1,246 matches
-
am înțeles ce urma să se întâmple. Fritzie le desfăcea țicniților cătușele de la spate și le prindea mâinile în față. Eu am stat deoparte, observându-le reacțiile. Tremuratul bătrânului Bidwell devenea din ce în ce mai pronunțat. Durkin bolborosea ceva în barbă. Orchard rânjea disprețuitor, cu capul aplecat într-o parte, ca și cum coafura lui pomădată ar fi atârnat prea greu. Doar Charles Issler părea suficient de lucid să poată înțelege situația în care se afla. Își frământa neliniștit mâinile și ne săgeta cu privirea când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
o călătorie, observă supărat senatorul Annius Vinicianus, superior printre optimates. Iar definirea anilor grei de război pe care Germanicus fusese obligat să-i îndure - cu speranța că avea să fie ucis - drept o „călătorie“ era atât de cinică și de disprețuitoare, încât adepții săi izbucniră în râs. În acest timp, celebra familie trebuia să-și facă încet loc prin mulțime, salutând mereu, îndreptându-se spre luxoasa reședință suburbană de pe clivus Vaticanus. Îi aparținuse lui Augustus și nu fusese locuită niciodată, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o contribuție importantă la alegerea lui Tiberius. Acum apropiații săi șopteau sarcastic: „Pretendentul s-a întors la Roma...“. În mod ostentativ, el nu schiță nici un gest de salut. Râse doar. Chiar și de departe se vedea că râsul lui era disprețuitor. Potrivit vechilor credințe, în ziua aceea zeii i-au adunat în inima Romei pe toți cei care în curând aveau să se înfrunte într-o luptă nemiloasă. Și numai zeii - care se joacă mereu cu soarta oamenilor - știau că puțini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
atenția împăratului asupra neobișnuitei modestii a funeraliilor. El dădu un răspuns care avea să intre în cărțile de istorie: — Nu e demn de caracterul roman să ne pierdem în lamentații. În liniștea mormântală păstrată de colegi, un singur senator reacționă disprețuitor: — Roma nu mai știe să facă deosebire între bocetele lașilor și celebrarea eroilor. Însă oamenii nu se lăsară înspăimântați. Printre strigăte și invocații, solemna alcătuire a cortegiului enorm, desele opriri sub presiunea mulțimii, următoarea pornire, cu greutate, ocupară întreaga după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Pe când el se gândea cum să scape de acel obstacol care-i stătea în cale, cineva o preveni pe Agrippina. Disperată, ea le strigă fiilor săi: — Păziți-vă de Sejanus, pentru că nimeni nu-l cunoaște cu adevărat! Însă Drusus scrise disprețuitor: „E ridicol ca un om ca Sejanus să aspire la conducerea imperiului...“ Iar Nero, optimist, impulsiv și dispus să riște, în taină îi aduna în jurul său pe capii opoziției senatoriale; bătrânii militari care luptaseră sub comanda lui Germanicus descriau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
deoarece se baza nu pe intuiții strălucite, ci pe o sârguință tenace. Clarviziunea lui Augustus recunoscuse aceste calități ale lui. Însă puterea era singurul obiectiv vital al viselor sale, iar cucerirea ei fusese o lungă luptă de eliminare. Neîncrederea lui disprețuitoare în oameni era constantă și spontană, amintirea jignirilor era de neșters, ura față de dușmani - indestructibilă, capacitatea de a ucide - naturală și fără remușcări. Era complet lipsit de milă; terorizarea dușmanilor îi provoca o satisfacție ce mergea până la lascivitate, și nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
părinții săi îl numiseră Ptolemaeus Caesar, băiatul pe care, într-o zi de toamnă, Augustus îl ucisese printr-o trădare josnică la Alexandria, iar după moartea lui îl mânjise cu noroi, numindu-l bastard lipsit de drepturi și spunându-i, disprețuitor, Cezarion. A declarat că se recunoștea legitimitatea numelui său și că i se respecta memoria. Când ajunse la acest punct, un grup de nobili senatori protestă. Le răspunse: — Julius Caesar a așezat o statuie a Cleopatrei, mama singurului, adevăratului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu sâni splendizi, care-i poruncește sclavei sa-i aducă coșul cu fructe în care stă încolăcită vipera, creată de pictorul Henri Dejussieu în aceeași perioadă, aflată astăzi la Muzeul din Chalon-sur-Saône. Sau regina stând întinsă pe pat, care, întocându-și disprețuitor capul, își lipește de sân, într-un gest ireparabil, gura larg deschisă a viperei, reprezentată de Reginald Arthur. Sau trupul femeii moarte, reprezentat de Jean André Rixens, în prezent la Muzeul din Toulouse, din care s-a păstrat doar mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
domnul E.G., care mă invită să-i fac o vizită la domiciliu. Îmi spune că se trage din ramura bizantină a principilor fanarioți ce l-au dat pe beiul de Samos. Se comportă foarte ceremonios cu mine, fără să fie disprețuitor. Merg la el acasă, stă Într-o chițimie la un demisol din strada Hristo Botev. Îmi arată (În)semnele familiei sale de șapte secole În urmă. Pipăi papirusuri, blazoane, sceptre, coroane, diplome, inscripții, medalii, fibule, firmane, devize, decrete, tiare, turbane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
colege, Cati M.: „Fetelor, știți ce mi-a făcut ăla nebunu’ azi? M-a ras acolo jos...!“, și râde singură de propria-i mizerie. „Altceva nu ți-a făcut?“, Întreabă O., un tip soios cu o privire libidinoasă de escroc, disprețuitoare inițial, apoi din ce În ce mai docilă. Dacă-l fixez În ochi, Își Înmoaie toată mândria Împăiată, se gudură, se preface, te-mbălează cu vorbe, te pupă scabros, vrea să ți se strecoare pe sub piele În orice chip. Îmi trezește o mare scârbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
voce inspirată și fatală: „Tu o să ai mai mult succes la femei, mi-a ghicit o țigancă; mi-a spus că tu o să te desprinzi de ceilalți și-ai să ajungi mare. De-abia atunci vei putea să-i tratezi disprețuitor pe toți aceștia, așa cum merită, de la Înălțimea la care te situezi acum și ei te urăsc. Atunci n-or să te mai urască, ci au să se teamă de tine, pentru că vei fi puternic, mai puternic decât toți politrucii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
corporale spre ceva bănuit, dar Încă interzis din frică și timiditate, când cuțite de Înjunghiat pe la spate. Priviri inocente, priviri tandre, priviri cochete, priviri geloase, priviri rănite, priviri prefăcute, priviri promițătoare, priviri impure, priviri pure, priviri vinovate, priviri arogante, priviri disprețuitoare, priviri dulci, priviri reci, priviri distante, priviri supuse, priviri provocatoare, priviri parșive, priviri ucigașe, priviri directe, priviri indirecte, priviri interiorizate, priviri senzuale, priviri rafinate, priviri voluptoase, priviri scormonitoare, priviri indolente, priviri inteligente, priviri leneșe, priviri interogative, priviri afirmative, priviri furioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
de a trăi. (dimineața) Nimic nu mă preocupă mai mult, deși mă prefac nepăsător, decât gândul că mă Întâlnesc pe stradă cu amanții ei; că ei mă privesc cu superioritate, cu acea formă de compasiune puțin distantă, puțin Înțelegătoare, puțin disprețuitoare. În același timp, mă frământă ideea că ea se manifestă la fel cu ei ca și cu mine; că se dezbracă la fel de pudică. Poate că face dragoste la fel, ținându-și respirația În act, ca apoi să izbucnească În acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
aștept. Mă răzbun. (luni) Azi o colegă mi-a Întins o creangă de liliac Înflorit; probabil știa că mă bucură enorm mirosul acela puternic. Am făcut un gest cinic, l-am aruncat cât colo, cu disimulată mânie. Am privit-o disprețuitor. „Ce-mi pasă mie de primăvară! Eu nu observ aceste schimbări din natură, nu mă interesează!“ Cât fariseism! M-am dus totuși Îngândurat În camera mea de student sărac și-am continuat să citesc, cu dinții strânși, Opera aperta, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mă trezea din indolența clipei; ochii ei negri mă străbăteau ca două lasere, un flux magnetic puternic mă Împingea irezistibil către ea, chiar dacă mă simțeam ridicol În fața colegilor ce văzuseră cum mă transformasem; Îmi pierdusem aerul flegmatic și acea distanță disprețuitoare prin care Îi dominam (atunci, am Înțeles instinctiv că a te Îndrăgosti este foarte periculos); ea nu mai avea nevoie să articuleze vocabule, să consume energie verbală; era suficient să mă vrea lângă ea, și eu simțeam aceasta, chiar de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ideal doar pentru cărțile de vacanță, dar nu doar asta justifică cifrele dezamăgitoare. Numărul comenzilor — de la B&N, Borders, de la independenți — este semnificativ mai mic decât ne așteptam. Poate că dacă am putea să stârnim mai mult interes... — Interes? surâse disprețuitor Patrick, capul princiar al departamentului de publicitate. Și cum zici tu că am putea stârni mai mult „interes” pentru o carte despre papă? Dă-ne o idee cât de cât interesantă și poate scoatem ceva. Britney Spears dacă și-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
oftat exagerat și extrem de Îndurerat. În același moment, a intrat Saul. Bridget i-a aruncat o privire sfâșietoare. Saul i-a răspuns pur și simplu cu un zâmbet. Ruby nu și-a putut da seama dacă zâmbetul său era unul disprețuitor sau dacă era menit doar pentru a păstra pacea. Cunoscându-l pe Saul, era a doua variantă. —Rabi e gata, i-a spus el lui Fi. I-a zâmbit scurt lui Ruby și i-a făcut cu mâna. —Vorbim mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
nu Închide. Uite, tocmai mi-a venit o idee genială. —Adevărat? răspunse Hardacre pe un ton extrem de dezinteresat. — Da. Cred că ar trebui să faci o donație foarte mare spitalului. Sunt sigură că o s-o accepte. Hardacre izbucni În râs disprețuitor. — De ce aș vrea să fac una ca asta? Păi, hai să zicem așa: nu sunt sigură câți bani ai făcut exact din afacerea asta cu surogatele, dar sunt sigură că nu ți-ai oferit serviciile pe nimic. De asemenea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
nu se știe pe unde s-a strecurat ca să prindă găina, și că, dacă Paparrigópulos are vreun defect, e că, odată isprăvit turnul, lasă schelele în picioare, împiedicându-te să-l vezi și să-l admiri nestânjenit. Altul îl numește, disprețuitor, calofil, ca și cum arta exprimării elegante n-ar fi una supremă. Cel de colo îl acuză ba că traduce, ba că pune cap la cap idei luate de prin străini, uitând că, înveșmântându-le într-o limbă castiliană atât de curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ar permite, în fața mea, să ghicească aceasta.“ Îi concep pe deplin „disprețul turbat“ împotriva oamenilor și mai cu seamă împotriva compatrioților săi, împotriva celor ce-l înțelegeau și-l judecau atât de rău. Cât de mare era adevărul acelui „suflet disprețuitor“, suflet geamăn cu cel al lui Dante, celălalt mare proscris, celălalt mare disprețuitor! Nu e niciun mijloc de a ghici, de a vaticina mai bine zis, cum se vor sfârși toate acelea, acolo, în Spania mea; nimeni nu crede în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
împotriva oamenilor și mai cu seamă împotriva compatrioților săi, împotriva celor ce-l înțelegeau și-l judecau atât de rău. Cât de mare era adevărul acelui „suflet disprețuitor“, suflet geamăn cu cel al lui Dante, celălalt mare proscris, celălalt mare disprețuitor! Nu e niciun mijloc de a ghici, de a vaticina mai bine zis, cum se vor sfârși toate acelea, acolo, în Spania mea; nimeni nu crede în ceea ce susține că-i aparține; socialiștii nu cred în socialism, nici în lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o favoare absolut facultativă. Vezica rămânea plină și presa. Fima scutură Întâi cu delicatețe, apoi cu furie, dar degeaba. Până la urmă trase din nou de mâner, dar bazinul nu avusese timp să se umple și, În locul unei cascade zgomotoase, horcăi disprețuitor a gol, de parcă se bucura de ghinionul lui Fima. De parcă solidariza cu telefonul În gestul său de sfidare. Se Încăpățână totuși. Nu se mișcă de lângă vasul toaletei. De parcă Îi declara război de uzură propriului său organ recalcitrant: să vedem cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
acelui prototip, decât cititul și răsfoitul într-un „catalog“. Felix și ceilalți băieți inventaseră un joc: „Mașina care trece a treia începând de acum e a ta“ - un fel de oracol anunțând un succes viitor, care stârnea hohote de râs disprețuitoare când a treia mașină care trecea era un model vechi, total insignifiant și, dimpotrivă, declanșa entuziasmul general, când era vorba de o limuzină americană. Dar noi nu făceam parte dintre cei ce stăteau la marginea drumului, noi foloseam carosabilul, aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
extras și ceva argint, chiar și aur, ceea ce o făcu pe mama să remarce că precis era vorba de „o mină ca aceea care aparținuse înaintașilor noștri!“. Curt scoase un fel de fornăit care suna în același timp amuzat și disprețuitor. La ce mai folosea un trecut glorios, dacă prezentul nu-i mai corespundea? Hotelul montan oferea un trecut simplu, modest, în care ne întorceam pentru a ne petrece vacanțele și unde tata se simțea în largul lui. Era bine întreținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
când el însuși nu are nimic, decât datorii la o bancă? Păi unul ca ăsta nu-i altceva decât un prăpădit de angajat, care n-o să reușească în vecii vecilor să se ajungă. Curt scoase fornăitul lui tipic, amuzat și disprețuitor totodată, ca atunci, în hotelul montan, unde nu ne-am mai dus niciodată împreună de când fuseseră rostite aceste fraze. Beton - acest gri lejer, amestecat ca o cocă în cuvă, și imprimând un scrâșnet special motorului și roților dințate care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]