1,239 matches
-
ne întâlnim cu ceilalți colegi! Trebuiau să zărească marinarii greci de la care luau țigările, bineînțeles contra cost. Pe el l-ar fi interesat eventual niște cingo dar nu avea niciun ban, așa că urmărea marinarii care ieșeau pe la Poarta 1, cocoțat pe gardul de piatră, să îi vadă mai bine. Era foială și concurență mare, mulți bișnițari adevărați, multe fete să se iubească cu marinarii când zărește câțiva greci venind spre Poarta 1 și a strigat la colegi să fie pe
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
târziu manglitorul, obosit, obosit, să am o casă, să stau liniștit într-o mahala, unde să nu mă știe nimeni ce-am făcut și ce-am dres. Ehe, și mi-ar place să cresc porumbei, să le fac un coteț cocoțat pe un par, unde să-i ademenesc și să-i prind cu clei. Tu știi ce frumos miroase cleiul de păsări? Își mai aprinse o țigară. Trase adânc în piept fumul ardeiat al tutunului ieftin și vorbi fără să-l
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vii un candelabru de aramă, cu brațe întortocheate. În dreapta ușii era bufetul, o vitrină aurită, păzită de chelneri ageri. Aceștia serveau la repezeală, și împrejurul salonului se întinseseră mese, la care ședeau negustorii. Plin era. Lăutarii cântau pe o estradă cocoțată în fund, acoperită cu pânză colorată, și cei mai tineri dansau în mijloc, doi câte doi, săltând vesel din umeri și ocolindu-se cu grijă. Un fum des ieșea prin ferestre și pe o ușă mare de lemn alb. O dată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înșelate de indivizi în care și-au pus toată încrederea, ba chiar parcă ar cere cumva acest lucru?! Pline de talente și virtuți? Și atunci de ce au o atît de măruntă influență asupra puterilor pe care tot ele le-au cocoțat în vîrful ierarhiei, puteri care le antrenează uneori în acțiuni mărețe sau, și din păcate cel mai adesea așa se întîmplă, în cele mai crunte exagerări? De fapt, prietenii mulțimilor sînt prieteni prefăcuți. În realitate, ei sînt doar proprii lor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ar vrea să se odihnească, însă călugărul se grăbește și nu îngăduie popasuri: scrâșnește din dinți, își leagă mai bine obielele pe picioare și strânge șireturile bocancilor plini de unsoare și de praf. IV Mânăstirea era ca o pasăre mare cocoțată deasupra unui deal: odată cu primele umbre ale apusului, capătă înfățișarea sinistră a unui monstru stând la pândă. Giandomenico a fost condus la Stareț. Acesta, cu un aer deloc primitor, îi porunci să meargă în chilia pe care i-o va
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
bucurie ale celor ce așteptau de-o zi și-o noapte sosirea celor îmbarcați la Napoli; ajutați de marinari să traverseze puntea cea îngustă de scânduri, domnii, de îndată ce se văzură pe țărm, urcau în trăsurile gata de plecare, cu birjarii cocoțați pe capră. Tommaso nu era așteptat de nimeni și se îndreptă, urmat de jandarmi, spre Stilo. Drumul era lung și au fost nevoiți să facă mai multe popasuri înainte de a ajunge acasă. Pe când tocmai smolea sfoara, Geronimo rămase încremenit văzându
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
capul într-o parte, ca o prelungire a statuii. Petrache o ușui din vârful buzelor, dar pasărea îl privi pe jumătate nedumerită, pe jumătate înveselită. Atunci primele raze ajunseră pe creneluri și pătrunseră în atriu. Înainte de a trece dincolo de ziduri, cocoțate pe sulițele începutului de amiază, razele soarelui înconjurau creștetul cavalerului de bronz cu un nimb de lumină. Pe care corbul și-l scutură de pe pene, întinse aripile, ca și cum ar mai fi vrut, măcar o clipă, să prelungească umbrele de pe creștetul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mare pentru ca bra țele lui să-l poată cuprinde. Petrache se prinse de faldurile mantiei și- și lăsă capul pe spinarea de metal, închizând ochii. Simți o tăcere curgătoare, ca și cum și-ar fi lipit urechea de un trunchi gros. Ședea cocoțat în spatele cavalerului de bronz și îi era bine. Răsăritul, ca o aureolă în jurul creștetului statuii, începu să coboare și să curgă, umed, în broboane, pe fruntea lui Petrache. Atunci își aminti, se aplecă și luă de pe vârful scării cununa de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
n-am știut ce se întâmplă, pe urmă oamenii au început, încet-încet, să se apropie. Până când au înțeles că totul se terminase și mahalaua era izbăvită. A fost de-ajuns unul mai curajos, că pe urmă au început să se cocoațe la grămadă pe mașini, careva a adus chiar un steag din ăla găurit și l-a înfipt în grătarul de la cupa excavatorului, ca într-o redută. Se apropiară de un camion ce zăcea, fără roți, cu burta lipită de pământ
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aveai cum... La noi răsăritul nu se vede niciodată. E un oraș în care oamenii nu văd niciodată soarele răsărind. Ei nici măcar nu știu asta. — Și tu de unde știi ? — Eu sunt singurul care-l vede. Soarele răsare în spatele castelului. Mă cocoț, în zori, pe ziduri și mă uit. Răsăriturile sunt altfel decât apusurile din partea astlaltă, dinspre câmpie. E ca și cum te-ai uita la o apă care curge și ți-ai închipui cum ar curge de-a-ndăratelea. Nu trebuia să le dea voie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se mai întâmplă, cel puțin unul dintre cei doi ar trebui să dispară cât mai repede. De obicei, amândoi. Petrache se apropie și privi. Mă gândesc așa, ce-ar spune dacă ar învia... ce tot vrea el să ne spună, cocoțat în felul ăsta, și noi nu-l auzim ? Ce-ar spune statuile, dacă ar învia dintr-odată ? Cumătrul Fandarac rămase descumpănit, era evident că întrebarea îl luase pe nepregătite. — Păi, nu știu ce-ar spune, încercă să mai câștige timp
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu un aer amuzat. Șopti, făcând cu ochiul : ăla nu mă vede, că e la telefon. Ca și cum aș vorbi de după perete. — Te simte după glas, bâzdâganie, las-o baltă, pufni Pârnaie. Piticii vorbesc altfel decât noi, ăștilalți. Stai să mă cocoț pe taburetul ăsta... — E chestie de gâtlej, taburetul nu folosește. Decât dacă vrei să te spânzuri... — Băga-mi-aș ! se dezumflă Chisăliță. Te gândești că nici măcar un acoperiș n-am deasupra capului, să mă agăț în ștreang de-o grindă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zise Iadeș, înțelegând rostul socotelii și făcând resemnat semn piticului. Începură să tragă amândoi de bara frântă, dar nu izbutiră decât să zgâlțâie nițel cabina. Chisăliță privi neajutorat către Pârnaie, însă nu primi decât încurajări, nefolositoare de altminteri. Iadeș se cocoță pe botul mașinii, care, prin tablele ei clăpăuge, lăsa să se vadă țevăria ruginită. Săltând amândoi cu înverșunare, zgâlțâielile fură mai zdravene, dar mașina, cu șasiul prins sub morman și lipsită de roți care s-o facă să alunece, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
P-ormă e și ruginit și ușa se bălăngăne. Te pomenești că iese mortu’ din el. Cutia de lemn înțepenită în coada cabinei lui Faraon arăta chiar ca un sicriu. Bunelu se închină iute și făcu semn țiganului. Acela se cocoță peste fiare și zgâlțâi cutia care slobozi un vaier de arcuri încâlcite. — Gambana, explică Faraon, trăgând cutia lungă cât un stat de om în mijloc. Isaia se învârti în jurul ei, ciocăni lemnul, deschise capacul, de unde îl privi, ca un obraz
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Oricât de îngăduitor ai fi fost, nu era acolo nimic care să-ți facă plăcere. Suspină împăcat în fața ambianței deloc primitoare, își trase cotierele bleumarin și, cu grija de a nu deranja de la locul lor obiectele lăsate în neorânduială, se cocoță pe taburet, lăsându-și călcâiele să se bălăngăne. Așteptarea fără rost, ușa întredeschisă fără speranța ca cineva s-o împingă, agitând, astfel, clopoțelul de la intrare, lumea care tânjea, lipsită de noroc, îi dădeau o amară voluptate. Luminile toamnei pătrundeau desperecheate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai urât. Fata pe care n-o mai chema Beatrice și care din acest motiv își lăsase ciorapii pe policioara din baie, ghemotoc între celelalte haine, nu intrase încă în numele cu care se trezea dimineața singură, în patul ei. Se cocoță în pat, frecându-și mai departe părul. — Am uscător de păr, își aminti Maca. — Unul roșu, de plastic, cu mâner negru ? continuă ea, dezinteresată, să-și șteargă șuvițele cu prosopul. Dacă te grăbești, mai alegi ceva din el. Îl deșuruba
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu se încumetă să avanseze pe tema asta. Își puse mâinile pe genunchi, ca să-și ascundă burta. — E tare gagica... Și uite-o cum calcă pe tocurile alea, înțepat, parcă ar merge pe boașe. Asta de unde-ți veni ? întrebă Maca, cocoțându-se pe speteaza de lemn a băncii și continuând să privească peste gard. — Se vede că-i place, spuse Jenică, de parcă lucrurile erau deja lămurite. Nu însă și pentru Maca : — Dacă accepți logica asta, atunci, pe măsură ce trece timpul, lucrurile continuă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Gata, îl văd pe chelner! Duce cafeaua la trei mese mai încolo. Cu siguranță mă va remarca! Ei, nu; se depărtează din nou. Sunt nedumerit. Vreau să par calm și politicos în acest cadru elegant și aș vrea să mă cocoț pe scaun, să îmi flutur mâinile ca o majoretă și să țip: „Aici! Aici!”. Stai, chelnerul mă observă! Se pare că își aduce aminte de mine - acum câteva ore, nu-i așa? Se duce grăbit în hol și apoi se
Ce Doresc Clienții Noștri. Ghid pentru dezvoltarea afacerii by Harry Beckwith [Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
carte de istorie contemporană. Carte serioasă și cu ștaif! Și ce-a ieșit! Dar în timpurile noastre doar istoria este un pic mai veselă decât nenorocirea, iar viața este un pic mai bună decât moartea. Și asta datorită unor criminali cocoțați în posturi înalte. Și de acolo ei cică fac istorie. Iar o scriu grijuliu, precum scribul antic. Deci, de ce Vinul de Post? D-aia! 1 aprilie, confiscat Fiecare la timpul lor au avut ceva de confiscat, sau de stricat. Comuniștii
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
expusă una bucată tâmpenie Made in USA, de cea mai... beton calitate, cum numai demnii reprezentanți ai acestui acest popor, în general prost de pute, sunt în stare să comită. Este vorba de un imbecil cu inițiativă, care s-a cocoțat mai presus de ceilalți giboni din preajmă, ajungând pastor. Și așa cum în societatea americană, totul trebuie să poarte un nume, și pastorul acesta a căpătat un nume. I-au spus Terry Jones, ca să sune cât mai american cu putință. Ce
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
drum lăturalnic însă era paradisul nostru, al copiilor, să ne jucăm până soarele apunea după culmea Pungeștilor. Pe lângă nisipărie era un drumeag, tot timpul cu iarbă deasă pe el ca semn că nimic nu trecea pe acolo iar în capăt, cocoțată pe culmea cea mai înaltă a nisipăriei abia se zărea o coșmelie de casă văruită cândva, dar acum bălțată cu lut, casă unde nici unul dintre copiii pe care-i cunosc nu fuseseră niciodată. Trăia acolo de unul singur, un tip
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
drum lăturalnic însă era paradisul nostru, al copiilor, să ne jucăm până soarele apunea după culmea Pungeștilor. Pe lângă nisipărie era un drumeag, tot timpul cu iarbă deasă pe el ca semn că nimic nu trecea pe acolo, iar în capăt, cocoțată pe culmea cea mai înaltă a nisipăriei abia se zărea o coșmelie de casă văruită cândva dar acum bălțată cu lut, casă unde nici unul dintre copiii pe care- i cunosc nu fuseseră niciodată. Trăia acolo de unul singur un tip
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
subl. aut.) [...] Este viitorul poeziei imens? Nu mai poți fi chiar atât de sigur, în zilele noastre, după ce poezia a simțit mușcătura fatală a Modernismului. (subl. aut.) Criticul cere prea mult, poetul încearcă prea mult [...] poetul inteligent de astăzi suferă, cocoțat într-o poziție pe care nu o poate ocupa la nesfârșit vulgarizând, el stă călare pe un gard și nu știe sigur în ce parte poate coborî."243 În aceste condiții, clasicismul oferea un punct de stabilitate, un sistem de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
curte Robertei Stanwell (nici o legătură cu tutunul de pipă Stanwell!). Cei doi au crescut în Berlinul de Sus, o localitate ce se întindea pe mai bine de patru kilometri. Și asta nu pentru că ar fi avut mulți locuitori, ci deoarece, cocoțate pe dealuri, casele erau despărțite de văile domoale ale minunatului peisaj colinar. Când a apărut gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o țară în
[Corola-publishinghouse/Science/1518_a_2816]
-
curte Robertei Stanwell (nici o legătură cu tutunul de pipă Stanwell!). Cei doi au crescut în Berlinul de Sus, o localitate ce se întindea pe mai bine de patru kilometri. Și asta nu pentru că ar fi avut mulți locuitori, ci deoarece, cocoțate pe dealuri, casele erau despărțite de văile domoale ale minunatului peisaj colinar. Când a apărut gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toți cei trei sute optzeci și șapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o țară în
[Corola-publishinghouse/Science/1517_a_2815]