994 matches
-
galbene, mărginite pe stânga de către impunătoarea pădure domnească, stăpânită altădată de către familia Mavrocordat, și devenită „bun al Întregului popor”. Va, nu-și putea lua ochii de la verdele pădurii, de la cai și de la dealurile Înalte printre care șerpuia drumul plin de colb. Nu era ușor de urcat drumul ce ducea spre satul cu bunic, trebuia să fii antrenat și În putere sau să ai un ajutor de nădejde, așa cum avea copilul În cei doi cai care trăgeau din răsputeri căruța șubredă În
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
din Raguzza sau, și mai rău, vreunui castilian care avea să mă facă să beau în fiece clipă întreaga umilință a Granadei. Lângă mine, împovărat de aceleași lanțuri, de aceleași ghiulele, Abbad din Sousa stătea culcat de-a dreptul în colb, precum cea de pe urmă dintre slugi. L-am privit îndelung, ca pe o oglindă a propriei mele decăderi. Nu mai departe decât ieri, bubuia mândru pe puntea caravelei sale, împărțind râsete și lovituri cu piciorul, și marea întreagă părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
bârfă. Taclale la „o țigare“, cu mesaje schimbate de la un etaj la altul, de la un depozit la altul. O lume amorțită Biblioteca, prăfuită, care mi-a mâncat atâția ani. O iubesc doar pentru că și eu sunt leneș, visător, troienit de colb, speriat de cel ce vine cu o cârpă să mă curețe de praf. Mi-e bine nefăcând nimic, moleșit de lenea unei țări tot mai scufundate în lentoarea nimicului devenit principiu de viață. Îi iubesc pe acești oameni ai Bibliotecii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ei de flori, (215) Ea cu umeri de zăpadă și cu părul lucitor Și mai goală este-n somnu-i, numai bolta naltă, sură 29 {EminescuOpVI 30} A ferestrei este rece și simțirea nu o fură, Dar de pînz-acoperită-i cu un colb de piatră scumpă. S-apropie-ncet voinicul și cu mâna va s-o rumpă, (220) Apoi lin o dă-ntr-o parte, peste fată se înclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină, Ia inelul ei cel mândru de pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mă-ntrebi: ce drept Avui să-ți pun o inimă în piept? Pe-o clipă-n mijlocul eternității Să deschizi ochii tăi măreți și clari, Să măsuri toate visele vieții, Simțind încet cum iarăși redispari, Să pai un fir de colb în raza vieții, Și în părerea-i pe-un moment să pari, Să fii ca și când n-ai fi... Între ieri Și mâni, o clipă... Oare știi ce-mi ceri? Ce-i omul de a căruia iubire Atârni lumina vieții tale
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
prin fuga lor auzeau miautele lungi și îndoite ale motanului din vatra castelului. Apoi li se păru că nu mai pot merge, asemene celor ce vor să fugă în vis și cu toate aceste nu pot. Apoi un nor de colb îi cuprinse, căci Genarul venea în fuga calului, de rupea pământul. Fața lui era înfricoșată, privirea cruntă. Fără de-a zice o vorbă, el apucă pe Făt-Frumos și-l asvîrli în nourii cei negri și plini de furtună ai cerului
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
din carne, să-mi dai să mănânc, și când mi-a fi sete să-mi dai cu ulcica apă. Și merge el, merge - zi și noapte tot mergea, decât așa era de-ntuneric de nu zăreai cât un fir de colb, dacă era sub pământ. Acu apropia vacile de gătat demâncatul, și apa de băut. Da duhul cel necurat i-o zis așa: - Dacă tu-i ave noroc să nu gătesc demâncatul și apa, eu nu te voi mânca, dar dac-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vorba aiurea. Ne-a mai întrebat despre documentele găsite, ne-a povestit cîte ceva despre trecut și s-a întors la condici, adresîndu-se doctorului : — Știi, pe vremuri, sub ruși, mi-au făcut inspecție la condicile de pe cari ai ridicat dumneata colbul de douăzeci de ani. A venit un doctor de la Chișinău și le-a puricat mai pe îndelete. Într-un tîrziu, m-a întrebat : Bine, părinte, da’ ce au toț de mor de holeră în satul ăsta ? — Dacă nu știu altă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
soare... începu elcu glas tremurat. Răsuci o țigară, în foița subțire... și‟i întinse punga, din piele de oaie, cu tabac lui tătâne-su, bătrânul Toma. Asta însemna că povestirea avea să dureze... ...Cum spuneam... de-o săptmană înduram, numa‟ colb și soare.. Nici măcar o adiere de vânt... Zăpușeală mare, mare zăpușeală, fără o fărâmă de nour... Cerul, parcă blestemat, rămânea tot gol și uscat... Era luni... Așa începu pădurarul povestirea cu un oftat adânc. Era‟n ajun de Sânt Ilie
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
adăposturi... Rândunelele din cuibul de sub streașină, de deasupra ușii, speriate, stau amorțite. Cerul se întunecase ca de un fum gros. O scăpărare pe cer, de amânar pe cremene, fu urmată de o bubuitură tărăgănată, ascunsă, apoi vântul înălță vârtejuri de colb și frunze în văzduh. Pădurea era învăluită de un val de ceață, lumina zilei murea înnăbușită în ceață... Nu-ți mai puteai da seama dacă e noapte ori ziuă. - Vine furtuna!... murmură bătrânul Toma. În odaie, focul pâlpâie în soba
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tacită, într-o împerechere de destin și suferință în inima amândurora. Soarele se lăsa spre asfințit. Văzduhul era încărcat de tălăngile cirezilor și a turmelor, cu mersul lor nepăsător la vale, printre carele cu boi, lăsând în urmă norul de colb cu mirosul izului de stână. În el parcă se strângea toată țărănimea noastră. Țăranul, boul și pământul.., un tot nedespărțit, se mișcau odată, răsuflau odată... parcă ar fi singura existență între pământ și cer. Însemnătatea pe care o are în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
nădejde. „Satu‟ va dăinui în veci“, murmură un bătrân, strivind o lacrimă în colțul ochiului. „Veșnicia la sat s-o născut!.. da, da..!“ și oftând se întoarse în crâșmă să-și stingă oful. Ciubotele flăcăilor tropăiau greu și înfundat, prin colbul de pe toloacă, iar fetele săltau gingaș, abia atingând pământul. Dar, cel mai cu foc juca Lisandru a‟ Zenoviei... Băiat „din flori“, n-a știut nicodată cine-i tatăl lui. ...Lisandru era un flăcău arătos, chiar frumos, cioplit numai în oase
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vorbă, zâmbindu-i fermecător, îi puse în palmă, drept mulțumire, o floricică... și cu un salt, ca o plutire în aer, fu pe Sultan și urmată de Pârvu, porni direct într-un galop prăpădul lumii, dispărând într-un nor de colb, lăsând în urmă uimire. Anuca călărea bărbătește un murg, jumătate arab, ca o vijelie, cu cozile galbene lăsate pe spate. Galopa prin sat ca un potop, stârnind câinii și tot ce‟i ieșea în cale... Când intra într-un cârd
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
galbene lăsate pe spate. Galopa prin sat ca un potop, stârnind câinii și tot ce‟i ieșea în cale... Când intra într-un cârd de gâște, prins în drum, în urmă răsărea un nour alb de pene în două cu colb. Copiii cățărați pe garduri, râdeau cu spaime în ochi, iar babele prin dosul porților își făceau cruce... Tudor, când își desprinse privirea de pe norul de praf, din depărtare, și deschise pumnul, în palmă ținea un firicel de floarea „nu-mă-uita“. - Bine
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
care mi-i datorezi pe marfă, îți jur cu sfințenie că eu, Torpilă, și nimeni altul decât eu, mă voi asigura personal că, până la urmă, tot îmi voi căpăta datoria de la tine cu orice preț, iar tu vei sfârși în colb, zăcând amarnic. Nici nu-ți închipui de câte pot fi în stare! De aceea, îți recomand nici să nu afli! Isprăvind de citit, tânărul încremeni locului. Ultimele rânduri ale scrisorii aproape că nici nu mai apucase să le mai distingă
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
toarta cu apostolii, alții cred că, dimpotrivă, având în vedere austerul meu stil de viață, aș putea râvni la un loc pe băncuța de mare praznic a tabloului. Sunt prezenți la amplificarea comediei și cei care mi-au găsit, prin colbul anilor, tot felul de amanți, care de care mai interesanți. Și, crede-mă, unii dintre ei chiar nu mi-au fost amanți. Aceștia se întreabă retoric, nu dacă aș putea sta de-a toarta cu apostolii în tablou, ci dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
cereți? Ne înțelegem noi, rîd tinerii. Eu m-aș duce cu ei, zice Ilie. Treaba ta. Eu merg pe jos. Tinerii insistă și, în final, reușesc să-l convingă doar pe Ilie. Mașina dispare, lăsînd în urma sa un fuior de colb, care, încet, încet se liniștește. Cum conduc ăștia îți poți rupe gîtul, mormăie Gheorghe. Rămas singur, lăsat baltă de amicul său, Gheorghe chiar că avea o vagă dorință în chestia cu "ruptul gîtului". Calcă apăsat și un zîmbet răutăcios deconspiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Tamisei, Își aminti de sfatul lui Hilfe și intră În metrou. Se lungi pe una din cușetele puse la dispoziția publicului și avu un vis ciudat. Se făcea că umblă pe un drum lung, nu departe de Trupington, printr-un colb alb și Încins. Se visă apoi pe pajiștea din spatele zidului de cărămidă roșie al casei părintești, bînd ceai lîngă maică-sa, care, Întinsă Într-un șezlong, mușca dintr-un sendviș cu castraveți. La picioare avea o bilă de crochet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
avea o coloare mohorîtă; totuși în ea se preumblau buburuze pîntecoase și gîndăcei multicolori. Soarele privea peste păduri, pe deasupra satului, cu o puzderie de ochi aurii. Niște viței, în ocolașe, mugeau subțire iar în șesul deschis sub așezări se vedea colbul ciurdelor care se apropiau. M-am descoperit, nu în fața a ce a fost; ci în fața înserării tainice și a miresmelor. Sufletul mi se făcuse un ciur care nu mai putea să țină apa înșelătoare a amintirilor. Tot ce fusese se
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și străpungea afară prin ochiul unui geam astupat cu tablă. După perdeluța de tifon, în fereastră zăcea, lîngă cutia de chibrituri, un capăt de lumînare. Pe sub tavan se întindea în diagonală o sfoară cu rufe puse la uscat. Striate de colburi vechi, în colțurile afumate, atîrnau pînze de păianjen. Roasă, dușumeaua fusese acoperită cu un petecar. Deasupra plitei, o coală de hîrtie cu imprimeu decolorat era țintuită pe perete în cuie, bătute printr-un bilet de tren tăiat în patru. Pătată
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ei aveau ca unic decor fișete din metal amestecate cu dulapuri de lemn și un godin cu burlan enorm ce acoperea întreg peisajul superior. Condica de prezență era rudimentar caligrafiată. Pentru a face loc întîrziaților, cel ce intra primul în colbul acestui dulap trebuia să înainteze pînă la fereastră. Ultimul se oprea în ușă. Completat în acest chip, spațiul se deșerta în ordine inversă, după cum scrie și la Sfînta Scriptură: „Cei din urmă vor fi cei dintîi”. După ce au început cursurile
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
odată, Înainte de a pleca eu la drum, nu se numeau case pentru că pe vremea aia Moru nu meșteșugise Încă vorba asta. - Frumoasa mea Siloa, am zis iarăși cu vorbele minții și, de data asta, oamenii au Început să-și pună colb În cap, Înfricoșați. Așa de proști erau cu toții! Dar nici Krog nu era mai răsărit. - Iar te joci, Krog? mă luă Moru la rost. Cu mine poți să vorbești așa, dar nu cu ei. - Siloa. Femeie. Frumoasă, i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
meșteșugite de Vindecătorul meu din munți, dar Enkim nu păru convins de asta, iar vrăjmașii nici atât: se repezeau pe urmele noastre din toate părțile. Auzirăm din nou șuierul acela - părea el Însuși cuvântul ce spunea moarte. Ne-am azvârlit În colb, rostogolindu-ne mai departe spre crâng. Îi văzurăm și pe vrăjmași, din ce În ce mai mulți - răsăreau de peste tot și erau mari cu toții, de parcă Tatăl le greșise Întreg neamul când Îi pusese la cale. - Bune ar fi fost femeile alea acum, măi Krog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă de mărăcini uscați. Un trunchi de copac doborât de vânt. Apoi, apa Învolburată! - curgea sub ochii noștri, cristalină și vuitoare, făcând bulboane și Împroșcând spumă. - Copacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
peste un fir de apă și puteam să vedem mai departe de jur-Împrejur, zărirăm pe malul din față o nemaipomenită foială. Frunzele grele ale tufelor se cutremurau, copacii păreau și ei că tresar, iar din pământ să ridicau fuioare de colb. Apoi, totul Încetă, la fel de iute precum apăruse. După ce am trecut râul, am simțit din nou foiala aceea grăbită care Încetă ca la un semn, fără să lase urme. Am luat-o pe potecă și, după câțiva pași, am dat iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]