1,813 matches
-
în noua lui patrie sau nu are ce face cu libertatea. În țara de baștină el suferise de zgomotul tăcerii, înnebunind de gânduri fără glas. În cea adoptivă, deși are atâtea de spus, tace pentru că „vremea asprelor cuvinte / s-a cuibărit în noi cuvinte moi”. Libertatea se dovedește neputincioasă. Vag bacoviană, tonalitatea unor versuri din Testament (1991) evoluează spre Georg Trakl și Gottfried Benn (nu fără a trece și prin Lucian Blaga), devenind, cu intermitențe, un vehicul al grotescului terifiant. Imaginația
SCHENK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289550_a_290879]
-
într-o imensă pădure de bidinele”. Pentru a sublinia impactul înnoitor al demersului său, evoluția literară a scriitorului e văzută în termenii unei bătălii: trimisă din primele linii ale avangardei, unde se dădea lupta împotriva unor „stări false care se cuibăriseră într-un suflet prăfuit”, bomba „a izbit în plin”, iar Voronca „s-a afirmat precis ca un proiectil. Ardeau atunci violent toate buruienile ce înțeleniseră din timpuri poezia: anecdota, morala, luna, lacul, ochii albaștri”, în vreme ce tinerii distrugeau trecutul „cu frenezia
URMUZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290381_a_291710]
-
ales prin limbajul autentic, suculent, pitoresc, cu replici scânteietoare, paradoxale, cultivând aforismul. Lumea românească e imaginată ca fiind compusă din oameni standardizați (omul statistic, secretara, arivistul sau, de cealaltă parte, declasații „liberi”, hoții și cerșetorii), în care răul s-a cuibărit ca o banalitate. Diavolul însuși, venit în România cu două ajutoare, deghizat în filantrop elvețian, recurge, în aceste circumstanțe, tot la morală pentru a reuși să mai distrugă ceva. Cinismul e regula acestui univers malefic, a cărui șansă de eliberare
ZOGRAFI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290747_a_292076]
-
viitor) TESTUL NR. 16 1. Citește textul: “De dorul munților și al bunicilor, Heidi a renunțat la viața tihnită și plină de bucurii din orașul Frankfurt. S-a întors în sătucul sărăcăcios de munte. Pe măsură ce urca pe cărăruie, i se cuibări în suflet gândul că bunicuța, bătrână și oarbă, ar fi putut să moară în lipsa ei! De atâta tulburare inima îi bătea cu putere. În sfârșit, a ajuns la cabana bunicii. Tremurând, intră în casă și se oprește în mijlocul încăperii: Dumnezeule
CAIETUL MAGIC Clasa a III-a by Elena Boureanu () [Corola-publishinghouse/Science/483_a_882]
-
afară, vine până la el un vuiet îndepărtat ca o ploaie mare care răpăie înfundat. Dar nu e ploaie. Ce poate fi? E beznă, gura peșterii nu se ghicește; numai deasupra vetrei de jeratec ascuns sub spuză, în jurul căreia s-au cuibărit, ca de obicei, cu toți ai tribului acestuia pentru noapte, parcă ar fi o umbră de lumină roșiatică. De alături Omulețul simte răsuflarea liniștită, netulburată, a Mamei. Iar de partea cealaltă, de sub blana lui de urs, îi vine în auz
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
o pândeau și o temeau acum și Vrăjitorul și Omulețul, ucenicul lui, așa cum le fusese rânduit. La toate astea se gândea și le visa cu ochii deschiși, așa cum îi era obiceiul. Se afla într-o astfel de zi de pândă, cuibărit la soare, cu fața către miazăzi, pe o piatră lată și călduță, deasupra capătului văii Apei care Curge. Avea, din stânga, zbuciumul apelor acesteia, și, în dreapta, luciul nesfârșit al Apei care Dă Nori. Se simțea bine, ghiftuit, cu burta plină de
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
capului - o protuberanță verzuie, acoperită de scoici, pe care groenlandezii o numesc „coroană“, iar vînătorii din Mările Sudului „bonetă“ - capul balenei normale îți apare ca trunchiul unui stejar falnic, cu un cuib de pasăre în creștet. Cînd privești răcușorii vii cuibăriți pe „boneta“ aceea, îți vine sigur o asemenea idee, dacă nu cumva imaginația captată de termenul tehnic de „coroană“ te face să vezi în vajnicul monstru marin un rege încoronat al oceanului, căruia i-a fost făurită o cunună verde
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai spun de cetatea obscurantismului oficial, Cartea românească (așa cum era atunci), cetate medievală În deplină accepție a cuvântului! - condusă de un cavaler vertical, cu inele groase la degete, Întotdeauna bine ras și pomădat, - cetate susținută de pilonii cei mai „vajnici” cuibăriți prin toate instituțiile fruntașe ale țării, de la nulitățile Academiei de odinioară până la bastionul „naționalismului integral” al lui Stelian Popescu sau al comparsului său Întru retorică de carton, Pamfil Șeicaru? Acolo nu puteai pătrunde, tu biet debutant, decât dacă reprezentai mediocritatea
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
de „critica Partidului”, acesta comentează după 8 luni articolul din Scânteia 28, Pentru o critică de artă principială, pătrunsă de spirit de Partid, raportând realizări dar mai ales lipsuri: scoțând la iveală alte cazuri de lipsă de vigilență a criticii, cuibărită nu numai la Contemporanul, Viața românească ci și la Flacăra, și, ce-i mai grav, tocmai În sectorul poeziei, bunăoară cazul George Dan. Pentru că vom cita mai pe larg În capitolul următor acest articol, să reținem acum doar aspectele legate
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
a crea lucrări cât mai izbutite, se manifestă În chip mai primejdios. (Ă). De multe ori n-a fost suficient de combătută această tendință nesănătoasă a tinerilor poeți, refuzul lor de a cunoaște mai adânc viața. (Ă). Astfel s-a cuibărit lipsa de modestie În activitatea unor tineri poeți, care au credința că „ascunzându-se” la masa de scris, departe de clocotul vieții, pot Înlocui faptele concrete prin afirmații cât mai generale, prin șabloane, rezumându-se la o „documentare” superficială, de
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
plângă. Dacă persoana respectivă îl lua în brațe în așa fel încât copilul să nu o poată vedea, acesta se oprea din plâns, se relaxa, decontracta musculatura și adopta o poziție asemănătoare cu a copiilor și mai mici, atunci când se cuibăresc în brațele mamei. Se poate crede că o asemenea poziție le permite copiilor să-și imagineze (sau să aibă halucinații) că se lipesc de trupul mamei, evitând astfel perceperea realității. Lucrurile se petrec cu totul altfel când persoana necunoscută îl
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lucrare în comun a pământului (tip T.O.Z.), prin neglijarea întemeierii a noi gospodării colective, prin tolerarea chiaburimii în gospodării colective și în întovărășiri, precum și prin dezinteresul față de problemele S.M.T.-urilor și gospodăriilor de stat, în care s-au cuibărit un mare număr de elemente dușmănoase. Tov. Ana Pauker a săvârșit și abateri de stânga de la linia partidului în problema construirii gospodăriilor agricole colective, tolerând călcarea principiului liberului consimțământ al țăranilor muncitori. La plenara C.C. al P.M.R. ce a avut
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
o abatere față de norma socială, adică față de starea de normalitate a majorității. J. L. Borges în celebra nuvelă „Moartea și Busola” (Borges, 1999), punea explicația normalității în funcție de cauza majorității, recurgând la metafora „fântânei nebuniei”, ce tinde să se sustragă realității, cuibărindu-se în adâncurile inconștientului, ca metanoia, astfel încât regulile glisează, sunt schimbate peste noapte în mod nefiresc din nebunie în normalitate, din firesc în nefiresc, contra oricărei logici a bunului-simț. Împăratul din povestea lui Borges rămâne ultimul nebun sănătos într-o
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
obligați să alerge Încolo și Încoace pe grătarul nisipos, Milton citea un paragraf scris de unul pe nume Carlyle și răspundea la Întrebările care-i urmau. Iar diseară, când ei vor fi făcuți chiseliță printre stânci, el avea să fie cuibărit În patul lui, dormind adânc. O dată cu primele luni din 1945, toată lumea căuta scutiri de la datorie. Mama mea se eschiva de la Îndatoririle voluntare, mergând În schimb la film. Tatăl meu fenta manevrele, dând un examen. Dar dacă e vorba de scutiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
fie la minte, fie la trup. Când animalele nu mai erau de găsit, mamele începură să strige îngrozite după copiii lor pe străzi sub privirile înțelegătoare ale altor mame sau sub cele indiferente ale hoților. Pe măsură ce gândul absurd li se cuibărea în minte, iar teroarea în suflete, lacrimile lor izbucneau din ce în ce mai puternic, iar vocile deveneau mai disperate, până când se prăbușeau în genunchi și, acoperindu-și fața cu mâinile murdare, vroiau să moară ca să nu mai simtă durerea din interior. Se târâiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
chiar cât se poate de confortabil. Mecanicul ajunse la postul său și în curând tremurul specific cuprinse locomotiva și garnitura. Zumzăitul motoarelor se alungi la un moment dat și dispăru complet. Vagabonzii, văzând că nu e nimic de făcut, se cuibăriră într-un colț și adormiră grămadă, unul peste altul, într-un mod drăguț. La fel făcură și majoritatea celor nouă. Corvium, însă, și cu Helur rămaseră treji, unul pentru că nu putea să doarmă, iar celălalt pentru că era obișnuit cu lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
plictisiră rapid. Unii și-au regăsit pofta de somn, alții se uitau pe geam și mai scoteau câteva exclamații din când în când, iar doi dintre ei se jucau cu Vagabonzii, care nu mai erau așa de înfricoșători după ce se cuibăreau la pieptul lor și îi lingeau pe față când erau scărpinați între urechi sau pe șira spinării. Trenul mergea cu o viteză constantă de o sută optzeci de kilometri pe oră și făceau progrese uimitoare. Până la căderea serii aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Acum ori niciodată. Se smiorcăie cu glas stins: Dacă nu disprețuiești gândul că, femeie fiind, îndrăznesc să te avertizez, atunci când cei mai buni prieteni ai tăi, deși la curent cu ceea ce se întâmplă, nu cutează a-ți vorbi deschis... Își cuibărește din nou fața în faldurile togii. Augustus o îndepărtează ușurel și o privește în ochi: — Ce se întâmplă, iubită soție? — Mă tem pentru viața ta, pentru viața noastră, rostește ea ștergându-și lacrimile cu grijă, ca nu cumva să întindă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
animalice. Femeia îi adresează un mic zâmbet recunoscător, înainte de a se întoarce la somnul ei. Un urlet disperat îi urcă pe buze. Mariamne, cum de te-am pierdut? Cum de te-am lăsat să pleci? Refuză să și-o închipuie cuibărită la pieptul altui bărbat. Strânge cu putere din pleoape pentru a bloca gândurile, dar imaginea rămâne în continuare vie, îngropată adânc în subconștient. Nu o poate alunga. S-o mai gândi la el, sau l-a uitat? O speranță, pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Mi-ar lua prea mult să-ți explic. Deci unde lucrezi? Lauren a numit una dintre revistele acelea lucioase de top, una la care aș fi murit să lucrez și eu, o revistă din care mai multe poze decupate stau cuibărite în sertarul de sus de lângă patul meu de acasă, chiar în momentul în care vorbeam noi două. ― Acum e rândul meu să fiu impresionată. Nu-mi spune că ești cineva important, vreun redactor-șef, spun. ― Aș vrea eu! zise Lauren
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
spun ceva, dar nu pot, pentru că habar n-am cum se simte Ben. Când clipește, îmi zâmbește ușor și-și întinde brațul spre mine, mă simt așa de ușurată că sunt copleșit. Mă simt practic purtată departe, și atunci mă cuibăresc la pieptul lui, ca o pisică ce tocmai și-a primit smântâna. Îmi sărută părul, apoi umărul. ― Îți mulțumesc, îmi spune el răgușit. Eu îi zâmbesc doar, desenându-i cercuri mici pe piept cu arătătorul. Stăm acolo ceva vreme și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
comandă întreaga oaste. La fel ca și în război, oamenii de seamă n-au devenit soli, ci au rămas deoparte de data asta.” Astfel încerca samuraiul să se convingă în adâncul inimii sale mâhnite, dar cuvintele lui Matsuki i se cuibăriseră trist în suflet. Când coborî în cală, vuietul acela înspăimântător și ecoul furtunos de valuri năvalnice se stinseră dintr-o dată. Samuraiul nu voia să se întoarcă în cabina solilor. Mirosul de lac era nespus de pătrunzător în cală, unde grinzile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
o trase pe Liz mai aproape. Era Înspăimântată. Se trezi cu una din mâinile lui Jim pe sub rochie, mângâindu-i sânul, În timp ce cealaltă i se odihnea În poală. Era Înfricoșată și nu știa ce vrea să-i facă, dar se cuibări și mai aproape de el. Apoi mâna care părea așa de mare În poala ei se mută de-acolo, și acum era pe piciorul ei și Începuse să urce. — Nu, Jim, zise Liz. Jim Își Împinse mâna și mai sus. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
strige, ca s-o audă toată lumea: „Mama! Mama!”. Ca prin farmec, somnul a fugit. Sorina a deschis ochii. Alături, stă cea mai dragă ființă din lume. Mama! spune fetița. Ochii mamei o privesc cu mult drag. În ei s au cuibărit, poznașe, două lacrimi de bucurie. Căci fiecare mămică e tare fericită atunci când copilul ei spune primul cuvânt din viața lui. Se aude soneria. Fetița se uită când la mama, când la tata. Amândoi sunt acasă. Atunci, cine să fi venit
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
Rilă, copiii i-au cerut voie bunicului să-l mai mângâie o dată pe iepuraș. Micul lor prieten i-a privit îndelung, înțelegând că a venit clipa despărțirii ; a băgat de seamă și că, în ochii ca murele ai Sorineilor, se cuibăriseră două lacrimi mici, ca niște boabe de rouă. Dar iepurașul voia, parcă, să le spună: „Nu fiți triști, dragii mei prieteni! Bunicul are dreptate. Dar eu vă promit că am să mai vin pe la voi. Cât de curând, n-aveți
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]