1,153 matches
-
aceeași poziție, pe partea dreaptă, cu o ureche lipită de culcuș, în timp ce cu mâna stângă, trecută peste cap, își acoperea cealaltă ureche. Diminua astfel zgomotele care altfel, cu somnul său iepuresc, nu i-ar fi permis să doarmă deloc. Alegerea culcușului se dovedi a fi puțin inspirată. De cum își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Nu cunoști și nu știi să te folosești de psihologia celui pe care îl păzești. Te-ai gândit bunăoară vreodată că nevoile existențiale ale omului pot fi numărate pe degetele de la o mână?... Ceva hrană, câteva haine, un acoperiș, un culcuș, și... și cam atât. Puține, nu? Dar esențiale și obsedante. Ei bine, pușcăriașul susținea... mă rog, un mare filozof italian ar fi singurul om care are rezolvate aceste grave probleme existențiale. Singurul care nu mai e nevoit să-și chinuie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
acest Filip vreodată? Dacă n a existat? Dacă, întorcându mă acum acasă în locul unui muribund sau poate chiar a unui mort, n-aș mai găsi pe nimeni? Nimeni pe ladă și nici un semn că cineva ar fi folosit-o drept culcuș. Ce aș face? Ce aș gândi? Că a fost o nălucă? O întrupare a minții mele obosite de singurătate? Cu cine am împărțit mizera mea celulă? Cu cine m-am luptat în certuri fără sfârșit? Cu mine însumi!? Pe cine
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Păzitul și păzitorul se identifică, ajung să fie unul dublul celuilalt. "Filip devenise imaginea mea răsturnată în oglindă". Și, în final, totul plutește în îndoială. Filip se îmbolnăvește și nu se mai poate ridica de pe lada ce-i servea drept culcuș. Carol folosește prilejul. în sfârșit scăpat de supraveghere, fuge afară, liber să se sinucidă. Dar nu. Se întoarce să-l ajute pe Filip. Dar acesta dispăruse fără urme. Și acum nu mai este sigur că Filip a existat în realitate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nanei, Panaite, învățător și el, care după ce ne-a primit, ne-a și omenit. Și din lingură și ață pe mămăligă, din mulțumesc și abac de covrigi pe șfară ne-am întors acasă să ocupăm două zile și-ncă una culcușul de învățători rătăcitori și fără de noroc dar plini de speranță. La sud spre est Toamna lui 1929. Bani pentru drum și pentru întreținere până la primul salariu care salariu? - nu aveam. Iancu făcuse rost de bani. Îi dăduse moș Alexandru dar
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
de impiegat. Bine, fiule. Așa să fie. Domnul cu noi. Și au coborât împreună. În birou, după ce a mai pus câteva așchii de traversă în sobă, nenea Jan a construit din scaune și o ladă care era pe acolo un culcuș pentru preotul sau mai degrabă călugărul sărman care se întâmplase să fie. A mai dat o raită prin stație. Ningea bogat și spulberat. Dimineața, în ibric de tinichea, puțin ceai și alături pâine, brânză, ceapă. Luați, părinte, că abia pe
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
Iisus: săptămâni Întregi a umblat pe câmp, umplându-și gușa cu semințe de in și floarea-soarelui... Și-a clădit un cuib din rămurele, din lut și paie Într-un stejar Înalt și a Înnoptat acolo multă vreme. Seara Își făcea culcuș, ascunzându-și capul subsuoară, iar dimineața, după ce Înălța un tril spre un soare ce se ridica pe cer, Își lua zborul plutind peste râuri, păduri, dealuri și câmpii. Apa rece de izvor Îi potolea setea, iar grâul și ovăzul dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se intersectau Între ele. O mulțime de ciori fâlfîiau din aripi, așezându-se cârduri-cârduri pe acoperișurile vagoanelor de călători, dar și de mărfuri, cu vopseaua scorojită și ferestrele murdare sau sparte, abandonate pe liniile moarte, În care noaptea Își făceau culcuș copiii străzii și boshetarii cu fața puhavă, adunați În jurul a câte unei sticle de lichior. Contemplând aceste trenuri măcinate de rugină, Noimann căzu pe gânduri. Era ca și cum și-ar fi contemplat propria viață, ajunsă Într-un moment de răscruce. Sentimentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
care, după o noapte de veghe, fumând pe Întuneric, va denunța În iarna lui 1879 un atentat, Întrucât „se Îndoia de oportunitatea punerii unei bombe sub biserica parohială“. Racikovski - care va destăinui că doar În urmă cu două nopți În culcușul său Înnoptase unul dintre atentatorii generalului Draintelle - va ajunge În mâinile Secției a treia de poliție țaristă. De la acest punct se va desfășura o scenă demnă de Dostoievski; evaluând personalitatea acuzatului, procurorul Îi va aține calea cu o propunere: ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
oul sterp ca de mâncare, Dar viul ou, la vârf cu plod, Făcut e să-l privim la soare! Cum lumea veche, în cleștar, Înoată, în subțire var, Nevinovatul, noul ou, Palat de nuntă și cavou. Din trei atlazuri e culcușul În care doarme nins albușul Atât de galeș, de închis, Ca trupul drag, surpat în vis. Dar plodul? De foarte sus Din polul plus De unde glodul Pământurilor n-a ajuns Acordă lin Și masculin Albușului în hialin: Sărutul plin. Om
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
M-am apropiat de cealaltă ușă. N-avea Încuietoare. A cedat la prima atingere, alunecînd spre Înăuntru cu un geamăt ruginit. În centru domnea un pat vechi de palanchin, nefăcut. Așternuturile se Îngălbeniseră ca niște lințolii. Un crucifix atîrna deasupra culcușului. Era o oglinjoară pe o comodă, un vas, un urcior și un scaun. Un dulap Întredeschis odihnea pe perete. Am Înconjurat patul pînă la o măsuță de noapte acoperită cu sticlă, sub care zăceau, presate, fotografii ale Înaintașilor, ferpare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
era departe de mănăstire și acolo se întindea pe o costișă nesfârșită. Și Doamne cât a mai florăret se găsea în iarba coaptă numai bună de coasă! După o zi de muncă, am adunat brazdele uscate deja, ca să ne facem culcuș pentru noapte...Un parfum mai plăcut ca cel de fân nu cred să se mai găsească undeva. N-am să uit niciodată acele nopți răcoroase pline de farmec...Luna răsărea din locuri pline de taină, la început măreață și roșie
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
nu, direct, pe produsele agriculturii noastre socialiste! După ce isprăvi cu luarea unor asemenea măsuri de organizare, își porunci, el singur, alinare: Da', ajungă-ți zbucium, măi Nicanor! Conform indicațiilor ordonate de secretarul de partid și de președintele colectivei, își așternu culcuș de trifoi sălbatec, rupt cu mâna din fostele răzoare și, deschingându-și chimirul de piele, se pregăti să apere neabătut proprietatea socialistă, de sabotajele posibile ale rămășițelor reacționare, întinzându-se, cu un oftat de mulțumire, în cuibul lui verde. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
seară, voinicule! Mâine, om mai analiza ce avem de făcut! Stopă acțiunea de tămăduire, gâfâind, se așeză cu fundul pe zăpadă și mai luă câteva gâturi bune din carafa aproape zvântată. Îl îndemnă pe voinicul care se zgribulise nemișcat în culcușul de nea, ce scăpăra albastru: Ne îmbrăcăm, voinicule, și mergem sus, în pat, să stăm înveliți! Trase, căznindu-se destul, cămășoiul larg pe trupul rece al voinicului, care prinsese o pojghiță de gheață, îl aburcă în cârcă și, spetindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de ger. Nu tresări nici atunci când, în întunecime, între picioarele lui, simți zbaterea înspăimântată a unei bâzdâganii, care protestă drăcuind împotriva celor ce-i deranjau hodina și dreptul primului ocupant. Lui Vladimir nici nu-i trecu prin cap că în culcușul de frunze, sub zăpada dindărătul zidului de piatră, nimerise peste Mesalina, cerșetoarea cea mai amărâtă, dintre cei mai săraci cu duhul boschetari ai orașului, pe care noaptea viscolită și cravașa crivățului înverșunat o mânaseră din urmă, până aici, așa cum stihiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
condiționau viitorul lui de pelerin. Holbându-și în beznă ochii seci, cu privire tulbure, lipsită de orice pătrundere, Mesalina, pe care copii nemiloși o hărțuiau pe străzi poreclind-o în cor Slănina cu Măslina, Slănina cu Măslina! socoti că, lângă culcușul ei, nimerise, ca și în alte rânduri, vreunul dintre boschetarii beți-mangă, copleșiți de pofte de mascul, care o căutau, cu tandrețe de buturugi, pentru niște scopuri din acelea. Se mișcă, plină de frig sub ninsoare, simțind o greață nesfârșită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
să lucreze cu celeritatea dintotdeauna, la fel ca în perioada de liceu, când se lua la întrecere cu ascuțimea de minte a lui Euler și cu pătrunzătoarea intuiție a lui Einstein. Recapitulă imagini pe care ochii-i le recoltau din culcușul dintre lespezi al căror prizonier începuse să fie de la începuturi îndepărtate: fațade cu lei înaripați, cu vulturi și cu alte siluete pe care nu le putea vedea, balustrade făcute din fier forjat, simboluri ale Triburilor lui Israel, ornamente arabe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
ești în toiul tău, dacă adulmeci și te învăluie vraja ochilor de șarpe... I se adresă apoi Profesorului: Oricum, Albert, s-a făcut foarte târziu... Aproape că se tângui, glăsuind cu tulburare și încercând să se explice: Soarele coboară către culcușul său de aur. E prea târziu ca să mai rămâi în pădurea aceasta... Cât despre florile noastre, să nu gândești să iei vreuna cu tine! Nu ar putea trăi în casele voastre cocoțate; în aerul vostru saturat de saramură nu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
Napoleon Era întro duminică spre sfârșitul lunii martie. O dată cu apariția primelor flori gingașe de prun, florile albe de magnolie din grădină s-au deschis și ele. Takamori stătea ghemuit în pat, ca o broască țestoasă, și se bucura de căldura culcușului, când îi răsună în urechi vocea nemiloasă a surorii sale mai mici, Tomoe, care striga de jos: Nu mai lâncezi atâta! E ora zece. Tocmai mă sculam, răspunse Takamori, scoțându-și capul din așternut. — Parcă și acum jumătate de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
obosit, nu? îi strigă el animalului care se opri să adulmece o grămadă de gunoi. Și pe Gaston îl dureau picioarele de atâta mers. Vulpile își au vizuinile lor, iar păsările cuiburile lor. Și omul trebuie să-și găsească un culcuș. Ajungâng în vârful unei pante, Gaston a fost uimit de priveliștea care i s-a deschis în fața ochilor. De jur împrejur erau numai hoteluri și hanuri. Clădiri pe care scria cu neon roșu HOTEL, hanuri specific japoneze cu felinare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fapt, era singura vegetație adevărată în tablou. Și copacul și zarea pe care se profila el se scăldau în aceeași ariditate. Undeva între ramurile goale și aproape scheletice se afla o scorbură care putea fi și cuib de pasăre și culcuș de șarpe. Totul părea ars, existând într-un timp de cenușă, întocmai ca în locul unde mă găseam acum. Vă imaginați, prin urmare, uimirea cu care am auzit deodată un cuc strigîndu-și numele. Ca în copilărie, am început să număr. Cucul
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
nici măcar de compasiune nu mai poate fi vorba. "Important e să supraviețuim" își zic totdeauna cei cărora le e pur și simplu teamă. "Important e să supraviețuim cât mai confortabil" își zic înțelepții. Acești înțelepți și-au căutat mereu un culcuș cald sub valurile furtunilor, încîntați de abilitatea lor și de arta lor de a eluda; și-au căutat o gaură de șarpe și au împodobit-o. Apoi au ieșit în stradă și au râs văzând căruțele îndreptîndu-se spre eșafod... Da
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai lătra nici câinele. Străin, dar niciodată singur. A plecat Dumnezeu, moartea a venit precum păsările iernii în cuibul rândunelelor (o casă pustie nu este locuită de păsări); bătrânul s-a cuibărit pe un nor leneș, moartea i-a făcut culcuș în sânge; rostul inimii, rugăciune de veșnică pomenire: Aleluia, mormânt cald sub coaste! Numără mai rar, dacă se poate și pe sărite! Nimeni nu vede, nimeni nu aude. O casă nelocuită de păsări este o casă blestemată. Moartea, câte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Printre degete-mi zâmbește Coloritul unei flori Alintate de lumină Fire verzi răsar acum Soarele măreț domină Veselia de pe drum Gândurile-mi galopează Pe aripi de bucurii Dorul însă mai oftează Trist pe norii azurii Prin frunze tremurătoare Păsări caută culcuș Iese vântul la plimbare Cântă plopii sub arcuș Azi bagheta primăverii Inima-mi o-nalță sus Ca o rugă-n pragul serii Mulțumire lui Isus Mai târziu doinind aleanul Stelele pe cer apar Înflorind ca și tăpșanul Alungă dorul amar
Din zori p?n?-n zori by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83304_a_84629]
-
pe posterior. În sfârșit se auzise buruitul mașinii, iar ea lătra emoționată la lumina orbitoare a farurilor cunoscute. -Ce-ți trebuie, micuțo? - o întrebă vecinul și îi aruncase o bucată de ciocolată. Viola o mâncase cu plăcere, apoi plecase entuziasmată la culcușul ei. În zilele următoare degeaba îl așteptă pe vecin, nu venise o săptămână întreagă. Când îl zărise în sfârșit, era cu bâțul de pescuit pe umăr. Începu să latre veselă, iar vecinul îi făcuse cadou un pește. -Viola, mănâncă, peștele
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]