KorAP: Find »[drukola/base=diafan & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...63 >

1,556 matches

Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759

oferi prilej lumii plăpânde să se întemeieze grație unor lucruri amorfe". Semnele noului tărâm semnifică, arată imaginea desprinderii din neantul pre-originar; nu sunt însă decât alcătuiri fragile, plăsmuiri transparente sclipitoare în lumea plăpândă a unui luminiș. Ceea ce luminează în miezul diafan al creației se rostește în prezența de absență a manifestării; actul întemeierii nu intră în discurs, nu poate fi cuvântat, ci doar rostit în numele lucrurilor pe care le smulge din magma informului. Dar ceea ce se desprinde și luminează, rostindu-și

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Și abia în felul acesta/ realul există". Nimic nu este în absența ființei, nici chiar - cu atât mai mult - rostirea prin care ea arată calea, prefigurându-și ivirea. În toate ea își are locul posibil, luminișul realului brăzdat de imagini diafane - "azur fără hotare", "praguri licărinde", "tăcerea ca o undă" - și, mai presus de toate, "lumină fără capăt" care le proiectează pe ecranul poemului.46 Ce se vede, ce se spune în lumina aceasta? "Marea paranteză a lucrurilor", zarea deschisă între

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
6. Corecția aceasta este o suspensie, o reducție potențatoare și nu o substituție. A pune în lumină înseamnă aici a vedea lumea ca transparență; paradoxal este faptul că cea care pune lumea într-o nouă lumină este însăși transparența ei, diafanul în care ea este ca și cum nu ar fi, dar este - abia acum - în modul în care nicăieri altundeva nu s-ar putea arăta 7. Poemul Meduza 8 pune în scenă un astfel de transfer de sens în realitatea lui a-fi-ca

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
cer, un cer într-altul42. O față nevăzută în transparența inaparentului, dar care, limpezind vederea, se arată în ascundere, se dezvăluie în propria învăluire 43. Vederea vederii rămâne în nevăzut, este a nevăzutului însuși, iar ceea ce se vede este chipul unei diafanii: roua precum un fulg de zăpadă, "ca lumina/ cea mai ascunsă/ privirii", "ca lumina/ ce doarme-n floare"44. Lumina acestui cer la puterea a doua, învăluită în chipul cerului vizibil, "e-n nevăzut cum e zăpada/ în mâna flăcării

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
izvorând"57. Logos-ul se revarsă neîncetat în toate cele care îl manifestă, dând nume chiar transparenței care îl arată în trupul cuvintelor. Dacă "lumina și adâncul sunt veșmintele"58, ce se vede este tocmai ce se spune, prin vălul diafan al luminii din adânc. Astfel încât "a fi în Cuvânt lângă izvorul/ ce mereu rămâne privirii străin"59 semnifică a cuvânta și a vedea fără prag, în nelimitarea unui mai presus care întoarce lumea pe dos, o răsfrânge în adâncul începutului

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
pune în vedere ceea ce este, ceea ce este cu putință prin ceea ce ar fi putut să fie. Nu imagini ale imposibilului unei irealități inaccesibile, evazive ori evanescente, ci ale inaparentului în care se (s)pune ceea ce apare. Se arată în fulguranța diafană a unei armonii reale. Viziune de o clipă care nu se împlinește decât în întredeschisul poemului, dincoace de care "neîmplinita armonie" măsoară sărăcia și uscăciunea, iluzia dezimaginării: Și-n sbuciumul de clopote adânci,/ Scutură-te jale, usucă-te, creangă". Dinamica

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
neîncetate geneze, a unui nesfârșit reînceput. Lume în mișcare, în facere, în actul lumirii, al creșterii spre ființă, precum imaginile care arată seninul translucid, transparența celor prevăzute și întrevăzute 21, liniștea solidă, sonoră, în care cuvintele vibrează ca într-o diafană cutie de rezonanță. Fluviul vorbelor de aur este imaginea care ilustrează poate cel mai fericit dublul orizont al facerii, în cuvânt și în lumină, în cuvântul care luminează și însămânțează. Căci a vorbi poetic înseamnă a vedea nemăsurat; cuvântul nu

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Prin alb se poate trece dincolo, în adâncul ascuns, predispus vederii, proiectat pe fundalul acestei imaculate transparențe. Albul nu colorează lumea, dar deschide spectrul ei multicolor. Imaginea se developează pe ecranul alb al fondului de spațiu, se extinde în structura diafană a intervalului. Aici, roza luminează altfel în raza noii lumini, se aprinde incendiind întreaga distanță care o desparte de lume. Se arată însă în lume "Rozalb ieșind dintre albii/ Ochilor noștri revărsat enorm/ Printre tufe de răsură și salvii/ Când

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
poate să răsară în vedere; un început nesfârșit care iluminează lumea, ale cărei semne semnifică de fiecare dată acest început, prefacerea originară a neîncetatei sale creații 50. Epifania imaginii este totodată și o dezvăluire a inaparentului, deschiderea sa prin vălul diafan al formei: un văl care dezvăluie, acoperirea în care totul se descoperă. Dar vălul acesta nu e cu adevărat transparent decât în forma albului, pe ecranul de var al posibilului. Și al poemului? Căci "Numărându-i ferestrele, spinii,/ Sub umbra

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
care se vede. Vederea înălțată întâlnește aici adâncul, într-un act de convergență care așază contrariile în identitatea de esență. Dacă imaginea trandafirilor cerești se umple de rouă, ca de o a doua imagine, subaparentă, acest dublu imaginal creează posibilul diafan al străvederii. Prin roua pe care o învăluie, trandafirii nu se văd, dar ceea ce se pune astfel în vedere sunt marginile cerului care se apropie. Nelimitarea de care vorbeam nu suferă aici vreo amputare; nu cu îngustarea unui unghi optic

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
vedere cu insinuanța clarității. Totuși, o imagine oblică văzută prin lumina răsfrântă; întunecarea nu închide vederea, la fel cum vântul nopții nu aduce eclipsarea vizibilului, căci lumina nu e a ochiului și nici a imaginii văzute. Ea aparține intermediului transparent - diafan - ce face cu putință atât nașterea imaginii cât și vederea ei. Imagine cu atât mai luminoasă cu cât e profilată pe un fond de spațiu mai întunecat. Aici ceea ce se arată e dedesubt și deasupra totodată, în aceeași imagine care

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
de hermeneutică fenomenologică, Editura Paralela 45, Pitești, 2012, pp. 166-231. Am prezentat in extenso punctele de vedere expuse sintetic în aceste pagini introductive, inclusiv bibliografia aferentă, în Poetica imaginii. O fenomenologie a inaparentului, Editura Paideia, București, 2015. 3 În legătură cu termenul diafan, îl folosim în sensul său aristotelic de mediere luminoasă, mediul translucid sau transparența, diaphanês (lat. diaphanum, transparens) reprezentând ceea ce transpare prin, aparența manifestă, ceea ce e luminos, o întâlnire particulară a luminii, a corpurilor și a energiei iluminative. Despre semnificațiile complexe

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
folosim în sensul său aristotelic de mediere luminoasă, mediul translucid sau transparența, diaphanês (lat. diaphanum, transparens) reprezentând ceea ce transpare prin, aparența manifestă, ceea ce e luminos, o întâlnire particulară a luminii, a corpurilor și a energiei iluminative. Despre semnificațiile complexe ale diafanului, cf. interpretările Ancăi Vasiliu: Du diaphane. Image, milieu, lumière dans la pensée antique et médiévale, Vrin, Paris, 1997 (trad. rom. Editura Polirom, Iași, 2010); idem, "Diaphane", în Barbara Cassin (dir.), Vocabulaire européen des philosophies, Seuil, Paris, 2004. Cităm din această

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
trad. rom. Editura Polirom, Iași, 2010); idem, "Diaphane", în Barbara Cassin (dir.), Vocabulaire européen des philosophies, Seuil, Paris, 2004. Cităm din această ultimă lucrare: "Situat la dubla întretăiere a vederii și a vizibilului, a apariției și a constituirii imaginii, termenul diafan este astăzi unul din martorii cei mai revelatori ai modului în care cei din vechime priveau, concepeau și înțelegeau lumea. Căci, pentru gândirea antică și medievală, nu e suficient să fie lumină și ceva "solid" pentru ca lumea să fie văzută

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
priveau, concepeau și înțelegeau lumea. Căci, pentru gândirea antică și medievală, nu e suficient să fie lumină și ceva "solid" pentru ca lumea să fie văzută în culorile ei și cunoscută în formele și speciile ei, trebuie să existe de asemenea diafanul, adică un "mediu" care leagă lucrurile între ele și deschide prin el o cale către receptarea sensibilă și înțelegere. De atunci, diafanul a ajuns să pătrundă în mod tacit nu doar orice știință optică, ci și întreaga reprezentare a lumii

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
să fie văzută în culorile ei și cunoscută în formele și speciile ei, trebuie să existe de asemenea diafanul, adică un "mediu" care leagă lucrurile între ele și deschide prin el o cale către receptarea sensibilă și înțelegere. De atunci, diafanul a ajuns să pătrundă în mod tacit nu doar orice știință optică, ci și întreaga reprezentare a lumii sub dublul său aspect sensibil și inteligibil, operând astfel, prin participarea sa la lumină, o veritabilă mutație între vizibil și invizibil" (p.

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
o viziune mai amplă în Oul dogmatic (1925), unde oul- simbol propune, prin straturile celor "trei atlazuri", revelarea plodului inaparent, vizibil doar în imaginea sa devoalată în perspectiva luminii solare. Nu am putea vorbi în acest caz de o imagine diafană propriu-zisă, întrucât ceea ce se lasă văzut nu luminează de la sine, prin însăși transparența prin care se vede, ci - în sensul platonician al strălucirii adevărului - este luminat pe fundalul extatic al unei lumini exterioare. El rămâne totuși locul originarului închis în

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
sens care pătrunde întregul" (Jean-Paul Sartre, L'imaginaire, Gallimard, Paris, 1988, p. 182). 5 Anca Vasiliu, "La parole 'diaphane' chez Dante", în loc. cit., pp. 210, 211. 6 "Se trece, prin urmare, de la cuvântul corporal transparent, dar infinit la un cuvânt diafan, plin de limpezime, de sens, și mediator constant între luminozitatea pură a intelectului și aparența sensibilă" (ibidem, p. 200). Densitatea corporală a unei prezențe și urzeala subtilă a ceea ce aproape că nu e corp, vizibilitatea unei figuri (a unui sens

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
straturi, alte planuri", prin urmare "o imagine în perspectivă". Aducând la ființare o "altă lume", planul fondator străluminează "această lume" incandescentă, transparentă: "lumea empirică devine transparentă, și prin transparența ei devin vizibile incandescența și strălucirea luminoasă a celorlalte lumi". Imaginea diafană a lumii aduce în prim plan - prin simbolizare - "noile, celestele straturi ale realității estetice" (Empireea și Empiria, în Pavel Florenski, Dogmatică și dogmatism, Editura Anastasia, București, 1998, pp. 88-92). 16 "Omul care rămâne într-o astfel de detașare totală este

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
O slabă cutremurare" (Lună pe mare, vol. Scutul Minervei, în op. cit., 3, p. 121). Faptul că figura informă a sacrului coboară în propria lumină ce "cutremură" și întunecă lumina lumii pune în evidență structura (și viziunea) ierarhică, nivelică, a lumii. Diafanul posedă de acum o imagine proprie: este, într-un fel, o "creatură" a aerului, un "nor" luminos și incolor (...). Diafanul nu mai ține de epifania vizibilului, nu mai constituie revelatorul obiectului privirii, căci - dobândind în acest nou context o corporeitate

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
coboară în propria lumină ce "cutremură" și întunecă lumina lumii pune în evidență structura (și viziunea) ierarhică, nivelică, a lumii. Diafanul posedă de acum o imagine proprie: este, într-un fel, o "creatură" a aerului, un "nor" luminos și incolor (...). Diafanul nu mai ține de epifania vizibilului, nu mai constituie revelatorul obiectului privirii, căci - dobândind în acest nou context o corporeitate proprie situată ca intermediar, și determinată ontologic de la bun început, între terestru și ceresc - el ține acum de propria epifanie

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
revelatorul obiectului privirii, căci - dobândind în acest nou context o corporeitate proprie situată ca intermediar, și determinată ontologic de la bun început, între terestru și ceresc - el ține acum de propria epifanie, de propria dia-fanie, autoreflexivă în vizibil" (Anca Vasiliu, Despre diafan. Imagine, mediu, lumină în filosofia antică și medievală, Editura Polirom, Iași, 2013, p. 133). 34 "Cum s-ar putea vreodată ca zeului să-i fie dat un sălaș pe potrivă, dacă nu ar începe mai întâi să strălucească, în toate

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
cu titlul "De la théologie négative à la phénoménologie de l'inapparent" în Jean-Luc Marion. Cartésianisme, phénoménologie, théologie, dir. Sylvain Camilleri & Adam Takacs, Archives Karéline, Paris, 2012, pp. 121-135. 19 Un amplu comentariu despre locul-receptacol, cu referire inclusiv la diferența față de diafanul aristotelic, în Anca Vasiliu, Despre diafan. Imagine, mediu, lumină în filosofia antică și medievală, subcapitolul V. 2. "O "khôra" diafană?", ed. cit., pp. 258-281. Cităm un scurt pasaj cu caracter sintetic: ""Al treilea gen" prezintă imaginea în toate dimensiunile ei

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
la phénoménologie de l'inapparent" în Jean-Luc Marion. Cartésianisme, phénoménologie, théologie, dir. Sylvain Camilleri & Adam Takacs, Archives Karéline, Paris, 2012, pp. 121-135. 19 Un amplu comentariu despre locul-receptacol, cu referire inclusiv la diferența față de diafanul aristotelic, în Anca Vasiliu, Despre diafan. Imagine, mediu, lumină în filosofia antică și medievală, subcapitolul V. 2. "O "khôra" diafană?", ed. cit., pp. 258-281. Cităm un scurt pasaj cu caracter sintetic: ""Al treilea gen" prezintă imaginea în toate dimensiunile ei: deopotrivă ca mimêsis, ca asemănare participativă

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
Adam Takacs, Archives Karéline, Paris, 2012, pp. 121-135. 19 Un amplu comentariu despre locul-receptacol, cu referire inclusiv la diferența față de diafanul aristotelic, în Anca Vasiliu, Despre diafan. Imagine, mediu, lumină în filosofia antică și medievală, subcapitolul V. 2. "O "khôra" diafană?", ed. cit., pp. 258-281. Cităm un scurt pasaj cu caracter sintetic: ""Al treilea gen" prezintă imaginea în toate dimensiunile ei: deopotrivă ca mimêsis, ca asemănare participativă și ca loc emblematic (fiind mediator) al diferenței, distincție inerentă care separă imaginea de

[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]