2,111 matches
-
-mi despre asta. Am nevoie de distracție. Îmi dau seama că Majestatea Sa nu e interesat să mă audă vorbind despre brodat sau despre orice altceva. Mi-aș căuta-o cu lumânarea, indiferent ce aș spune. Împăratul e precum o colibă fumegândă. Aș vrea să-i spun că mă așteptam să facem dragoste, nu conversație. Majestatea Sa se uită la mine. Realizănd că sunt dezbrăcată, se duce la taburet cu inteția de a-mi aduce cămașa de noapte. Lovește taburetul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
cu siguranță, cumplit și a continuat să sufere și ca bărbat. Însă nu își dă voie să simtă asta cu adevărat; probabil că nu mai poate. Împăratul mi-a spus cândva că Orașul Interzis nu e nimic altceva decât o colibă de paie care arde în mijlocul imensei sălbăticii. Cărăușii ce poartă palanchinul urcă încet dealurile. În spatele nostru, eunucii cară o vacă, o capră și o căprioară, legate fedeleș cu funii. Poteca e alunecoasă. Uneori suntem nevoiți să coborâm și să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
are nevoie Majestatea Sa de un ceas. Știu puține despre viața de după moarte, dar, din ceea ce văd, îmi dau seama că trebuie să fie nevoie de multe lucruri. Când privesc în jur, o tapiserie îmi atrage privirea. Ea înfățișează o colibă goală într-un peisaj muntos. O femeie frumoasă se odihnește cu qin-ul ei, și flori de piersic se văd prin fereastra rotundă din spate. Vitalitatea primăverii contrastează cu melancolia tinerei femei. Este evident că își așteaptă soțul sau iubitul. Picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
guturale. Un număr nemăsurat de plozi cu buricele goale izvora din lăuntrul sălașelor, alcătuind un adevărat alai. Nu răspundeau la nici o întrebare încît pînă la urmă am avut impresia că nu ne înțeleg limba. Sub acoperișele din paie și puzderii, colibele nu aveau decît o singură încăpere; din tinda fără tavan te aburcai direct în pod. Uneori și aceasta lipsea. Școala se deosebea prin acoperișul ei de tablă ruginită, cîrpit cu carton gudronat. Am intrat într-o colibă. Pe laița cu
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
paie și puzderii, colibele nu aveau decît o singură încăpere; din tinda fără tavan te aburcai direct în pod. Uneori și aceasta lipsea. Școala se deosebea prin acoperișul ei de tablă ruginită, cîrpit cu carton gudronat. Am intrat într-o colibă. Pe laița cu cîrpe colorate, așezată pe pari înfipți în pămînt, mișunau copii cu părul creț și ochii sclipitori. Gol pușcă, cu burta de vierme gras, unul din ei își mișca mîinile și picioarele strîmbe, căutînd să și le bage
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
au În carnețel cele mai multe ore de muncă patriotică. Profesorii nu vin cu mâna goală; aduce fiecare ce poate: bărbații - vin și țuică, femeile - zarzavaturi, mizilic, pâine și prăjituri. Camionul Îi duce mereu tot Într-un loc: pe malul Dunării, lângă Coliba Pescarilor. Până sunt potrivite mesele și scaunele, pescarii dau o toană-două cu setca și se Întorc cu barca plină: cegă, crap, păstrugă. Plătica, oricât ar fi de mare, o aruncă Înapoi În apă, că are prea multe oase și prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îndoit. Deasupra, Socol o coțăia ca un cotoi și, de câte ori se opintea, ea icnea de parcă ar fi altoit-o cu o biciușcă. Am plecat dracului de acolo și n-am mai vrut să știu de ei. S-au Întors la Colibă unul câte unul, Întâi ea și, după o juma’ de oră, și el, ca să nu zică lumea c-ar fi fost, Doamne ferește, Împreună. În ochii mei era o curvă și-mi făcea scârbă. Cu toată sila, tot am pândit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lăsată de tată-său, vestitul leneș și petrecăreț, pe care Bâta mea Încerca să-l pună la muncă, iar Bâtul Îl ocrotea și mergeau Împreună să se dedulcească la plăcerile păcătoase ale vieții. Misterul casei care nu mai arată a colibă, ca pe vremuri, nu e nici o taină pentru cine cunoaște cele Întâmplate. O s-o iau, pe scurt, mai de departe. Când au venit comuniștii la putere, ceea ce numim noi acuma Balta era chiar o uriașă baltă, cu lacuri Întinse ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bine că nu-i nepoata Soarelui, dar ia privește ce pântece are și ce mușchi. E mai aprigă la muncă decât un bărbat. Știe să facă de toate În casă. La o adică, se luptă cu oricine să-și apere coliba. Zi, ce dai, ca să stăm și noi de vorbă!” „Ești prea scump pentru mine, ce să zic. Nu vezi că-i atârnă bucile până la călcâie? Or să se tăvălească de râs ăi de la mine când or vedea-o. Grâu nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe cine călca pe de lături. Și uite așa, puteți și voi vedea cum niște oameni cu mințile mai luminate decât ale prostimii din jur au știut să pună pe roate lumea În care Își duceau scurtul trai. Desigur, În colibele lor ascunse după Împrejmuiri ca de cetate se petreceau beții și desfrâuri măiestre, căci legile erau bune numai pentru dobitocii de rând, nu și pentru Mintoși - lucru cu care, credeți-mă, sunt foarte de acord; intelectul trebuie ocrotit, respectat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o gaură din podea prin care se zărea alergând drumul cenușiu. Când află că tatăl său se Întorsese de la piață fără coș, preotul hotărî pe loc să-l trimită pe bătrân și pe cea de-a doua lui nevastă În coliba fără electricitate și fără apă de băut, aflată lângă o padină dintre două dealuri pe care În fiecare an punea să se semene grâu. Primarul poreclit Cap de Șobolan se apucase, pe lângă meseria lui de croitor, de crescut iepuri. Înființase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să mai pună armura pe trupul său suferind. „Ah, oare mă abandonează și cerul, în cele din urmă?“ se lamenta Hideyoshi. „Hanbei e prea tânăr și deosebit ca să moară. Nu-i poate acorda soarta mai mult timp?“ Se închisese în coliba unde zăcea Hanbei, stând cu prietenul său bolnav zi și noapte, dar, în seara aceea, când el fu chemat la alte treburi importante, starea lui Hanbei părea să se agraveze cu fiecare oră ce trecea. Fortărețele inamice de la Takano și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și Seniorul Hanbei vrea să-l vadă pe tatăl meu, spuse cu eleganță Shojumaru și, luând o lance care părea mult prea mare pentru el, se repezi spre poalele colinelor. Hideyoshi porni în direcția opusă, mărind, treptat, pasul. Dintr-o colibă, se revărsa lumina unei lămpi. Era cea în care locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment, acoperișul începu să strălucească palid, în lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, împreună cu vasalii lui Hanbei. Coliba era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o colibă, se revărsa lumina unei lămpi. Era cea în care locuia Takenaka Hanbei și, chiar în acel moment, acoperișul începu să strălucească palid, în lumina lunii. Medicul pe care-l trimisese Hideyoshi era lângă pat, împreună cu vasalii lui Hanbei. Coliba era abia înjghebată dintr-un gard de lemn, dar, peste rogojinile de stuf, fuseseră așternute cuverturi albe și, într-un colț, stătea un paravan pliant. — Hanbei, mă auzi? Eu sunt, Hideyoshi. Cum te simți? Hideyoshi se așeză încet lângă prietenul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Am venit să-mi iau rămas bun. Te rog, te rog să ai grijă de tine, îi spuse ea. — Nu vrei să mai stai două-trei zile în tabără? o întrebă Hideyoshi. În următoarele câteva zile, Oyu locui singură într-o colibă izolată, rugându-se pentru sufletul fratelui ei. Zilele treceau fără nici o veste de la Hideyoshi. Pe munți se coborâse înghețul. De fiecare dată când începeau ploile de iarnă timpurie, din copaci cădeau frunzele. Apoi, în prima noapte când luna se văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
până la salva următoare, alții o luară la fugă spre tranșee și săriră înăuntru, umplând pământul cu luptă și sânge. În noaptea aceea, începu să plouă. Steagurile și corturile militare de pe Muntele Ryuo fură udate leoarcă. Hideyoshi se adăposti într-o colibă, privind norii melancolici ai anotimpului ploios. Nu părea prea vesel. Privi în jur și chemă un vasal. — Toranosuke, e sunetul ploii sau al pașilor cuiva? Du-te să vezi ce este. Toranosuke ieși, dar se întoarse imediat, raportând: — Seniorul Kanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
camera lui Hideyoshi. Nu peste mult, cei doi conversau bucuroși. Glasurile lor aproape păreau să se ia la întrecere. Cred că va fi greu, spuse Hideyoshi. Tăcură un moment, ascultând sunetul trist al ploii de vară timpurie șiroind de pe streșinile colibei înjghebate în grabă. — E o problemă de timp, începu Kanbei. O a doua ofensivă cu toate forțele ar fi un risc prea mare. Pe de altă parte, ne-am putea resemna cu o campanie lungă, asediind castelul fără a ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nou la viață pe munte, în ciuda supremației lui Nobunaga. Dar, când ajunseră, în sfârșit, pe locul fostului templu principal și al sălii de lectură, văzură că nu mai rămăseseră decât munți de cenușă. Numai în zona mânăstirii fuseseră clădite câteva colibe. Din direcția aceea plutea miros de tămâie, așa că Genemon se duse să cerceteze. Găsi patru sau cinci eremiți munteni, așezați în jurul unei oale cu pilaf care fierbea deasupra focului. — Au spus că marele preot din Yokawa nu-i aici, anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
propriii lui medici. Lui Manase însă nu-i plăcea să fie angajat de cei puternici și, întrucât locuia în Kyoto, călătoria până la Azuchi era o corvoadă, în pofida sănătății lui robuste. În acel moment, reveni Mitsuharu, care nu mai ajunsese până la colibă, de vreme ce Genemon alergase grăbit să-l cheme înapoi. Am dat peste cineva și e o situație delicată, îi șopti Genemon, în timp ce se întorceau. Dar, când văzu că era Manase, Mitsuharu intră bucuros în conversație, dând clar de înțeles că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
provinciei cu câmpii înverzite, Tamba, stelele licăreau atât de strălucitoare și limpezi, încât le-ai fi putut număra. Un cadavru! — Mai e și acolo unul. — Hei, și dincoace! Armata se apropia de periferia răsăriteană a capitalei. Cu excepția crângurilor și a colibelor cu acoperiș de stuf, nu se vedeau decât terenuri agricole acoperite de rouă, până se ajungea la pagoda Templului de la Răsărit. Trupurile neînsuflețite zăceau împrăștiate la rădăcina brazilor, pe marginea drumului, în mijlocul acestuia și aproape oriunde se uitau soldații. Toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în siguranță. Și continuau să se îmbărbăteze astfel, dar, pentru oamenii frânți de oboseală, distanța părea să aibă peste o sută de leghe. Am intrat într-un sat. — Trebuie să fie Ogurusu. Mergeți în liniște. Ici și colo se vedeau colibe muntenești, cu acoperișuri groase de stuf. Partizanii lui Mitsuhide ar fi vrut să evite pe cât posibil asemenea așezări omenești, dar drumul trecea printre case. Din fericire, nicăieri nu licărea vreo lumină. Casele erau înconjurate de desișuri mari de bambus, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se înălțau la cincizeci de metri mai în față. Deodată, în întuneric, izbucniră zgomote de bambuși călcați în picioare și mormăielile unui animal sălbatic. Tatewaki, care-și mâna calul înaintea lui Mitsuhide, privi, instinctiv, înapoi. Gardul din surcele al unei colibe cufundate în umbra desișului de bambus era mărginit de întuneric. La vreo douăzeci de metri mai în spate, silueta lui Mitsuhide se continua clar, stând pe loc. — Stăpâne, îl chemă Tatewaki. Nu primi nici un răspuns. Bambușii tineri se legănau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Când ploua, prin acoperiș intra apa. Când sufla vântul, pereții și grinzile se zguduiau. Nene locuia și-și slujea soacra în templul principal, cu doamnele de onoare cazate în odăile preoților. Vasalii veniți ulterior din Nagahama clădiseră în zonă mici colibe sau se încartiruiseră în casele sătenilor. Prin urmare, în aceste condiții mizere trăise timp de peste două săptămâni o familie de peste două sute de persoane. Când ajunsese la ei vestea asasinării lui Nobunaga, avangarda armatei clanului Akechi se afla deja în apropierea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la comandamentul lui Hayato. Era o tabără de război și nu exista nici o diferență între măsurile de securitate din timpul zilei sau nopții. Locul unde fu condus Nomura se voia a fi fortăreață, dar, de fapt, nu era decât o colibă, iar locuința lui Hayato era doar cu puțin mai mult decât un gard lat. Hayato intră și se așeză grăbit. — Ce ai de spus? întrebă el, privind direct spre Nomura. Poate din cauza lămpii care-l lumina dintr-o parte, chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fortificațiilor lui Hideyoshi - erau încătușate în cețuri și atât de liniștite, ca și cum nimeni n-ar fi știut despre torentul de oameni care se apropia. Construcțiile de la fortăreața de pe Muntele Oiwa se desfășuraseră simplu și rapid. Nakagaba Sebei dormea într-o colibă, lângă metereze, la jumătatea povârnișului. Fără a fi încă pe deplin coșntient, ridică dintr-o dată capul și întrebă: — Ce se întâmplă? La hotarul dintre vis și realitate, neștiind de ce, se sculă brusc și îmbrăcă armura care fusese pusă lângă patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]