1,551 matches
-
care definitul este considerat prin el însuși, fără relații cu alte cuvinte într-o structură discursivă obișnuită. Ca atare, cuvîntul autonim este detașat de vecinătatea altor cuvinte, așa cum se întîmplă de obicei în discurs, dar și de partenerii unei situații comunicaționale, încît ceea ce se află în relație cu autonimul are alt statut, fiindcă face parte din metalimbă. În mod obișnuit, cuvintele sînt actualizate în enunțuri, iar, prin vecinătatea cu alte cuvinte, își concretizează semnificația prin sens; astfel, carte, de exemplu, apare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și declanșatorul emoției - (agentul, cauza), iar organizarea semantico-sintactică se face în jurul unor "verbe psihologice" - Exemple: Veștile bune (declanșator) îl entuziasmează (verb) pe Paul (sediu); George este surprins - enunțul vehiculează un sentiment care înlocuiește sediul emoțional. La nivel discursiv, pragmatic și comunicațional emoțiile fac obiectul unei analize detaliate. În acest sens, se distinge comunicarea emotivă (intențională) de comunicarea emoțională (nonintențională: emoția restructurează discursul), precum și raportul dintre emoțiile cotidiene, de intensitate redusă, și cele complexe. Analiza unui discurs compozit (care transmite emoții) poate
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
natură verbală și paraverbală (modificări asupra organizării discursului; variații ale vocii: debit, volum, timbru, intonație; gestionarea indiciilor mimo-posturo-gesturale); 2) comunicarea empatică a emoției: empatia de gîndire, de acțiune și de afecte reprezintă împărtășirea sincronă a stărilor psiho-corporale, adică partenerii actului comunicațional au o stare asemănătoare, iar empatia devine, astfel, un fenomen complex care are rolul de a facilita cunoașterea celuilalt; 3) codificarea semiotică a emoției: fenomenele enunțate anterior pot fi sistematizate și stereotipizate în vederea constituirii unui cod cultural (de exemplu, manifestarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
eu-lui, valoare socială pozitivă pe care o persoană o revendică prin linia sa de acțiune". Dar, avînd în vedere că păstrarea acestei imagini nu depinde numai de vorbitor, fiind un rezultat al interacțiunii, ea este potențial "amenințată" cu fiecare schimb comunicațional, comunicarea avînd ca scop, din acest punct de vedere, păstrarea sau construirea / redobîndirea unei imagini favorabile (face-work). Teritoriul va constitui domeniul personal, intim, al persoanei. Conceptul "față" devine motorul modelului interacțional propus, în 1978, de P. Brown și S. Levinson
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o prestație proastă duce implicit la o devalorizare a imaginii personale față de interlocutor ceea ce face necesară existența unui "program cultural" prestabilit, a unui "regulament" (constrîngeri rituale în terminologia lui E. Goffman) menit să diminueze sau chiar să neutralizeze amenințările actului comunicațional asupra imaginii personale. Pornind de la opoziția față negativă / față pozitivă, P. Brown și S. Levinson au propus o clasificare a actelor de limbaj în patru categorii, în funcție de fața asupra căreia acționează actul de amenințare: acte de amenințare fie pentru fața
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
comunicare definite socio-istoric, cum ar fi faptul divers, editorialul, consultația medicală, interogatoriul, mica publicitate, conferința universitară, instrucțiunile de montaj, rețeta etc. Genurile discursive nu sînt matrițe alese de locutor pentru a-și "turna" enunțul, ceea ce diferențiază tipologiile discursive de cele comunicaționale este variabilitatea istorică. Genurile discursive au la bază scenarii culturale care reprezintă tipuri familiare de interacțiune lingvistică sau simbolică. Recunoaștrea unui gen discursiv presupune extragerea unui set de scheme compus din elemente comune recursive: organizarea globală a discursului, proprietăți locale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
limbii corpului în ansamblu și de a institui termeni speciali pentru elementele ei, pornind de la modelul studiului limbii naturale, însă diferența de esență și de statut dintre aceasta și gestualitate a limitat posibilitățile unor rezultate satisfăcătoare. Din punct de vedere comunicațional, mimo-gestualitatea îndeplinește diferite funcții: clarificarea ambiguităților limbii, realizarea unor nuanțe, economie de expresie, prin repartizarea sensului între cuvinte și gesturi etc. De aceea, se face distincție în mod obișnuit între gestualitatea referențială și cea afectivă, pe de o parte, și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1996; MAINGUENEAU 2001, 2004. NM INTERACȚIUNE. Interacțiunea poate fi definită ca acțiunea reciprocă pe care două sau mai multe obiecte sau fenomene o au unul asupra celuilalt, aspect ce nu poate fi discutat în afara unei abordări sistemice a oricărui fenomen comunicațional. Preocupările cercetătorilor asupra modului în care funcționează toate sistemele biologice și evolutive au condus la concluzia că acestea au în comun anumite trăsături formale. Plecînd de la această premisă, interacțiunea există ca principiu fundamental în situații de comunicare, indiferent de natura
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și pornesc deseori de la constatările de filozofie a istoriei și de filozofie socială, care se dezvoltă în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Sociologul Ervin Goffman definește, în 1959, interacțiunea verbală ca fiind procesul prin care participanții la actul comunicațional se influențează reciproc, într-un context mediat de apropierea fizică directă. În această perspectivă, se asociază lumea cu scena de teatru: individul este, în mod alternativ, actor, spectator (roluri transparente) sau figurant (roluri subtile sau contradictorii), și fiecare instanță confirmă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
1) perspectiva acțională (teoria țintei - comunicarea este unidirecțională); 2) perspectiva interacțională (teoria ping-pong-ului - fiecare protagonist este, pe rînd, emițător și receptor; răspunsul oferit de receptor îl determină pe emițător să reconfigureze codul, cu scopul de a controla mai bine actul comunicațional); 3) perspectiva tranzacțională (teoria spiralei - comunicarea este un proces dinamic de tip cauză-efect). În studiile dedicate limbajului, interacțiunea este o realitate fundamentală potrivit lui M. Bahtin, circumscrisă naturii duale (acțiune și reacție, în același timp) a comunicării umane. Se definește ca
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
los problemas de una lingüística del hablar", din 1956, simultan cu apariția, în peisajul științelor limbii, a analizei discursului (deceniul 6 al secolului al XX-lea). Unii cercetători au emis opinia că, în vreme ce reprezentările semantice definesc textul ca o "ocurență comunicațională", lingvistica textului este o pragmatică textuală. În acest mod, lingvistica textuală devine un auxiliar al analizei discursului, avînd un corpus de concepte proprii și întrunind lucrările despre macro-sintaxă, despre anafore, despre conectori, despre timpurile verbale, despre elipsă etc. Orice text
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tipuri de memorie: 1) o memorie a discursurilor, care se constituie din cunoașterile și credințele despre lume și care formează comunitățile discursive, 2) o memorie a situațiilor comunicării, care se constituie din dispozitivele și convențiile comunicăriii și care formează comunitățile comunicaționale, 3) o memorie a formelor, care se constituie din maniera de a expune și din stilul de a vorbi și care formează comunitatea semiologică. Orice gen de discurs întreține o relație cu memoria, unele enunțuri fiind conservate, iar altele nu
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
competență. Spre deosebire de nivelul discursiv - manifestat prin diferențe în ceea ce privește maniera (mai mult sau mai puțin codificată) de comunicare - și de cel semiolingvistic (textual) - concretizat în alegerile de ordin lingvistic ce configurează textul (semne, reguli de asociere a semnelor etc.) -, nivelul situațional (comunicațional) constă în,,datele externe", restrictive, limitative (,,cu rol de constrîngeri"), generate de identitatea partenerilor, de locul pe care-l ocupă în actul comunicativ, de finalitatea avută în vedere, de elementele retrospective care pot fi actualizate, de circumstanțele în care se
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de exemplu, contează opinia indivizilor în ansamblu, deoarece, dacă nu avem în vedere o știință exactă, toate părerile au aceeași valoare. Dimpotrivă, atunci cînd un cercetător anunță un rezultat al muncii sale ne referim la știință. Unii cercetători clasifică comunitățile comunicaționale în trei categorii: comunități discursive ideologice (producătoare de opinii și credințe), comunități discursive științifice (producătoare de cunoștințe) și comunități discursive mediatice (care prezintă opinii, puncte de vedere, valori). Societățile democratice se bazează pe respectarea opiniilor, chiar și atunci cînd este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
desfășurare, maniera de înțelegere a conținutului trebuind a fi înțeleasă deopotrivă cu maniera în care fiecare frază se raportează la ceea ce precedă și la ceea ce urmează. Se pune accent astfel pe valoarea intențională și interacțională a fenomenelor prozodice, încît perspectiva comunicațională este utilă în sociolingvistică pentru determinarea unor neînțelegeri interculturale. Studiul prozodiei presupune mai multe chestiuni de ordin teoretic privind natura semiotică a mărcilor prozodice (semne, semnale, indici, simptome, iconuri, motivări sau convenții), precum și valoarea lor (intrinsecă sau referitoare la o
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o intervenție a autorului sau a naratorului care profită pentru a-și expune opiniile sale prin punctul de vedere al altuia. Lingvistica enunțiativă a receptat aceste aspecte, formulînd problema schimbărilor punctului de vedere sau a viziunii în cadrul strategiilor enunțiative și comunicaționale care se articulează cu interdiscursul. Astfel, chestiunea punctului de vedere a depășit zona organizării povestirii romanești pentru a cuprinde toate genurile de discurs, începînd cu discursul cotidian. Prin urmare, punctul de vedere a devenit un component avut în atenție de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe ecran. S-a stabilit astfel că redarea prin imagine se poate corela direct cu vorbirea și cu gesturile, dar își păstrează o autonomie față de acestea. În principiu, au fost determinate patru tipuri de interacțiune între sistemele semiotice: 1) sincronie comunicațională, bazată pe coincidența dintre intrarea în discuție a unui locutor și apariția lui în imagine, 2) asincronie comunicațională, atunci cînd locutorul nu apare în imagine, dar apare interlocutorul său, 3) sincronie situațională, bazată pe oferirea unei imagini de ansamblu, care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
gesturile, dar își păstrează o autonomie față de acestea. În principiu, au fost determinate patru tipuri de interacțiune între sistemele semiotice: 1) sincronie comunicațională, bazată pe coincidența dintre intrarea în discuție a unui locutor și apariția lui în imagine, 2) asincronie comunicațională, atunci cînd locutorul nu apare în imagine, dar apare interlocutorul său, 3) sincronie situațională, bazată pe oferirea unei imagini de ansamblu, care evocă situația de comunicare în care se găsesc interlocutorii, 4) sincronie tematică, cînd subiectul se raliază la tema
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se folosește în două sintagme specifice: strategie discursivă, cea a subiectului enunțării, care precedă punerea în discurs a structurilor narative, și strategie narativă, care vizează elaborarea schemelor narative pornind de la care se poate lua în considerare generarea discursurilor. Prin strategia comunicațională se manifestă comportamentul orientat spre organizarea structurilor de interacțiune și a mijloacelor verbale pentru a atinge un anumit scop în comunicare. În acest sens, este mobilizată capacitatea creativă a indivizilor, orientată în funcție de anticiparea reacției și atitudinii interlocutorului. Se recurge în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se află, cu procedeele de care se folosește în exprimare, cu informațiile, opiniile și credințele pe care le are și pe care presupune că le are interlocutorul său. În acest sens, competența sa nu este numai lingvistică, ci și comunicațională și discursivă. În general, se consideră că subiectul discursiv are o structură compozită; el este polifonic în măsura în care este reprezentantul mai multor voci enunțiative, el este diversificat, fiindcă posedă mai multe tipuri de cunoștințe, și se dedublează, în măsura în care este dispus să
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de discurs, prin combinarea a două criterii (implicație - autonomie, prin raportare la situația de enunțare, și conjuncție sau expunere - disjuncție sau povestire): discursul interactiv (expunere / implicare), povestire interactivă (povestire / implicare), discurs teoretic (expunere / autonomie), narațiune (povestire / autonomie). Tipologiile funcționale sau comunicaționale clasifică discursurile după intențiile care le animă. Dintre acestea, cea mai cunoscută a fost cea realizată de R. Jakobson în 1963 și care deosebește discursurile prin maniera în care ierarhizează funcțiile limbii (referențială, emotivă, conativă, fatică, metalingvistică, poetică). Ulterior, s-
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
posibile, precum genul discursiv sau situațiile de comunicare considerate lipsite de importanță. Perspectiva topologică asupra discursivității constă în construirea unui sistem de repere ale discursului de nivel inferior celui al formațiilor discursive, cel al comunităților de comunicare și al evenimentelor comunicaționale care le caracterizează, dînd astfel un ansamblu de natură sociolingvistică studiului discursurilor considerate separat și privite ca vectori ai reprezentărilor ideologice. Topologia discursurilor se structurează astfel prin raportarea la comunitățile discursive, îndeosebi prin raportarea la caracteristicile care țin de formele
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
doar de la cîteva caracteristici ale noilor practici mediatice, dar are ambiția de a cuprinde toată comunicarea plecînd de la o problematică limitată și suprapune nelegitim informatizarea și comunicarea, iar paradigma calculului este transformată în fundament suficient pentru a analiza ansamblul fenomenelor comunicaționale. Deși în bună măsură aceste observații sînt pertinente, cartea lui Lucien Sfez rămîne cu multe puncte de atracție, mai ales prin semnalizarea exceselor societății comunicaționale, a fenomenelor patologice. Parcă răspunzînd metodei de investigare prin metafore, cele mai cuceritoare pasaje ale
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
și comunicarea, iar paradigma calculului este transformată în fundament suficient pentru a analiza ansamblul fenomenelor comunicaționale. Deși în bună măsură aceste observații sînt pertinente, cartea lui Lucien Sfez rămîne cu multe puncte de atracție, mai ales prin semnalizarea exceselor societății comunicaționale, a fenomenelor patologice. Parcă răspunzînd metodei de investigare prin metafore, cele mai cuceritoare pasaje ale volumului sînt acelea în care autorul hiperbolizează și îngroașă tușele, literaturizează pe marginea unei logici sociologice. Dincolo de miza științifică, pe fragmente, Lucien Sfez nu-și
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
orizont cultural, formă de viață cu înalt conținut simbolic, ceea ce nu se spune, dar este implicit: obiceiuri, comportamente moștenite. Această noțiune de Lebenswelt Habermas o împrumută de la fenomenologie (Husserl), o căutare a unui consens dincolo de rațiuni și justificări. Dar tehnica comunicațională, prin mass-media, se substituie în mare măsură modurilor de înțelegere tradiționale, care sînt limbajul zilnic și culturile subiacente, la care acest limbaj face apel. Or, în Lebenswelt, există un holism de bază. Totul este dat cu ușurință ca venind de la
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]