2,039 matches
-
și perfectă a lui Kate Caldwell zîmbindu-i și făcîndu-i cu mîna în interiorul său. Era învăluită într-o ceață atît de deasă de emoții disperate că, în cele din urmă, trebui să se oprească și să își tragă sufletul. Pe malul depărtat al canalului erau atelierele uzinei metalurgice Blochairn. Dinspre ele se auzeau lovituri și izbituri monotone, iar o lumină portocalie străluci orbitor deasupra, pe cer; apa canalului făcu bășici negre și dîre de abur valsară pe suprafața ei și o luară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în oraș? — Pentru că nici unul dintre drumurile principale nu ajunge la ele. Drumurile principale o iau spre răsărit și apus, iar dealurile se află între ele. Pe iarbă, la poalele stîncii, stătea o fată trupeșă, de vreo paisprezece ani, cu picioarele depărtate și mîinile în șolduri, între două grămezi de haine. Era îmbrăcată într-o rochie albastră și bodogănea cu neastîmpăr căci frații ei mai mici puseseră mingea de fotbal la mică distanță de ea și se pregăteau să șuteze în poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
moartea nu mi-au creat probleme.“ Priviră la șoimul cu un iepure tînăr în gheare, apoi se opriră în vîrful unei stînci. în fluviul de desubt, două lebede își îngemănară gîturile și primii îndrăgostiți îngenuncheară unul în fața celuilalt pe țărmul depărtat. La orizontul din apus răsărea un ciot din marele turn babilonian, și niște figuri minuscule fluturau steaguri în vîrf; la răsărit, pe Ben Sinai, pe un petic de vreme rea, pastorul cioplea tablele triangulare ale legii. „Sexul și istoria sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
atît de respingător, că se întinse pe pat și încercă să doarmă, dar imaginația lui proiecta peisaje urbane în spatele pleoapelor: priveliști lunecătoare cu stadioane, fabrici, închisori, palate, piețe, bulevarde și poduri. Conversația Rimei cu Nancy i se părea un murmur depărtat al mulțimilor, printre care se auzeau sunete de fanfară. Deschise ochii. Zgomotul nu era imaginar. Aerul vibra de larma trompetelor. Lanark se ridică, la fel și Rima. Trompetele deveneau asurzitoare, apoi tăcură cînd o figură neagră și argintie apăru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de un polițist care-l salută pe Munro cînd acesta trecu împreună cu ei. Coridorul deveni din ce în ce mai aglomerat. Șambelani în negru și argintiu conduceau grupuri mici de oameni, unii negri și orientali. De la ferestrele de sus se auzeau aplauzele unor adunări depărtate, sunetul slab al fanfarelor și orchestrelor, murmurul și huruitul motoarelor. Bărbați și femei vioaie, bine îmbrăcate veneau și treceau prin uși pe ambele părți, iar rucsacurile pe care le căra îl făceau pe Lanark să se simtă nefiresc printre cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
perete. Lanark se gîndi că aranjamentul era prost: dacă toate scaunele ar fi ocupate, toți ar constata că tocmai coloana din mijloc ar ascunde trei sau patru persoane de vizavi. Un bărbat mărunțel, cu un corp atletic, stătea cu picioarele depărtate și mîinile în buzunare, încălzindu-și spatele la un radiator electric. Ritchie-Smollet i se adresă cu mai puțin entuziasm decît de obicei. — A, Grant. Dînsul e Lanark, care ne-a adus vești. — Vești de la consiliu, fără îndoială, zise Grant cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apropiere. Jgheabul servea și de pasarelă, așa că merse spre zgomot și ajunse la un parapet de piatră de unde se vedea piața orașului. Era o piață liniștită, în care se zăreau doar cîteva siluete minuscule care o traversau. Clădirile de pe latura depărtată erau vechi case de raport cu magazine la parter, și cîteva ferestre de la etaj erau acoperite de draperii și luminate din interior. Acestea îl surprindeau plăcut prin aerul lor familiar, așa că rămase uitîndu-se perplex. Unthank era singurul oraș pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
haotic dispăru într-o bolboroseală monotonă, ezită, tuși și se opri. O vreme, razele maiestoase ale umbrei traversară cerul în tăcere, apoi se lățiră brusc cînd strălucirea pieri. Acum, sursa principală de lumină erau felinarele de pe autostradă. Un huruit mecanic depărtat se apropie repede. Un șir de mașini roșii de pompieri cu sirenele urlînd apărură pe un pod curb dinspre intersecție și goniră în defileul dintre Necropolis și catedrală. Aerul începu să se umple de sunetele traficului. Lanark ocoli platforma pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
era văzut. Sforțîndu-se să se gîndească la altceva, privi spre stele, dar imediat se uită în jos și văzu că ochiul era mai aproape acum și vedea doar stelele reflectate în adîncuri. în ureche auzea un sunet ca de tunet depărtat sau o boare de vînt. „Este... este... este...“ zicea. „Este... dacă... este...“. își dădea seama că jumătate din stele vedeau cealaltă jumătate și schiță un zîmbet, nefăcînd diferența dintre sus și jos sau nepăsîndu-i care dintre ele erau, de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
explorau delicat părțile moi ale unui trup îmbrăcat în mătase. Obrazul se odihnea pe un altul, iar fiecare mînă se sprijinea confortabil între niște șolduri acoperite cu pînză, iar altcineva îi mîngîia gîtul. Sunetele galeriei și orchestrei erau stinse și depărtate, dar auzea conversația a doi bărbați care avea loc deasupra capului său. — E plăcut să vezi cum se unesc femeile să-l facă pe un bărbat să se simtă faimos. — Prostii. îl fac bețivan. Cred că provine dintr-o regiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
bine, am avut o viață interesantă. — Ești egoist ca întotdeauna! țipă Rima. — Liniște, încerc să intru în contact cu Comanda Apărării, spuse Alexander. Nimic nu mai poate fi apărat acum, aud cum vine apa, spuse Lanark. Se auzea un iureș depărtat amestecat cu țipete slabe. Merse șontîc-șontîc între două monumente pînă la marginea pantei și privi jos cu mare interes, ținîndu-se de creanga unui arbust țepos și strîmb. O pală puternică de vînt rece împrospătă aerul. Iureșul se transformase în talazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
lumina crescîndă. Erau mai puține clădiri prăbușite decît crezuse. Dincolo de ele, o masă ușoară de nori se transforma în dealuri deslușite, care nu străjuiau orașul, ci se depărtau, margini dincolo de marginile cenușii perlate, cu cîmpuri și păduri ridicîndu-se spre capătul depărtat al unei mlaștini. întunericul de deasupra lunecă și se frînse în vînt, preschimbîndu-se în nori și aer albastru. Privi într-o parte și văzu soarele ridicîndu-se auriu din spatele unei tufe de laur; lumina pîlpîia și spațiul dansa între frunzele fremătînde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fenomenale, dar intrată până în gât în tradiția conflictelor mentale... Sunt cel ce gândește sau cel ce a gândit ? Sau : cine mă gândește ? și așa mai departe... Apoi mă decid să reiau obositorul exercițiu al evocării și să revin la vremea depărtată a celui de-al doilea coridor... * Nim, un cimpanzeu de 2 ani și jumătate, învață șase ore pe zi împreună cu trei tinere fete, la universitatea din Columbia. El a reușit până acum să asimileze 55 de semne și să le
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
a-l regăsi, între asceză și destrăbălare. (Zenobia numește asta : a fi cuminte.) 9. Stăteam întins pe sofa și mă gândeam la Spiritul-Femeie. Mai stăruia în mine senzația de vegetalizare, secunda fără timp când ea mă mângâiase ca o senină, depărtată aripă a morții. Firește, nu eram la prima noastră întâlnire. De fiecare dată însă presentimentul morții, a cărui logică directă nu mă preocupa deloc, se declanșa doar ca efect al unei alte evocări, pe când acum... De data asta, în parc
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de fiecare dată prin firescul ei, izbuteam să înțeleg cele mai criptice semne. Iată descrierea directă și simplă a desenului : În centru se afla conturul feței mele, fără urechi, ca o mască stranie și diafană. Ochii, mai mici și mai depărtați decât îi am, priveau parcă spre înăuntru. Linia bărbiei părea o mângâiere a creionului. Gura, mult accentuată, domina toate cele trei elemente ale feței. (Țineam între dinți vechea mea pipă „en corne“.) Sprâncenele subliniau și ele un spațiu esențial deasupra
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o întind spre casă, dar era bine acolo, pe asfalt, cu ochii închiși. Jucam un joc plăcut : între imaginarul imaginat și imaginarul trăit mă încerca nostalgia unui paradis posibil. Îl regăseam în două ipostaze, pierdute amândouă în cețurile nu prea depărtate ale copilăriei. (Vorbesc despre o stare, și nu despre peisaje sau fapte existențiale...) În prima, mă aflam la moară, pe Teleajen, la nenea Vitu, un văr de-al tatei. La el mă trimisese mama, într-o vară, pe când aveam vreo
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
și mi-a arătat, plângând, toate instituțiile culturale din București, inclusiv Casa școalelor...“. „O fi fost beat“, a spus liniștit domnul Sima pe când eu așteptam plictiseala adâncă, vidul și neîncrederea care urmează după o solicitare prea puternică. Încet, încet, vuietul depărtat al orașului s a stins, topit parcă de zăpușeala zilei (mă gândeam la Zenobia ca la martorul și arbitrul existenței mele), m-aș fi așezat pe scândură, lângă bătrânelul acela. „Ce să-i faci, domnule Sima“, am spus, „câteodată ne
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
da. 8 Non-axiome Datele lui Aristotel asupra științei vremii sale au constituit probabil ceea ce se știa mai precis în epoca sa . Urmașii lui, timp de două mii de ani, au crezut probabil că erau valabile pentru totdeauna. În anii mai puțin depărtați, noi metode de măsură au distrus un număr din aceste "adevăruri", dar ele continuau să fie baza părerilor și credințelor multor oameni. Logica bivalentă după care judecă acești oameni a primit prin urmare numele de aristotelianăsimbol A - iar logica polivalentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
curând dispăru cu totul în zarea întunecată. Corl se simți atins parcă de un vânt de gheață. Vreme de multe minute, scruta încordat întunericul, sperând ca acel unic reper va redeveni vizibil. Dar nu văzu decât punctele luminoase ale stelelor depărtate, înfipte ca niște bumbi în catifeaua spațiului infinit. Deodată, însă, unul din punctele acestea începu să crească. Cu ochii la pândă, Corl văzu cum punctul devine o pată, apoi un glob luminos, din ce în ce mai mare, până când, drept în fața lui, apăru, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
asupra imaginii, nu se dădu bătut, ci continuă s-o privească țintă. - Sunt calm și destins; gândurile îmi sunt clare... Cuvintele acestea îi răsunară puternic în urechi, dar numai o clipă; în clipa următoare nu mai auzi decât un zvon depărtat, ca un bubuit de tunet, care se stinse și el, fiind înlocuit de un murmur, ca acela al unei scoici uriașe. Grosvenor zări deodată o lumină pâlpâitoare, că licărul unui felinar printr-o ceață deasă. - Sunt încă stăpân pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
nava, lipindu-se până și de hublourile ei luminate. Abia acum simțea aceasta imensitate, în toată grozăvia ei. Privise de atâtea ori, prin hublouri, noaptea de afară, încât devenise indiferent. Acum, însă, își dădea seama că până și cele mai depărtate frontiere stelare atinse de navă nu reprezentau decât un punct în această noapte neagră, care se întindea în toate direcțiile, pe distanțe echivalente cu miliarde de ani-lumină. Vocea directorului Morton răsună deodată prin tăcerea înfricoșată ce se lăsase: - Gunlie Lester
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
simplu ca o specie care ar fi dezlegat tainele ultime ale biologiei ar fi cu multe milenii înaintea omenirii. Ea ar avea capacitatea de a se adapta la orice mediu. Potrivit legilor biodinamice, s-ar putea răspândi până-n cele mai depărtate colțuri ale Universului, exact ceea ce încearcă să facă și omul. - Da, e un paradox, recunoscu Morton, dar un paradox care nu dovedește că monstrul ar fi o ființă superioară. Korita, vrei să ne spui ceva despre istoria monstrului? - Mă tem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
fantastic. A doua zi, el atinse țărmul planetei celei mai apropiate. Curând după aceea, ajunse la hotarele galaxiei și-și întinse, mașinal, tentaculele spre materia incandescentă a altor sisteme stelare Acolo, însă, cunoscu pentru prima oară înfrângerea, căci stelele acelea depărtate nu păreau să ofere nimic substanței sale lacome. Anabis învața pe măsură ce se hrănea. La început, își închipuise, ca gândurile îi aparțin. Treptat, însă, avea să-și dea seama că energia nervoasă absorbită din trupul vietăților învinse nu-i aducea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
în inimă de câte ori aștept un răspuns de la el, unul care merge de două ori mai încet decât ar trebui și care bate secundele de două ori mai tare. Și parcă toate celelalte necazuri ale mele sunt mai mici și mai depărtate, ca atunci când te uiți, la operă, prin binoclul întors. 2 Din patul lui, lipit de al ei, doctorului i se auzea respirația egală. Dormea încă, obosit de călătoria din ajun. Rareori sforăia, ceea ce era una din marile lui calități, destule
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ști să mi spună unde să-l găsesc pe Nicu. I-am zis mamei de observația mea cu ochii ei de agată pe care i-a moștenit Jacques, dar ea, care e mândră de strămoșii noștri greci, deși sunt cam depărtați, mi-a spus că Agatha înseamnă „bună“ în greacă și că n-are legătură cu piatra neagră, cum credeam eu. Că papa e Leon, adică leu, că Jacques e botezat după nașul nostru Iacob, și-atât, e un nume biblic
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]