2,306 matches
-
profund umană a suferinței îndurate. Acestea reprezintă în fapt universuri compensatorii, întregindu-se reciproc. Colateral intervine și dimensiunea estetică. "Versurile descriu spațiul de detenție în cîteva dimensiuni fundamentale: foamea, frica, bătaia, frigul. Înlăuntrul lui, condamnatul își construiește un univers compensatoriu: divinul, prezent, dătător de speranță, martor al suferinței, și gardianul, conotat negativ, sursa privațiunilor. La mijloc eul, suferind, abandonat."65 Printre temele frecvent întîlnite apare motivul încarcerării, condamnarea nedreaptă: "Pentr-un portofel furat/ șapte ani m-au condamnat/ șapte ani și-
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
cu trăiri entuziaste, cu angoase și incertitudini pe care le analizează detașat, consecință probabilă a structurii sale de om de știință. Din orice vers răzbate temperamentul violent al unui om mândru, bătăios, adesea cu o atitudine sfidătoare, de respingere a divinului. Chiar din titlu se dezvăluie tensiunea unui suflet ce pendulează între „împietrirea” în fața vieții și deschiderea către sensibilitate. Aceasta va fi, de fapt, drama lui C.; atras de cei doi poli, el nu se va putea hotărî niciodată. Pentru ceea ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286243_a_287572]
-
de vedere psihologic, extazul este o experiență psihologică pură și complexă, În cursul căreia sensibilitatea externă, corporală pare a fi anulată, individul trăind cu intensitate un sentiment interior al plenitudinii, pe care-l dă Întâlnirea și absorbția sa În planul divinului. Experiența extatică este o chestiune de conștiință. În cursul acesteia, contactul cu realitatea fizică externă se anulează, iar individul trăiește o stare stranie de transportare În planul interior al conștiinței sale. Aceste trăiri au un caracter paradoxal și sunt adesea
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
morfogenetic" imaterial, care formează și influențează, prin rezo-nanță-vibrație selectivă și ingenioasă, fiecare corp viu pe parcursul evoluției sale. Știința nu a reușit încă să-l "supravegheze îndeaproape" pe Dumnezeu. Ca și biologii, fizicienii s-au apropiat foarte mult de înțelegerea manifestării divinului. În laboratoare, ciocnirea extraordinară a protonilor și antiprotonilor a produs un puternic fulger energetic, un Big-bang microcosmic, prin care au apărut milioane de minuscule "mingi de foc", mult căutatele particule W. Această descoperire se apropie mult de visul einsteinian de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Luc Ferry, cu titlul Omul-Dumnezeu sau sensul vieții (1996). Lucrarea își propune nici mai mult nici mai puțin decît divinizarea omului, o autodivinizare desigur, specifică societăților moderne secularizate. Ar fi vorba, de fapt, de un dublu proces, de umanizare a divinului, asimilat tot mai mult conștiinței individuale și de divinizare a omului, prin iubire și sacrificiu. "Homo homini deus", cum spunea Feuerbach. Stăpînit de o morală, de o etică orizontală, omul a pierdut verticalitatea divină, ajun-gînd să-și sacralizeze corpul, drepturile
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
sacrul. Modul concret și permanent în care omul realizează această legătură este religiozitatea. Credincioșii se roagă, postesc, aprofundează scrierile sfinte, aduc jertfe, meditează, se consacră vieții monahale, devin isihaști, toate acestea sunt manifestări ale religiozității. Trăirea "experienței sacrului" comunicarea cu divinul, presupune urmarea voinței lui Dumnezeu, Aceasta înseamnă cunoașterea acestei voințe, adeziunea afectivă, anumite practici, producerea unor efecte asupra vieții credinciosului." (Cuciuc, 1996, p. 59). Pentru credincios, Dumnezeu este creatorul care nu-și părăsește creația, o supraveghează, o conduce, își face
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
este organizată cu precădere în jurul elementelor sacre ale vieții umane și întruchipează încercarea colectivă de a arunca o punte peste prăpastia dintre sacru și profan. Religia este ansamblu de credințe și de acte de cult care exprimă raporturile omului cu divinul. Termenul latin religio indică o legătură, o conexiune, o relație: Dumnezeu și omul, eul meu dinaintea unui tu care mă gândește și mă face să exist. "Nu există experiență religioasă fără această polaritate, fără această relație dintre om și Dumnezeu
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
Transcendență, Unu, Abis, Principiu, Totalitate, Ființă etc. În Biblie, de peste 350 de ori răsună afirmația: "Eu sunt Stăpânul, Dumnezeul tău". Primele, cuvinte biblice sunt "la început, Dumnezeu...". Dat fiind că realitatea lui Dumnezeu nu este reductibilă la măsura omului, natura divinului va fi controversată. Această stare de fapt nu este astfel dintotdeauna, ci doar din epoca modernă, pentru că ateismul de masă este un fenomen modern, necunoscut în civilizațiile antice." (Enciclopedia de științe socio-umane..., 2004, p. 920). Pentru a defini religia din
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
de mult că cele dintâi sisteme de reprezentare pe care omul și le-a făurit despre lume și sine însuși sunt de origine religioasă. Nu există religie care să nu fie în același timp o cosmologie și o speculație despre divin. Dacă din religie s-au născut filosofia și științele, aceasta s-a întâmplat deoarece religia însăși a început prin a ține loc de științe și filosofie. Dar ceea ce s-a remarcat mai puțin este că ea nu s-a mărginit
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
sociologic și nu teologic), putem porni de la o lucrare clasică a filozofiei religioase, aceea a lui Rudolph Otto. El și-a propus să delimiteze elementele iraționale ale religiosului. Astfel că le definește în felul următor: "Prin "rațional" în ideea de divin înțelegem ceea ce intră în sfera posibilităților noastre de clară comprehensiune conceptuală, ceea ce intră în domeniul conceptelor familiare și definibile. Afirmăm, apoi, că sub acest domeniu al purei clarități se află o profunzime obscură, ce scapă nu sentimentelor, ci conceptelor noastre
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
bunăvoință, atotputernicie, consubstanțialitate, conștiință de sine și cu alți termeni asemănători și că, deci, în ea, divinitatea este gândită prin analogie cu personal-raționalul, așa cum, într-o formă limitată și redusă, omul îl descoperă în sine însuși. În același timp, aplicate divinului, toate aceste atribute sunt considerate ca "absolute", așadar ca "desăvârșite". Ele sunt tot atâtea concepte clare și distincte, accesibile gândirii și analizei raționale, ba chiar și definirii. Dacă numim rațional un lucru apt de a fi clar înțeles printr-o
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
București. 105. Mills, C. W. [1959] 1975, Imaginația sociologică, Ed. Politică, București. 106. Otto, R. [1917] (1992), Das Heilige. Ueber das Irrationale in der Idee des Göttlichen und sein Verhälnis zum Rationalen, trad. rom: Sacrul: despre elementul irațional în ideea divinului și despre relația lui cu iraționalul, Ed. Dacia, Cluj, 1992; reed. Humanitas, București, 2006. 107. Oberschall, A. (1973), Social conflicts and social movements, Prentice Hall, Englewood Cliffs. 108. O'Connell, J. (1991), The Making of Modern Europe: Strengths, Constraints and
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
divină (sfera presupune existența corporalului, este o figură spațială) la con, după cum din linie se naște punctul. Prin cădere, sufletul își pierde natura unică, esența indivizibilă (monas) și incorporală (teres), capătă dimensiunile corpurilor (conum), păstrându-și însă baza circulară, adică divinul ( ), natură complexă, duală (dyas). În ceea ce privește cauzele căderii, Macrobius se referă la acestea în două pasaje diferite (I, 12 și I, 11): în cel dintâi pomenește de beția materiei (ebrietas) cu trimitere directă la Phaidon (79c; hac est quod Plato notavit
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
eterniza clipă. În românele sale, alsolutul, sau, cum îl numește Paul Alexandru Georgescu, "numenul", adică perfecțiunea, ideea fără cusur, este capacitatea omului de a se devota necondiționat unei cauze, de a se dărui total unei ființe, este "experiența umană a divinului", așa cum apare la teologul protestant Otto Rudolf, în opera să Lo sânto. Sobre lo racional e irracional en la idea de Dios5. Acesta analizează categoriile de "sfânt" și "numen" că experiența religioasă fundamentală. Mircea Eliade spune că Otto Rudolf încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
experiența religioasă fundamentală. Mircea Eliade spune că Otto Rudolf încearcă, de fapt, să facă o analiză nu a ideilor de Dumnezeu și religie, proprii teologiei tradiționale, ci a formelor experiențelor religioase comune. Preluând ideile lui Rudolf privind experiență umană a divinului, ideea transformării "sacrului" în "numinos" este prezentă și la María Zambrano, care descrie sentimentul pe care ambele categorii le provoacă în om, cu modalitățile sale de expresie. "Numinos" înseamnă, în concepția lui Otto Rudolf, preluat de María Zambrano 6, "un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
reală [s.n.].“ Reiese, prin urmare, imposibilitatea desprinderii unui set de atri bute care să ofere o definiție clară a termenului „sacru“. Mai degrabă, el este utilizat pentru a sugera și a surprinde o anume calitate și/sau intensitate cu privire la manifestarea divinului ori în relație cu divinul, acesta însuși neputând fi circumscris. Scăpând oricărei încercări de schematizare cu pretenții de obiecti vitate, sacrul este surprins și indicat, prin raportare la o anume dina mică inerentă, sub semnul manifestării. Sacrul nu este dat
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
imposibilitatea desprinderii unui set de atri bute care să ofere o definiție clară a termenului „sacru“. Mai degrabă, el este utilizat pentru a sugera și a surprinde o anume calitate și/sau intensitate cu privire la manifestarea divinului ori în relație cu divinul, acesta însuși neputând fi circumscris. Scăpând oricărei încercări de schematizare cu pretenții de obiecti vitate, sacrul este surprins și indicat, prin raportare la o anume dina mică inerentă, sub semnul manifestării. Sacrul nu este dat ca „obiect“, ci este (pentru
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
are un chip anume, de aceea este desăvârșire. Revalorizarea adecvată a unicității este cheia păcii între religii. Așa cum nici o relație nu poate fi „împrumutată“ sau reprodusă de către ceilalți, tot astfel practicantul își va (re)des coperi chipul în relație cu divinul - un chip unic, născut din legături unice. Oamenii desăvârșiți nu pot fi recunoscuți nici după culoare, nici după miros. Fiecare este desăvârșit în felul lui. în cadrul oricărei tradiții există oameni desăvârșiți și oameni nedesăvârșiți, există tehnici înalte și practici comune
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
loc. în fiecare tradiție religioasă se vor regăsi toate treptele care conduc la reluarea legăturii cu principiul. Formele de manifestare și treptele vor diferi ca expresie de la religie la religie, în funcție de spațiu, limbaj, experiență colectivă etc. Termenii care denumesc principiul, divinul, Unul vor fi și ei diferiți în funcție de modul în care experiența religioasă a întruchipat prezența „divină“ (utilizez acest termen conven țional) pornind de la reprezentările proprii fiecărui context în parte. Este absurdă, de exemplu, pretenția utiliză rii numelui de „Dumnezeu“ sau
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
fi ușor etichetat drept „idolatrie“, dacă nu se cunosc premisele și semnificațiile adânci ale fiecărui gest în parte. Mai mult, o astfel de prejudecată aduce cu ea o mare pierdere: pierzi posibilitatea de a gândi și a trăi legătura cu „divinul“ în alte moduri decât cele devenite „canonice“, riscând, prin ur mare, să transformi această „împietrire“ cu privire la modu rile imprevizibile și întotdeauna unice de manifestare ale prezenței divine într-un idol, prin pretenția de a oferi chipuladec vat (expresia este, în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
decât cele devenite „canonice“, riscând, prin ur mare, să transformi această „împietrire“ cu privire la modu rile imprevizibile și întotdeauna unice de manifestare ale prezenței divine într-un idol, prin pretenția de a oferi chipuladec vat (expresia este, în acest context, oximoronică) „divinului“. La fel de „primitiv“ sau „idolatru“ poate fi considerat, în oglindă, sacramentul euharistiei, pentru un practicant al unei tradiții non abrahamice, care nu înțelege și nu poate trăi taina preschimbării vinului și a pâinii în sângele și trupul lui Hristos. Un practicant
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
care nu vede în el zeul în persoană. Dimpotrivă, adoratorul se știe artizanul care, din metal, din lemn sau din pietre, a lucrat până la a-i oferi zeului o imagine de văzut (eídolon), ca să consimtă să ia chip în el. Divinul nu produce idolul și nu se produce ca un idol. Adoratorul e deplin conștient că zeul nu coincide cu idolul. Ce adoră el deci în acesta? Chipul pe care zeul sau, mai degrabă, divinul primește să-l ia astfel.“ Or
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
consimtă să ia chip în el. Divinul nu produce idolul și nu se produce ca un idol. Adoratorul e deplin conștient că zeul nu coincide cu idolul. Ce adoră el deci în acesta? Chipul pe care zeul sau, mai degrabă, divinul primește să-l ia astfel.“ Or, nu este, în acest caz, creștinul care sărută icoana pentru chipul „cioplit“, cum adeseori se întâmplă, un idolatru? Iar cel ce se închină în fața prezenței divine prin chipul de piatră nu îl transformă pe
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
sus, cristalizată ca tradiție (orală sau scrisă) ori ca teologie. Ierarhiile reprezintă puntea deschisă dinspre principiu (termen utilizat aici convențional) către om și invers. Modurile de întruchipare a ierarhiilor divine în diferite tradiții sunt relevante pentru înțelegerea relației omului cu „divinul“. Această relație este îndeobște așezată sub semnul religiei sau, nuanțând: sub semnul religiei, în mediile secula rizate, și sub celal religiei (i.e. al „refacerii legăturii“ cu divi nul, așa cum sugerează interpretarea în cheie etimologică a termenului), în mediile practicante. în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
mai înalte ale experienței „religioase“ a legăturii (expri marea este intenționat pleonastică) . Prin „externalizare“, ele pot institui rituri, practici și simboluri care, la rândul lor, pot da naștere unor curente ori tradiții religioase. Noutatea repezentărilor ce survin în relație cu divinul constă în aceea că formele prin care se nasc aceste reprezen tări nu trimit, reflexiv, la ele însele, ci se prezintă din prima clipă ca „vehicule“ ce exprimă realitatea ultimă în mani fe starea ei (pentru noi). Aceste reprezentări, transparente
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]