1,778 matches
-
S-a întors Ioana! Cu mult înainte de a mă fi așteptat! A făcut ce-a putut ca să scape mai iute de vizită și a venit! l-a fost dor de mine! Poate că se gândea, deoarece mă văzuse îngîndurat: "Ce chinuit este sărmanul din pricina mea! Și singur pe lume! Trebuie cu orice chip să mă transform și să mă fac mai bună ca să nu-l mai irit! " N-are nici o bănuială de ce unelteam. Crede, dimpotrivă, că făceam și eu combinații de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
burgunzi, rămași pe prundiș, comentau între ei cu exclamații de uimire, experiența hunului și nu puteau să-și dezlipească ochii de la el. Khaba arătă spre bandaj: — Ce ai pățit acolo? Am mâna opărită. Balamber se aplecă să-și dezlege, destul de chinuit, chinga șeii și vorbi către Odolgan: — în loc să faci mutra aia de idiot, mai bine ajută-mă să încalec. Cu brațul ăsta nu reușesc. Odolgan sări agil din șa, își împreună palmele și își ajută prietenul să se ridice ca să urce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
hunii au învins, asta e sigur. Puținii burgunzi care au scăpat de acolo au fugit. După ce îi verificase bandajele, Lidania înmuia acum un petec de in în apa rămasă în ceașcă. Când i-l puse pe gât, contactul cu pielea chinuită îl făcu pe Sebastianus să tresară violent. — E foarte bine așa, îi spune ea, o să te ajute. O să te ung apoi cu o unsoare pentru piei. Aici nu avem alt leac. Atunci, tu m-ai bandajat. — M-a ajutat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toți, strigând tare. Alergând împreună cu ceilalți, Sebastianus se trezi înaintea unei miriști și a unei mici grădini de legume, unde descoperi alte trupuri. însă soldatul privea spre casă. Romanul urmări acea privire și rămase împietrit de groază: trupul gol și chinuit al unei copile fusese țintuit, răstignit de mâini, pe lemnul ușii. La picioarele sale schelălăia un mic câine ciobănesc, care nu se mișcă de-acolo la venirea soldaților. Din mâinile tinerei fete sângele cursese în dâre lungi pe lemnul vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mirosul de carne friptă. în zadar căută Sebastianus pe chipul Fredianei un semn cât de mic de tulburare. O văzu, în sfârșit, dând oamenilor săi un ordin scurt, iar aceștia, după ce mai întețiră o dată focul, aruncară ultimele priviri către cel chinuit și se dispuseră pe două șiruri, pregătindu-se de plecare. Chiar și cei care, teoretic, erau sub comanda lui Sebastianus, cu excepția lui Maliban, se puseră în rând cu ceilalți, fără să mai aștepte ordinul său. Frediana făcu un gest larg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pas și, sufocat de oroare și de frică, murmurând cu o voce pierdută: — Oh! Dumnezeule mare! Fixând-o cu ochi metalici, ironici și pătrunzători, și strâmbându-și gura într-un zâmbet crud, barbarul lăsă coama femeii și îi arătă trupul chinuit, plin de pământ și de sânge, care căzuse, inert, descompus, pe marginea pavajului. — Flavia?... Tu cauți ea? o întrebă cu un accent aspru și gutural. Hippolita simți că i se oprește inima în piept. Nu, nu putea fi așa! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Pavone tremura de indignare, lăcrimând. Dragostea lui de muncă, zecile de milioane lei producție În condițiile crizei majore de materiale, jongleriile care era nevoit să le facă În vederea depistării de noi lucrări, riscând libertatea, de nopțile cu coșmaruri și somn chinuit, nu valorau nimic În fața acelui „Porc Îngrășat”, care făcea pe deșteptul judecând cu picioarele! „Un necioplit...! - se adresă el Șefului de Șantier care la rândul lui era destul de abătut. Bine Șefule, cum Își permite să țipe la mine, să mă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
un colț al Încăperii străduindu-se să adoarmă, să uite tot. Abea la ziuă realiză de fapt, acea Încăpere era rezervată borfașilor arestați În timpul nopții care deja era plină. Cu oasele Înțepenite de răceala cimentului, iar ochii umflați de somnul chinuit Tony Pavone avea să facă o stupidă constatare: câțiva păduchi găsise adăpost la el, bucurându-se de avantajul curățeniei. A doua zi dimineața, nu i se dădu drumul acasă. Fu scos din dormitorul improvizat și de fiecare dată la intervale
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
organe cu miile, poate zecile de mii. Lingam și Yoni. Lui Sammler i se păru că ar putea fi revelator să-și amintească cuvintele sanscrite. Să pună puțin În perspectivă. Dar asta nu realiza prea multe pentru o asemenea temă chinuită. Și era foarte chinuită. Se duse Înapoi cu mintea la o declarație a Angelei Gruner, o bâlbă scoasă după câteva pahare când râdea, veselă, și evident se simțea liberă (până la brutalitate) În fața bătrânului unchi Sammler. „O minte jidănească, o sculă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
zecile de mii. Lingam și Yoni. Lui Sammler i se păru că ar putea fi revelator să-și amintească cuvintele sanscrite. Să pună puțin În perspectivă. Dar asta nu realiza prea multe pentru o asemenea temă chinuită. Și era foarte chinuită. Se duse Înapoi cu mintea la o declarație a Angelei Gruner, o bâlbă scoasă după câteva pahare când râdea, veselă, și evident se simțea liberă (până la brutalitate) În fața bătrânului unchi Sammler. „O minte jidănească, o sculă neagră, o frumusețe nordică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
pentru tatăl tău este sfârșitul. — De ce Îmi tot repeți asta, de parcă nu aș ști. Ce vrei de la mine? Într-adevăr, ce voia? De la ea, cum stătea așezată acolo, cu sânii la vedere, Împrăștiind mirosuri femeiești, cu ochii mari, practic uniți; chinuită și, În acest moment, sâcâită În mod bizar de Cezar și tencteri, de idei. Lasă sărmana ființă În pace. În acea clipă pretindea că este o sărmană ființă. Și chiar era. Dar nu o putea lăsa În pace - nu Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ați avut un weekend plăcut? Bangs e un omuleț patetic. Are mai mult sau mai puțin permanent o roșeală pe față din cauza bărbieritului și e tot timpul agitat. Chiar și conversația cea mai măruntă are la el un aspect agonic, chinuit, din cauza tendinței de a-și ridica vocea cu unul sau doi decibeli deasupra normalului. A vorbi cu el e ca și cum ai încerca să faci coversație cu terenul de joacă al școlii. Am dat din cap scurt spre el, însă Sheba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
a aplecat în față ca să apese un buton al interfonului. — Da? — Vă caută Colin Robinson, a anunțat vocea lui Deirdre Rickman. — Nu pot vorbi acum, a zis Pabblem iritat. Spune-i... Și-a trecut degetele prin părul subțire, roșcat. Directorul chinuit. Nu, așteaptă. Fă-mi legătura. A ridicat receptorul și a dat din umeri înspre mine, scuzându-se. — Colin? Salut! În timpul scurtei conversații care a urmat, Pabblem și-a aplecat capul într-o parte și a ținut telefonul între umăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
aproape de mine acum. aleg lebăda cu ciocul rupt. cântecul ei mă atrage. tăcere primesc. cuvintele adorm în brațele mamei. departe de lume mă simt, când via copilăriei a fost distrusă. mărului i s-au tăiat crengile. a ajuns un trunchi chinuit. primăvara lui o aștept. i-au lăsat coroana neatinsă. sunt prea mici să-i atingă creștetul. taie în neștire ramurile mărului... grădina sărăcește în fiecare zi. crește iarba pe margini de trotuare înguste. pașii mi-i înec în plânsul înăbușit
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
medicină străluciți, care ar fi putut face chirurgie cardiacă, îndobitociți într-o circă de întreprindere, alcoolizați, cu mâinile tremurânde, contemplându-și ratarea lentă în rotocoale de fum de țigară. Mă întâlneam cu foștii mei colegi, rar, în vacanțe. Îi vedeam chinuiți, cu fața trasă, îmbătrâniți... Mă luau fiori reci pe șira spinării când mă gândeam că și eu, poate, sunt la fel și nici măcar nu-mi dau seama. „Cum trăiești, mă, Victore? Cum trăiești, mă, acolo?” „Ca un vierme, mă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
damnată, deși el, Iuda, era singurul care, de fapt, cunoștea adevărul. Și vorbele s-au rostogolit grele din gura lui: Ceea ce ai de făcut, fă acum!». Atunci s-au îmbrățișat, și Iuda I-a mai sărutat încă o dată fața Lui chinuită, înainte să-l dea pe mâna gărzilor, conform înțelegerii. În zilele următoare, el a fost singurul care L-a urmat, de departe, ascuns în mulțime. El l-a văzut pe Petru lepădându-se de trei ori și pe ceilalți ucenici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
își simți brațul drept prins ca-n clește: bolnavul din car zvâcnise năprasnic asupra-i. Simți o lovitură tare și o săgeată, în deșert, în stânga. Țiganul se înălță, el căzu. Văzu a doua oară scânteierea cuțitului. Răcni lung, cu glas chinuit: Nu mă omorâți, oameni buni! Vă dau paralele, numai nu mă omorâți!... Țiganul nalt, cu nasul coroiat, se avântase ușor în car. Dumitrache Hazu cercă să se scoale. Simți că cineva îi smulge punga din chimir. Pieptul îi pârâi. Sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
coate, se târa, ca o râmă prin lanul fierbinte, prindea mănunchiuri și le tăia cu secerea sclipitoare. Când ne văzu, se opri și, așa cum era, în genunchi, aținti asupra noastră doi ochi triști și tulburi pe un obraz pământiu, zbârcit, chinuit ca o mască. —Ce faci acolo, mătușă? Și abia îi auzirăm răspunsul, gâfâit: — Ia, ce să fac? Secer. Vai de capul meu. De dimineață, de când s-a zărit geană de ziuă, am venit. M-a adus Ghiță... —Care Ghiță? —Aista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îndesându-și în cap pălăria de paie. A doua zi, cum treceam săltând în buiestru spre girezi, îmi aruncai ochii spre mori. Una umbla, își învârtea spetezele uriașe pe pânza albastră a cerului și de la ea venea scârțâit aspru și chinuit. Cealaltă moară sta neclintită, cu aripile despoiate: aceea era locuința vătafului. Pe pragul întors spre vale, spre mine, ședea femeia lui Dragoș. Dezghioca încet un păpușoi și zvârlea grăunțele la câteva paseri care se repezeau sfioase până la picioarele ei, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
noroiul drumeagului; Chihaia se ferea de băltoage, se strecura printre tufe, pe lângă trunchiuri de copaci, se încovoia, luneca, se depărta și se apropia de cal. Așa merseră multă vreme fără să vorbească. Prin pădure treceau adieri ca oftări de ființi chinuite, nevăzute. O bură rece, o cernere de pulbere fină și umedă umplea aerul și dădea zilei o coloare cenușie. - Chihaia se ținea grăbit după cal, lunecând, sprijinindu-se în baltag, scuturând în mersul lui buchetele de ferigi, făcând să ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o două parale să-mi cumpăr păpușoi pe iarnă... Acu eu zic altfel: mă duc să-mi vând boii că n-am ce le da de mâncare... Răstimp de tăcere. Și pe urmă alt glas, o plângere adâncă, o rugare chinuită, de departe: —Oameni buni! nu mă zdrobiți! Nu mă zdrobiți! Nu mă omorâți, măi fraților... O înfiorare se strecură parcă prin umbra cenușie. Omul începu a geme, închise ochii; apoi tăcu. Într-un târziu, șopti lin: —Bade Gavrile, dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dragoste. Și când venea, avea o însuflețire ciudată, aducând vești de prin alte părți ale târgului, despre greșala unei fete, despre despărțenia unei cucoane. Vorbea cu amănunte, se interesa de intrigile de dragoste cu sete, parcă o viață nouă și chinuită se deșteptase într-însa. Vorbi de câteva ori, cu teamă însă, și despre Ștefan Bucșan. — Am aflat și despre domnu Bucșan ceva... —Ce-ai aflat? — Am aflat că acu un an fata lui Gavrilaș îi scria bilete de dragoste... Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
simțise ușurată, cu sufletul hotărât să meargă înainte. I se aprinsese deodată ceva în minte, veniseră amintirile totdeauna dragi din trecut, și într-o sară de gemete, de amar și de disperare, amintirile acestea căzuseră cu mângâieri line peste inima chinuită. Se ruga multă vreme; din sufletul ei izvora tălmăcirea tuturor năcazurilor și a râvnilor ei; buzele murmurau încet, și ochii priveau neclintiți, mari, înecați într-un văl de suferință, de iertare și de nădejde. Și târziu, în așternut, ghemuindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
undelemnul; grămădi pe bolnavă într-un colț, răscoli patul; trânti în curmeziș o pernă de părete și așeză pe fată cu șalele deasupra. Apoi își lăsă șalul pe-un scaun, se puse și ea pe marginea patului, plecată spre fața chinuită a bolnavei, așteptând. Reiza fugea, ducându-și prin întuneric fantoma subțire, fugea spre salcâmii din fundul uliții. Ș-acolo o împresurară femeile aprozilor, și ovreica le povestea cum s-au întâmplat lucrurile. Gâfâia, da din mâni: Am adus pe moașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-n jos, la marginea divanului. VIItc "VII" Veni vremea rea: o săptămână de ploaie mocnită. Pe urmă ploaia se schimba în lapoviță, și un vânt aspru porni la începutul lui noiemvrie. Zile mohorâte, zile lungi. Fata lui Sanis, în ceasuri chinuite, nu-și mai găsea astâmpăr. Pe mică pe ceas se scula de la locul ei, de lângă fereastră, și ieșea afară. Se uita la deal, se uita la vale, să vadă pe feciorul lui Vartolomei; aștepta de la el macar un semn, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]