? Mă uitam la Robby, când brusc, ofițerul Boyle a apărut în câmpul meu vizual. Se oprise lângă Robby și îl întreba ceva. Robby se uită imediat spre mine și dădu din cap. Robby se ridică în picioare și închise celularul în timp ce Boyle continua să-i vorbească, conversația lor punctată ocazional de încuviințările lui Robby și privirile pe care mi le arunca mereu. Marta venise, iar Sarah m-a rugat s-o las jos. Nu-mi dădusem seama că o ținusem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
rău’? m-a întrebat scriitorul. N-ai scris asta undeva? Poate că da. Dar nu mă mai interesează. Prea târziu, spuse scriitorul. 2 6 î n t â l n i r e a Robert Miller m-a sunat pe celularul pe care îl țineam în mână în timp ce dormeam. Suna atât de înăbușit încât vibrațiile au fost cele care m-au trezit. L-am activat automat și am zis „Da“ fără să verific cine era. Conversația a durat puțin. De-abia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Miller într-un separeu suspendat în afara a ceea ce lumea reală însemna acum pentru mine. - Demonii sunt malițioși și puternici. Stafiile sunt doar confuze - pierdute, vulnerabile. Dintr-o dată Miller a dus mâna în geaca lui de blugi și a scos un celular care vibra. A verificat numărul de apel, apoi l-a închis. Pe tot parcursul acestei manevre a continuat să vorbească, de parcă ar fi furnizat aceste informații de un milion de ori. Stafiile își trag energia de la un număr de surse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Sherman Oaks. Când mi-am șoptit mie însumi cuvintele „Te aud“, casa era din nou cufundată în întuneric. Afară, stăteam pe gazon, năuc, murmurând de unul singur. Afară, Dale și Sam pășeau surescitați înainte și înapoi pe trotuar, vorbind pe celulare, povestind prin ce trecuseră celorlalți asistenți din echipa lui Miller. Afară, Miller încerca să-mi explice cum stătea situația. Implica o stafie care vroia să-mi comunice ceva. Implica un demon care nu vroia ca această informație să-mi parvină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
romanul pe care îl scrisesem despre tatăl meu să nu fi fost responsabil pentru morțile pe care „Donald Kimball“ mi le relatase. (Dar oare voi afla mai târziu că numărul privat al acestui Donald Kimball era, de fapt, numărul de celular al lui Aimee Light? Da.) După care m-am gândit: dacă Donald Kimball era responsabil pentru asasinatele din Midland County, atunci cine era Clayton? Și în timp ce mă gândeam la asta am zărit ceva lângă pantoful meu. Era un desen dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de obișnuit ca nimic să nu funcționeze cum trebuie, în momentul acesta eram convins că totul se putea schimba. Iar transformarea casei valida acest lucru. Lingându-mi mâna, Victor m-a făcut s-o duc la buzunar, să-mi scot celularul și s-o sun pe Marta. Am format numărul ei. (Următorul schimb de cuvinte a fost reconstituit după conversația avută cu Marta Kauffman, marți, 19 noiembrie.) - Marta? - Hei - cum e? spuse ea. Te-ai întors? - Da, de fapt sunt chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Robby să-și ia lucruri când Ashton locuiește vizavi?“) - Bret, nimic important. Câteva haine. A stat în camera lui vreo zece minute. Nadine Allen îi aduce de la Mall, vor ajunge acasă pe la patru... - Poți să-mi dai numărul lui de celular? Marta a oftat - ceea ce m-a înfuriat, îmi amintesc scânteia aceia de mânie - și mi l-a dictat. - Vin imediat la hotel, am zis. Ne vedem în vreo douăzeci de minute. - Nu vrei să vorbești cu Sarah... După ce i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
l-am văzut pe Victor. Din cauza lui Victor nici de data asta nu i-am lăsat un mesaj lui Robby. (Dar dacă aș fi sunat a treia oară - așa cum au făcut mulți după aceea - mi s-ar fi comunicat că celularul fusese dezactivat.) Victor zăcea în poziție fetală, scuturat de friguri, pe pardoseala de marmură din hol. Câinele zâmbitor care alergase atât de bucuros spre mine doar cu câteva minute mai devreme, nu mai exista. Scâncea. Când m-a auzit apropiindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reușesc pentru prima dată să vorbesc la telefon cu ai mei, din Chișinău, după câteva săptămâni de absență, când nu am riscat să-mi consum banii pe convorbiri telefonice, ci doar am schimbat cu Anișoara, colega de la redacție, mesaje electronice. Celularele colegilor vest-europeni par, deocamdată, niște unelte din viitor pentru noi. Seara, îmbrăcați în straiele noastre cele mai bune, mergem la Primăria Vilniusului, pentru întâlnirea/recepția rituală cu oficialitățile orașului. Simt, din nou, că suntem în centrul atenției comunității locale, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
într-o lună cât noi într-o viață. Iote, mă, ăsta dă și lecții de viață! Cică speră să plece și el. Păi, până când o viaț-amară și-un trai meschin? Soră-sa i-a adus bani, și-a luat și celular, iete ce număr de curvă are! Știe toate subtilitățile. De pildă, îi cunoaște la fix pe ăia care au înțepat conducte. Uite, îl vezi pe ăla cu Merțan? E tractorist la noi la fabrică. Păi, dacă tu n-ai fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Așa și cu ziariștii de azi, care încep să lucreze, deși încă nu s-au dumirit prea bine ce e cu ei pe lumea asta. - Ce-o să faci, Bălănescule, dacă te dau ăia afară? - Nu mă plictisesc. Chit că arunc celularul, îl sparg și-l repar la loc. Ceva de făcut tot găsesc. Foarte mult efort depus pentru a găsi ceva ce făcut. Habar n-are ce să facă cu banii. Bea o bere-n centru la un preț de trei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]