1,021 matches
-
delirant, preferat. Flăcăul ăsta, Bibi, acum plângea din orice, săruta partea dinspre dușumea a clanțelor și se adresa împăciuitor oricărui trecător: - Domn doctor, te implorez, nu mă pisa!... Lasă-mă cubic! Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când Robin doar ochii ălora pe care îi lăsa moștenitori. Nimic nu-l lăsa să creadă că-i o năzărire. Dacă se-ntorcea pe călcâie, făcând stânga împrejur, nimerea la altar. - "Te rog să nu consideri oferta pe care ți-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
au coborât din cabină, l-au dat din mână în mână, ca pe-un covor. Nu s-a zbătut deloc. Zâmbea. 303 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Demnități ce nu-l împiedicau ca, la fiecare două zile, să apese clanța palatelor sale. Și, întocmai ca Alexandru Ioan Cuza, de nerecunoscut sub uimitoarele sale travestiuri, să se scoboare până la cele mai pitorești și brutale straturi ale poporului său... În urmă cu vreo trei zile, prezentul Brav Conducător fugise incognito dintr-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
până acolo încât vedea luminișul, pădurea din jurul lui, și îl zări până și pe Virgil Jones, care chiar păru că se apropie de una din ferestre până când chipul său rotund o umplu. în perete se găsea o ușă cu o clanță de fildeș. Nu trebuia decât să o deschidă și să pășească afară și totul ar fi fost bine. Să controlezi Dimensiunile era ușor dacă știai ce faci, își spuse cu îngâmfare Vultur-în-Zbor. I se păru chiar că zărește o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Dar iată că Vultur-în-Zbor dovedea o capacitate extraordinară de a controla Endimiunsele. Gorful se hotărî să intervină. La urma urmei, Ordonarea Finală a insulei mai putea aștepta puțin... Vultur-în-Zbor descoperi că încăperea se dizolva chiar când el întindea mâna către clanță. Șocul îi zgudui încrederea proaspăt dobândită. Se lăsă întunericul. Preț de o clipă bărbatul se simți orbit și amețit. Lumea părea să gonească în cerc. Când capul i se limpezi, abisinienii se adunaseră deja în fața lui. DOUĂZECI ȘI UNU Dansul are multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gemete prelungi, Înfiorând așteptarea. Apoi nu se mai desluși niciun zgomot... M-am apropiat tiptil de baie, cu un nod uriaș În gât. Inima Îmi bătea ca un clopot. O lumină limpede, clară, curgea acum prin sticla ușii. Am apăsat clanța și am intrat cu vădită nesiguranță. Totul era imaculat, de un alb ireal, Într-o perfectă ordine și curățenie. Un zgomot discret Îmi Întinse privirea spre geam. Spre geamul dincolo de care am văzut două siluete albe, prelungi, ținându-se de
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
încercând să-i dezlege, din împletitura firavă, niște șuvițe care se răzvrătiseră. Atunci părul ei deveni furtunos, ca al lui Ghazal și- al Veterinarei. O bătaie ușoară, ca un zgâriat de pisică, se-auzi la ușa mansardei. Cineva apăsă pe clanță și o deschise. Nu văzu nimic înăuntru, doar în sobă, limbile focului, fiindcă noul chiriaș era în altă parte. N-o văzuse pe maică-sa vreodată plângând, dar de-atunci își aminti lacrimile ei care străluceau pe obrazul oacheș precum
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
întredeschisă, deși nu era nimeni acolo, iar afară, în fața ușii, erau lucrurile lui Laleh risipite: poșeta, o pungă cu portocale și o grămadă de chei prinse pe un belciug. Am strigat, am bătut la ușă, dar pe urmă am încercat clanța și am intrat. De ce? De ce nu m-am oprit să cer ajutor, să n-ajung eu prima s-o văd pe Laleh așa cum am găsit- o? Pe mobilul Shahlei figurase într-adevăr un apel la 12:58, dar era de la
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
precum un ac de cusut care-și trage ața, fusese nu într-o copie, ci într-o lucrare originală, singura, pe care i-o făcuse cadou chiar Veterinara. Era compoziția unui pictor modern, cu o ușă galbenă, care avea o clanță de cupru, roșiatică și ornamentată, în forma unei labe de leu, și atât, cam ăsta era tot tabloul. Eleonor se-mbulzise prima să-și facă loc, ca acasă, și văzură că ușa nu era încuiată. O urmă cu sfială, fiindcă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
plecat. Stăpânul se ridică de la masă îndreptîndu-se către țarcul unde Cocîrță vindea iepele. Pe negustori îi lăsară în plata Domnului. Tăinuitorul mai rămăsese cu mânzul și cu două mârțoage. Tocmai era în preț cu un mușteriu și muierea dădea din clanță. - Așa căișori nu mai găsești dumneata, domnule, ehe... Clientul ocolea gloabele, le pipăia burțile pline și clătina din cap: - Le-ați umflat ca să pară mai grase, lasă, că vă știu eu... Pungașii se apropiară ca și când nu-l cunoșteau pe Cocîrță
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
câțiva comercianți puternici, care învîfteau banii pe degete: unul Nicolaie Curcuman, de avea fierărie într-o hală rece și înaltă, unde ținea țiglă, tablă de acoperit casele, în foi împachetate, tuburi de fontă, cuie, chingi, dreve, șine pentru betonul armat, clanțe, broaște, tot ce voiai; unul Manole Dulămiță, cu magazin de încălțăminte, de la care târguiau țăranii din Ilfov, veniți la București după treburi, negustorii și toate mahalalele dimprejur; unul Isidor Katz, c-o stămbărie întunecoasă, adăpostită între patru pereți igrasiosi, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pilă ascuțită. Pe drum, nu tu sergenți, nu tu nimeni. Au ajuns în vreo două ceasuri și-au urcat scările bisericii. O pulbere rece le lovea obrajii. Aveau genele albe și mâinile înghețate. Ucenicul a aprins un chibrit, au dibuit clanțele și au încercat cheile. Mînă-mică n-a găsit nici una care să se potrivească. A scos pila și a făcut să sară zăvoarele. Înăuntru era adăpost. Gheorghe și-a făcut o cruce mare: - Doamne, iartă-mă! Oacă a aprins o luminare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu privirile pe el. - Bine-bine, să căutăm, mormăia, poftiți! Și i-a dus în atelierul de alături, le-a ales haine pe măsură și le-a făcut cîte-o probă. - Stăpânul zice că să fie ceva mai de lux, dădea cu clanța Nicu-Piele. - Cum nu? Am ceva extra... Stați... A scotocit rafturile, s-a urcat pe o scară, a scos marfa. Pentru lungan era mai greu de potrivit. Avea măsură mare, și hainele ședeau țepene pe el ca doagele. "Neamul prost se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-s caii, dar repede, că altfel e vai de măiculița voastră! Caii... - Ce cai? se răsti Paraschiv. Simțise în gură gustul sărat al sângelui și încleștase pumnii. Șeful se uită la el, zâmbi și vorbi iar: - Zi, tu ai și clanță mare, ia să ți-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi, se plimbă puțin prin fața lor, strânse fălcile și așteptă. Tăceau. - Va să zică, nu spuneți! Se depărta cu mâinile la spate, învîrtin-du-se pe călcâie. Nu spuneți, bine... Se rezemă de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ascultă. Și se petrecu marea minune: Hugo și cu mine tăcurăm în același timp. În liniștea neobișnuită, dincolo de ușă se auzea ceva care semăna cu scâncetul slab al unui cățeluș. Hugo se încruntă. —Ce naiba? Vi! Vi! Ești acolo? Apăsă pe clanță și împinse ușor ușa. Scâncetul părea că se aude din ce în ce mai tare. Hugo se uită la mine cam îngrijorat. Hai, zisei eu, nerăbdătoare. Deja nu mai putea de curiozitate. Deschise și mai mult ușa și încercă să se strecoare înăuntru. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
fi fost suficient de curajoasă, pentru că încuia întotdeauna ușa când avea câte-o durere de cap, „ca să fiu sigură că sunt lăsată în pace“, spunea ea. Am strigat-o din nou, dar tot nu-mi răspundea, așa că am întors ușor clanța și am împins ușa. Când a început să se deschidă încetișor, m-am gândit că probabil nu era acolo. Dar mă înșelasem. Nu sunt sigură dacă nu mi-aș fi dorit ca ușa să fie încuiată. Ar fi fost mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
începu să plângă. " Trebuie să-mi fac un ceai", hotărî Valerica Scurtu apăsîndu-și palma sub coastă. Durerea mocnea. Peste o jumătate de oră avea să devină insuportabilă. Îmbrăcă oftând capotul și ieși în hol. Trecu indiferentă pe lângă ușile înalte, cu clanțe de bronz. A Melaniei Lupu era cea mai lustruită. De cheile lăsate totdeauna afară atârnau clopoței albaștri, lucrați cu iglița. Preșul lui Grigore Popa fusese asigurat cu sârmă și două șireturi de piele bătute în ușor. Să nu-l fure
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ceva, dar se răzgândi. Maiorul îl privi câteva clipe apoi se ridică. ― Aș dori să discut cu fiecare din dumneavoastră. ― Adică separat, sublinie cu o nuanță particulară Grigore Popa. ― Bineînțeles... Aveți ceva împotrivă să fiți primul? Bătrânul puse mâna pe clanță. Observă încet fără să se uite la nimeni: ― Curios! Sânt foarte mulți ani de când nimeni nu m-a întrebat dacă am ceva împotrivă. * Era un interior specific de burlac bătrân, cu fotografii cazone și miros persistent de tutun, cu mobile
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
ăștia și-au bătut joc de el. ― Ceva nou? întrebă Cristescu. ― Deocamdată nimic. Sinucidere clasică. Întoarse capul. Ușa de la odaia Valericăi Scurtu era întredeschisă. Maiorul ar fi pariat pe orice că femeia supraveghează holul. Privirea îi alunecă spre camera sculptorului. Clanța se mișca abia simțit. Un ochi negru cercetă încăperea, apoi dispăru. Cristescu râse încetișor. CAPITOLUL V TATONĂRI ― Poate că doriți să luați masa, spuse maiorul privindu-și ceasul. Nu vreau să vă deranjez. Valerica Scurtu își ridică părul de pe frunte
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Poate că n-a avut chef să ia parte la circul ăsta... ― N-aș crede. ― Sau într-adevăr e bolnavă așa cum pretindea bătrâna. ― De acord. Dar tot ea pretindea că a plecat azi de dimineață la serviciu. Puse mâna pe clanță precizînd: Casa are o singură ieșire. Azimioară se bâlbâi tulburat: ― Credeți că... ― Nu cred. Mi-e teamă! Schiță un salut vag și părăsi biroul. * Doru Matei rupea bucăți mari de pâine și băga în gură câte două-trei felii de salam
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
bătu mai insistent. Privi contrariată spre maior și chemă cu glas tare. ― Valerica! Dormi, draga mea ? Valerica! întoarse o față speriată. Sânt extrem de derutată, nu știu ce să cred... ― Încercați ușa, propuse calm maiorul. ― Sigur... e o idee. Melania Lupu apăsă pe clanță. În odaie era întuneric. Lumina din hol căzu pe divan. Se vedeau cuvertura de pluș și ruloul de la capăt. ― Extraordinar! suflă. Încă nu s-a întors. Mă întreb unde poate să fie?... Cristescu oftă. Acum știa precis că Valerica Scurtu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
domnule Van der Hoph, și vă mulțumesc pentru înțelegerea de care dați dovadă. Olandezul își luă servieta și căciulița. ― Locuiesc la Intercontinental... Dacă aveți nevoie de mine sau dacă ea... Poate vreți să vă notați: camera 518. Puse mâna pe clanță, ezită câteva secunde, apoi se întoarse spre Cristescu: ― Nu vă supărați... Cât durează la dumneavoastră formalitățile pentru încheierea unei căsătorii? * Azimioară raportă: ― A telefonat locotenentul Ciobanu. Cristescu deveni atent. ― Și? ― Raportează că azi-dimineață sculptorul a scos în curte o statuie
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Alecu... Alecu... Doar îl cunosc bine. Cineva i-a șters fața. Cu guma... Nu reușesc deloc..." Capul îl durea. O durere care-și deschisese pârtie de la rădăcina frunții peste creștet, până la ceafă. Acolo unde se tund incașii. Cineva umbla la clanță. Doru Matei șopti: ― Unchiul Alecu... Acum am să-mi amintesc. Melania Lupu aprinse lumina brusc. Sculptorul țipă și își duse mâna la ochi. ― De ce stați pe întuneric, domnule Matei? Sper că vă simțiți mai bine. Ați dormit aproape patru ore
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se bătea cu ea peste palmă. ― Când ați remarcat primele simptome? ― Din nefericire, destul de târziu. Ciudățenii care în mod normal sar în ochi imediat pe noi nu ne mai izbeau. Gîndiți-vă puțin! Biata Valerica cu obsesiile ei... Nu atingea o clanță fără să se spele după aceea cu alcool. Apoi agenda domnului Popa... Existența soților Panaitescu și, trebuie să recunosc, chiar eu am mici... manii. ― Și totuși evoluția sculptorului mi se pare nefirească, afirmă pe gânduri maiorul. Îl vedeam altfel... Se
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
se zărea o căsuță galbenă cu ferestrele întunecate. " Nu-i acasă..." Cotrobăi în poșetă și scoase o cheie. Înăuntru era cald. Mirosea a crizanteme, a gutui și mere ionatane. Făcu câțiva pași și se opri lângă o ușă bâjbâind după clanță. ― Unde o fi comutatorul? Vorbea din nou cu glas tare, ca totdeauna când se știa singură. ― În orice caz, acum îți poți permite să răsufli ușurată. Ai dreptul, draga mea. Glasul se mlădie improvizând un cîntecel: Căci ai cîștigat! Câștigat
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Avea trei feciori din cari doi or fost cum or fi fost, Oameni harnici și ca lumea - da cel mic era un prost. Cîtu-i ziua șade-n vatră și se joacă în cenușă, Prost ca gardul de răchită, șuiu ca clanța de la ușă. De vorbește, Cine - ascultă? Știe că nu-i de v-o samă, (50) Toți îi zic: ne - aude, Tontul, da pe el Călin îl chiamă. Cei doi frați se ispitiră și au zis: haidem și noi, Dulce măr
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]