6,113 matches
-
reanimare. Luana făcu febră și începu să delireze. Se agita în pat, strigând că are gropi în picioare care o dor. După câteva minute, cerea îngrozită să i se ia de pe trup lipitorile scârboase care-i sugeau sângele. Sanda alergă disperată la doctorii care o operaseră. O primiră cu un profund dispreț și arătară o totală lipsă de interes față de bolnavă. Simțind că-i moare copila, femeia dădu buzna în cabinetul medicului șef al spitalului. Astfel, într-o zi care, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vorbești. O singură dată dacă te mai apropii de mine... O luă la fugă spre magazie. Scoase bicicleta și fără s-o mai șteargă de praf și pânzele de păianjen, agățate peste tot, încălecă și ieși pe poartă în strigătele disperate ale băiatului: Luana, vino înapoi! Unde te duci? Luana! Găsi familia adunată în chioșculeț, cu Aneta în capul mesei. Intră pe poartă călare pe semicursieră, cu părul în vânt și ochii roșii de plâns. Vreau să vorbesc cu tine, îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
foaia lucioasă. În seara ultimei zile de școală sună telefonul. Sanda ridică receptorul și ascultă tăcută vocea care-i vorbea. Apoi spuse: Bine, am să-i transmit. Se întoarse spre Luana: Era Vera. Renar vrea să dea la marină. E disperată și te roagă să vorbești cu el, să-l faci să se răzgândească. În ciuda comportamentului mătușii de la Timișoara, Luana îl sună pe Renar. Avu ceva de muncă dar, în final, observațiile de bun simț ale fetei îl făcură să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu siguranță, ceva mai târziu. În a treia zi a prieteniei lor, Luana îl așteptă în camera Emei din complexul "Pușchin". Ernest avea antrenament la baschet apoi repetiție la cor. Îl visase cu o seară înainte, un vis albastru și disperat iar acum avea impresia că el n-o să mai vină niciodată. Cum băieții nu aveau voie să intre în căminul fetelor, după obicei, Ernest aruncă cu pietricele în geam. Sunetul cristalin, de sticlă lovită, o aduse instantaneu în fața ferestrei. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să cadă, deodată și să nu se mai ridice. Ideea că era responsabilă de infarctul pe care acesta îl suferise nu-i dădea pace. Ceva, în adâncul sufletului, o făcea să se simtă vinovată. Nu-i putea uita privirea rătăcită, disperată și avidă de ea, cu care o condusese, atunci, până la ușă. Înmormântarea i-a golit sufletul. Un număr impresionant de tineri, foști și actuali colegi, l-au însoțit pe ultimul drum. Au curs râuri de lacrimi. Soția lui Rosti a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
portiței din fier forjat și se dezechilibră. Urlă de durere. Dan se năpusti asupra Luanei și-o lovi cu putere. Ea căzu și el își continuă demonstrația de forță. Sanda, ieșită să-și întâmpine fata, se repezi spre ea, strigând disperată după ajutor. Alertată de zgomot, vecina Scarlat se iți peste gard să vadă ce se întâmplă. Privi, crucită, spectacolul. Realizând penibilul situației în care se aflau, mătușa își înhăță băiatul și se ascunse în casă. Ajutată de Sanda, Luana reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
îi mângâie părul, abătută. Bărbatul ăsta îți va frânge inima, draga mea. Nu e potrivit pentru tine. Fata încercă s-o împace. Nu-mi spuneai tu să mă mărit cu un om titrat, cu un inginer? Femeia dădu din cap, disperată. Ăsta nu e inginer. E nebun. Doctorița de la circă le întunecă și mai mult speranțele, recomandând gravidei să renunțe la o sarcină lipsită de șansa de-a fi dusă până la capăt. Scoși din sărite de atâtea negre prevestiri, apelară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
opri tirada înspumată a Sandei încă din pragul ușii. Cel cu coarne nu era chiar așa de negru. Bărbatul avea tot dreptul să-și vadă copilul și nimeni nu-l putea opri, dacă asta îi era dorința, să înnopteze singur, disperat și-al nimănui, în orice loc de pe fața pământului pe care și-l alegea pentru o astfel de suferință. Ceru cu insistență Sandei să-și înfrâneze pornirile, care nu făceau altceva decât să accentueze starea de mâhnire a fetiței și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
prudent să se joace cu sufletul fetei, la vârsta ei tinerii trec cu intensitate de la o stare la alta, este necesar mult tact, multă răbdare, suferința poate lua forme grotești și de aici până la a decide să facă un pas disperat nu e decât un pas. E drept, nu reușiseră decât trei copii din oraș la facultate și, întâmplător sau nu, unul era fiu de doctor, altul de director de școală și altul de primar. Tatăl rămânea gânditor, cu privirea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să deslușească ce anume. În final se desconcentra total, abandona. Citea la întâmplare, autori clasici și autori moderni, fără să aprofundeze, fără să zăbovească mintal asupra celor lecturate, nici nu închidea bine o carte și începea alta, parcă din dorința disperată de a-și umple cu ceva zilele. Timpul care trecea i se părea potrivnic, dorea să se înalțe la ambiții pe care nu le avea și-și zgândărea interesul pentru ceva anume, căuta în gol. Simțea în stomac presiune, sfârșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-și mai "refacă" odată viața, atunci era de preferat să plece din oraș, cât mai departe posibil, pentru că atâta timp cât "coana mare" ședea neobosită de veghe, ea, biată ființă măcinată de slăbiciuni, n-ar fi avut nici o șansă în încercarea-i disperată, absolut nici o șansă. Avea grijă Sidonia să-i zădărnicească planurile cu vreo aluzie spurcată, cu orice alte mijloace ce-i erau la îndemână, pentru că i se părea absurd să-și consume pionii, buni de prins în cu totul alte partide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
furiș, vinovată, către Sidonia Trofin. Tăcea era nemișcată și masca de șoricioaică dispăruse complet, fusese înlocuită cu una calmă. Senină, amintind mai mult ca oricând de armonia trăsăturilor, de frumusețea ce existase cu siguranță, cândva, în tinerețe. Nu mai părea disperată, nu mai cerșea cuvinte de încurajare, era surâzătoare, plină de siguranță. Aș vrea s-o vizitezi, îi spuse dintr-odată, să te ducă Ovidiu cu mașina acolo, să-mi vezi copila. Pe tine te-ar primi cu plăcere, sunt sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lângă Dimitrie, îl va asalta cu insistență atunci când bărbatul va dori să ignore toana amoroasă a soției, e un om echilibrat, nu se mai știe tânăr și nu-i plac excesele de nici un fel, se va arăta dezlănțuită, pe jumătate disperată, violentă, gata să smulgă prin forță ceea ce nu i se dădea de bună voie? Carmina zâmbi clipind. Ce viziune, ce viziune! Interpretând altfel surâsul gazdei, Fana confirmă: Da, m-am hotărât să fac un copil, poate chiar doi până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acțiune, se insista mult asupra imaginii, o aglomerare de obiecte vechi, studiate în amănunt, văzute prin ochiul unui personaj filmat numai din spate, care deschidea cameră după cameră și cerceta împrejurul, la început lent, cu răbdare apoi din ce în ce mai repezit, mai disperat, i se auzea respirația, sacadată, șuierată, tot mai zgomotoasă, mai chinuită, aveai impresia că va exploda ca un cazan de abur, căruia nu-i mai rezistă pereții. Tema aceasta, a căutării, revenea obsedant de-a lungul întregului film, era foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ei, nici chiar cele apropiate de vârsta lui, știa ce va găsi la ele, un dezechilibru mai acut sau mai lent, născut la granița dintre năzuințele lor și realitate, o femeie ajunsă în a doua parte a vieții era fie disperată, fie indiferentă, o indiferență născută din prea multe cedări, din sentimentul că niciodată nu reușise să aleagă. El, Dimitrie, se ținea cu dinții de un capăt de tinerețe pe care încă îl poseda și-i era mai ușor să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
femeie bătrână, am văzut și am auzit atâtea, dar povestea asta a voastră, de la spartul târgului, n-o înțeleg, dracului, mă depășește și basta! Își va îngropa ochii sub riduri, își va trece palma peste chipul schimonosit, îi va certa disperată pe amândoi ca și cum omorâseră pe cineva și, odată cu zorile, urmau să dea socoteală. Va spune că drumurile lor trebuiau să se despartă de mult. În felul acesta nu s-ar fi ajuns niciodată la asemenea poveste. Ce mai vreți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atunci de ce pula mea nu dai un telefon că nu vii când știi că te aștept, poate nu avea cum, da’ să mă sune din baie putea, sau când cobora să-și ia țigări... i-am închis telefonul, a sunat disperat... Bianca mia a închis telefonul de tot... sună tu directorul de la teatru sau fă-mi mie rost de număr, poate mă primește să discut cu el, vreau să joc, nu mai pot, să-mi joc spectacolul meu măcar, fără bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
sărutăm pe gură, așa cum nu voia Marius, unul dus spre celălalt, cu ochii mici, apoi el gustă sărutul încă o dată rămas pe buzele lui, mie îmi seamănă cu o cămilă de fiecare dată când face așa, geme într-un fel disperat, dar la modul pierdut, fără apărare, ca și cum ai putea să-l ucizi indiferent cu ce, cu orice, de ce faci așa? te-am tras de păr tare? mă gândesc eu, știind că unor oameni nu le place absolut deloc să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ce vorbi, ei își rumegă dramele comune din care eu nu fac parte și mă enervează eroul principal al povestirii lui, care l-a chinuit și l-a handicapat și i-a dat privirea aceea hăituită de animal care vânează disperat și mai ales: te iubesc de nu mai pot, asta îmi sună în urechi, și nu mie, și băi, stați, chiar nu mă supăr, am chef să mă plimb, ne vedem acasă, întoarce-te aici, nu știu, văd, vorbiți, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
ai ajutat să înțeleg. Red își culege cu greu bijuteriile, insignele, șepcile, el în fond e plin de intenții bune, fumează toate țigările rămase, opresc una pentru deliciul singurătății asumate, în sfârșit înțeleg, nu se poate oricum și nici așa disperată nu sunt, spăl tot ce am, mâini, picioare, față, păr, sex, limbă, dinți, pun așternuturile la aerisit și fumez uitându-mă pe geam în noapte, în coate, ce bine să fii singur, acum realizez, când am gonit un intrus ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
examenul de licență... — Primăvară vieții, spuse Adrian, pufnind în râs. Da, noi eram aia. Am ieșit din sediul Asociației Studenților și l-am zărit pe Șam mergând pe trei cărări în mijlocul campusului, cu o sticlă în mână și căutându-mă disperat. Băuserăm împreună toată după-amiază, dar la un moment dat nu știu cum s-a întâmplat ca ne-am despărțit. Când m-a zărit, s-a luminat la fața de bucurie, mi-a făcut semn și a încercat să alerge spre mine. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
în mod tradițional vacanță de vară“, spunea crainicul de știri. „Ni s-a dat de înțeles că prințul Charles le-a spus tinerilor prinți de moartea mamei lor.“ Fanny demara de lângă bordura, tăind calea unei limuzine, al cărei șofer frână disperat și claxona furios. Tânără accelera, părăsind locul unde era să se tamponeze. Cu gândurile învălmășindu-i-se în minte, cu ochii în lacrimi, cu urechile ciulite la știrile de la radio, uită să iasă din aeroport pe șoseaua M23 și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
totuși: ,,Trebuie să-i salvez măcar pe ceilalți. Cu ce sunt ei vinovați? De ce să plătească ei cu moartea neascultarea fratelui lor?” Între cer și pământ se vedea poate un punct negru din ce în ce mai neînsemnat, dar acolo era inima unei mame disperate care încredințase cerului o parte din viața ei, dar lăsase pământului o alta la fel de dragă, la fel de scumpă. Proiect didactic 4. Subiectul: Compoziții pe baza unui text literar cunoscut: Puiul, de I.Al.Brătescu-Voinești; 5. Obiective: să formeze elevilor deprinderea de
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
tocmai divorțase. Nepotrivire de caracter. 11. Coborî În stația de la cinematograful „Municipal”. Altfel se mișca și altfel respira: firesc, degajat, viril. Privea femeile În ochi și bărbații În creștetul capului. Încerca câțiva pași de step. Alunecă. Se prăbuși În ciuda eforturilor disperate dar și comice de a-și menține echilibrul, oricum precar pe acea porțiune a străzii unde o mână harnică măturase superficial zăpada. Stratul rămas, călcat În picioare de sutele de trecători grăbiți să ajungă acasă cu cumpărăturile de seară, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de corp și câteva flacoane de medicamente nu era deloc grea. Căzu la picioarele șefului de gară care privea mulțumit alunecarea de acum lină a vagoanelor. Surprins, șeful se aplecă asupra obiectelor Împrăștiate pe peron, apoi Începu să facă semne disperate mecanicului. Acesta, conform unui bun obicei, se uita În urmă până la ieșirea din gară ca nu cumva să-i rămână vreun vagon pe loc cum s-a Întâmplat odată. E drept că atunci era beznă În gară și beznă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]