1,009 matches
-
1941 au fost practic pierduți. Pentru nevoile defensivei aeriene au fost creat doar opt escadrile, iar forța totală a crescut doar cu o treime. Creșterea forțelor defensive aeriene și dezvoltarea conceptelor lor s-au datorat în principal activității inamicului. Planificarea defensivei aeriene a fost tot timpul una de tip reactiv. La Reichsluftfahrtministerium (RLM, Ministerul Aerului) sau al Înaltului Comandament (OKL) nu a existat niciun departament tehnico-tactic. Din acest motiv, "Luftwaffe" nu avut nicio strategie pentru oferirea de echipamente militare forțelor sale
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
dintr-un ardar Freya și un proiector de căutare ("Parasitanlage", Instalație Parazit). Acest sistem a fost numit "Dunkelnachtjagd" (Vânătoarea nopții întunecate). Acest sistem s-a dovedit greu de implementat datorită întârzierilor în producerea radarelor. Kammhuber a început să înțeleagă potențialul defensivei aeriene sprijinite de radar în această perioadă. După ce s-a consultat cu Wolfgang Martini, un tehnician al "Luftwaffe", el a sprijinit dezvoltarea radarului "Lichtenstein". În ciuda faptului că germanii aveau o defensivă aeriană slabă, cele mai multe operațiuni ale RAF Bomber Command din
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
în producerea radarelor. Kammhuber a început să înțeleagă potențialul defensivei aeriene sprijinite de radar în această perioadă. După ce s-a consultat cu Wolfgang Martini, un tehnician al "Luftwaffe", el a sprijinit dezvoltarea radarului "Lichtenstein". În ciuda faptului că germanii aveau o defensivă aeriană slabă, cele mai multe operațiuni ale RAF Bomber Command din perioada 1940-1941 au fost niște eșecuri. În a doua jumătate a anului 1940, 170 de bombardiere britanice au fost doborâte. Doar 72 dintre acestea de apărarea antiaeriană - 42 au fost doborâte
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
navigatorilor. Pierderile RAF au fost de două ori mai mari decât cele ale Luftwaffe în perioada „Blitz”-ului din iulie 1940 - iunie 1941. Respingerea ofensivei bombardierelor nocturne a fost realizată cu doar 60 de avioane organizate în 16 "staffeln" (escadrile). Defensiva aeriană nocturnă a revendicat 421 bombardiere ale RAF în 1941. Una dintre abordările tactice notabile ale lui Kammhuber a fost acțiunea ofensivă. Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic, iar Kammhuber a sugerat ca avioanele
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
realizată cu doar 60 de avioane organizate în 16 "staffeln" (escadrile). Defensiva aeriană nocturnă a revendicat 421 bombardiere ale RAF în 1941. Una dintre abordările tactice notabile ale lui Kammhuber a fost acțiunea ofensivă. Aceasta se alinia tacticii "Luftwaffe" de defensivă prin ofensivă asupra teritoriul inamic, iar Kammhuber a sugerat ca avioanele de vânătoare germane să urmărească bombardierele și să le atace de îndată ce ar fi decolat de pe aeroporturile din Anglia. Hitler a refuzat această tactică, motivând că poporul german trebuie să
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
solicitat lui Göring să unească forțele aviației de vânătoare sub o singură comandă, așa cum fusese cazul RAF Fighter Command în timpul Bătăliei Angliei. Göring a refuzat propunerea aceasta. Până când "Luftflotte 3" a fost practic distrusă în timpul Operațiunii Overlord din august 1944, defensiva aeriană germană a rămas împărțită între comandanții rivali. Abordarea germană a defensivei aeriene a fost cea a acțiunilor „antiraid”. Superioritatea aeriană trebuia cucerită și păstrată în spațiul aerian inamic, apărând astfel teritoriul național împotriva atacurilor. În ciuda acestei abordări teoretice, numeroase
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
comandă, așa cum fusese cazul RAF Fighter Command în timpul Bătăliei Angliei. Göring a refuzat propunerea aceasta. Până când "Luftflotte 3" a fost practic distrusă în timpul Operațiunii Overlord din august 1944, defensiva aeriană germană a rămas împărțită între comandanții rivali. Abordarea germană a defensivei aeriene a fost cea a acțiunilor „antiraid”. Superioritatea aeriană trebuia cucerită și păstrată în spațiul aerian inamic, apărând astfel teritoriul național împotriva atacurilor. În ciuda acestei abordări teoretice, numeroase componente ale unei defensive improvizate erau în funcțiune sau în curs de
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
rămas împărțită între comandanții rivali. Abordarea germană a defensivei aeriene a fost cea a acțiunilor „antiraid”. Superioritatea aeriană trebuia cucerită și păstrată în spațiul aerian inamic, apărând astfel teritoriul național împotriva atacurilor. În ciuda acestei abordări teoretice, numeroase componente ale unei defensive improvizate erau în funcțiune sau în curs de dezvoltare în 1939. Germanii dispuneau de un mare număr de baterii antiaeriene de bună calitate, cu o mare varietate de calibre, sprijinite de proiectoare de căutare, detectoare de sunet și aparate pentru
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
dată când o țintă fusese identificată, chiar și atunci când propriile avioane de vânătoare se aflau în luptă cu bombardierele. Aceste experimente au încetat în august 1939. Ca răspuns la ofensiva RAF din 1940, Josef Kammhuber a primit ordinul să dezvolte defensiva de noapte. În următorii trei ani el a dezvoltat un sistem sofisticat numit de britanici Linia Kammhuber. Kammhuber a început prin extinderea regiunilor luminate, care s-a extins din Danemarca ocupată până în nordul Franței. Avertizarea timpurie se baza pe radarele
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
priorități a comandanților, forțele germane fiind obligate să lupte pe toate fronturile. Pe 16 mai, Hermann Göring a făcut în cadrul unei conferințe una dintre puținele sale observații realiste. El a observat că, dacă formațiunile de bombardiere inamice reușesc să străpungă defensiva aeriană de zona Canalului, nu mai era nimic rămas în Germania care să poată să li se opună. Această observație era corectă, numai că, în acel moment, lipsa atacurilor masive ale USAAF și incapacitatea RAF de a efectua bombardamente diurne
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
efective reduse de B-17 au efectuat misiuni deasupra Franței și Olandei în 1942, dar fără rezultate notabile, la fel precum raidurile RAF din 1940-1941. Primul raid american împotriva țintelor din Germania a fost cel de pe 27 ianuarie 1943 împotriva Wilhelmshaven. Defensiva aeriană germană era formată în acel moment din "Luftwaffenbefehlshaber Mitte", care proteja Olanda și Germania și "Luftflotte" 3 care apăra Belgia și Franța ."Lw Bfh Mitte" era formară din doar 179 de avioane de vânătoare. Hitler și Göring nu au
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
Fw 190A trebuiau escortate de două "Begleitgruppen" de avioane ușoare de vânătoare, de obicei Bf 109G. Acestea din urmă trebuiau să împiedice tot mai primejdioasele P-51 Mustang să atace "Sturmböcke" Fw 190A (distrugătoarele de bombardiere). În acest timp, importanța defensivei aeriene a propriului teritoriu a fost recunoscută, iar "Luftwaffenbefehlshaber Mitte" a fost redenumită "Luftflotte Reich" (Flota Aeriană "Reich"). Wiese a fost îndepărtat de la comandă, în locul lui fiind numit un aviator mult mai experimentat Hans-Jürgen Stumpff. În paralel, Henry H. Arnold
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
8AF a piedut 157 de bombardiere, iar RAF Bomber Command a pierdut 131 de bombardiere. Capacitatea de luptă 8AF a scăzut de la 75% la 54%, iar capacitatea de luptă a avioanelor sale de vânătoare a scăzut de la 72% la 65%.. Defensiva Aeriană a Reichului ("RLV", Reichs-Luftverteidigung) a pierdut 355 de avioane de vânătoare, iar capacitatea operațională a scuzut la 50%. "RLV" a pierdut și aproximativ 100 de piloți. În vreme ce Spaatz a considerat că rezultatul este o victorie, producția industriei aviatice germane
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
bruiat. Acest tip de radar a cunoscut o folosire extinsă din toamna anului 1943 până la începutul anului 1944. Noul radar a cauzat rapid probleme bombardierelor britanice. Sistemul german de marcarea a avioanelor a fost rapid îmbunătățt și a crescut eficiența defensivei aeriene. În ciuda raidurilor false, care continuau să atragă în cursă avioanele de vânătoare germane și să reducă astfel pierderile, noile sisteme germane au dus la creșterea pierderilor bombardierelor cu 8-9%. Pierderile avioanelor de vânătoare germane s-au ridicat la 664
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
precizie erau imposibile. Pentru depășirea acestei măsuri de apărare, 15AF a organizat pe 10 iuni 1944 un atac aerian la joasă înălțime al avioanelor P-38 dotate cu bombe de 450 kg. Succesul acesti acțiuni a fost limitat. În ciuda îmbunătățirii defensivei, situația a rămas dificilă pentru germani. Göring să se ia măsuri hotărâte pentru economisirea combustibilului și transferul a numeroase unități de artilerie antiaeriană din Germania în zonele petroliere din România. RAF Bomber Command a jucat un rol important în campania
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
fost angajate în luptele împotriva RAF Bomber Command. La sfârșitul anului 1944, linia aeriană defensivă germană se întindea din Danemarca până în Elveția. În acest moment, bombardierele britanice puteau să zboare spre teritoriul german fără să fie întâlnească vreo opoziție. Capacitatea defensivei germane s-a redus, "Luftwaffe" apelând la alte metode de apărare, precum zborurile de recunoaștere deasupra Mării Nordului în încercarea identificării timpurii a formațiilor de bombardiere. În ciuda oricăror probleme, "Nachtgeschwader" avea cele mai mari efective de la începutul războiului. Ea reprezenta o
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
cumulat al crizei de combustibil, multitudinii de sarcini defensive de pe cele două fronturi și scăderea efectivelor de echipaje experimentate și a calității personalului de la sol. În ultimul an de război, ofensiva bombardierelor „a ajuns la maturitate” . În condițiile în care defensiva aeriană germană era înfrântă din punct de vedere strategic, obiectivele economice erau supuse direct celor mai ample atacuri aliate. Cea mai mare cantitate de bombe americane și britanice a fost lansată în ultimul an al războiului - aproximativ 1.070500 t
Apărarea Reichului () [Corola-website/Science/332608_a_333937]
-
linie defensivă belgiană împotriva unui posibil atac al Germaniei (în special al blindatelor) în ceea ce avea să fie cea de-a doua conflagrație mondială. a format alături de Centura fortificată a Liègeului și de Reduta naționala de la Anvers coloana vertebrală a defensivei belgiene până în 1940. Linia K-W, cunoscută și ca Linia Dyle ("Dijle-line", numită astfel după râul Dijle), sau ca Zidul de Oțel, a fost construită la propunerea Ministerului Apărării între septembrie 1939 și mai 1940. Linia defensivă era formată din o
Linia K-W () [Corola-website/Science/332962_a_334291]
-
comandată de Crăiniceanu n.n.] "va putea interveni încă la trecătoarea Turnul Roșu, asupra grosului Armatei a 9-a. Dacă grupul inamic scăpa la timp din trecătoare, ar fi însemnat desigur o trecere a Armatei a 9-a de la ofensivă la defensivă, cu rezultat pierderea campaniei din Transilvania. [...] Mai rar în viața mea, nu tocmai săracă în puncte culminante dramatice, am așteptat cu încordare mai serioasă desfășurarea evenimentelor din ziua de 16 septembrie."
Bătălia de la Sibiu (1916) () [Corola-website/Science/333750_a_335079]
-
a 18-a spre centrul Olandei. Generalul Kurt Student, inițiatorul acestui plan, a considerat că prezența în teren a celor două divizii avea să țină deschise, să împiedice trimiterea trupelor de rezervă olandeze din nord-vestul Olandei și Franței pentru sprijinirea defensivei aliate din sud și să îi împiedice pe aliați să folosească aerodromurile pe care le controlau, toate acestea urmând să sprijine înaintarea rapidă a Armatei a 18-a. 400 de avioane de transport Junkers Ju 52 urmau să fie folosite
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
planoarelor și-au eliberat cablurile de remorcare al aproximativ 3 km de obiectiv la o altitudine de 2.000 m. După ce avioanele de transport Ju-52 au eliberat planoarele, artileria antiaeriana belgiană le-a detectat și a deschis focul asupra lor. Defensiva a fost astfel alertată de prezența planoarelor în spațiul aerian belgian. Toate planoarele grupului „Oțel” au aterizat lângă podul Veldwezelt la 05:20. Sârma ghimpată înfășurată pe săniile de aterizare și-au dovedit utilitatea, frânând rapid planoarele. Planorul locotenentului Altmann
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
care trebuiau capturate de către subunitățile Sturmabteilung Koch au fost cucerite mai înainte ca geniștii belgieni să le arunce în aer. Cucerirea podurilor și neutralizarea artileriei fortului a permis infateriei și blindatelor Armatei a 18-a să depășească fără eforturi mari defensiva belgiană și să înainteze spre interiorul țării. Generalul Kurt Student avea să scrie după război cu privire la această operațiune că acțiunile parașutiștilor, în special a Grupului „Granit”, „A fost o faptă de îndrăzneală exemplară și însemnătate decisivă [...] Am studiat istoria ultimului
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
pentru distrugerea aeroporturilor britanice. Kesselring era de asemenea susținătorul folosirii tacticii vânătorii libere a avioanelor organizate în "Jagdgeschwader" (grupuri de escadrile). Avioanele de vânătoare cu un singur motor Messerschmitt Bf 109 urmau să fie trimise înaintea bombardierelor pentru forțarea aparatelor defensivei britanice să se implice în lupte aeriene de mare amploare care, cel puțin din punct de vedere teoretic, aveau să asigure distrugerea forțelor de apărare RAF. Kesselring și-a modificat de această dată metodele operaționale. După ce s-a sfătuit cu
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
luată în considerare de planificatorii britanici până la victoria germană din Europa Occidentală. Un atac aerian din Germania presupunea ca bombardierele "Luftwaffe" să fie obligate să opereze în afara razei de acțiunii avioanelor proprii de vânătoare, ceea ce le făcea vulnerabile la atacurile defensivei britanice. Chiar dacă ar fi folst folosite avioanele de vânătoare cu rază lungă de acțiune precum bimotorul Messerschmitt Bf 110, acestea ar fi fost obligate să lupte la limita lor de operare. Britanicii nu credeau că avioanele rapide de vânătoare puteau
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
îl secunda la aproximativ 200 m în lateral. Zborul în această formație permitea celor doi să își acopere reciproc unghiurile moarte. Când un un inamic ataca pe unul dintre membrii grupului, celălalt se muta în spatele lui pentru a-i susține defensiva. Mai multe "Rotte" formau un "Schwarm" (stol). Formația a fost în cele din urmă denumită "Vierfingerschwarm" („Finger-four” / „patru degete”). Ea oferea protecție maximă membrilor unui "Schwarm", care se sprijineau reciproc în identificarea amenințărilor dar și a țintelor. La nivel operațional
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]