1,570 matches
-
am oprit singur și m-am întors. A doua zi m-am apucat de lucru cu toate că era duminică. Vroiam să termin cât mai repede prima piatră funerară din cimitirul de marmură. Mă găseam într-o stare de spirit bună și ciopleam piatra cu un zel neobișnuit. La amiază, m-am oprit să mă odihnesc. M-am dezbrăcat, m-am aruncat în mare, apoi m-am lungit pe o stâncă. Deasupra mea, cerul n-avea nici un nor. M-am gândit atunci cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-mi din oglinzi. Cuvintele lui ieșeau parcă din mii de guri, adresându-mi-se prin toate. Și nu mi se adresau numai mie. Se adresau și imaginilor mele din oglinzi, care stăteau ca o mulțime tăcută, ascultând. — Ai început să cioplești prima piatră funerară? mă întrebă el. — Desigur, domnule, l-am asigurat imediat. Cimitirul acesta vă va purta numele peste veacuri. Bătrânul roși și protestă vag. — Va fi opera dumitale, nu a mea. Nu, nici vorbă, am sărit imediat. Eu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bine. Poate visasem totul și atunci m-aș fi făcut de râs. Mi-a fost foarte greu să mă abțin. Ca să înlătur orice ispită, m-am grăbit să fac o baie, după care, deși nu mă puteam concentra deloc, am cioplit la piatra funerară a individului cu mers de pisică, încercând să-mi umplu cu ceva timpul. Eram convins că în sala cu oglinzi nu puteam să pătrund decât seara, că ziua chiar și pentru mine acel teritoriu era interzis, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și chiar mai mult. Nu mi se dase, prin destin, aproape nimic? Ei bine, vroiam totul. Nu mă mulțumeam să fiu creatorul unui cimitir de marmură. Vroiam să fiu admirat, ascultat cu răsuflarea tăiată, vroiam, de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dorit să i se scrie pe mormânt: „Nu râdeți. Vă rog”. Care mormânt? Nu exista nici un mormânt în bălării, ierburile acopereau și devorau totul, inclusiv mormintele. Bietul om, îmi părea rău că nu-l găsisem în viață, i-aș fi cioplit un mormânt în cea mai înaltă stâncă de pe țărm și aș fi scris cu litere de o șchioapă, să se vadă de departe ca un avertisment teribil: „Nu râdeți. Vă rog!” M-am gândit apoi că puteam să sap această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aș fi putut, dacă aș fi avut chef, să vâr groaza în toți, să-i oblig să mă salute ca portarul, aplecându-se din șale. Și întregul timp care mi-ar fi rămas aș fi putut să mi-l consacru, cioplind pe țărmul mării un monument care să-mi fie închinat. Iar după aceea aș fi trimis după Hingherul și l-aș fi pus să crească o duzină de câini fioroși care să stea de pază lângă monument, ca să nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zic: Doamnă, sper că n-ați dat importanță vorbelor mele. Nu eram într-un moment tocmai bun”. Câteva zile, ca să se liniștească apele, ara evitat întâlnirile cu bătrânii. După ce înotam, mă apucam de lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream sa mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe Dinu. Rămas singur, îmi treceau prin cap tot felul de grozăvii. Mă temeam mai ales de o cangrenă, ignoranța mea în materie de medicină fiind desăvârșită. Mă și închipuiam cu brațul tăiat, apostrofat de Moașa pentru că nu mai puteam ciopli pietre funerare și nu mai era nevoită să mă trateze ca pe un artist: „Treci la bucătărie, imbecilule, și la spălat vase. Dacă te descurci cu o singură mână. Dacă nu, ia-ți catrafusele și pleacă unde vrei. Roag-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
arenă care nu mai văd la un moment dat decât o mică bucată de pânză. Și pot fi învinuiți taurii pentru asta? Nici măcar azi, când am altă perspectivă asupra lucrurilor, nu pot să regret că nu m-a mulțumit să cioplesc cruci într-un atelier oarecare, că mi-a fost silă de mediocritatea mea. Pot să regret numai că am vrut să renunț la ea prin orice mijloace. Nu-mi reproșez că n-am căutat pământul făgăduinței în ceea ce aveam, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
toți îngenuncheați pe coridoare, așteptând să trec printre ei și să-i iert. Mă mințeam. Nu puteam să încui ușa, să zic „nu mă interesează, domnilor, muriți liniștiți, lăsați vorbă să mă cheme cineva când ați murit toți, ca să vă cioplesc pietrele funerare”. Trebuia să cedez și eram furios. Aceasta era ironia sorții care a pus la un loc, în mine, și deșertul și setea. Nu puteam să fiu alături de alții fără să fiu singur și nu puteam să fiu singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o zi, să-mi comunice că nu mai puteam pleca fără învoire în cătun. Trebuia să cioplesc pietre funerare și atât, să devin un veritabil vierme de mătase. M-am întors la azil și încă din acea zi am început să pun în aplicare un plan. Mai întâi m-am străduit să mă reapropii de bătrâni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Vorbea cu ultimele resurse de mândrie jignită. — Știi ce ești? i-am zis. Un căcăcios. Tremuri ca un vierme. S-a înroșit violent și a înghițit în sec. Tot ce mai pot face pentru tine, am continuat, e să-ți cioplesc o piatră funerară frumoasă. Atât. Dacă voi fi lăsat. Dinu mă privea fără să zică nimic. Buza de jos îi tremura de indignare și de rușine. Mă așteptam să mă insulte la rândul lui, dar în loc de asta s-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Înseamnă că sunt viu și dacă sunt viu oricând pot să... pot să...” Nu știam cum să-i ameninț mai rău. Deodată mi-a venit o idee și am sărit din pat. Vroiam să stric pietrele funerare pe care le cioplisem. Nu mi-am găsit dalta, dar în starea de surescitare în care mă aflam nu mai puteam rămâne în cameră. Am ieșit pe țărm. Ceața dispăruse, iar marea ardea orbitoare în lumină. Cred că intenția mea a fost doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
siguranță Diavolul poate aprecia la justa valoare cît de sărată poate fi o femeie după ce a făcut dragoste cu ea. Nu va da la o parte o unealtă care poate cuprinde esența cristalizată a sudorii unei iubite. Mai ales una cioplită de o fecioară Într-un sat uitat. Fecioara este, evident, ipotetică, dar nimic nu-i este mai drag Diavolului, Wakefield este sigur de asta, ca sarea. Aroma cepei rumenite În unt, unul dintre parfumurile favorite ale lui Wakefield, Îl face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
prin vine, nu de sânge. Gorunul din margine de codru, de ce mă-nvinge, cu aripi moi atâta pace, când zac în umbra ta și mă dezmierzi cu frunza-ți jucăușă? O, cine știe? - Poate că din trunchiul tău îmi vor ciopli nu peste mult sicriul, și liniștea ce voi gusta-o între scândurile lui, o simt pe semne de acum: o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet - și mut ascult cum crește-n trupul tău sicriul, sicriul meu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
avea, doar un păianjen singurel. Iscoditor micuțul își țesuse mreaja de mătase în urechea lui și Pan din fire bun prindea țânțarii celui din urmă prieten ce-i rămase. Treceau în goană toamne cu căderi de stele. Odată zeul își cioplea un fluier din nuia de soc. Piticul dobitoc i se plimba pe mână. Și'n scăpărări de putregai Pan descoperi mirat că prietenul avea pe spate-o cruce. Bătrânul zeu încremeni fără de grai în noaptea cu căderi de stele, și
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
pătrunzător. Lumină multă și o singurătate pe care n-o tulburau decât păsările când se speriau de atâta liniște... Niște eucalipți bătrâni, toropiți de soare, își azvârleau umbra pe o parte a mormântului. Într-o stâncă înecată de ierburi era cioplit un chip tânăr, mândru, cu părul fremătând... L-am recunoscut. Așadar, în această oază se găsea mormântul lui Alexandru... Florile galbene, sălbăticite, erau năpădite de viespi. În apropiere, se afla o colibă de paie, înnegrită parcă de ploi... Atunci i-
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
maimuță, cu un zâmbet nerușinat... Bine, cel puțin, că nu mă socoti un maniac. ― Nu, Galilei. Văd în tine doar ceea ce ești. ― Adică? ― O problemă pe care oamenii o vor dezbate mereu. Ca moartea lui Socrate. ― Într-o noapte, voi ciopli, poate, până la capăt stânca. ― Nu mi-ai vorbit până acum de ea. ― Cineva mi-a spus: "Galilei, acesta e destinul. Dacă ai curaj, trebuie să cioplești această stâncă până vei găsi înlăuntrul ei ceea ce cauți". Și m-am pornit să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
care oamenii o vor dezbate mereu. Ca moartea lui Socrate. ― Într-o noapte, voi ciopli, poate, până la capăt stânca. ― Nu mi-ai vorbit până acum de ea. ― Cineva mi-a spus: "Galilei, acesta e destinul. Dacă ai curaj, trebuie să cioplești această stâncă până vei găsi înlăuntrul ei ceea ce cauți". Și m-am pornit să cioplesc stânca aceea cu un entuziasm plin de nerăbdare. La una din lovituri, am auzit un țipăt. Apoi, un plâns și, imediat după aceea, un hohot
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
poate, până la capăt stânca. ― Nu mi-ai vorbit până acum de ea. ― Cineva mi-a spus: "Galilei, acesta e destinul. Dacă ai curaj, trebuie să cioplești această stâncă până vei găsi înlăuntrul ei ceea ce cauți". Și m-am pornit să cioplesc stânca aceea cu un entuziasm plin de nerăbdare. La una din lovituri, am auzit un țipăt. Apoi, un plâns și, imediat după aceea, un hohot grosolan de râs. Am rămas pe gânduri. "De ce te-ai oprit, Galilei?" Este cineva în
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
piatră. L-am auzit țipând, plângând și apoi rîzînd." "Nu ți-am spus că acesta este chiar destinul, Galilei? Nu e o piatră obișnuită." "Și ce trebuie să fac?" am întrebat. "Continuă, dacă vrei să afli ce cauți." Am mai cioplit un timp și iar am auzit un țipăt, urmat de un plâns și de un hohot de râs. Atunci am aruncat dalta. "Nu pot să lovesc în ceva viu." "Faci cum dorești, Galilei, dar în piatră nu e un animal
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
La început, am crezut că mă voi găsi pe mine adormit în piatră, căci începuseră să apară picioarele unui bărbat. Apoi au apărut mâinile, trupul, umerii. Numai fața nu reușeam deloc s-o deslușesc Au căpătat relief doar buzele. Oricât ciopleam piatra, nimic altceva nu se distingea în jurul lor. M-am oprit o clipă să mă odihnesc, să mă șterg de sudoare, și tocmai atunci buzele s-au mișcat, fără să rostească, însă, nici un cuvânt. Și, pe urmă, încă o dată. Și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
Majei pe vremea aceea. Erau buchete de trandafiri, de lăcrămioare și de orhidee Împrăștiate pretutindeni, pe măsuță, pe lângă pereți. Plutea În salon un miros de flori și de medicamente. Era acolo și mama ei, o damă În taior, cu nasul cioplit de un chirurg estetician și cu pielea nefiresc de Întinsă pe pomeții obrajilor. Cu o voce stridentă, spunea fiecărui nou-venit că nu avea să permită niciodată micuței să-i spună bunică, deoarece era o surpriză cam amăruie să fie deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
în pericol să rămân pe drumuri. Atunci tâmplarul mi-a luat mâinile într-ale lui, le-a întors pe o parte și pe alta. Apoi mi-a dat un cuțit și o bucată de lemn și mi-a zis să cioplesc un căluț pentru nepotul lui. Lemnul mi s-a părut cald și viu, iar jucăria a luat formă în mâinile mele fără efort. Inima pinului părea să-mi zâmbească. Tâmplarul a dat din cap uitându-se la ce făcusem și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cei doi fii ai lui și restul suitei. Tinerii erau destul de mari ca să le fie lăsat părul lung și erau băieți buni, curioși față de oaspeții tatălui său, dar suficient de politicoși încât să nu pună întrebări. Benia i-a încântat cioplindu-le mici figurine de lemn și punându-le nume la fiecare. M-a surprins cum mă uitam la el și zâmbetul său trist mi-a spus că făcuse la fel și pentru fiii lui, de mult morți. As-naat nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]