1,403 matches
-
mai simte direct răspunzător); concentrarea autorității în propriile mâini (birocratul nu-și delegă niciodată autoritatea); înconjurarea de oameni incompetenți și serviabili (așa-numiții yesman, cei care spun întotdeauna „da” și nu contrazic niciodată); lipsa de inițiativă (se ascunde în spatele regulilor); centrarea mai degrabă pe realizarea propriilor scopuri decât pe cele ale organizației (vezi Merton, 1965/1978). Astfel de caracterizări au facilitat introducerea în literatura de specialitate a conceptului de om birocratic. În 1983, Melvin L. Kohn a publicat studiul Bureaucratic Man
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
acționează. Și totuși, între cele două abordări există și diferențieri. Astfel, în timp ce la Școala de la Ohio cele două dimensiuni comportamentale sunt constructe de sine stătătoare, opuse, chiar dacă nu independente, după cum am văzut mai înainte, la Școala de la Michigan cele două „centrări” (pe angajați și pe producție) reprezintă extremele unui continuum, deci ale aceleiași dimensiuni. Aceasta înseamnă că am putea descrie mult mai nuanțat comportamentul liderului tocmai în funcție de locul ocupat de el pe acest continuum. Ideea va fi extrem de productivă pentru cercetările
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
trăsăturile de personalitate să nu fie considerate doar trăsături, ci adevărate competențe, formate în activitate, câștigate în urma experiențelor personale și sociale traversate de individ. „Plusurile” și „minusurile” modelului conducerii ca funcție a persoanei se înlănțuie într‑o cavalcadă amenințătoare: 1) Centrarea pe persoana conducătorului arată importanța liderului în activitatea de conducere. Totodată, centrarea excesivă și exclusivă pe lider (pe însușirile și comportamentele lui) creează un vid în jurul acestuia, diminuându‑se, în felul acesta, posibilitatea lui de influențare și de feedback asupra
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
formate în activitate, câștigate în urma experiențelor personale și sociale traversate de individ. „Plusurile” și „minusurile” modelului conducerii ca funcție a persoanei se înlănțuie într‑o cavalcadă amenințătoare: 1) Centrarea pe persoana conducătorului arată importanța liderului în activitatea de conducere. Totodată, centrarea excesivă și exclusivă pe lider (pe însușirile și comportamentele lui) creează un vid în jurul acestuia, diminuându‑se, în felul acesta, posibilitatea lui de influențare și de feedback asupra propriei activități desfășurate. 2) Modelul militează pentru necesitatea de a identifica trăsăturile
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și Barrett (1972), desprind după criteriul motivației „liderul orientat spre sine”, „liderul orientat spre sarcină”, „liderul orientat spre interacțiune”. Tipologia lui Bales merită mai multă atenție decât o simplă enunțare. Dacă inițial Bales a luat în considerare doar două dimensiuni (centrarea pe sarcină și centrarea pe grup - interpretate ca fiind complementare), ulterior, ghidându‑se după cercetările făcute de Carter, Wispe și alții, a admis existența unui al treilea factor ortogonal (independent de ceilalți doi, ei înșiși independenți unul față de altul) pe
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
după criteriul motivației „liderul orientat spre sine”, „liderul orientat spre sarcină”, „liderul orientat spre interacțiune”. Tipologia lui Bales merită mai multă atenție decât o simplă enunțare. Dacă inițial Bales a luat în considerare doar două dimensiuni (centrarea pe sarcină și centrarea pe grup - interpretate ca fiind complementare), ulterior, ghidându‑se după cercetările făcute de Carter, Wispe și alții, a admis existența unui al treilea factor ortogonal (independent de ceilalți doi, ei înșiși independenți unul față de altul) pe care l‑a numit
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
mai sus recunoaștem cu ușurință diferite comportamente psihoindividuale și psihosociale ale liderului (modul de formulare a ordinelor și criticilor, de acordare a sprijinului și sugestiilor, de furnizare a informațiilor, de stimulare a inițiativei personale, de evaluare a activității grupului, de centrare pe aspectele obiective și factuale din activitatea grupului sau pe cele personalizate și afective), fiecare dintre ele producând efecte vizibile în comportamentele subordonaților și în viața de grup. Calitatea și extensia acestor efecte vor afecta direct eficiența activității de conducere
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
Ca urmare, cei doi autori propuneau patru strategii de excelență comune adevăraților lideri sau liderilor celor mai buni: 1. atenție prin intermediul viziunii; 2. semnificație prin intermediul comunicării; 3. încredere prin intermediul poziționării; 4. dezvoltarea sinelui prin intermediul respectului de sine pozitiv și al centrării pe reușită (Bennis, Nanus, 2000, p. 38). Prima strategie - atenție prin intermediul viziunii - postulează rolul major pe care îl are liderul în stabilirea viziunii ce animă, inspiră, transformă scopul în acțiune, articulează imaginea unui viitor realist, credibil, atractiv pentru organizație. Cea
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care menține integritatea organizațională”. În fine, cea de a patra strategie - dezvoltarea creatoare a sinelui - readuce în prim‑plan unele calități personale ale liderului dintre care esențiale sunt respectul de sine pozitiv, capacitatea de alegere a scopurilor pozitive și de centrare pe ele - ambele putând fi învățate în contextele organizaționale prin intermediul a ceea ce în literatura de specialitate poartă denumirea de învățare organizațională. Practicarea acestor strategii îi ajută pe liderii actuali să conducă organizația spre obținerea succesului organizațional, iar pe liderii potențiali
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care le prezentăm în figura 26. Figura 26 - Tipul A și tipul J de management În leadership‑ul de tip A, controlul angajaților este legat de sarcinile îngust definite; muncitorii dezvoltă abilități înalt specializate; interdependența indivizilor este minimalizată; se practică centrarea pe individ, și nu pe grup; randamentul mare amplifică posibilitățile de promovare. În leadership‑ul de tip J, angajarea se face pe întreaga viață, așa încât controlul se exercită prin socializare; mișcările în interiorul organizației tind să fie pe orizontală, și nu
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
care ia deciziile importante); 2) echipele semiautonome (muncitorii sunt subordonați liderilor sau antrenorilor, dar beneficiază de o largă autonomie); 3) echipele autonome (nu dispun de nici un fel de supraveghere directă). Diferențieri între echipele de lucru s-au făcut și după centrarea pe grup sau pe relațiile dintre grupuri. În unele țări, cum ar fi, de exemplu, țările scandinave, accentul a căzut pe autonomizarea echipelor (fiecare angajat individual efectuând o mare parte din procesul total de asamblare), în timp ce în altele (SUA) accentul
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
implică recurgerea la lucrul în echipă; îmbunătățirea calității impune ca o condiție sinequanon instruirea angajaților în ceea ce privește folosirea unor instrumente specifice destinate diagnosticării și soluționării problemelor. În felul acesta asistăm la apariția unor numeroase efecte pozitive ale managementului calității totale: asigurarea centrării tuturor participanților pe realizarea unui scop unic, general acceptat - calitatea (alte scopuri, cum ar fi productivitatea, satisfacția, motivația, sunt mai puțin prezente, primul datorită faptului că o productivitate mai mare se asociază cu scăderea numărului slujbelor, celelalte pentru că sunt greu
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
și nici nu recurg la ea. Acest tip de conflict apare atunci când, deși părțile implicate au la dispoziție mai multe obiecte a căror folosire ar putea asigura realizarea scopurilor, se cramponează de utilizarea unuia și aceluiași obiect. Conflictul deplasat - presupune centrarea părților pe unele aspecte nereale, greșite, altfel spus, pe alte aspecte decât cele care au generat conflictul. Acest tip de conflict conține în el o dialectică subtilă între ceea ce se numește conflictul manifest (trăit, experimentat de părți) și conflictul subiacent
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de fondul problemei. Chiar și atunci când relația umană în sine este o problemă, apare necesitatea de a o aborda direct, și nu prin concesii care țin de obiectul negocierii. Negocierea presupune o confruntare, o dispută permanentă între interese și poziții. Centrarea pe disputa pozițiilor este neeficientă. Ea duce la neînțelegeri pripite care au aparența de soluții satisfăcătoare, dar care, în fapt, nu sunt; un accord pripit reflectă mai degrabă separarea mecanică a pozițiilor finale decât o soluție elaborată cu scopul de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
ei se deteriorează și se distrug). Într-o negociere, problema de bază o constituie nu conflictul între poziții, ci conflictul dintre nevoile, dorințele, grijile și temerile celor două părți. De aceea, soluția inteligentă este împăcarea intereselor și nu a pozițiilor. Centrarea pe interese și nu pe poziții este a doua regulă fundamentală a negocierii. Identificarea și discutarea intereselor ambelor părți este adevărata miză a negocierii. În multe situații constrângătoare generate de presiunea timpului, de miza prea mare pusă în joc, de
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
unor elemente destinse, calde, umane. Strategia de tip concurență rigidă intervine atunci când relațiile dintre parteneri nu sunt bune și, totuși, o parte pentru a obține rezultate consistente exercită presiuni asupra celeilalte, este agresivă, înșelătoare, amenințătoare, își prezintă fals propriile interese; centrarea excesivă a negociatorilor pe obținerea rezultatelor consistente conduce la practicarea unor comportamente rigide și la sacrificarea relațiilor, ei transformând negocierea chiar într-o relație dezagreabilă. Strategia de tip evitare activă se practică atunci când nici relațiile, nici rezultatele consistente nu au
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
face concesii necesare și suficiente, în a obține un compromis cu un cost minimal pentru organizații și a face proba buneivoințe. Pentru patronat, acordul/compromisul semnat înseamnă o angajare. Cât privește tacticile patronatului, acestea sunt de două tipuri: tactici ofensive (centrarea discuției la un înalt nivel de tehnicitate, utilizarea statisticilor disponibile, dar dificile pentru neinițiați, formularea de propuneri și contrapropuneri pentru a-i aduce cu picioarele pe pământ pe sindicaliști, amenințarea cu întreruperea negocierilor în fața relelor intenții sau ale irealismului sindicaliștilor
Tratat de psihologie organizațional-managerială (Vol. II) by Mielu Zlate () [Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
de înțelegere, de afecțiune, de ajutorare. Regula într-un mariaj se poate baza pe prietenie, pe unii itemi caracteristici dar trebuie să conțină păstrarea intimității, care constituie chiar răsplata vieții în doi. În relațiile de muncă, regula principală poate fi centrarea pe conducerea eficientă a instituției, a afacerilor etc. Regulile pot clarifica scopurile interrelației, dar pot diferenția comportamente și evidenția deosebiri. Un exemplu îl constituie obiceiurile privind curtoazia și căsătoria care diferă în Australia față de Africa, în țările arabe față de Marea Britanie
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
2) o interpretare istorică și culturală care presupune că această dorință vine să Înlocuiască În lumea modernă, caracterizată de zdruncinarea formelor ierarhice de integrare, identitățile prescrise de apartenențele de castă. Această interpretare este singura compatibilă cu genealogia modernitară a rasismului. Centrarea pe biologizarea diferențelor sau mai curând pe somatizarea diversității umane, redusă la categorii elaborate plecând de la trăsăturile fenotipice, ar sta, În spațiul individualist-egalitar al modernității, la baza rasismului. Caracteristicile fizice, În societățile reduse la colecții de indivizi, ar trece pe
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
categorii esențializate improvizate pe baza unor trăsături fenotipice. Firul continuu și practic nesfârșit, de la strămoșii cei mai Îndepărtați până la ultimii descendenți, dezvăluie o transcendență a cărei absență este puternic resimțită În spațiul social modern, dominat de valorile utilitariste și concurențiale. Centrarea pe identitate și pe continuitatea descendenței, imaginată pornind de la trăsăturile somatice, este suficientă pentru a crea apartenență și participare. Vom nota că, În cele două modele interpretative, nu se poate evita mitologia „nevoilor” primordiale amintite În toate argumentațiile: nevoia de
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
3) planul reconfigurării (la polul receptării) la nivelul lecturii. În schimb, textul descriptiv, alcătuit din secvențele unei enumerări, în contrast cu cel narativ, nu comportă ordine, nici limite și pare supus capriciilor autorului. Pe de altă parte, dacă textul narativ presupune o centrare tematică asupra unui subiect animat, secvența descriptivă dispune de tendința de depersonalizare, decurgînd din raportarea la un univers inanimat. Taxonomia textelor descriptive se revendică de la tradiția retoricii, speciile acestor texte fiind delimitate în funcție de criteriul referențial (topografia, cronografia, prozopografia, etopeea, portretul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a mijloacelor de comunicare la publicul căruia îi este destinat mesajul. Selecția mijloacelor discursive se face în funcție de particularitățile de receptare ale destinatarului comunicării. Orice tip de comunicare specializată a științei trebuie să fie centrată în jurul conceptelor și informațiilor transmise, în vederea centrării asupra caracterului denotativ și a păstrării expresiei lingvistice neutre, clare și concise. Gradul de codificare și de abstractizare este minim în subtipul de discurs științific de vulgarizare, crescând în cel didactic și atingând un maxim, în discursul științific pur sau
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în direcția trasată de agenții statali. Doar acele idei novatoare care trec prin acest test de foc prin care își relevă potențialul de a fi cârje ale ordinii sociale ori instrumente ale schimbării programate statal vor primi girul autorităților oficiale. Centrarea analizei pe conținutul literaturii didactice în general și a manualelor de istorie în special facilitează nu atât de mult surprinderea inovațiilor interpretative în istoriografie, cât mai ales cartografierea hermeneutică a consensului societal sancționat oficial în privința trecutului colectiv. În locul unei analize
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Cadrul și tipologia analizei discursive Sursa: N. Phillips și C. Hardy (2002, p. 20) Câteva mențiuni sunt necesare pentru clarificarea schemei de mai sus. În ceea ce privește axa verticală text-context, diferența constă în gradul de focalizare a investigației pe texte individuale vs. centrarea mai pregnantă pe contextul societal înăuntrul căreia textele studiate capătă semnificație. Analizele textuale (orientate mai degrabă înspre texte singulare) țin și ele cont de contextul social, însă fac referire la "contextul proximal", din imediata apropiere a respectivului text. În schimb
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Comte (1999) [1842] asupra legilor inexorabile "cu privire la întreaga evoluție intelectuală a Umanității" (p. 11), sociologia de arhivă este ferm conectată la domeniul empiric, tratând semnificațiile depozitate pe diferite suporturi materiale ca artefacte pretabile la investigația empirică. Pe de altă parte, centrarea atât de strânsă pe empiric nu incapacitează teoretic studiile fundamentate pe metoda analizei documentelor. Orientarea esențialmente empirică a studiilor elaborate pe această bază metodologică nu condamnă ineluctabil la un empirism trivial capabil să ofere doar un descriptivism steril teoretic. Cercetătorul
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]