1,040 matches
-
poeții „antologați”, scrise de autorii prezenți la șezătoare, urmau să fie adunate într-un volum. Din păcate, nu au apărut decît patru asemenea texte: „Eminescu” și „Arghezi” de B. Fundoianu, „Vlahuță” de Perpessicius și „Coșbuc” de I. Călugăru. Toate - în Contimporanul. Ultima reprezentație a „Insulei” (10 februarie 1923) a cuprins o conferință a lui B. Fundoianu: „De ce arta actuală nu are public?” - incursiune subiectivă și fugace în istoria teatrului european. Militanții avangardiști mai radicali au primit cu dezamăgire eclectismul și moderația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
doar acela de a marca locul acțiunii; fiecărui act îi corespunde pe un ecran cîte o carte poștală ilustrată. La rîndul lui, fără a priza textul („nejucabil” al) pieselor „idișiste” (Neofitul de Katsine), Sergiu Milorian apreciază - la rubrica „Scena”, în Contimporanul nr. 62, 1925 - „revelația” decorațiunilor scenice ale lui Kolnik: „Decorația de scenă, arhitectura scenică a devenit azi o știință. Pictorul Kolnik - cel care a lucrat decorurile pentru Neofitul - se vădește a fi la curent cu evoluția acestei științe. Fără alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Revista Punct nu excelează prin articole de estetică teatrală. Rubrica „Etuva” dedicată știrilor din teatru, se războiește însă constant cu „spectre hidoase” ca A. de Herz, Mircea Rădulescu, Mihail Sorbul, Victor Eftimiu sau Camil Petrescu, ultimii doi - colaboratori sporadici la Contimporanul. În numărul 3, Mihail Cosma semnează un articol nebulos și exaltat, în care pledează, în termeni marinettiști, cauza unui teatru nou („Vrem scena-bord în pană de motor” etc). Sînt semnalate entuziast montări ale Teatrului Sidoli din Cernăuți cu D-ra Iulia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
strident-expresioniste, nu străine, probabil, de experiențele teatrului din Vilna. Ecourile românești ale teatrului futurist european rămîn la nivelul simplei informații, iar promisiunile de reprezentare scenică a unor piese nonconformiste - la nivelul declarațiilor de intenții. O notiță din nr. 45 al Contimporanului anunță că „Marinetti s’a întors la Milano dintr’un turneu cu teatrul futurist după ce a colindat toate centrele Italiei. S’au jucat piese abstracte, balete tactile și mecanice după Marinetti și Cangiulio cu decoruri și înscenări de Prampolini Depero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fonograf - iată mijloacele. În numărul următor vom da scenariul unei pantomime co-op” (nr. 50-51). Însă promisiunea va rămîne... promisiune: prommettre c’est noble, tenir c’est bourgeois. Deschiderea către toate formele de expresie novatoare în domeniul teatrului e constantă la Contimporanul. În nr. 49 este semnalat „Catalogue-Programme-Almanach al expoziției internaționale a nouei tehnice teatrale la Viena”, editat de Friedrich Kessler cu colaborarea lui Fernand Leger, Herwarth Walden, F.T. Marinetti, K. Schwitters, I. Goll, Prampolini”. Iar în nr. 60 - „Teatro indipendenti” din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și a teatrului decorativ. Scopul: Synopsia scenică practicată de Greci și de Ev-mediul creștin”. La rubrica de „Note, cărți și reviste” a nr. 60, o semnalare a revistei franceze Le Donjon din Lyon indică o „întîlnire” de preocupări dramatice cu Contimporanul: „Teatrul de avantgardă al mișcării lyoneze ne trimite programul întîiului lui spectacol. S’a jucat: Les Femmes que font refondre leurs maris adaptare de Pierre Laurent; La Baraque Pathétique de Emile Malespine și La mort joyeuse de Evreinoff”. Tot aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
68 al revistei sînt „listate” experimentele în domeniu ale grupării constructiviste Bauhaus: „Scena din Bauhaus este ilustrată în culori și conține zeci de experimente ale școalei în domeniul teatral, al filmului, cabaretului și circului nou”. Foarte prețuit de membrii grupării Contimporanul a fost polivalentul om de teatru și animator italian Anton Giulio Bragaglia, prizat pe linia „constructivă”, „independentă” și „moderată” a creației sale afine Futurismului. Nr. 31 semnalează revista Cronache d’actualità din Roma (dir: A.G. Bragaglia), iar în nr. 49
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Scenae versile” al lui Lucius Lucullus, platformele mobile greco-romane și mașinile arhitectului Torelli, autorul „Theatre des machines” din Versailles, sub Louis XIV. Inovațiile scenice merită - credem - trecute mai pe larg în revistă, întrucît ele sintetizează concepția despre teatru a grupării Contimporanul: e vorba de „lumina psihologică” („metodă de atmosfere colorate născute una din cealaltă, în neprevăzut pentru spectator, cu comentariul și ajutorul sugestiv al poeziei”), scena multiplă („prilejuiește schimbări repezi și fără limitările spațiului”), „lampa luminii de acum” („dispozitiv de iluminație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
opinia scenografului italian despre relația dintre tehnică și estetică: „Pentru mine, tehnica precede și determină estetica, și numai în această măsură mă preocupă. Criza poeziei va fi rezolvată numai după ce se va renova mecanica teatrală”, consună din plin cu programul Contimporanului... Futurismul italian nu va avea însă nici o influență asupra teatrului românesc interbelic... Lipsa unei mari tradiții scenice - ca în Italia și Franța - și precaritatea mijloacelor tehnice nu sînt, desigur, singurele explicații. Există în schimb o „teatralitate” vădită în literatura avangardei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tehnologie, fotogenia, caracterul „popular” de „artă colectivă”, sintetică, sincretică și „internațională” sînt elemente care nu încetează să fascineze imaginarul colaboratorilor revistei. Filmul mut e privit cu candoarea descoperirii unui teritoriu poetic miraculos. Nu mai avem de-a face, ca la Contimporanul, cu o admirație orientată „constructivist” spre filmele abstracte ale lui Hans Richter sau Wiking Eggeling. Integraliștii își manifestă și ei prețuirea pentru „filmul pur”, poetic, necomercial, dar ceea ce îi fascinează este omul, actorul, eroul popular modern proiectat într-o mitologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sens, și studiul Doinei Curticăpeanu despre „Cinematograful în revistele românești de avangardă”, în Studii literare. Din istoria presei culturale și literare românești, ed. cit: „înrudirea cinematografului cu magia” și „esența suprarealistă a filmului” sînt - trebuie precizat - idei comune atît la Contimporanul (v. articolele despre film ale lui Filip Corsa), cît și la unu (unde Sașa Pană și Geo Bogza disertează pasionat despre caracterul suprarealist al unor filme ca Un chien andalou de Luis Buñuel sau despre „magia” desenelor animate ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a proba identități noi” (Eroi, fantome, șoricei, p. 182). Idei asemănătoare celor ale lui Ion Călugăru formulează, în același număr 2 al Integralului, B. Florian („Teatru și Cinematograf”; nota bene, soția sa, Filip Corsa, semnează comentarii despre filmele suprarealiste la Contimporanul). Același elogiu al fotogeniei, aceeași respingere a teatrului (cu excepția „efortului actual” și a commediei dell’arte - singura care a inclus în vremea ei „un curios element de modernism: ritmul”): „În plină evoluție mașinistă s-a născut o nouă formă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din vis. Dinamismul peliculei creiază efectiv iluzia că trăim în vis și deci luăm parte la acțiune”, Ca atare, „Suprarealismul își găsește realizarea mai potrivită aici decît în literatură” (o idee similară va fi formulată și de Filip Corsa în Contimporanul). Opinînd că „singurul element conservator din cinematograf” este „capitalul”, autorul reia în „Perspectiva filmului nou” problema centralității omului/eroului în film: „A izola complect arta de viață și a creia acestei reprezentări un decor unilateral (uzina sau natură) este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estetica integrală” și „capodoperă”, cît și idiosincraziile dogmatice. Fostul director al Convorbirilor critice avea însă, în privința modernismului estetic, opinii mult mai drastice: „poezia voită, scrîntită și fără sentiment a lui Arghezi”, „nevropatismele lui Vinea, Baltazar, Aderca ori Barbu”, „publicații ca Contimporanul, ce parcă sînt scrise în cămășile de forță de la Mărcuța” (M. Dragomirescu, Critică, II, Editura Institutului de Literatură, 1928, p. 294). Sesizînd introducerea în textul final a unor puncte de vedere eretice față de propria poziție, coordonatorul l-a acuzat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în literatură și psihiatrie” sau, cum au scris ziarele, „Psihoza literară modernă”. Textul a apărut apoi în Buletinul medico-terapeutic, o revistă pseudomedicală editată de farmacistul Iteanu (...) Autorii lui se lăudau că prin asemenea „denunțuri” împiedică „procesul de dizolvare a societății contimporane” și dau „directive de viață spirituală, normală și sănătoasă”. Liderul avangardist își nuanțează totuși, retrospectiv, vehemența: „În aprilie al acelui an, (Emilian) tipărise o carte intitulată Anarhismul poetic despre care, la rubrica «Represalii», îmi mărturisisem convingerea că «e o carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în ziarul Dimineața („Literatură și balamuc”), în care autorul cu ambiții de igienist social afirma, sus și tare, că „Psihiatrii au datoria să denunțe marelui public originea maladivă a acestor curente de artă ultramodernistă, împiedicînd procesul de dizolvare a societății contimporane și dînd directive de viață spirituală normală și sănătoasă”. Tot aici, Emilian menționa faptul că medicul Dem. Paulian publicase un studiu intitulat Un aspect al psihozei literare moderne, pornind de la fișa clinică (malarie) a poetului suprarealist Constantin Nissipeanu și „demonstrînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Emilian. „Rezistența structurii psihice a poporului român”? „Cumințenia” populară? Greu de spus... Fără a zăbovi asupra capitolului dedicat „moderaților” (care nu interesează direct abordarea de față), mă voi opri pe larg asupra celui în care este discutată producția „extremiștilor” de la Contimporanul, Punct, 75 HP, Integral și unu. Autorul însuși declară, fals condescendent: „Ne vom interesa, în primul rînd, de scriitorii cari intră direct și exclusiv în mișcarea anarhică. Numai un excesiv simț de obiectivitate și o sforțare de largă comprehensiune ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
formă sensibilă, poate fi obiect de studiu”. Istoria celor cinci reviste avute în vedere este urmărită cu acribie documentară. O observație valabilă: „Colaboratorii celor cinci reviste sînt — cu mici excepții — cam aceiași”, ca și cele despre impopularitatea și efemeritatea lor; Contimporanul a supraviețuit mai mult „pentru că în anumite epoci a avut și o coloratură politico-socială” sau pentru că a avut „mai multe rezerve materiale și intelectuale”. Cînd trece însă la evaluări, autorul se exprimă nefericit. Prima parte a „Manifestului activist către tinerime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
iar cea de-a doua „prin confuziunea și carența cugetării”, „aerul grav” pe care și-l iau autorii și „efortul vizibil de a jongla cu formulele” făcînd din el mai curînd o „divagație umoristică”. Const I. Emilian observă că „producția Contimporanului e mult mai interesantă decît doctrina și chiar mai valoroasă decît ea” și că ideologia ei este constructivismul; altminteri, „rețeta” duce la standardizarea și anonimizarea semnatarilor: „Numele autorilor aproape nu mai interesează. Variațiile sînt pe aceeași temă, un șir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Abolirea relațiilor dintre gîndire și expresie face ca producțiile dadaiste să semene perfect cu „gungureala copiilor” sau chiar mai rău. Interesant este că Emilian (ca și E. Lovinescu!) nu face vreo diferență între „primele poeme” - scrise în România, publicate în Contimporanul - și poemele din faza dadaistă franceză, ambele constînd în „asocieri neprevăzute de cuvinte sau imagini” și „stilizări ilogice, reduse uneori la simple jocuri lexicale”. Stupefiat de faptul că „aceste capricioase aiurări departe de a’l compromite pe autor, dimpotrivă îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
e un caracter general al artei bizantine”, autorul face o altă precizare importantă: „procesul de abstractizare în arta noastră plastică a fost temperat, echilibrat, lipsit de exagerări ridicule sau anoste, cum întîlnim în aproape toate numerele din Integral, Punct sau Contimporanul. Acestea cuprind (...) juxtapuneri bizare de planuri și linii sau automate umane care se înscriu într’o curbă ce pleacă dela trupuri ghilotinate sau spînzurate de suporturi și ajungînd pînă la acel cul glace din numărul estival al revistei unu”, asemănător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că atunci cînd la College de France au fost invitați tinerii artiști și teoreticieni de avangardă, aceștia au căutat să se ocupe de toate aspectele artistice (pictură, poezie, muzică nouă, teatru, cinematograf). Autorul nu uită să precizeze că „la noi Contimporanul a consacrat o serie întreagă de numere (...) sculpturii, arhitecturii, teatrului, cinematografului modernist, oferind astfel un material bogat pentru curioși”. Colaborarea efectivă dintre artele noi, exemplificată prin simultaneismul „poemelor sinoptice poliplane” ale paroxistului N. Beaudouin (care în 1923 a ținut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
putem interpreta faptul că, la „Expoziția de artă română modernă” din octomvrie 1931, București, alături de cele mai clasice tablouri au figurat și cele mai extremiste”. Perpessicius. Refuzul magistraturii critice. Eclectismul artist al unui „registrator” Prezent, sporadic, cu versuri în paginile Contimporanului, inclus în „antologia vorbită” a poeților români pe scena teatrului poetic „Insula”, Perpessicius a fost, practic, singurul critic interbelic important privit cu simpatie în mediile avangardiste. Brăilean, ca și Nae Ionescu;i Mihail Sebastian, viitorii colegi de la Cuvîntul anilor ’20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Les livres de masques (sic!). Esteticește, ea este deschisă către toate fenomenele, privind fără discriminare un poem suprarealist și o operă romantică tîrzie” (op. cit., 2 vol. Editura Eminescu, București, 1971, p. 28). Seria de comentarii rezervate despre Istoria literaturii române contimporane, delimitările drastice față de E. Lovinescu în chestiunea prozei poetice, pozițiile sensibil diferite față de literatura avangardiștilor și față de statutul romanului, indică totuși în cazul lui Perpessicius o atitudine coerentă cu sine, de un impresionism/modernism larg comprehensiv. Refuzul procustianismului estetic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
proza poetică i-a favorizat relativa deschidere către literatura avangardistă; această sensibilitate simbolistă va fi afirmată și în delimitările surprinzător de drastice (cel puțin în raport cu stilul său amabil) față de critica lui E. Lovinescu. Comentînd volumul IV din Istoria literaturii române contimporane, Evoluția prozei literare, cronicarul își exprima „regretul că un program, la adăpostul multor precauțiuni de altminteri, interzicea dlui E. Lovinescu să iasă din cadrul acelei «poezii epice» la care reducea sfera «prozei literare»”, pledînd totodată (pe urmele unui Mihail Dragomirescu, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]