1,786 matches
-
orientale (Afganistan este format de la antroponimul Afgan, Cara-Bogdan, Bogdan-Ili Bogdania, era numită Muntenia, după numele voievodului „întemeietor“ Bogdan). A fost sugerată și o origine turcică, așadar preosmanlîie, pornind de la dhu, „conducător“, și burğan, „hoț“ (din nou ni se propune o descendență tîlhărească!), variantă neacceptată de ceilalți cercetători. Marin Petrișor îi conferă o descendență antroponimică, alta însă decît cea menționată mai sus, adică numele prințesei kievene Dobrogeia (Dobrodjeja > Dobrodija), care a „iradiat“ și în alte teritorii îndepărtate (toponimul sud-slav Dobrodèja, „făcătoare de
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Muntenia, după numele voievodului „întemeietor“ Bogdan). A fost sugerată și o origine turcică, așadar preosmanlîie, pornind de la dhu, „conducător“, și burğan, „hoț“ (din nou ni se propune o descendență tîlhărească!), variantă neacceptată de ceilalți cercetători. Marin Petrișor îi conferă o descendență antroponimică, alta însă decît cea menționată mai sus, adică numele prințesei kievene Dobrogeia (Dobrodjeja > Dobrodija), care a „iradiat“ și în alte teritorii îndepărtate (toponimul sud-slav Dobrodèja, „făcătoare de bine“), adaptat de turci propriei limbi, îndeosebi la finală, ca Dobruğa, de la
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
sau „grasă“, pentru care se folosește și varianta ialomiță, presupunere sprijinită de două atestări din secolele al XV lea și al XVI-lea (Elovnița, Elovnițov) și de evoluția ja > e din mediobulgară. Față de soluțiile de mai sus, care susțin plauzibil descendența slavă a hidronimului Ialomița (de la care s-au format choronimul Ialomița, adică numele județului, și cîteva nume „polarizate“, Ialomicioara, Cîmpia Ialomiței, Gîlma Ialomiței, Peștera Ialomiței), alte păreri, cum sunt cea a lui C. Diculescu privind originea veche germanică a acestui
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cu toate că acest sufix nu se poate adăuga și unor teme romînești), sau care a fost adaptat de slavi prin contaminare (ca Vistieria > Vistierna). Ni se pare exagerată fărîmițarea toponimelor cu forme identice și aflate într-un areal restrîns în trei descendențe etimologice posibile, cu atît mai mult cu cît bazele lemn și leamă sunt cam nepotrivite pentru toponimizare, iar finalul a la prima și „infixul“ n la cealaltă sunt explicate neconvingător. Soluția descendenței slave e bine motivată lingvistic și onomasiologic (toponimele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
și aflate într-un areal restrîns în trei descendențe etimologice posibile, cu atît mai mult cu cît bazele lemn și leamă sunt cam nepotrivite pentru toponimizare, iar finalul a la prima și „infixul“ n la cealaltă sunt explicate neconvingător. Soluția descendenței slave e bine motivată lingvistic și onomasiologic (toponimele Valea Grajdului și Grăjdari, aflate în altă zonă, sprijină o astfel de verosimilitate geografică), cel puțin pentru topicele mai relevante. „Casa izolată“ descrisă ca obiect geografic denominat pentru unul dintre toponimele omonime
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Mosin, Musin etc.) atestate începînd cu secolul al XIV-lea: sl. mŭchŭ, „mușchi“ (plantă). Aceste nume se încadrează într-o serie lungă de toponime constituite cu sufixul slav -na (Bozna, Crasna, Gladna, Radna, Rodna, Zlatna etc.), care împînzesc teritoriul romînesc. Descendența sufixului este adjectivală (sl. -inu) sau substantivală (sl. -ina). Paralelele din teritoriile slave (Mostița, Moșna, Moșnaia, Mohovo, Moșnik, Mașnica etc.) susțin această bază. În Moșna, ierul mare (transcris ŭ, u, w, o) a devenit o (ca în Bozna < *Bușina < sl.
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de compusele, cînd cu -dava, cînd cu -dova „cetate“ > Sucidava, Cumidava, dar Gildova, Pelendova. Existența unui număr important de rîuri mari de pe teritoriul romînesc ale căror nume sunt forme conservate, cu puține modificări, justificabile fonetic, din Antichitate întărește credibi litatea descendenței numelui Mureș din Maris, Marisia, Moresos. Năsăud Este numele unui municipiu din județul Bistrița Năsăud, de la care a fost format, prin polarizare, toponimul Dealurile Năsăudului (subunitate a Subcarpaților Transilvaniei). Localni cii accentuează numele pe al doilea ă, nu pe ultima
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
tracică, rusească sau ucraineană (< rus *strĕl’-voda, ucr. stril’-voda, „împușcă apă“, adică, „apă repede ca săgeata“). Din baza slavă s-ar putea explica maghiarul Sztrigy (-l’ > gy, ca în Poieni > Pogyen) și germ. Strehl. S-a emis și ipoteza descendenței directe din vechiul sl. Strela, care ar fi dat în rom. Streală sau Strelă. Un afluent al Nistrului, Stryi, și un oraș din Galiția cu același nume (cf. satul Streiul din județul Hunedoara) au sugerat o rădăcină slavă struga, „curgere
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
romanice. În latină, existau însă două cuvinte pentru noțiunea de „sânge“: sanguis, -inis „sang qui se trouve en circulation“ (DEL), în opoziție cu cruor, -oris „sang répandu ou coagulé“ (DEL). Termenul sanguis era folosit și pentru a indica înrudirea sau descendența (ca în expresia rom. de același sânge). Dintre numeroasele sale derivate, sanguinare s-a păstrat până astăzi în română: (a) sângera. Termenul cruor nu s-a păstrat în limbile romanice; s-a moștenit doar derivatul cruentus „însângerat, plin de sânge
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
sub un hotărât aspect turc. Așa se explică de ce n-a existat la noul etnos conștiința originii fino-ugrice, de ce aceasta a dispărut, dacă a existat vreodată. Etnicul, caracterul limbii maghiare e hunic, adică bulgaro-turc” (p. 14 urm.). Considerând „obârșia și descendența hunică a maghiarilor ca o realitate istorică neîndoioasă” (p. 9), Gh. Kristóf îl prezintă pe Atila și faptele hunilor ca primus egressus Hungarorum „prima ieșire (manifestare, ridicare, apariție) a ungurilor”, iar pe Arpad și luptele maghiarilor sub conducerea acestuia pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
altera limba cu limba acelor năvălitori. Acest argument izvorăște din perceperea statică a limbii, în care orice modificare înseamnă alterare sub influențe brutale din exterior. Cel de al doilea argument constă în manevrarea termenilor roman și vlah pentru a rezulta descendența romană, și nu italiană, a românilor: „Moldovenii, spune Cantemir, nu s-au numit niciodată italieni, ci totdeauna au păstrat numirea de romani, care în acea vreme când capitala lumii întregi era la Roma era comun tuturor locuitorilor Italiei. Nu însemnează
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
largă de sensuri, comparabile cu cele ale rom. cap, folosind ca sinonim și în numeroase expresii pe testa, în timp ce rom. țeastă are sfera semantică ceva mai redusă: cutie craniană, craniu, scăfârlie, hârcă; carapace. Cetate ar vădi, în viziunea lui Cantemir, descendență curată din lat. civitas, civitatis, față de it. città „oraș”, a cărui formă ar trăda o influență străină, probabil cea a germ. Stadt „ville”. În fapt, rom. cetate, ca și sp. ciudad, vădește stadiul intermediar de contragere fonetică între città, Stadt
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
definiție globală. Sub aspect sincronic, imaginarul caragialian are structura unui mănunchi de constituienți textuali, dizolvați în substanța reprezentării scenice și narative, la confluența ariei tematice cu originalitatea tipologiei și expresia artistică, în texte inconfundabil personalizate. Pe dimensiunile diacroniei, "caragialismul" definește descendența "atitudinală și estetică a spiritului tutelar caragialian". Reconstituirea descendenței a impus, în prealabil, decodarea "cărții de identitate" a comicului, concept operațional proteic și glisant. Sintetica introducere în studiile teoretice, tradiționale și contemporane, conturează atât deschiderea nelimitată a sferei noționale, cât
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unui mănunchi de constituienți textuali, dizolvați în substanța reprezentării scenice și narative, la confluența ariei tematice cu originalitatea tipologiei și expresia artistică, în texte inconfundabil personalizate. Pe dimensiunile diacroniei, "caragialismul" definește descendența "atitudinală și estetică a spiritului tutelar caragialian". Reconstituirea descendenței a impus, în prealabil, decodarea "cărții de identitate" a comicului, concept operațional proteic și glisant. Sintetica introducere în studiile teoretice, tradiționale și contemporane, conturează atât deschiderea nelimitată a sferei noționale, cât și restrângerea conceptuală excesivă. Excursul exploratoriu îi ajută să
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prin criterii felurite. Reiterarea constituienților specifici "amprentați" comic se îmbină cu tehnica resuscitării intertextuale și a relațiilor transtextuale: hipotext, hipertext, metatext. Principiile literaturii comparate: concordanțele omologice reproductive, interferente și analogice, recurențele tipologice, dependențe și paralelisme situaționale sunt folosite alături de confirmările descendenței prin texte aderente, formulate de reprezentanții "Școlii de la Târgoviște" și generația optzecistă. Familiarizarea cu opera, studiul conexiunilor dintre literatura caragialiană și creațiile postcaragialiene i-au oferit Loredanei Ilie o altă perspectivă asupra receptării critice. Și nu ezită să-și exprime
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
continuând cu sondarea operei lui Caragiale pentru astfel de repere, care îi certifică statutul de precursor în raport cu Urmuz, cu Eugen Ionescu și cu alți scriitori români ispitiți de formulele literare ale absurdului. Capitolul final aduce în prim plan raporturi de descendență mai puțin sau chiar deloc adâncite în studii anterioare, și anume cel dintre Caragiale și Urmuz, respectiv Caragiale și reprezentanții "Școlii de la Târgoviște". Ambele analize evidențiază calitatea marelui dramaturg de precursor al precursorilor, întrucât opera caragialiană, bazată pe "jocuri cu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în consecință, opțiunea noastră pentru o definire globală, care să cuprindă fără părtinire totalitatea constituienților caragialismului extrași succesiv ca exponenți ai acestuia. Acestea fiind spuse, rezultă firesc cea de a doua accepțiune a termenului de caragialism, și anume cea de descendență atitudinală și estetică a spiritului tutelar al lui Caragiale. În mod evident această perspectivă atrage numeroase teme de reflecție, colaterale totuși demersului nostru: problematica impactului cultural, a specificului național "caragialoeminescian" (Radu Cosașu), a negativismului asociat îndeobște cu "atitudinea Caragiale"39
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fluorescenței scripturale caragialiene, deci a succesoratului vizibil pe tărâmul literaturii românești. Trebuie să precizăm de la început că această moștenire literară caragialiană cuprinde scriitori de diferite orientări, dar nu exclusiv pe baza unei explicite declarații de apartenență, a unor confirmări a descendenței așa cum ne oferă reprezentanții "generației '80"40 în numeroase articole precum Modelul Caragiale 41, semnat de Florin Iaru, O nouă școală a lui Caragiale 42, de Ion Simuț, Moștenitori și moșteniți 43, de Al. Cistelecan, Competiția continuă 44, de Sorin
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se plasează mai mult sau mai puțin epigonic sub "mantaua" lui Caragiale, precum G. Ranetti și Al. O. Teodoreanu, cât și scriitori remarcabili prin originalitate, însă având conștiința succesoratului, cum ar spune Monica Spiridon care își prefața revelatoriul studiu Melancolia descendenței prin această departajare : "Memoria antecesorilor este privilegiul oferit cu perfidie temerarilor care se înfățișează la porțile literaturii. Unora, ofranda le este fatală. [...] Alții însă adevărații creatori își duc povara cu trufașă resemnare. Ea le veghează elanul condeiului, le decantează fervorile
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
tematica și stilul specific, toate amprentate de diversele modalități ale comicului. Capitolul II Comicul o enigmă "Comicul rezultă din combinarea mijloacelor și rămâne în sfera nedemonstrabilului". (G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent) Orice încercare de reconstituire a descendenței literare caragialiene va trebui să cerceteze acele direcții de evoluție ale componentelor estetice din paradigma caragialismului. Întrucât coordonata esențială a acestuia este comicul, zona sa de hegemonie va fi principala sursă de informare pentru stabilirea respectivei moșteniri literare. Investigația va
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale comicului său. Pentru majoritatea lucrărilor menționate deja, vom aprofunda analiza în capitolul consacrat celorlalte dimensiuni ale caragialismului. În privința comicului satiric deocamdată, înrudirea acestora cu opera caragialiană este clară. Cu alte cuvinte, de la acest punct de plecare al investigației privind descendența literară caragialiană, am selectat deja câțiva posibili candidați. Nu putem încheia această trecere în revistă a satirei postcaragialiene fără să acordăm atenție ineditului roman L'Agonie sans mort53 apărut în 1960 la Paris (Editura "Le mont Saint-Clair") semnat de Ch.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
rezultatele investigațiilor de "autentic detectiv"12 ale lui G. Panu, criticul concluziona generalizând însă astfel: "adevăratul model al capodoperei caragialiene este vechiul politicianism liberal"13. Desăvârșit cunoscător al operei și al omului Caragiale, al preferințelor sale artistice explicabile și prin descendența dintr-o "dinastie de oameni cu geniul râsului"14 și prin excepționalul său "simț al comicului ca instinct fundamental"15, Zarifopol aduce o contribuție crucială și în problema esenței personajului comic caragialian: "Potrivit predilecțiilor pentru vechi metode dramatice ori narative
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Mitică, delimitarea arealului și a provenienței tipului studiat se face prin recursul la un silogism de tip "ionescian": "Mitică e bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian"29. De descendență populară și livrescă totodată, Mitică e un personaj-sinteză de esență balcanică,30 dar și falstaffiană. Așa cum demonstra Dan Grigorescu 31, celebrul personaj shakespearean îi era familiar lui Caragiale, după cum rezultă din pătrunzătorul portret pe care i-l face, dovedind o
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
prozatorii târgovișteni. Astfel, în variantă benignă, de "pușlama simpatică", a cărui pehlivănie se manifestă exclusiv în plan discursiv, prin recursul la calambururi și flori de spirit, tipul Mitică înveselește atmosfera unor schițe ale lui A.O. Teodoreanu, un autor de descendență caragialiană clară. În Costică sau Pietate, amicii reuniți în berării emit vorbe de duh și veritabile culmi miticiste: Unde te duci, Costică? Costică răspunde invariabil: La destinație! sau: Câți ani ai, Costică? Cât a avut și tata la vârsta mea
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
grăitoare în privința bogatei moșteniri caragialiene pe tărâmul tipologiei, cu multe repere cunoscute dar și cu nebănuite popasuri, cum sunt cele oferite de proza lui Mircea Eliade, a lui Gib I. Mihăescu și mai cu seamă Tudor Arghezi. Această imagine a descendenței tipologice va fi întregită cu alte observații incluse în capitolul despre absurdul românesc postcaragialian și în cele în care va fi adâncit raportul dintre Caragiale și Urmuz, pe de o parte, și prozatorii de la "Școala de la Târgoviște", pe de altă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]