2,135 matches
-
din baie ștergându-se cu prosopul. Printre șuvițele ude se vedeau bine cornițele, iar creasta atârna bleagă și îmbobocită de-a lungul spinării. Zogru se uita din dormitor, cu ochii uluiți ai lui Pampu, fără să îndrăznească să se mai clintească. Descoperirea îi dădea fiori și-l făcea să creadă că avea într-adevăr de-a face cu o ființă dacă nu primejdioasă, măcar diferită. Cu părul căzut pe frunte, încornorat și cu spinarea ca un câmp de curcani morți, Achile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
catifea verde. Pe ferestrele mari se vedeau strada și scările de la Cercul Militar. În colțul camerei stătea neclintit și speriat un general rus, cu uniformă din primul război mondial. Zogru i-a făcut semn să plece și, pentru că nu se clintea, l-a împins peste pervazul ferestrei deschise. Atingerea l-a făcut să vibreze și să cadă ca un titrez descentrat. Era o fantomă tânără, pentru prima oară ieșită din globul ei luminos. Josh s-a așezat pe canapeaua cu spătar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
autodiscreditării naționale are antrenorii ei. Terorismul oamenilor disponibili Câteva personaje cu foarte mult timp liber au monopolizat datul cu părerea în public. Se schimbă guvernul, se modifică mersul planetelor și clima. Numai pe ei, cu ideile lor fixe, nu-i clintește nimic. Nicio explozie nucleară nu i-ar împiedica să ajungă, la orice oră și pe orice temă, la televizor. și, domnule, vorba unui intelectual francez, oamenii ăștia gândesc! Gândesc pentru voi și în locul multora. În realitate, se prefac că judecă
BULVERSAREA VALORILOR by Dan Tãpãlagã () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1337_a_2737]
-
fața. Spânzuratul o speria. Iar instinctul îi anunța promisiunea a ceva mai valoros decât lemnele de foc. Își coborî privirea și își reluă pașii înceți și ezitanți către el. Dădu cu piciorul peste obiectul din zăpadă. Era tare și de neclintit. Cu riscul durerii, se aplecă să îl curețe de zăpadă cu mâna. Era un geamantan mare de piele. Geamantanul era prea greu pentru ca Zoia să îl ridice. Îl târî departe de corpul din copac, lăsând o urmă largă. Își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cu rama ornată în stil Rococo, ignorând grija cu care Fraulein Keller îl așezase. ă Voi rămâne în picioare, spuse el scurt scurt. Patru 'fete' se strecurară printr-o altă ușă în salon și stăteau acum în fața lui. Nu se clinti în fața înfățișării lor sumar îmbrăcate, dar regretă amarnic că nu acceptase băutura și scaunul. Intoxicat acum de propria respirație, care îi accelera și îi intensifica pulsul, Porfiri își simțea sufletul îngreunat de o maladie stranie care îi cuprindea întreaga făptură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
și se coborî cu elocvență. ă și nu ridica din sprânceană la mine! Îndrăznești să îți ridici sprânceana la mine? Impertinentule... Salitov îl lovi pe bărbat peste față cu dosul palmei. Ospătarul sări înapoi șocat. Însă patronul abia de-și clinti capul și îl întoarse imediat ca și cum ar dori încă o palmă. Acum îl privea pe Salitov cu ochii lăsați. Asta-i drept învățătură să mai ridici din sprânceană la mine. Patronul aprobă cu penitență răbdătoare. ă Te mai întreb odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Așadar îl cunoașteți pe Osip Maximovici? întrebă Porfiri. Un scâncet brusc se auzi dinspre pat. Doamna Lebedieva începu să se zgârie pe față cu unghiile. Porfiri privea îngrozit cum sângele îi țâșnea prin obraji, iar după o vreme se clinti și se aplecă înainte ca să o oprească. Ea era mai puternică decât se așteptase. Însă el își folosi greutatea pentru a o imobiliza, îndepărtându-i mâinile de lângă față. Vedea în ochii ei că de fapt înțelesese, iar vinovăția pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
așa”? - Cum? Întreabă el. Paisprezece ore pe zi stă Închisă acolo sus, cu cărțile și hârtiile ei; Vela e Încuiată În dulapul ei de la țară. - Înțeleg ce vrei să spui. Da. E acaparată de mecanica haosului. - Să stai fără să clintești - chiar fără să respiri. N‑o vezi niciodată respirând. Cum de nu se sufocă? - Își pregătește prelegerea. E invitată la o conferință ca să comenteze cercetările cuiva. - Probabil că‑și ține respirația - respiră pe apucate. Am urmărit‑o eu, nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
pădure prinsă în laț. Așa auzise și atunci, pe la începutul anului, în acea lună februarie atât de albă și înghețată. Cu priviri speriate căută în jur spre dealul plin de vișini al cărui rod fusese cules demult, dar acesta stătea neclintit într-o ardere verde domoală, se uită apoi spre șesul întins marcat de punctele albe ale stolurilor de gâște ieșite pa păscut pe vechiul loc al satului care fusese măturat de apa cea mare cu doi ani în urmă. Liniștea
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
iar Savinschi încercă, în fel și chip, să o aducă înapoi. Îi vorbi de împlinirile ce aveau să vină mai târziu, o dată cu întrecerile de atletism, despre aplauze, podiumuri și medalii, dar totul se dovedi a fi zadarnic. Luana rămase de neclintit. Nu-i aducea nici o satisfacție activitatea de sportivă. Deși era conștientă că-l lăsa cu inima grea, Luana nu reveni asupra hotărârii pe care o luase. De altfel și partidele de fotbal le onoră din ce în ce mai rar, dispăru hârjoneala cu băieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
e că mă simțeam în largul meu printre ei, și, când cineva glumea pe seama felului cum arătam, râdeam fără să mă simt ofensat. Totuși, adesea, eram cuprins de alean la culcare, după ce-mi petreceam seara cu ochii la stelele neclintite de pe cer și la hoinăritul licuricilor pe pământ. Enervat de necontenitul țârâit al greierilor, de orăcăitul asurzitor al broaștelor și chiar și de cântecul priveghetoarei, scoteam moneda căpătată de la Kakko și o tot învârteam între degete. Flacăra lămpii împrăștia o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe-o năucă. Din acea clipă noi n-am mai văzut și n-am mai auzit nimic de ea. Haganul nu s-a mișcat din loc, și nici comandanții, locotenenții sau gărzile care ne supravegheau. Nici noi nu ne-am clintit, cu toate că eram vlăguiți și abia de ne mai țineam pe picioare. Un suspans care a durat toată dimineața, și abia când soarele a început să coboare, Bayan a dat un ordin. De îndată a fost adusă mai mult târâș Romilde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
luat sfârșit. Rotari ne-a poruncit să mergem s-o luăm pe Gaila și să o readucem la curte. Dulcea mea prietenă s-a dovedit mai dură decât fierul unei săbii. Nici măcar rugămințile fiului ei n-au izbutit să o clintească din hotărârea ei de a nu veni cu noi. Am luat-o cu binișorul: - Gaila, surioară, din dragostea noastră nici măcar o picătură nu s-a vărsat în cupa Gundepergăi. Rotari se culca cu ea într-o scârbă ce-i dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
așa mi s-a părut. Numele lui era Ansechise și aparținea unei stirpe rar întâlnite. Mic, cu o bărbuță deasă, natura îl înzestrase cu o față numai din muchii, sau asta i se trăgea de la lungile posturi. Ochii îi erau neclintiți precum pietrele, și totuși blânzi. Mi-am spus și eu numele, la care a holbat ochii la mine, năucit pur și simplu. - Cărui fapt se datorează această uimire, părinte abate? Atunci și-a dus mâna la scapular, a scos afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fruntea lipită la pământ? Cu regina ta vorbești stând jos? Aș fi putut să-i răspund că da, dacă n-aș fi priceput noima cuvintelor sale. - Ai dreptate, când vorbesc cu regina mea, rămân în picioare. Tot fără să se clintească din loc a spus: - Eu sunt Bino de la Masada. Numele tău care e? I-am răspuns cam arogant: - Eu sunt Stiliano, diacul de la palatul regal. A cui este biserica asta pe care n-am mai văzut-o până acum? Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
i s-a întâmplat un lucru deosebit de ciudat. Ajuns în preajma unei biserici străvechi cu hramul apostolului Petru, a găsit taurul îngenuncheat ca și cum s-ar fi rugat dinaintea unei grote. Deși și-a dat toată silința, nu a reușit să-l clintească din acel loc. Crezând că singurul lucru care-i mai rămăsese de făcut era să-l omoare, ca să se-aleagă măcar cu pielea, a tras în el cu o săgeată. Aceasta însă, în chip inexplicabil, a ocolit taurul și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
De aceea păcatul rămâne asupra voastră. Capitolul zece, Oprește-te! Glasul lui afară din tăcere, și eu mă opresc cu privirea spre el, așteptând, dar tace o clipă, două, și frunzele de vie, un acoperiș de umbră deasupra noastră, se clintiră pentru o secundă permițând unei raze de soare să țâșnească liberă pe chipul lui imobil, dar privirea sa oprită brutal de zidul negru al lumii nu reacționă defel la întâlnirea cu raza de soare, ce și-a început călătoria, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
în picioare, își dezmorțește trupul, Am adormit! Da! Ai adormit de parcă n-ai fi dormit de foarte mulți ani, El zâmbește, Așa este, Daniel, am adormit, cât să fie ceasul?! Și eu mă uit în jur ca și cum frunzele de vie neclintite-n soare, sau lumina piezișă a după-amiezii, ori poate cerul încă albastru profund, sau musculițele încă active din aer, ca și cum ora ar sta în toate astea și nu în ceasul meu de la mâna stângă, mai degrabă o amintire pioasă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
așa venită de departe să poarte sufletul părintelui Ioan dincolo, s-a risipit de acum în bătaia clopotelor, și lacrimi amare se pornesc din ochii mei speriați de singurătatea și golul lăsat de plecarea luminii, în vale Izvorul își aduce neclintit apele, dar nu-i nimeni acolo să-l întâmpine, se lasă înserarea deasupra mănăstirii, țin ceva în mâini, e Cartea părintelui Ioan, cine mi-a dat-o?! O las speriat pe treptele de piatră și alerg ca un nebun în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
au venit și de la muzeu să le-o dea, dar n-a vrut, datina îi cere s-o lase nepoatei celei mari, 72 de ani are femeia ce mă lasă mândră s-o desenez și privirea ei nu s-a clintit din direcția arătată de mine, toți cei din sat pe câți am întrebat cine știe descântece de răul copiilor, toți m-au trimis la Zamfira, baba Zamfira stă țeapănă în cămașa ei cu fodre, dantelată, îngălbenită de, și eu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
la farfuria cu lapte, chiar sub nasul motanului. Atunci am realizat prima oară că, În ciuda a tot ceea ce Încercase să ne bage școala comunistă În cap, oamenii sunt diferiți. Unii oameni au imaginație, alții nu. Unii au pornirea de a clinti ceva, alții iau lumea de-a gata. Până atunci, pentru mine toți oamenii fuseseră egali. Dar iată că lucrurile stăteau altfel. Această descoperire a fost pentru mine cutia Pandorei. Din acel moment am Început să diferențiez oamenii și să-i
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
zadarnic În pagina albă un punct negru care să-mi lege ițele Încurcate Într-un nou fir al Ariadnei. Stăteam așa ore În șir, Într-o stare de catalepsie pe care cana de cafea de alături nu reușea s-o clintească, Încercând să rezolv, fărĂ a strica albul paginii, un puzzle din care Îmi lipseau multe piese. lumea mi se releva sub formă de fascicule, discontinuă, ruptă În bucăți. majoritatea oamenilor făceau un joc mediocru. De când mă aruncasem În vârtejul Bucureștiului
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
iernii, destinele noastre se făceau și mai mărunte și doar vodca fiartă și serile de poezie de la muzeu, la care mergeam din când În când cu toții, ne mai dezghețau inimile. Dar roata Înțepenită a destinului fiecăruia dintre noi nu se clintea. Foarte rar, În anumite zile, un fir Începea totuși să lege lucrurile. Nu pentru că aș fi reușit să Îl leg eu, ci pentru că existau momente speciale când toate stihiile stăteau În cumpănĂ și un fel de tărie a cerului se
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
a lăsat liniștea serii am Început să mă simt rău. Ceva imperceptibil În destinul meu sau În altă structură, greu de identificat, luase o turnură diferită, aproape isterică, iar eu nu aveam nici o putere să schimb ceva. Încercam să-mi clintesc cu mintea destinul, să-l vindec, mi-l Închipuiam pe Ștefan ieșind din Învelișul lui de marasmă precum un vierme de mătase, neperturbat de trecerea timpului, anulându-și Într-o clipă de luciditate programul de autodistrugere pe care și-l
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nu au văzut-o decât la televizor. iată cum se poate ucide un popor prin alienare ! — Asta nu poate explica totul, se aude o voce masculină din spate, cu un puternic accent slavon. Există popoare tari ca oțelul, popoare de neclintit, care nu cedează pentru că există conștiință. Am un coleg care vine din Bulgaria. În timpul Holocaustului regele și poporul bulgar s-au opus exterminării evreilor și au salvat peste 40.000 de vieți evreiești de la Holocaust. Au zis : dacă frații noștri
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]