246,706 matches
-
arderea născută, mereu, din implozia banalului. În timp ce Răzvan Vasilescu, în rolul opusului Flo, e explozia banalului, și ferocitatea lui domestică. Coca Bloos - nevasta colonelului - e fascinantă în suplețea cu care trece de la imaginea de crisalidă a durerii la fericirea de copil fermecat de paradisul uitării. Jumătatea lui Flo e concepută cu dezinvoltură de Micaela Caracaș ca o personificare a “anostelii”; Dorina Chiriac, fiica lui Niki, e un îngeraș crud și opac, iar Șerban Pavlu un ginere pragmatic și inofensiv; întreaga distribuție
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
problematizări, este tocmai faptul că Dionissos, simbolul unei masculinități puternice, cîntată orgiastic de bachante (menadele sau “furioasele”) apare ca un scelerat, ca un debil fizic, aproape neputincios. E deja altă imagine decît aceea, cunoscută, de efeminat și firav la trup, copilul lui Zeus cu muritoarea Semele, adăpostit de furia zeiței Hera în casa regelui Athamas, unde trăiește travestit în haine de femeie. Și este o altă miză pe care o imprimă regizorul montării. (De aici, oare, de la travestiul îndelung, să se
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
ceea ce el vrea să spună, tendința fiind de a folosi echivalentele populare ale lui „etc.” chiar după cîte un singur element invocat. Uneori formula intră exact în tiparul sintactic al termenului anterior: „și zice: Cum stați voi aicea, cum? Cu copiii mici, cu nu știu ce...” (CORV 47). Adesea, ea e legată prin și de termenul precedent, de reperul situației: „și-atuncea nemții când le văd așa-mbrăcate-n caftane și nu știu ce...” (CORV 129); „pentru că la școală și nu știu ce, peste tot, nu vrea să... și
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
comunicaționale. În felul acesta poezia se transformă într-o sui-generis relație de comunicare între un emitent și un destinatar. Destinatarul poeziei nu mai este însă cititorul cultivat, „pervertit de modelele burgheze”, ci, dimpotrivă, țăranii semianalfabeți, muncitorii cu o educație precară, copiii aflați în primele clase de școală, altfel spus, toți cei capabili să primească „bacilul luptei de clasă”. Firește, o dată identificată ținta, trebuie găsite modalitățile de comunicare cele mai eficiente, pentru ca mesajele să fie decodificate corect de către destinatar. Aici se produce
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
orice se poate scrie bine și, în același timp, fără a șoca neapărat, fără a forța în vreu fel nota. Romanul Ai toată viața înainte, al lui Romain Garry, se petrece într-un bordel (în care, mai mult, trăiește un copil!), iar Lolita lui Vladimir Nabokov descrie o relație pedofilă - asta ca să iau primele două exemple care-mi vin în minte. Nici una dintre cele două cărți nu poate fi catalogată drept pornografică, chiar dacă au stîrnit și ele ceva agitație printre pudibonzi
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
film o imagine mai mult decît simbolică: Jens Nielsen înalță, trăgînd-o pe sîrmă subțire, în sus, spre cer, ca pe un zmeu, cea de pe urmă carte a Aglajei, Raftul cu ultimele suflări (volum apărut în românește, ca și De ce fierbe copilul în mămăligă și tot în traducerea Norei Iuga, la Editura Polirom, spre sfîrșitul anului trecut). Din relicvele cele mai cutremurătoare lăsate de Aglaja, filmul reține cîteva care par a fi emblematice și pentru destinul postum al autoarei. Cu o furie
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
pe care le-a scris. Ce ați aflat Dumneavoastră despre țara ei de origine, din scrierile ei, din convorbirile avute cu cei care au cunoscut-o și i-au stat aproape? L. M.: Am citit primul ei roman De ce fierbe copilul în mămăligă (al doilea a apărut după moartea ei), am citit așadar această carte nu ca pe un manual de geografie; mi-am dat seama că ceea ce scria ea despre România nu era sută la sută adecvat la realitate. Discursul
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
și cum a fost Aglaja plasată în luminile rampei. Această ambivalență este generatoarea unei anumite tensiuni, care se regăsește și în istoria ei personală, în destinul ei literar și actoricesc... ea a stat mereu în lumina reflectoarelor, de cînd era copil de circ și pînă la maturitatea artistică - culminînd cu succesul ei literar. Toate acestea fac din Aglaja o ființă strălucitoare dar în același timp, stranie. În cele din urmă, ea rămîne inaccesibilă - cel puțin așa mi s-a părut mie
Cu Ludwig Metzger, autorul filmului Aici cerul despre Aglaja Veteranyi by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13225_a_14550]
-
Pavel Șușară Cu doi ani în urmă, atunci cînd Amelia Pavel împlinea optzeci și cinci de ani, am scris un fel de laudatio, intitulat Tinerețea unei senioare, în care, asemenea unui copil răsfățat și egoist, mă bucuram fără echivoc în fața privilegiului de a-i avea încă alături, ca o garanție profundă că mecanismele lumii funcționează corespunzător, pe cei cîțiva clasici ai istoriografiei și criticii noastre de artă, adică pe Barbu Brezianu, pe
Dispariția unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13247_a_14572]
-
publicată în revista Tribuna din Cluj, condusă de Ion Agârbiceanu, primul său volum de poezie, Mătănii pentru Fata Ardeleană, apărînd în 1941, la Buzău, în colecția „Zarathustra”, patronată de Ion Caraion. Aidoma lui Ștefan Baciu, era socotit un fel de copil minune al versului românesc. În perioada războiului lucrează ca redactor la Gazeta Transilvaniei din Brașov, colaborînd în paralel și la publicații precum Gândirea, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, Cuvîntul literar, Luceafărul, Ardealul. În anii 1945-1946 predă la Școala Normală din
Despre „generația amînată” by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13237_a_14562]
-
a fost primul meu exercițiu de exorcizare a morții, prin terapeutica derizoriului”. Terapeutica derizoriului a funcționat, “wonderful”, cale de o viață, cale de o artă. Cît despre “lichidarea experiențelor fundamentale”, aș spune, invers, citind cartea, că Pintilie a rămas un copil mare (v. și “poza cu pușca” de pe copertă), de la care ne putem aștepta să fugă, în orice noapte, la gară! Bricabrac sfidează genurile; nu e nici jurnal de regizor, nici carte de memorialistică, nici de eseuri, nici de proză - și
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
pervers-carnavalescă a acelor ani se declanșează, ca un straniu mecanism, așa-numitul privilegiu al interzicerii... Pintilie nu a “suferit îngrozitor” cînd a fost interzis, ci “cînd am tranzacționat cu puterea și mi-am porcăit spectacolele, cînd am înecat în closet copilul ăla genial, înaripat, care era Proștii sub clar de lună”... Tot din mulțimea de citate obligatorii aflăm că “itinerariul meu «ieșit din comun», cum spuneți - atribuit îndeobște rezistenței mele față de aparatul de represiune totalitară -, are la origine ceva mult mai
Wonderful by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13268_a_14593]
-
eternă, al cărui punct de reper îl constituie Eclesiastul. Asistăm la o orgie de zădărnicii. Împlinirea pare a se afla în neîmplinire: anii se rostogolesc precum perlele false căzute dintr-un colier rupt ori ca sunetele tobei lovite de un copil afon, timpul și spațiul fug de sub picioarele autorului, acesta rămîne suspendat în vid, himerele îl fac zob, îl lovește un vînt năpraznic venit dinspre trecut etc. etc. Existența e doldora de orori: „sînt ca întemnițatul care vede printr-o crăpătură
Tratat de descompunere by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13260_a_14585]
-
solidar cu cei săraci, dar e riscant să fii chiar crezut lipsit de resurse: „Unii șefi din mass-media au petrecut sărbătorile de Paști în țări însorite. În proporție de 97%, cred, noi, senatorii, am stat aici, cu familiile noastre, cu copiii noștri, cu nepoții noștri. Nu că n-am fi avut bani, dar prea era sfidător, pe sărăcia asta lucie, să mergem, de nebuni, prin insulele Mediteranei!” (CVT, 19.05. 2003, Senat). (va urma)
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
absența, debila sau antropomorfizata, prezența, în multiple deghizări, a portretului pictorului în tablou. Laconic, paradoxal și plin de umor, Ionesco se autodefinește cu precizie: “Sunt cel mai intelectual dintre pictorii naivi.”3 Cu apetitul și cu siguranță cu care un copil de “treizeci și trei de luni”4 desenează un omuleț, Ionesco pictează trupuri-capete, cu (sau fără) mâini și picioare, capete roșii, rotunde care plutesc pe fondul în culori aprinse, monștri cu mai multe capete, capete cu mai mulți ochi, cruci, figuri geometrice
Infernul bine temperat al unui pictor naiv by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/13269_a_14594]
-
Maaamaa! M-am sculat! Puțulica face pipi!” Cu această frază îmi încep fiecare dimineață. Urmează un ritual răvășitor, care nu se va schimba cel puțin încă zece ani de acum încolo. Ziua se prăvălește peste mine, eu pe scări, cu copilul în brațe, începe teroarea micului dejun, amenințările, pedepsele, laptele băut cu lingura, presiunea orei de mers la grădiniță, dezbrăcatul, îmbrăcatul, ștersul lacrimilor... După plecarea lui, caut să mă recompun din deranjul infernal din casă, din hainele azvîrlite peste tot, din
Saddam Bussein by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13284_a_14609]
-
pitorescul” mizeriei acelui furnicar de oameni. Acest capriciu îi rezervă însă tânărului condeier un impact care-i va modifica radical viața. Fără să se aștepte, o regăsește aici pe Șoșa, dragostea lui din copilăria petrecută în aceeași clădire sordidă. „Un copil dulce, o sfântă în felul ei”, astfel o caracterizează pe Șoșa un personaj din roman. Deși nu pe deplin dezvoltată somatic și psihic, ea impresionează prin candoarea mereu împletită cu sclipiri de sensibilitate, bunătate și inteligență. Reîntâlnirea îi prilejuiește lui
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
vorbi în numele meu. Și, te rog, nu fi atât de sarcastică. Doctore Feitelzohn, nu e o știre prea bună și nu vreau să ajungă la Celia. Cel puțin deocamdată. Șoșa e o fată sărmană, fără școală. O iubeam când eram copil și n-am putut-o niciodată uita. Eram sigur că a murit, dar am regăsit-o - mulțumită lui Betty, de fapt. - Nu am fost sarcastică. Am crezut-o foarte serios, încercă Betty să se apere. - De ce să nu afle Celia
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
optim, uneori este chiar contraproductiv. Dacă adopți o asemenea poziție, te situezi într-un fel de coridor subcultural, pentru că începi să pui la îndoială - și chiar să contești - sistemul. De pildă, chiar au existat, în anii ’60, niște școli pentru copiii mici, numite Kinderladenbewegungen, un fel de grădinițe alternative, ceea ce arată că există, chiar și la acest nivel, modele diferite de educație și învățămînt - mai „conviviale”, mai „umaniste” decît cele oficiale. Ca să nu mai pomenim de universitățile alternative... - Ce priză au
Despre subculturi by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13288_a_14613]
-
esențială a gândirii.” Dacă ,,lirismul de abstracțiuni” n-are ancore prea adânc înfipte în contingent atunci măcar opțiunea unei intimități întru spirit cu autorul să rămână viabilă. Acest drum l-am găsit blocat. La 21 februarie 1985 Mihai Bogdan șochează: ,,copilul acesta și-a tot rescris adolescența până spre bătrânețe. Cartea despre mine, în loc de 25 cum îmi închipuiam, am terminat-o la 52 de ani. Varianta 16 - să termin? O veșnicie să am, și tot mi-ar mai trebui”. Grafomania se
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
România, primele programe didactice coerente și primele manuale alternative. Învățător la Moroeni (Dâmbovița) Ion Ciorănescu, în același timp scrie și publică la „Albina”, „Lamura”, „Tribuna învățătorului”. Pentru calitățile lui profesionale, deja remarcate, ajunge inspector școlar general în Ministerul Instrucțiunii Publice. Copiii lui au fost cu toții înzestrați intelectual, unii devenind bine cunoscuți și mult prețuiți în mediile de specialitate pe plan european, ca Alexandru Ciorănescu. Cel mai mare, Nicolae, matematician distins, apreciat de marii savanți și dascăli Pompei, Țițeica, Onicescu, își trece
Amintiri fără memorie by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/13304_a_14629]
-
un produs pur al ficțiunii și al puterii de imaginație. Spre deosebire de cea clasică - o formă de celebrare a lumii ,,obiective” - , această peisagistică este, de fapt, o antipeisagistică, o fugă din real, un substitut ideatic și o proiecție ideală. Asemenea unui copil care, prin fabulația jocului, evadează cu adevărat din contingent, Mircea Bochiș, prin fabulația din spațiul luxuriant al imaginației, își construiește un alt areal, o grădină fantasmatică și un vis paradisiac. Florin Ciubotaru Imaginarul lui Florin Ciubotaru are, la scara percepției
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
ei grave, “camuflate”, am putea spune, gîndindu-ne la Eliade, există și o privire de familiaritate, de șăgălnicie, privire uneori foarte evidentă, alteori abia schițată. Dimensiunea jucăușă, insinuată și aici nuanțează simbolurile pe care poveștile le articulează între ele: mama, tata, copilul, nașa, căpcăunul, căpcăuneasa, zîna, regele, regina, locuința, hrana, podoaba... Niște opoziții se precizează între dezgolire și deghizare, între pădure și oraș, între casă și palat, între crud și gătit. Prezența feminină este percepută în toată splendoarea unei frumuseți luminoase, angelice
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
lucrat, care nu face gaură în cer, dar căruia nici nu i se pot aduce rezerve critice serioase. Subiectele prozelor sale sunt, în mare parte, comune și decupate din cotidian, sunt scene de viață autenticiste, majoritatea fără tramă: istorisirile unui copil, o relație, o conversație dintre doi tineri, viețile unor bătrâni... Dincolo de frazarea fără cusur și ușurința cu care alternează vocile narative, Sorin Catarig este un bun observator de detalii și, mai ales, sensibil la dimensiunea interioară a momentelor surprinse. În raport cu
Un posibil romancier by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13318_a_14643]
-
ironic, fiind subliniată în text: „Dar povestea hailaltă?” (Opere, I, 1967: 240-248). Și la Caragiale, în Dă-dămult... mai dă-dămult..., în replicile țiganului Drăgan și ale babei vrăjitoare apare insistent aceeași particularitate: „să-l duc la halde mama”; „hatunci, humplut”; „hapoi”, „copilul hăsta”, „sa horrdoni sa vie haicea”, „a hăluia” (Opere, III, p. 565-568). E de remarcat că Budai-Deleanu e ardelean, iar Heliade și Caragiale sînt munteni: s-ar putea să se manifeste aici un fenomen mai general de percepție și valorizare
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]