1,549 matches
-
lui Luban acolo unde Multe încăperi el înălțase în locul unde Tainicul copac ramuri dădea, 435 Unde Spectralii morți se jeluie; și astfel suspinînd vorbi lui Enitharmon: "Dulce-ncîntare-a Oamenilor, Enitharmon, umbros refugiu în fața mîniosului război, Dulce răspas e sînul tău cel diafan 215 sufletelor care plîng Ale acelor victime sărmane ale bătăliei; acolo ele dorm în întuneric fericit; Din viața noastră se hranesc; noi sîntem victimele lor. Simt 440 Groaznică dorința să plăsmuiesc chipuri părelnice cu trup în care morții Să poată
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
un Dumnezeu din depărtări, sînt frate și prieten;/ În sinurile voastre locuiesc, și voi în mine locuiți." (Jerusalem, 4, 18-19). 214 (VII, 427) Supremă stingere în veșnică durere: "definiție" a Morții Veșnice că descensus ad inferos etern. 215 (VII, 437) diafan / translucent: Lit. "translucid", "transparent în mod imperfect"; transluciditatea presupune grade de opacitate difuza. 216 (VII, 460) vînturile Golgonoozei: Probabil semnifică inspirația divină. Blake, ca și alți romantici, se înscrie în tradiția moștenita în acest sens de la Democrit (inspirația că suflu
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cele din urmă, și meritul regizorului. Se vede grija pentru rostire și apăsarea pe cute ce pot scăpa atenției la lectură și în maniera de joc a celorlalți trei interpreți. Surpriza ne-o aduce Doina Deleanu, care ne obișnuise cu diafane apariții în ingenue de dramă ori comedie. De astă dată, rolul sună mai mult decît convingerea ce ne-o lăsase la lectură. Doina Deleanu este mai plină de farmec, mai sensibilă și mai credibilă decît soția-agronom, mărginită și autoritară, la
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
definitivat, de epuizat. Ele pervertesc mintea, o geometrizează, o pun În șabloane și definiții. Multe lucruri despre modelarea făpturilor umane le putem afla prin intermediul gândurilor răzlețe, ce ne vin În timpul acțiunilor mici, „neînsemnate”, răsfirate, al fulgurațiilor de idei - Încă neconceptualizate, diafane, candide - legate de ceea ce ni se Întâmplă sau ne iese În cale. Diferitele prilejuri de viață dezvăluie o altă dinamică a ideaticului, Îl fac să fie mai natural, mai apropiat de realitate, de sensul profund al umanului. Există o dimensiune
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
devieri comportamentale), nu mai au nici o reverberație, făcând parte din „firescul” sau „monotonia” vieții lor. Concluzie: fiecare are dreptul să se bucure În felul lui, necontând atât de mult exterioritatea ce Îl afectează, ci ceea ce poartă - tainic și miraculos - interiorul diafan al fiecărui suflet. Să-l respectăm, căci e unic și fără preț! 4.6. Valențe integrative ale valorilor religioase Aplecându-ne asupra uzanței conceptului de „integrare” putem constata că uneori acesta are o semnificație insiduoasă, discutabilă. Trimite deseori la o
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
Capete gnostice) Lumina purtată de Divinitate adună În spectrul ei toate „razele” valorilor, devenind Valoarea prin excelență. Iluminarea noastră derivă dintr-o bună situare față de Lumina dumnezeiască, față de Ființa dătătoare de Viață. Devenim „luminați” În măsura În care ne deschidem acestei lumini line, diafane, demiurgice. Dumnezeu poate să lumineze, iar noi avem nevoie să fim luminați. E o deosebire de esență Între cele două entități, ca de la emițător la receptor, de la plinătate la secvențialitate. Persoana divină e În Întregime Lumină. Persoana umană are o
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
se mai ivesc și trasee „colaterale”, ocazii de investire culturală pe care le desfășoară unii sau alții (În mod difuz, prin raporturi pline de substanță, prin Întâlniri spirituale de excepție). Nu-mi imaginez că ceea ce ține de lucrurile profunde sau diafane să se poată „preda” În școală, În mod „frontal”, cu toată clasa deodată. Oricât de moderni am fi, nu putem renunța la „școala” uceniciei, a muncii educative artizanale, relativ obscure, ce se realizează În raporturile duale directe, față În față
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
captivant geniu vor face enigma și mai obscură. De fapt, manierele, acele maniere de netransmis 1, care l-au făcut pe Brummell un prinț al timpului său, sunt ,,restul” infim al oricărei societăți, partea moravurilor fără ,,rămășițe”, aerul mult prea diafan pentru a putea fi conservat. Asemeni oratorului, marelui actor, causeurului, asemeni deci tuturor spiritelor care vorbesc corpului prin corp, cum spunea Buffon, numele lui Brummell e unic; el strălucește cu un reflex misterios În toate memoriile epocii sale, deși majoritatea
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
femei care poartă acest titlu; dar suflete princiare nu mai există. Or, iată prima axiomă a adorabilului machiavelism al lui Lauzun; căci e adorabil prin detalii. Cu cât o femeie mândră, prințesă prin suflet, dar și prin naștere, devine mai diafană și tandră, cu atât trebuie să sporești respectul și să te faci de nepătruns, Învelindu-te cu el. Niciodată Lauzun nu a uitat această lege În tête à tête-urile cele mai Îmbătătoare pentru un bărbat vanitos ca el, ambițios, Îndrăgostit
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
cu versuri în revista „Argeș” (1967), colaborând sporadic la „Familia”, „Ramuri”, „Cronica”, „Școala bârlădeană”, „Cuvânt și suflet”. Cel dintâi volum, apărut în 1990, poartă titlul Umbra dulce a lucrurilor, spre a sugera sentimentul de încredere pe care îl dau atingerea diafanului și evaziunea din fața concretului și a conjuncturalului. Lirismul lui D. este autoscopic și meditativ, întors frecvent către o simbolistică a condiției umane. Poetul oscilează între elan și reținere, păstrându-se, cu eforturi calculate, într-o atitudine mediană, circumspectă față de extreme
DONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286825_a_288154]
-
de la calmul patriarhal și terestru spre abstractul teologic și celest; el trece, cu alte cuvinte, încetul cu încetul, de la un stil marcuin la un stil ioaneic. E aici un drum de la evenimentul văzut cu ochii, de la concretul vremelnic, la logosul diafan populat de semnificații sublime. LUCIAN BLAGA SCRIERI: Șesuri natale, Craiova, 1916; Zâmbete-n lacrimi, București, 1916; Icoanele vremii, București, 1919; Darurile pământului, București, 1920; Priveliști fugare, București, 1921; Cântecele patriei, București, 1925; Sensul tradițiunii, București, 1929; Țara de peste veac, București
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
între 1988 și 1991, fie în reviste, fie în volumul La collezione di smeraldi (1989). Remarcabile nu doar prin calitatea lor literară, textele sunt concepute în sensul încifrării poetice a unui amplu florilegiu de motive mitico-religioase, filtrate adesea prin „pergamentul diafan” al emoțiilor vii ale scriitorului. Uneori, aluzii fine racordează universul ficțional la experiențele românești ale autorului (Limba Creației), alteori acesta apare ca un experiment în oglindă în raport cu mitanaliza: rescrierea mitului ca text literar modern, în interiorul a ceea ce autorul numea „unitatea
CULIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
Milano, 1991; ed. pref. Mircea Eliade, București, 1992; The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism, San Francisco, 1992; ed. (Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern), tr. Corina Popescu, București, 1998; Pergamentul diafan, București, 1994; Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, tr. Mihaela Gliga, Mihai Moroiu și Dan Petrescu, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1996; Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, București, 1999; Studii românești, vol. I: Fantasmele nihilismului, Secretul doctorului Eliade, tr. Corina Popescu și
CULIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
Mircea Eliade, București, 1992; The Tree of Gnosis: Gnostic Mythology from Early Christianity to Modern Nihilism, San Francisco, 1992; ed. (Arborele gnozei. Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern), tr. Corina Popescu, București, 1998; Pergamentul diafan, București, 1994; Pergamentul diafan. Ultimele povestiri, tr. Mihaela Gliga, Mihai Moroiu și Dan Petrescu, postfață Dan Silviu Boerescu, București, 1996; Păcatul împotriva spiritului. Scrieri politice, București, 1999; Studii românești, vol. I: Fantasmele nihilismului, Secretul doctorului Eliade, tr. Corina Popescu și Dan Petrescu, București, 2000
CULIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
cincisprezece ani, în 1891, cu un Sonet și o Glossă, în revista „Lumea ilustrată”, condusă de A. de Herz. Un număr important de sonete i-au fost traduse în limbile franceză, maghiară și rusă. Primele două volume ale lui C., Diafane (1901) și Din când în când (1903), înmănunchează specii diferite - meditația, glosa, elegia, pastelul, serenada, sonetul. Unele poeme cu tematică socială, în general de nuanță critică, sunt expozitive și prozaice. Cultivarea aforismului sau a paradoxului, în toate etapele creației sale
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
ca Baudelaire, Heredia, Leconte de Lisle, Théodore de Banville, Catulle Mendès, nu este mai puțin adevărat că pot fi depistate numeroase afinități cu opera rostandiană, de autorul lui Cyrano de Bergerac apropiindu-l caracterul compozit al creației poetice cuprinse în Diafane și Turnul de fildeș (1929); sonetele sale cultivă motive specifice clasicismului, îmbinări ostentativ galante de sorginte preromantică, reverii în spații proprii romantismului, sonorități dense, contururi delicate și rezolvări estetizante frecventate de parnasieni, imagistică intensă, definitorie pentru simboliști. Prin dominanta rațională
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
care o poartă mult timp în sine, înainte de a o dicta, spre tipărire: „Căci poezia doarme-n suferință,/ Cum doarme diamantul în cărbune”. Ocolind confesiunile exagerate, el tinde spre „recea armonie” desprinsă din cântărirea detașată a fiecărui cuvânt. Dacă în Diafane influențele eminesciene sunt frecvente și vădite, în volumul Din când în când, plictisul, dar și sarcasmul lucid conduc spre Baudelaire. Între aceste două repere de început poetul se caută pe sine, rezultatul, remarcabil prin limpezime și decizie, concretizându-se ca
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
sentimentalism fără vlagă, o disciplină strictă și o perfectă distincție. A îmbrăcat în haina de ceremonie a sonetului o simțire adâncă și ponderată, fără elanuri prea mari, dar în același timp fără scăderi și fără poticniri. AL. A. PHILIPPIDE SCRIERI: Diafane, Iași, 1901; Din când în când, Iași, 1903; Statui, Iași, 1914; Cântecul deșertăciunii, Iași, 1921; Turnul de fildeș, București, 1929; Statui. Sonete și evadări din sonet, București, 1939; Sonete, postfață Al. O. Teodoreanu, București, 1957; Scrieri, I-II, îngr. Constantin
CODREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286315_a_287644]
-
sunt examinate fără concesii si complezențe, dar și fără durități față de scăderile, în plan sociologic mai cu seamă, ale romanelor scriitorului. Prezentat ca un autor al marilor contraste, Zaharia Stancu este înfățișat printr-o dublă aspirație: „către imund și către diafan, cu disponibilitate egală pentru lirismul cel mai pur și pentru pamfletul cel mai truculent”; tocmai pamfletul exagerat dăunează însă echilibrului artistic al scrierilor sale, coborându-le adesea la nivelul unui stânjenitor parti-pris ideologic. Creația lui Zaharia Stancu e definită în
CRAIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
catalizează relațiile dintre elemente: „În lada de zestre/ninsoarea unei ierni de demult/ se mai zbate./ Simți tu/ Înfrigurarea și spaima/ acelui măr în singurătate.” Alte filiații evidente ar fi Grete Tartler și Doina Uricariu. Ieșirea de sub zodia transparenței, alterarea diafanului prin umor acidulat și a reveriei prin concretețea aproape nevrotică a asimilării realului s-au produs lent, în timp. De la Arcașii orbi (1978) și Crângul hipnotic (1979), care marchează eliberarea de monotonia calofil-contemplativă, și până la Vânzătorul de indulgențe (1981), cel
CRASNARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
fără corp este, după toate aparențele, al treilea panou epic, profitând sub toate aspectele de experiența celorlalte două. Tot ce fusese înainte stridență, sincopă, discontinuitate, diferență, asperitate se netezește, se nivelează, se estompează, se topește în corporalitatea tenace și totodată diafană a cuvintelor. C. pare aici extrem de aproape de limita pe care singur și-o fixează undeva: „Scrisul ca formă de rezistență la agresiunile unui trup ce suspectează lumea de irealitate și, mai mult decât atât, o trăiește așa, ca pe o
CRACIUN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286463_a_287792]
-
sânt eu și numai eu, Ce n-am neci o atomă din tot cugetul său Și tocmai de-asta mintea îmi seacă de turbare, Căci n-am neci o privire, fie omorâtoare, Căci nu am neci un atom din însu-i diafan. Neci partea nopții palizi, neci partea lui Satan. De-aceea urăsc lumea c-o patimă atee, De-acea blăstem pe mama, fiindc-a fost femeie, Femeie ca și Mira. Și-n furie îmi vine Ca să mă rump în două, ca să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
sânt eu și numai eu Ce n-am neci o atomă din tot cugetul său, Și tocmai de-asta mintea îmi seacă de turbare, Căci n-am neci o privire, fie omorâtoare, Căci nu am neci un atom din însu-i diafan, Neci partea nopții palizi, neci partea lui Satan. De-aceea urăsc lumea c-o patimă atee Ș-aș blăstăma pe mama fiindc-a fost femeie, Femeie ca și dânsa. Și-n furie îmi vine Ca să mă rump în două, ca să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
2254 O nebunie zveltă, frumoasă, gânditoare, Un cântec fără arpă, o rază fără soare, Un murmur fără ape, un miros fără flori, Un vânt care nu bate din aripe răcori Ci stă-nvelit în noapte și-nbălsămit [respiră] Precum respiră Eol în diafana-i liră. MAIO (apart) O singură speranță mai am. Nebunia cea desfrânată s-a lățit asupra feței lui... De-oi reuși! Cântecul ei! ȘT[EFAN] Ce-ai zis tu, Maio? M[AIO] Nimic, Doamne! Zic că visați! ȘT[EFAN] (beat
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
zâmbetul ei se-nsenină pustiurile {EminescuOpVIII 244} sale - și când orariul stă - timpul stă - - timpul neci nu mai esistă căci se topește-n 14r vecinicie și lumile inimei mele s-a stins // ca o clipă. ți-aș trimite steaua-înger cu corp diafan, cu inimă de foc - dar inimele lor, care frământă tremurând soartea a câte unui om ți-ar fi descris un amor de om, și amorul meu e ca Dumnezeirea, fără de tine; ți-aș fi trimis-o pe luna d-aramă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]