996 matches
-
prima oară În patruzeci și opt de ore. În cea de-a opta zi, Oberlus Începu să se enerveze. Verificase insula pas cu pas, fără să uite nici o peșteră, nici cea mai mică pădurice de cactuși, nici o rîpă și nici un cotlon, și nu numai că nu-l găsise pe fugar, dar nici măcar nu descoperise o urmă a trecerii lui pe-acolo. La fiecare două zile se vedea nevoit să elibereze temporar restul prizonierilor, a căror stare fizică și mentală se deteriora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
constate că vaporul lipsea și, mai grijuliu ca niciodată, străbătu insula, temîndu-se de o nouă momeală pe care ar fi putut-o lăsa țintașii ascunși, dar nu descoperi nici urmă de viață omenească. La răsăritul soarelui, cercetă cu ajutorul ocheanului fiecare cotlon, fiecare sîncă, pădurice sau vîlcea și se asigură din nou că nu se vedea nici un fel de pînză la orizont. Plecaseră. Descumpănit, se așeză pe stînca lui, să mediteze la surprinzătorul fapt că dușmanii lui renunțaseră atît de ușor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
sură două turte în cenușă, Un papuc e într-o grindă, celălalt e după ușă, Pin gunoi se primblă iute legănată o rățușcă Și pe-un țol orăcăește un cucoș închis în cușcă; Hîrîe-n colț colbăită noduros râșnița veche, 670În cotlon toarce motanul pieptănîndu-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candelă-o lumină cât un sâmbure de mac, Pe-a icoanei policioară busuioc uscat și mintă Împlu casa de-o mireasmă pipărată și prea sfântă. 675O
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Ne îndrăgostim fără să fim conștienți că o facem cu zestrea de vicii și de apucături pe care o purtăm în noi pretex tând tot felul de „bucurii“ debile. Ajungem apoi să posedăm trupul râvnit și să-i descoperim înfometați cotloanele, care nu ascund extazuri cu mult diferite de ungherele altui trup, străin de trupul subjugat prin „afinitate“, iubit... E prea puțin ca să îți strălucească în ochi bronzul inteligenței, e prea mult ca să nu adie prostia parfumată, care întotdeauna trezește în
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
pe toți în spitalele de nebuni. Pătrarul de activitate mentală necontaminat de logoree trebuie că ne ține în echilibru, ne ferește de punerea în aplicare a crimelor care ne dansează în minte când mergem pe stradă. Bântuit este însă și cotlonul acesta: în el suntem miliardari, miniștri, profesori de teozofie, administratori de bloc, top-modele, napoleoni sau scriitori celebri, adică tot ce nu avem curajul să mărturisim ori să facem public, lucruri de maximă importanță intimă. Iată unde era de găsit „misterul
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
lucru despre sine însuși. * O zi din viața unui singur om trebuie că tulbură iremediabil toată construcția estetică a lumii. Universul se umple de stări sufletești ca o clinică de boli nervoase. Enormitatea asta inconștientă răsună până în cele mai obscure cotloane de isteria noastră. Un instrument de demascat invizibilul ne-ar arăta la nesfârșit poveștile de iubire, crimele și zvârcolirile proiectate pe pânza întu necată a inexistenței. Ruperea unei flori pare că declan șează distrugerea stelelor și țipete care nu se
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
sate sunt adevărate cimitire de găini. Religiile hrănesc și la propriu câteva procente din populația planetei. Prea altruiști nu suntem nici când e vorba de formularea rugăciunilor. Ateii se amuză probabil copios când văd cum se bumbăcesc credincioșii prin toate cotloanele istoriei. Religiile - aceste antene de decodare a sensului metafizic al existenței noastre. Moartea tuturor religiilor va coincide cu reîntoarcerea omului în copaci. Evreii rămân cei mai mari creatori și demolatori de religii. Exuberanța amână rugăciunea. Creștinismul a eradicat, în primul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
religii încep să i se vadă ațele cusăturii, trebuie să cedeze locul alteia. Așa cum au procedat zeii. Prea altruiști nu suntem nici când e vorba de formularea rugăciunilor. Ateii se amuză probabil copios când văd cum se bumbăcesc credincioșii prin cotloanele istoriei. Religiile - aceste antene de decodare a fiorului metafizic al existenței noastre. Unele popoare își reazemă orgoliul național pe metafizică. Nici credincioșii nu mai sunt convinși de virtuțile sărăciei. Mântuirea poate fi împlinită pe teren curat, nu viran. Lumea e
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
totuși un mobil al supărării, ce îl luase prin surprindere precum erupția vulcanului Etna pe locuitorii Pompeiului, și trebuia să se răfuiască cu cineva. În acel moment se ivise ocazia și energiile în stare latentă, ce stăteau conservate în vreun cotlon ascuns al sufletului său, s-au declanșat, i-au inundat organismul și s-au revărsat. Împins din toate părțile și din toate direcțiile, în învălmășeala ce s-a produs în fața "Ambasadei", Bidaru și-a pierdut tocul de la pantoful drept. Orice
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
după ce copiii, nepoții și ceilalți se împrăștiaseră care-încotro pe la casele lor, el era cel care nu mai avea somn, el se scula cu noaptea-n cap și, fără să vrea, își trezea nu numai consoarta, ci și câinele care în cotlonul lui încă sforăia tolănit nepăsător. De data aceasta rolurile s-au inversat. Adormise de cu seara, mai devreme ca de obicei, cu gândul la ce i se întâmplase în București și la geanta cu cinci fermoare care stătea burdușită în fața
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
câteva secunde, o altă rafală de vânt, mai puternică decât precedenta, după ce se lovea de zidurile din jur și își schimba direcția, spulbera fulgii răzleți, antrenându-i într-un fel de mișcare dezordonată, ca apoi să se oprească în cine știe ce cotlon. Deși vremea se schimba în rău văzând cu ochii, pietonii, mai mulți ca de obicei, mișunau de colo-colo îngrijorați și atenți să nu calce prin băltoacele de apă amestecată cu fulgi de zăpadă și noroi, ce se formaseră chiar și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
trebuia să fie burdușită până la refuz... Privi mirat la ea... Da, o avea chiar în față; atârna în cuier ca o zdreanță complet golită de conținut, cu toate cele cinci fermoare deschise. Hotărî ca dimineață să o ascundă într-un cotlon, în așa fel, încât nimeni să nu o mai găsească. Apoi soția, fotoliul, caietul, iar în urechi o durere continuă ce-l chinuia și care l-a trezit înainte de a se face lumină. Noaptea lui "Moș Neculai" se sfârșise. Neștiind
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
descheiată la gât, o aștepta ca din întâmplare într-un loc mai ferit de ochii lumii; mai bine spus la umbra unui stejar secular ce ocupa o parte din trotuar. Era liber în ziua respectivă, iar locul, mai bine spus cotlonul, era nimerit. La ora respectivă, rar se întâmpla să treacă cineva prin apropiere. Rămas fără soție, constrâns la abstinență sexuală, căpitanului îi crescuse libidoul. Tocmai voia să o invite la un restaurant. Își făcuse și un plan în minte, adică
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
încă de cu seară prevăzuse ca va fi o noapte cumplită. Se stârnise și un vânt dinspre nord ce apleca copacii și mătura asfaltul, iar fulgii mărunți erau aruncați cu putere nu numai în ochii trecătorilor, ci și în diferite cotloane unde se adunau în troiene ce depășeau în unele locuri înălțimea unui om. Oră matinală, de vârf. Orașul, trezit din somn, abia s-a pus în mișcare. Cu toate că mijloacele de transport în comun circulau de obicei rar și anevoios, acum
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
exact douăzeci de minute, profesorul de serviciu să pregătească o cafea și eventual câte un covrig cald de la covrigăria din apropiere pentru toți profesorii aflați în școală în momentul respectiv. Toți erau serviți în cancelarie cu excepția fumătorilor, care-și aveau cotlonul lor, ferit de privirile iscoditoare ale elevilor. Bidaru, în timp ce-și sorbea cafeaua în liniște, asistase la următorul dialog dintre profesorul de sport, care în dimineața respectivă, sosise cu câteva minute în urma lui și un alt coleg din prejma
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
argint la „bangă“, hoții îngroapă totdeauna banii într-un loc ascuns ș‟apoi, după ce pier ei, cum li-i soarta, rămâne comoara în tainiță, până ce-i vine vremea sa ardă. ...Comoara se îngroapă la rădăcină de copac, ori într-un cotlon, sub o piatră... atâta știam... Dar, când comoara o pus stăpânire pe gândul meu... gata!.. Totul a‟nceput să se învârtească în capul meu de copil, ca o morișcă. Bucăți de noapte cădeau peste copilăria me‟, multă vreme -, întunericul se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
dar, mai ales „pânda“, care se lasă greu dezvăluită, este atât de frumoasă și plină de necunoscut și taine. Ca în multe alte dăți, moșierul Grigore Șipoteanu-Fălciu, cu prietenul său Anton, pădurarul, au pornit la o pândă de plăcere, prin cotloanele codrilor Fălciului, numai de el știute. Cei doi pândeau cum se lasă noaptea și cum curge întunericul prin văi, ca fumul pe acoperișul caselor, când toamna intră de-a binelea în iarnă. Pășeau cu mare fereală pe o potecă, prin
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cu privirile în gol și conștient fiind de crima săvârșită. Era o crimă a sinelui său, o crimă ce nu putea fi pedepsită de nicio lege și care nu îl afecta decât numai pe el. Stătea strâns ghemuit într-un cotlon, sfios și cu capul sprijinit în palme, priveghind continuu toate cioburile acelea din jurul său, de parcă încremenise așa... Se uita amărât la ele și încă nu putea deloc să creadă că nu se mai pot lipi la loc, precum fuseseră. Și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
săi să înțeleagă că aveau de-a face cu un trăgător de primă mână și că nu era prudent să riște să li se zboare creierii. Când, după câteva clipe, targuí-ul dispăru în întuneric și în labirintul de străduțe și cotloane din casbah, cei doi polițiști rămași în picioare se sfătuiră o clipă din ochi, îl ridicară pe rănit, îl întinseră pe bancheta din spate și se îndepărtară în noapte spre un spital. Amândoi știau că era nevoie de o armată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dorul de Zâna îmi seacă sufletul”. Drept urmare, mi-am aruncat prosopul pe umăr și am pornit aproape alergând spre chilie. De departe, mi s-a înfipt în ochi lumina din fereastra încăperii mele. Privirea a prins să cotrobăiască prin toate cotloanele poate-poate a descoperi măcar vreo umbră. În zadar, însă. Am grăbit pasul și, înainte de a apăsa pe clanța ușii, am așteptat câteva clipe, doar-doar oi auzi vreun semn de viață din interior. Cea mai desăvârșită liniște! Atunci, cu pornire disperată
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
jur cu teamă parcă. Ajuns la chilie, am intrat în cameră ca împins de un arc. Toate lucrurile se aflau la locul lor. Mâncarea mă aștepta pe masă, acoperită cu un ștergar nou-nouț. Atunci scos din ac... Am cercetat fiecare cotlon, cu gând că voi găsi vreun rând scris de mâna Zânei. Nimic, însă. “Asta ar vrea să însemne că e liniște? Bine ar fi” - mi-am zis. Am mâncat pe îndelete și m-am întins pe crivat. În așteptarea orei
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
prietenos, pe lângă mărunta și anonima sa proprietate. Decesul Mesiei George Naghi era un om făcut. Provenea din zona lacurilor dunărene. Dintr-o familie nevoiașă. Cu mulți copii și cu avere puțină. Cu tenacitate și cu noroc, după numeroase orbecăieli, prin cotloanele spurcatei vieți a omului de rând, Naghi a nimerit filonul către lumină. Către lumina bogățiilor de tot felul, în special, însă, a banilor. Fără prea multă școală, cu imensă pricepere în a-și scoate din fiecare afacere și un cât
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
în folosul lor! Bravo lor, măi fârtați, bravo lor, zic, pentru că, sunt, cu adevărat, oameni de ispravă. Da, oameni buni, de mare ispravă. Că, dacă judeci, privind nițel în urmă, îi vezi, muritori de foame, cum erau, orbecăind prin toate cotloanele mizerabile, prin toate locurile puturoase și încărcate de microbi și de alți dealde ăștia. Unuia dintre ei i-a răsărit, în capul său rotund, ca un bostănel, o idee. și a spus-o celor din familie. Mă, tată, a zis
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
mediocru, fiecare cuvînt chemat de cel ce-i precede e o capcană imposibil de evitat) iată mi-a scăpat din mînă, am Început deja să umblu la inteligență; măruntele mofturi, divagațiile, cînd eu orbecăiesc după Începutul unui discurs despre subsoluri. Cotloanele acelea pline de vechituri pe care le ocolești de atîta vreme pentru că, odată pătruns acolo, nu știi de ce să le apuci mai Întîi, că nu e nici o rînduială și te Împresoară de-a valma din toate părțile baloturi de boarfe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
trebuie să joc rolul lui Dumnezeu. Nu reușesc să intru niciodată În pielea personajului, să fiu la Înălțime, cum se spune. Ucid cu milă și frică. Mă paralizează conștiința păcatului. Și totuși persist, inventez trucuri, găsesc metode, Îi scot din cotloane cu mătura sau cu cîrpa Îmbibată de apă, născocesc incendii, uragane, revărsări, Îi silesc să se apere, Îi aduc În cîmp deschis și lovesc. CÎtă viață zemuind sub pantoful meu. Pentru ce o fi fost zămislită și spre ce aspira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]