KorAP: Find »[drukola/base=coasă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...64 >

1,591 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652

și duritatea, Încet-Încet li se atenuează contururile, ceea ce era solid devine gazos, se Împrăștie În toate direcțiile ca o ceață subțire, e ca și cum scheletul s-ar evapora, acum nu mai este decât o schiță imprecisă prin care se poate vedea coasa indiferentă, și deodată moartea dispăru, era și nu mai este, sau o fi, dar nu o vedem, sau nici asta, o fi traversat pur si simplu tavanul Încăperii subterane, masa enormă de pământ care se află deasupra, și a plecat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
culoare Închisă, probabil neagră. Cel puțin din câte Își amintea, asta a fost prima dată când moartea se surprinse gândind că, neservind ea decât pentru moartea de ființe umane, acel animal se afla În afara sferei de acțiune a simbolicei sale coase, că puterea sa nu l-ar putea atinge nici măcar În treacăt, și de aceea câinele acela adormit ar deveni și el nemuritor, rămânea de văzut pentru cât timp, dacă propria sa moarte, cealaltă, cea care se ocupă de celelalte ființe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
se succed În pământ la niveluri tot mai coborâte În adâncime și care sunt pe drumul spre centrul de foc al pământului, unde toate aceste hârțoage Într-o zi vor sfârși prin a arde. Aici, În odaia morții și a coasei, ar fi imposibil de stabilit un criteriu asemănător cu cel adoptat de acel ofițer al stării civile care a hotărât să adune Într-o singură arhivă numele și hârtiile, toate, ale celor vii și ale morților pe care Îi avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
Atunci moartea spuse, Asta ai vrut, asta vei avea. Tăie pe fișă data nașterii și o trecu un an mai târziu, după aceea modifică vârsta, unde era scris cincizeci corectă și scrise patruzeci și nouă. Nu poți face asta, spuse coasa de la locul ei, S-a făcut, Vor fi consecințe, Una singură, Care, Moartea, În sfârșit, a violoncelistului blestemat care se distrează pe socoteala mea, Dar el, săracul, nu știe că trebuia să fie deja mort, Pentru mine e ca și cum ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
nici autoritatea de a modifica o fișă, Te Înșeli, am toate puterile și toată autoritatea, sunt moartea, și reține că niciodată n-am fost atât de mult ca Începând din această zi, Nu știi În ce te bagi, o aviză coasa, În toată lumea există un singur loc unde moartea nu se poate băga, Ce loc, Acela pe care Îl numesc urnă, sicriu, coșciug, raclă, copârșeu, acolo nu intru eu, acolo intră doar cei vii, după ce Îi omor eu, bineînțeles, Atâtea cuvinte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
nu exista un singur portret de femeie, cu excepția unei doamne În vârstă care avea neîndoielnic aerul de a fi mama, Însoțită de un bărbat care trebuia să fie tatăl. Am să-ți cer o mare favoare, spuse moartea. Ca Întotdeauna, coasa nu răspunse, unicul semn că auzise a fost o tresărire cu puțin mai mult decât perceptibilă, o expresie generală de perturbare fizică, dat fiind că nicicând nu ieșiseră din gura aceea asemenea cuvinte, să ceară o favoare, și pe deasupra una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
un fel de ordin mental și să faci să-ți vibreze un pic lama pe dinăuntru, așa ca un sentiment, ca o emoție, orice care să arate că ești vie, asta va ajunge ca scrisorile să pornească spre destinațiile lor. Coasa rămase tăcută, dar tăcerea echivala cu o Întrebare. Știi, nu pot să tot vin și să plec Întruna ca să mă ocup de poștă, spuse moartea, trebuie să mă concentrez total la rezolvarea problemei violoncelistului, să descopăr modalitatea de a-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
echivala cu o Întrebare. Știi, nu pot să tot vin și să plec Întruna ca să mă ocup de poștă, spuse moartea, trebuie să mă concentrez total la rezolvarea problemei violoncelistului, să descopăr modalitatea de a-i Înmâna blestemata de scrisoare. Coasa aștepta. Moartea continuă, Ideea mea este următoarea, scriu toate scrisorile odată pentru toată săptămâna În care voi lipsi, procedeu pe care Îmi permit să-l folosesc luând În considerare caracterul excepțional al situației, și, așa cum am spus, tu va trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
cer un serviciu prietenesc când puteam foarte bine să-ți dau doar un ordin, fără explicații, faptul că În ultimul timp nu m-am mai folosit de tine nu Înseamnă că nu mai ești În serviciul meu. Tăcerea resemnată a coasei confirma că așa era. Atunci ne-am Înțeles, conchise moartea, voi dedica această zi scrierii scrisorilor, socotesc că vor fi vreo două mii cinci sute, Închipuiește-ți, sunt sigură că voi ajunge la sfârșit cu Încheietura mâinii desfăcută, ți le las aranjate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
dreapta, uită-te bine, de aici până aici, mi-ai face o altă Încurcătură dată naibii dacă oamenii nu și-ar primi notificările la timpul potrivit, primindu-le fie mai târziu, fie mai devreme. Se spune că cine tace, consimte. Coasa tăcuse, prin urmare consimțise. Înfășurată În cearceaful ei, cu gluga trasă pe spate ca să-și lase vederea liberă, moartea se apucă de treabă. Scrise, scrise, orele trecură și ea tot scria, și erau scrisorile, și erau plicurile, și era Îndoitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
formă de schelet, Încheietura mâinii Îi este desfăcută din naștere, ajunge să ne uităm la radiografie. Gestul de expediere făcu să dispară În hiperspațiu cele două sute optzeci și ceva de plicuri de azi, Întrucât numai de mâine avea să Înceapă coasa să Îndeplinească funcția de expeditor poștal care-i fusese recent Încredințată. Fără să rostească vreun cuvânt, nici adio, nici la revedere, moartea se ridică de pe scaun, se Îndreptă spre singura ușă existentă În odaie, acea ușiță Îngustă la care ne-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
existentă În odaie, acea ușiță Îngustă la care ne-am referit de atâtea ori fără să avem cea mai mică idee la ce ar putea servi, o deschise, intră și o Închise din nou după ea. Emoția o făcu pe coasă să simtă, de-a lungul lamei, până la vârf, până În punctul său extrem, o vibrație extrem de puternică. Niciodată, termen raportat la memoria unei coase, acea ușă nu fusese utilizată. Ceasurile trecură, toate cele care au fost necesare pentru ca soarele să răsară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
ar putea servi, o deschise, intră și o Închise din nou după ea. Emoția o făcu pe coasă să simtă, de-a lungul lamei, până la vârf, până În punctul său extrem, o vibrație extrem de puternică. Niciodată, termen raportat la memoria unei coase, acea ușă nu fusese utilizată. Ceasurile trecură, toate cele care au fost necesare pentru ca soarele să răsară afară, nu aici În această Încăpere albă și rece, unde becurile palide, mereu aprinse, păreau să fi fost puse acolo ca să sperie umbrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
afară, nu aici În această Încăpere albă și rece, unde becurile palide, mereu aprinse, păreau să fi fost puse acolo ca să sperie umbrele din calea vreunui mort căruia i-ar fi fost frică de Întuneric. Încă e devreme ca să emită coasa ordinul mental care va face să dispară din sală al doilea teanc de scrisori, poate, prin urmare, să mai doarmă un pic. Asta obișnuiesc să spună cei care suferă de insomnie când n-au pus geană peste geană toată noaptea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
geană toată noaptea, dar care, săracii de ei, cred că pot să păcălească somnul doar pentru că Îi cer Încă un pic, doar Încă un pic, ei, cărora nu le fusese acordat nici un minut de odihnă. Singură, În timpul tuturor acelor ceasuri, coasa căută o explicație pentru ieșirea insolită a morții printr-o ușă oarbă care, din momentul În care o puseseră acolo, părea condamnată până la sfârșitul veacurilor. În cele din urmă renunță să-și mai bată capul, mai devreme sau mai târziu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
acolo, părea condamnată până la sfârșitul veacurilor. În cele din urmă renunță să-și mai bată capul, mai devreme sau mai târziu avea să afle ce se petrece acolo În spate, căci e practic imposibil să existe secrete Între moarte și coasă, așa cum nu există nici Între seceră și mâna care o mânuiește. N-a trebuit să aștepte mult. O jumătate de oră să fi trecut pe un ceas când ușa se deschise și o femeie apăru În prag. Coasa auzise că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
moarte și coasă, așa cum nu există nici Între seceră și mâna care o mânuiește. N-a trebuit să aștepte mult. O jumătate de oră să fi trecut pe un ceas când ușa se deschise și o femeie apăru În prag. Coasa auzise că se putea Întâmpla acest lucru, moartea să se transforme Într-o ființă omenească, de preferință femeie din pricina chestiei cu genurile, dar credea că era vorba de o istorioară, de un mit, de o legendă ca atâtea și atâtea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
stinse, femeile care lăsau să le curgă sângele menstruației pe câmpurile cultivate ca să mărească fertilitatea semănăturilor, furnicile de mărimea câinilor, câinii de mărimea furnicilor, Învierea În a treia zi pentru că nu se putuse În a doua. Ești foarte frumoasă, comentă coasa, și era adevărat, moartea era foarte frumoasă și era tânără, să fi avut vreo treizeci și șase, treizeci și șapte de ani, așa cum socotiseră antropologii, Ai vorbit, În sfârșit, exclamă moartea, Mi s-a părut că era un motiv bun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
mi-ai fi apărut sub forma unei femei grase Îmbrăcate În negru, ca lui monsieur marcel proust, Nu sunt grasă, nici nu sunt Îmbrăcată În negru, iar tu n-ai nici o idee cine a fost marcel proust, Din motive evidente, coasele, atât asta de cosit oameni cât și celelalte, obișnuite, de cosit iarbă, niciodată n-au putut să Învețe să citească, dar toate am fost dotate cu o bună memorie, ele a sevei, eu a sângelui, am auzit rostindu-se pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
mari care au existat vreodată, și fișa lui trebuie să fie În vechile arhive, Da, dar nu În ale mele, n-am fost eu moartea care l-a omorât, Atunci nu era din această țară acel monsieur marcel proust, Întrebă coasa, Nu, era dintr-o alta, dintr-una care se numește franța, răspunse moartea, și se observa un anumit ton de tristețe În vorbele ei, Să te consoleze de mâhnirea de a nu fi fost tu cea care l-a omorât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
și se observa un anumit ton de tristețe În vorbele ei, Să te consoleze de mâhnirea de a nu fi fost tu cea care l-a omorât faptul că ești așa frumoasă cum te văd, dumnezeu să te binecuvânteze, adăugă coasa, Întotdeauna te-am considerat prietenă, dar mâhnirea mea nu vine din faptul că nu l-am omorât eu, Atunci, N-aș ști să explic. Coasa o privi pe moarte cu mirare și consideră că era de preferat să schimbe subiectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
a omorât faptul că ești așa frumoasă cum te văd, dumnezeu să te binecuvânteze, adăugă coasa, Întotdeauna te-am considerat prietenă, dar mâhnirea mea nu vine din faptul că nu l-am omorât eu, Atunci, N-aș ști să explic. Coasa o privi pe moarte cu mirare și consideră că era de preferat să schimbe subiectul, Unde ai găsit ceea ce ai pe tine, Întrebă, În spatele acelei uși sunt multe din care se poate alege, e ca un depozit, ca o enormă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
tine, Întrebă, În spatele acelei uși sunt multe din care se poate alege, e ca un depozit, ca o enormă garderobă de teatru, sunt sute de dulapuri, sute de manechine, mii de umerașe, Mă duci și pe mine acolo, o rugă coasa, Ar fi inutil, nu Înțelegi nimic din mode, nici din stiluri, La prima vedere nu mi se pare că tu ai Înțelege mult mai mult, nu mi se pare că diferitele piese pe care le porți se potrivesc bine unele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
revine, revine și se duce, dacă ți-aș povesti ce văd pe străzile acelea, Cred fără să fie nevoie să mi-o spui, Nu crezi că bluza se potrivește bine cu culoarea pantalonilor și a pantofilor, Cred că da, admise coasa, Și cu această beretă pe care o am pe cap, Și, Și cu haina asta de piele, Și, Și cu geanta asta pe umăr, Nu zic că nu, Și cu acești cercei din urechi, Mă predau, Sunt irezistibilă, mărturisește, Depinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-i așa, la revedere, mă voi Întoarce duminică, cel mai târziu luni, nu uita să expediezi corespondența În fiecare zi, presupun că nu va fi prea multă muncă pentru cineva care-și petrece timpul rezemat de perete, Iei scrisoarea, Întrebă coasa, care se hotărâse să nu reacționeze la ironie, O iau, e aici Înăuntru, răspunse moartea, atingând geanta cu vârful unor degete fine, bine aranjate, pe care oricine ar dori să le sărute. Moartea apăru la lumina zilei pe o stradă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]