4,535 matches
-
română de la Universitate (1950-1952), redactor la „Almanahul literar”, devenit apoi „Steaua” (1951-1955). Vine în București, unde va fi redactor la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1955-1956) și la revista „Cartea” (1956-1957), cercetător la Institutul de Lingvistică (1957-1963), ulterior conferențiar la Institutul Pedagogic din Constanța (1963-1974), în acest răstimp luându-și și doctoratul cu o teză despre Ion Agârbiceanu, și din nou redactor, acum la revista „Viața românească” (1974-1979), de unde se pensionează. Debutează în 1941, la revista studențească „Curțile dorului
REGMAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289165_a_290494]
-
1900 examenul pentru profesorii din învățământul secundar. Este profesor la Liceul „Traian” din Turnu Severin și în București, din 1902 la Liceul „Mihai Viteazul”, iar din 1906 la Liceul „Sf. Sava”. E chemat apoi să activeze în învățământul universitar bucureștean: conferențiar din 1912, membru în Comisia pentru aprobarea manualelor, coordonator al studiului limbii germane în cadrul Seminarului Pedagogic al Universității, profesor la Academia Comercială din 1913. Fiind cetățean german, la intrarea României în primul război mondial este internat și eliberat abia la
RICHTER-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289282_a_290611]
-
Taine, théoricien de la connaissance et de l’art (1928, versiunea românească în 1968), iar ca teză secundară, Vie de Jésus, traducerea în franceză a unui text timpuriu din Hegel, precedată de un amplu comentariu. Reîntors în țară, ocupă postul de conferențiar (1929-1937), apoi pe acela de profesor la Catedra de Filosofie a Universității din Cluj (până la pensionare, în 1965). Colaborează la „Viața românească”, „Archiv für Geschichte der Philosophie”, „Luceafărul”, „Minerva”, „Țara Bârsei”, „Pagini literare” ș.a. În 1935 primește Premiul Academiei Române - instituție
ROSCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289368_a_290697]
-
Limba și Literatura Română (1964), își ia doctoratul în filologie la aceeași universitate (1995). Predă în învățământul preuniversitar din Constanța până în 1994, când ocupă prin concurs un post de lector la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, unde e promovat conferențiar, apoi profesor, fiind ales șef al Catedrei de filologie română și filosofie (1998). Debutează în presa literară constănțeană în 1958, cea mai importantă activitate publicistică a lui R. fiind însă legată de revista „Tomis”, la care devine membru al colegiului
ROTUND. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289391_a_290720]
-
în Franța (1920-1928), unde audiază cursurile lui Antoine Meillet, Jean-Pierre Rousselot, Jules Gilliéron, Mario Roques. În 1923 obține titlul de diplomat la École Pratique des Hautes Études, iar în 1926 doctoratul în litere la Sorbona. În 1928 va fi promovat conferențiar, iar din 1938 profesor titular la Catedra de limba română de la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ulterior fiind și decan (1945-1946), apoi rector (1946-1948). Funcționează și ca director al Editurii Cultura Națională (1930-1935) și al Editurii Fundației Regale
ROSETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
județul Arad (1967-1969), se transferă apoi la liceul din Chișineu-Criș (1969-1990) și la Școala Normală „Eftimie Murgu” din Timișoara (1990-1998). În 1994 își susține doctoratul cu o monografie consacrată lui Aron Cotruș. Trece în învățământul universitar, unde în 1998 devine conferențiar, iar în 2002 profesor la Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara. În 1966 debutează la revista „Orizont”, iar în 1979 îi apare prima carte, Valori lirice actuale. Titular al rubricii „Cronica edițiilor” din „Orizont”, se numără printre
RUJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289397_a_290726]
-
în urma reformei învățământului trece la o școală generală (1948-1950), apoi frecventează liceul din Slatina (1950-1954). Licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București în 1959, este angajat preparator la Catedra de literatură română, devine asistent (1960), lector (1969) și conferențiar (1992). Debutează cu o recenzie, în „Luceafărul” din 1960. În 1973 obține titlul de doctor în filologie cu o teză despre publicistica lui B. P. Hasdeu, care va deveni prima sa carte, apărută în 1974. Colaborează la „Analele Universității București
SANDU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289466_a_290795]
-
la Leipzig, Berlin și Hamburg (1928-1929), dând un doctorat în psihologie la Universitatea din Cluj (1928) și unul în estetică în Franța, la Sorbona (1935). Numit preparator la Institutul de Psihologie din Cluj (1923-1925), ulterior asistent tot aici, va fi conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie clujeană (1929-1938), docent din 1931 și profesor titular de estetucă din 1938. În 1948 se vede îndepărtat de la catedră și funcționează ca bibliotecar, apoi în calitate de cercetător la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române, împărtășind
RUSU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289410_a_290739]
-
1968; Santander, 1969; Madrid, 1972). Își susține doctoratul în filologie cu o teza de gramatică spaniolă (1974), sub îndrumarea lui Iorgu Iordan. Va fi cercetător științific la Institutul de Lingvistică din București (din 1964), cadru didactic la Universitatea bucureșteana (1971-1990), conferențiar la Facultatea de Litere și Istorie a Universității „Ovidius” din Constantă (1992-1994), profesor la Facultatea de Litere și Istorie a Universității din Craiova (1994-2002) și la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din capitală (din 2000). Este autoarea a peste șaizeci de
SANDRU MEHEDINŢI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289459_a_290788]
-
lui Vasile Lungu, țărani. Urmează liceul la Brad și Deva, susținându-și bacalaureatul în 1942. După abandonarea Facultății de Medicină, studiază, din 1943, filosofia la Sibiu, Cluj și Leningrad (1946-1947) și obține licența la Universitatea clujeană în 1948. Activează în calitate de conferențiar universitar la Catedra de marxism a aceleiași universități (1948-1950), apoi este bibliotecar (1950-1953), cercetător la Institutul de Istorie din Cluj (1953-1958) și redactor la revista „Tribuna” (din 1958). În 1967 și 1968 conduce secția română a redacției din Cluj a
LUNGU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287922_a_289251]
-
fi prea încurajată să asculte discursul; la fel se întâmplă când ora discursului este împinsă până târziu, în cursul serii, după ce auditoriul dumneavoastră a avut o zi de muncă. Întinderea prezentării este de asemenea importantă: astfel, în cazul în care conferențiarul anunță că discursul nu va dura mai mult de 20 de minute, dar se lungește la o oră întreagă, această neconcordanță nu va fi privită cu plăcere de publicul său. Locația este utilă ca un catalizator ori, dimpotrivă, un element
Comunicarea eficientă by Ion Ovidiu Prunișoară [Corola-publishinghouse/Science/1885_a_3210]
-
1913 - aprilie 1914), apoi pleacă la Berlin să își continue studiile, dar izbucnirea războiului îl silește să se întoarcă în țară, unde își reia preocupările didactice. După 1916 îndeplinește câteva funcții pasagere în diferite localități, până ce, în 1921, este numit conferențiar de filosofia dreptului la Academia de Drept din Oradea, unde va deține și catedra de pedagogie la Școala Normală și va preda filosofia la Academia Teologică. Contribuie la apariția, apoi la conducerea revistei „Cele trei Crișuri”, în care publică diverse
SPERANTIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
de unde se transferă la Laboratorul de Cercetare Interdisciplinară al aceleiași universități (1974-1976). Ulterior devine cercetător științific și coordonator al departamentului de teorie literară la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române. Concomitent, în 1994 ocupă postul de conferențiar și, din 2001, de profesor la Facultatea de Litere a Universității bucureștene. Debutează în 1978, la „Revista de istorie și teorie literară”, cu articolul Conceptul de metodă în știința literaturii, iar editorial în 1982, cu volumul Sadoveanu. Divanul înțeleptului cu
SPIRIDON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
lui Lucian Blaga, coordonată de Lucian Blaga, iar în 1946 ocupă prin concurs postul de asistent la Catedra de estetică și critică literară a Facultății clujene. În 1947 își depune teza de doctorat cu tema Funcția epistemologică a metaforei. Devine conferențiar, predă istoria literaturii dramatice la Conservatorul „Ion Andreescu” din Cluj. Instalarea comunismului va aduce prima fractură în biografia fostului ilegalist: S. este exclus din învățământul universitar în decembrie 1949, odată cu Lucian Blaga, Liviu Rusu, D. D. Roșca, acuzați de „orientare
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
deținut la Jilava, Gherla, Salcia, Grindu, Periprava, fiind eliberat în 1963. Șomer, fără familie și fără perspective (soția divorțase și îi risipise biblioteca), se angajează vagonetar la mina Petrila, unde lucrase și tatăl său. Întreg traseul, incredibil, parcurs de fostul conferențiar universitar aruncat în închisoare și ajuns muncitor necalificat va figura în romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda, prin avatarurile protagonistului Victor Petrini. În 1964 este angajat câtva timp ca șef de serviciu producție la Teatrul de Stat
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
înscrie, în 1957, la Facultatea de Filologie a Universității din București, secția limba și literatura sârbo-croată, pe care o termină în 1962, an în care va fi angajată la Catedra de limbi slave a facultății, unde avansează până la gradul de conferențiar. Și-a susținut doctoratul în 1972, cu teza Romanul iugoslav contemporan. Cercetător avizat al romantismului sârbesc, precum într-o istorie a literaturilor din fosta Iugoslavie (carte apărută în 1973, dezvoltată din mai multe cursuri universitare), ca și al folclorului sârb
STOIANOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289949_a_291278]
-
în colectivul „Eminescu” al Academiei, condus de Perpessicius (1957-1964), între 1962 și 1968 fiind și redactor la „Gazeta literară”. În mai 1964 va fi numit asistent la Catedra de literatura română a Universității din București, unde devine lector în 1967, conferențiar în 1971 și profesor în 1990. Obține titlul de doctor în filologie în 1969, cu o teză despre E. Lovinescu, sub îndrumarea lui Șerban Cioculescu. Funcționează ca lector de limba și literatura română la Universitatea Paris IV, Sorbonne (1970-1973), apoi
SIMION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289682_a_291011]
-
face studii de specializare în matematică, informatică și educație. Lucrează ca inginer de software în Phoenix, Arizona (1990-1995) și la Prima Community College din Tucson (1995-1997), ulterior ca profesor asistent la University of New Mexico (Gallup), unde în 2003 devine conferențiar. Are contribuții în domeniul teoriei analitice a numerelor, câteva noțiuni purtându-i numele. Cu încercări literare debutează în 1970, la revista școlară „Năzuințe”. Ulterior va fi prezent cu poezii în „Luceafărul”, „Flacăra”, „Ramuri”, „Orizont” ș.a. În 1981 îi apare prima
SMARANDACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289731_a_291060]
-
Țeposu. În timpul studenției este redactor și cronicar literar la revista „Echinox”. După terminarea facultății va fi profesor de limba franceză la Hotar, iar din 1986 redactor la „Familia”. Este doctor în filologie, cu o teză despre Liviu Rebreanu. Lector (1993), conferențiar (1998) la Facultatea de Litere a Universității din Oradea, din 2000 devine profesor și decan la aceeași instituție. Debutează la „Echinox”, în 1975, cu un articol despre Mircea Iorgulescu. Colaborează cu recenzii, cronici literare și la „Steaua”, „Vatra”, „România literară
SIMUŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
școala elementară și liceul la Gura Humorului (1949-1960) și Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, secția franceză-română (1960- 1965). În 1978 își susține doctoratul cu o teză dspre Albert Thibaudet. Preparator (1965), asistent (1968), lector (1976), conferențiar (1990) la Catedra de franceză a facultății absolvite, devine profesor în 2000. Este profesor invitat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (1994-1999) și la Universitatea „Marie Curie-Sklodowska” din Lublin, Polonia (1990-1993 și din 2002). Participă la numeroase colocvii naționale
SPANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289808_a_291137]
-
artistică în trilogia autobiografică a lui M. Gorki. Debutează la Moscova, în 1957, cu un articol despre I. L. Caragiale, publicat în „Mariiskaia pravda”. Își începe cariera universitară ca lector la Institutul de Limbi și Literaturi Străine din București (1958-1965), avansând conferențiar (1965), profesor (1991) și șef al Catedrei de limba și literatura rusă (1992-1996), iar din 1997 profesor consultant. Efectuează specializări la universitățile din Moscova (1971, 1990), Sofia (1968), Zadar (1973) și Sarajevo (1973). Este membru al Comitetului Asociației Slaviștilor din
SOPTEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289791_a_291120]
-
susține concerte în toată Europa. Talentul muzical i-a fost recunoscut de mari artiști de operă, precum Mario Del Monaco, Gino Becchi și Giuseppe Di Stefano, cu care, de altfel, a susținut și câteva recitaluri. Din 1992 a fost și conferențiar la Facultatea de Teatru din cadrul Universității „Hyperion”, specialitatea canto clasic. După vârsta de cincizeci de ani se înscrie la Academia de Teologie Greco-Catolica de la Blaj. Moartea neașteptată l-a surprins că doctorand la Academia de Diplomație Ecleziastica de sub egida UNESCO
SPERANŢA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289822_a_291151]
-
șef de secție la „Luceafărul”. Funcționează o lungă perioadă de timp în cinematografie, ca director artistic al unei case de filme (1964-1972), apoi ca lector de scenarii (1972-1989). Cu începere din 1990 este redactor-șef al revistei „Teatrul azi” și conferențiar la Academia Națională de Teatru și Film. Debutează la „Viața românească” în 1953. Publică numeroase cronici literare și dramatice, articole și eseuri în „Gazeta literară”, „Viața românească”, „Contemporanul”, „România literară”, „Teatrul” („Teatrul azi”), „Cinema”, „Noul Cinema”, „Dilema” (unde susține o
SOLOMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289788_a_291117]
-
muzică. Întors în țară, efectuează stagiul militar la Târgu Mureș (1938-1941) și apoi își continuă studiile la Tübingen și Strasbourg, susținând examenul de licență în 1944. Din 1947 activează în învățământul general și mediu, mai ales la Brașov, fiind ulterior conferențiar la Universitatea din Cluj (1957-1958). Arestat în toamna anului 1958 din pretinse motive politice, va sta, până în 1962, în diferite închisori și tabere de muncă. Amnistiat, lucrează ca muncitor, mai târziu ca instrumentist la Filarmonica de Stat din Brașov, iar
SCHERG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289551_a_290880]
-
la Dumbrăveni, apoi urmează cursurile Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București (1960-1965). Obține titlul de doctor cu teza Critica sociologică, o formă în tipologia criticii literare (1980). Lucrează ca preparator (1966), asistent (1969), lector (1970) și conferențiar (1990) la Catedra de teoria literaturii, din 2000 devenind profesor la Departamentul de studii culturale europene de la Facultatea de Litere a Universității bucureștene. Între 1991 și 1996 a fost lector de limba și literatura română la Universitatea din Pisa. Debutează
SERBAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289630_a_290959]