8,186 matches
-
ea, încordată și privindu-mă cu furie. Amintindu-mi scena, am avut impresia că în clipa aceea și în cele care au urmat fața i se făcuse neagră. Încercând să-și elibereze brațul se smulse cu putere din strânsoarea mea. Ciudat e că nu părea prea surprinsă de ceea ce se întâmplă. Când a încercat să-și tragă mâna, eu am prins-o în altă poziție și i-am răsucit brațul la spate. Atunci m-a lovit cu toată forța în fluierele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
până nu demult eu însumi n-am realizat acest lucru - sentimentele mele pentru Palmer sunt de o intensitate neobișnuită. N-am fost niciodată ceea ce se consideră în general a fi un homosexual, dar afecțiunea mea pentru Palmer are această nuanță; ciudat este faptul, probabil cunoscut în psihologia medicală, că legătura lui Palmer cu soția mea în loc să diminueze afecțiunea mea pentru el, a sporit-o. Această situație a presupus prin urmare - sau poate ar trebui să spun, totuși - o dublă gelozie: însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
a rezista la presiunea mizeriei și haosului în care mă zbăteam acum. Totuși, când o găsisem în compania lui Alexander, simțul posesiei se trezise brusc și agresiv: un simț al posesiei ce dăinuia acum în mine ca un resentiment dureros. Ciudat era faptul că nu mă mâna o nevoie acută de a o vedea pe Georgie. Ceea ce-mi doream în clipa aceea era doar să o pun la păstrare undeva la rece. Ce ghinion că nu putem imobiliza alte ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ideea relației dintre frate și soră. Și totuși s-ar putea ca tocmai această idee, lucrând în taină în sufletul meu, în virtutea unor principii pe care nu le puteam identifica, să-mi fi provocat această senzație de beznă aproape tangibilă. Ciudat era și faptul că această panică, indiferent de sursa din care provenea, era acum indestructibil legată de pasiunea mea pentru Honor, dându-mi senzația că ținta dorințelor mele era, de fapt, sora mea. În timpul discuției cu Palmer percepusem în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
conținutul geamantanului pe podea. Le-am găsit, am cules de pe jos paharul și am constatat că e crăpat. M-am târât până la bucătărie și m-am apucat să spăl o cană din plastic rămasă de la chiriașul anterior. Brusc, un zgomot ciudat răsună în apartament. Venea de undeva de aproape, dar nu-mi dădeam seama de unde. Parcă se auzea din mai multe părți deodată. Am tresărit, inima mi-a zvâcnit cu putere și am înțepenit ascultând liniștea și întrebându-mă ce auzisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ceai pentru toți. Trecând pe lângă domnișoara Seelhaft atinse cu brațul, ca din întâmplare, umărul prietenei ei. Le invidiam. M-am dus acasă cu metroul. Sentimentul de a mă fi integrat din nou în viața obișnuită a Londrei mi se părea ciudat. Era deja o săptămână de când mă duceam zilnic la birou și mă întorceam în Hereford Square la ora cinci și jumătate, exact ca odinioară; și, în timp ce călătoream, agățat de o bară în trenul care se legăna și citeam nuvela din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
iau cu mașina? Ea a răspuns „Da” și am luat-o înainte, îndreptându-mă spre mașină. Nu-mi mai amintresc aproape nimic despre drumul pe care l-am făcut până la Pelham Crescent. În mintea mea imaginile se amestecă în mod ciudat cu cele legate de primul drum făcut împreună cu ea de la gara Liverpool Street. Îmi amintesc doar starea de fericire orbitoare pe care mi-o dădea certitudinea a ceea ce aveam să fac. În traficul orei de vârf zeul care protejează bețivii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nici dacă ar fi fost însuși Chivotul Legii. Când am ajuns lângă ea, am căzut în genunchi și m-am întins cu tot trupul pe podea. Gestul a fost complet spontan, ca și cum m-ar fi trântit cineva la pământ. E ciudat, dar aș fi putut sta lungit acolo la nesfârșit. După câteva clipe ea spuse cu o voce gravă și stăpânită. — Ridică-te! Am început să mă ridic. Ea se retrăsese și acum stătea sprijinită de polița căminului. Nu mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
interesantă. În definitiv, știam din proprie experiență cât de blândă, cât de sentimentală îi poate părea trădătorului trădarea deliberată a persoanei iubite. Dar reacția mea față de Alexander era ceva mult mai mecanic decât o simplă judecată, și mult mai nemilos. Ciudat era însă faptul că durerea pe care o simțeam semăna atât de mult cu singurătatea. Prin Alexander trecutul meu fusese intens populat, iar acum se transformase într-un pustiu deprimant. M-am instalat în salonul destinat plecărilor într-un colț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și de durere fizică, semnul sigur al unei stări emoționale reale. Apoi am auzit, parcă înlăuntrul capului meu, un sunet straniu. Am ridicat ochii, dezmeticit deodată. Când sunetul s-a auzit a doua oară, am recunoscut soneria de la intrare. Răsuna ciudat în încăperile goale. Eram aproape hotărât să nu deschid. Simțeam că nu pot da ochii cu nimeni. Rosemary era la Rembers și nu exista în Londra nici o ființă pe care aș fi putut să o suport. Am rămas încremenit în loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
apucat să-mi Întind bine degetele picioarelor, că am auzit clanța și ușa dormitorului deschizându-se. În sfârșit, rămăsesem singuri. Am reușit să disting un fel de sunet Înfundat, ca și când cineva ar fi târșâit ceva, urmat de câțiva pași vioi. Ciudat, suna de parcă ar fi târât ceva. Trecu apoi Încă un Stadtbahn, de data aceasta cu un tărăboi infernal, care se dizolvă Încet În Îndepărtare, după care Dora se așeză pe pat. Atât am putut să disting, pentru că arcurile patului gemură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
că puteau la fel de bine să penseze sprâncene sau să spele dinți. Am Înțeles că vorbea serios când a spus că, dacă doream K. und K, trebuia să mă duc la altcineva. La intervale regulate, Dora se detașa de acest comportament ciudat de distant și mă Întreba dacă Îmi convenea așa sau altfel. Dar Își ținea mereu respirația când făcea ce făcea, ceea ce Îmi lăsa o impresie de neliniște stăpânită. Bineînțeles că dădeam din cap aprobator, entuziast În felul meu crispat, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sfârșit, am ajuns la oglindă, podoaba mea ieșea În afară, În direcția În care o făcea de obicei În cadrul unor ocazii festive, În timp ce chestia pe care Dora o numise „apendicele“ meu dispăruse de tot. Pot să spun liniștit: arătam destul de ciudat. Zâmbitoare, Dora Își scoase mănușile, un deget delicat după altul. Scoase o fundă roșie de satin din cutia cu farduri și mi-o aplică cu Îndemânare. — Așa, da; ce fetiță cuminte. Acum ai și tu clitoris. Și ce drăguț arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de familia sa - da, chiar și de Jupp... Karp mă privi atent printre gene; presupun că Întâmpinam dificultăți În a sta liniștit. Într-adevăr, mă refer la fratele ei. Am aflat abia târziu, după mulți ani de prietenie. Poate suna ciudat, dar se Întâmplă ca frații să fie mai apropiați Între ei, decât de alții. E vorba de multă iubire, chiar de sentimente de natură erotică, care sunt greu de ignorat și imposibil de explicat altora. Gânditor, Karp formă un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
catarame mari, lucioase. Parcă ar fi combinat moda piraților cu Îmbrăcămintea caracteristică dansatorilor de tango - pe jumătate pirat peste șapte mări, pe jumătate dansatoare argentiniană cu un trandafir Între dinți. Îmi trecu prin cap că uneori partenera mea arăta destul de ciudat. Cu o mână la spate, Dora Își mușcă buza inferioară Într-o manieră pe care a Învățat-o de la Ossi Oswalda din Fata cu protecția, apoi verifică dacă perciunii Îi stăteau cum trebuie. Când a observat c-o priveam, m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
respecți niște reguli decât atunci când tiparul acesta este Încălcat. La Început, poate nu crezi. Dar dacă greșelile se repetă des, aș observa că ceva nu e În regulă. M-am gândit la felul În care Își așeza maică-mea hainele; ciudat, nu-mi aminteam nimic. Și acum, adăugă Dora, vreau să aflu totul despre chestia aia roșie, dureroasă. Chestia roșie, dureroasă? În tramvaiul tremurător, În drum spre casă, mă gândeam la ce aș putea răspunde. Uneori durerea era atât de prezentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
avea un tatuaj cu o pisică poznașă, cu spatele arcuit, și cu un șoarece taciturn, alunecând spre crăpătură. Cele două animale, Înmărmurite Într-o dușmănie receptivă, erau pictate pe câte o parte a despicăturii feselor - ceea ce lăsa scena prezentată suspendată ciudat În mijlocul acțiunii, cu pericolul plutind În aer. După părerea Dorei, era simplu să te gândești că femeia Își invita prietenii sau dușmanii să descopere gaura În care șoricelul mititel se grăbea să se ascundă de urmăritorul său fioros. Cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de sprijin În ochii săi Întunecați. Caut niște cărți, domnule. Doctorul Karp a fost amabil de mi-a recomandat biblioteca dumneavoastră. — Ați vizitat muzeul de curând? Röser se uită la mâna mea, Încă Întinsă. — La sfârșitul săptămânii trecute. Simțindu-mă ciudat, mi-am verifiat buzunarele - dar n-am găsit decât rămășițele mărului. Poate că ar trebui să vorbesc tot cu el? — Vă anunț cu regret că doctorul Karp ne-a părăsit. A sunat sâmbăta trecută. Destul de neașteptat, dacă mă gândesc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
după brățara de alamă conectată la lampa de citit cu abajur verde și am aprins lumina. Karp nu-mi spusese nimic despre o eventuală plecare de la fundație. Desigur, era decizia sa, dacă dorea să-și dea demisia. Dar nu era ciudat că plecase imediat după vizita mea? Îl speriasem cumva cu ceva ce i-am spus? Sau poate că el era cel care nu-mi spusese tot adevărul despre Dora. M-am blestemat În gând pentru berile băute la Crama Albastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
chiar e Anton? În tramvai, pe drumul spre casă, am continuat să-mi fac proiecții despre relația mea cu Dora, pe fundalul unei memorii refractare. Până la urmă, am fost nevoit să admit că, după ceva timp, Începusem să mă simt ciudat. Nu era ca și când n-aș mai fi dorit-o. Nopțile noastre erau la fel de pline, trupurile noastre, la fel de curioase. Dar mă durea cumva că Dora n-a folosit numele meu adevărat. Chiar nu-și dădea seama că persoana În care mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să mă ascund În spatele oalelor gigantice și al tigăilor monstruoase, și să-mi ridic rochia Îndată ce vreun angajat se nimerea pe acolo. De fiecare dată când o făceam, simțeam un val inexplicabil de euforie. Poate că asta ți se pare ciudat, mă privi. Nu? Ei, și mai era o fată care obișnuia să vină cu mine. Chiar venea. Adele, așa se numea. Eram cam de aceeași statură și ne Împrumutam hainele tot timpul - chiar dacă Adele era cu câțiva ani mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Și foarte-foarte confuză. Simțeam că mă dor toate, dar și Îmi plăcea. Până la urmă am găsit căruța, m-am urcat În ea și m-am ascuns sub o pătură pentru cai. Pentru prima oară În viața mea, m-am simțit ciudat. Ca și când m-ar fi furnicat ceva pe dinăuntru. Ca atunci când ai băut prea mult sifon, știi? Cu niște ochi pe care nu-i mai văzusem niciodată, Dora Îmi cercetă gura. — N-am mai povestit asta nimănui. Tu ești primul, Anton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
de perechi de ochi stau ațintiți asupra ta. E imposibil. După un timp, camera a Început să se clatine și să plutească misterios, În derivă, și a trebuit să clipesc ca să-mi cadă lacrimile. Totuși, ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că, cu cât mi se umezeau ochii mai tare, cu atât mai puțin mă priveam din interior. Pierzând noțiunea timpului, am Început să-mi Închipui că cei șaizeci de elevi erau toți ai mei, ca fațetele În miniatură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
sunt pe cale de a dispărea - fiecare În parte, la fel de banală, fiecare În parte, la fel de divină. Poți să o iei razna pentru mai puțin de atât. Douăzeci de minute mai târziu, am ieșit din gara din partea vestică a orașului. Mă simțeam ciudat să mă aflu iar În cartierul acesta. Pentru o clipă, m-am Întrebat dacă ar trebui să trec pe la Dora, dar apoi mi-am amintit de mașina pe care a văzut-o Anton, parcată lângă clădire. Erau Diels și Pieplack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cu delicata opacitate a verii. După un timp, vrând-nevrând, impresiile au Început să se transforme În gânduri. Deși Anton stătea de mai bine de jumătate de an la Pensiunea Landau, nu lăsase nici o amprentă personală asupra camerei. Nu era cam ciudat? Știam că, deși mai Înflorea lucrurile, circumstanțele existenței sale n-au fost niciodată prea roze. Și totuși, cum reușea cineva să nu lase nici o urmă, oricât de discretă, asupra locului unde trăia? Mai devreme când am examinat camera, am descoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]