2,212 matches
-
să-l evoce și să-l invoce. Această disponibilitate problematizantă e ceea ce va fi de-acum înainte propriul omului - sufletul său. Sufletul - capacitatea omului de-a sesiza interogativ întregul lumii - este corespondentul uman al eternității, receptacolul acesteia și partea de divin a omului. Filosofia ca atare se definește de acum înainte drept grijă față de suflet. De acum înainte, omul devine om doar în măsura în care realizează dimensiunea problematică a lumii și se explică cu aceasta. „Problematicitatea constă tocmai în faptul că, dacă e
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
se definește tocmai prin felul în care face legătura dintre lumea acțiunii umane și cea a principiului unificator pe care acțiunea îl manifestă fără a-l aduce vreodată la claritatea vizibilității. Acest intermediar - grație căruia omul poate fi părtaș la divin - este sufletul. Grija față de suflet e în ultimă instanță atenție, disponibilitate, responsabilitate și discernământ. Or, toate acestea nu sunt doar virtuți individuale, ci și virtuți publice. Această formare de sine presupune în primul rând o fundamentare onto-cosmologică, adică o sesizare
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
episod îndeobște citat al Republicii). Corelația dintre aceste două episoade - inaparentă lectorului modern - este absolut evidentă în intenția lui Platon. „(...) gardienii (...) nu pot trăi în mit. Ei trebuie să se obișnuiască dintru început cu o cu totul altă idee a divinului; cu ideea că divinul e principial, (e) binele către care tinde tot ceea ce există în lume și că divinitatea este inocentă de tot ceea ce în lume e imperfect și rău” (ibidem). Aici sunt două probleme: prima este aceea a ascensiunii
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Republicii). Corelația dintre aceste două episoade - inaparentă lectorului modern - este absolut evidentă în intenția lui Platon. „(...) gardienii (...) nu pot trăi în mit. Ei trebuie să se obișnuiască dintru început cu o cu totul altă idee a divinului; cu ideea că divinul e principial, (e) binele către care tinde tot ceea ce există în lume și că divinitatea este inocentă de tot ceea ce în lume e imperfect și rău” (ibidem). Aici sunt două probleme: prima este aceea a ascensiunii sufletului în sfera perfectului
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
om pentru a trece în fața semenilor săi drept mai bun? Cum își poate construi acea aură care să-i confere dreptul de a hotărî asupra vieții și morții semenilor săi? Și dacă trebuie să devină pentru semeni una cu imaginea divinului, în ce fel o poate face? La toate aceste probleme, Platon a meditat cu seriozitatea unui scolastic. Încercând să ofere o idee asupra concepției sale politice, Platon folosește o tehnică analogică. În opinia lui Henri Joly, la Platon politica se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
în exercițiu. Criteriul esențial al artei este binele și veracitatea, și nu plăcerea estetică. „Platon condamnă arta în măsura în care ea este incapabilă să atingă adevărul sau, și mai grav, ne îndepărtează de adevăr. Dacă vrem să ajungem la adevărata imagine a divinului, nu trebuie aleasă această cale, ci asceza corpului, a sufletului și a inteligenței.” Revine aici acea asemănare pe care Platon o vede între pictor și sofist. Ambii sunt producători de idoli înșelători. În sens originar eidolon însemna „fantomă a mortului
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
și, mai general, din spațiul simbolic al cetății, miturile și formele majore ale artei care le erau atașate (. . .) Decizia platoniciană cu privire la mituri se sprijină pe o analiză teologico-morală a mitologiei: miturile sunt ficțiuni, și aceste ficțiuni povestesc minciuni profanatoare despre divin. Prin urmare, miturile trebuiesc corectate, eliminate, trebuie prescrise toate aceste povestiri despre paricide si matricide, asasinări de tot felul, violuri, incesturi, ură și înșelăciune (. . .) Miturile sunt socialmente nefaste”. Nu putem fi de acord cu aceste considerații, chiar dacă paternitatea lor se
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
etern amânată, iar cunoașterea se păstrează într-o perpetuă neîmplinire... Relația cognitivă nu are un termen final. Cu toate acestea, dacă citim cu atenție anumite locuri din Republica (517b-c), Banchetul (210e) ori Phaidros (251d-252b), observăm că dorința aproape erotică a divinului se rezolvă uneori într-o trăire prejudicativă. Raportul cognitiv devine epistemologie erotică” (p. 96). Vezi, pentru detalii, Gregory Vlastos, op.cit., notele 42, 43, p. 215. Cf. Phaidon, 81e. Cf. ibidem, pp. 40-41, apoi notele 69-70, p. 209, precum și pp. 300-302
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Scripturile și să ne întoarcem la inocența primitivă. Pavel afirmă că noi suntem templul lui Dumnezeu? Beghinii și begarzii, amauricienii și loiștii precum și alți sectari de factură libertină i-au această afirmație de bună și transformă trupul în receptacul al divinului în om. Ioan susține că a te naște din Dumnezeu te împiedică să mai fii maculat de păcat pentru că în fiecare dintre noi persistă mereu urma divinității? Spiritul Liber conchide că grația divină subzistă și că faptele nu contează niciodată
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
general, pentru că, în ochii lui, fiecare individ rezumă condiția umană. „Ce știu eu?” înseamnă : ce pot ști oamenii? „Cine sunt eu?” vrea să spună: ce sunt oamenii? Aceste întrebări fondează o antropologie modernă tocmai pentru că este debarasată de legăturile cu divinul, cu divinitatea, cu Dumnezeu, cu zeii și cu transcendența sub toate formele ei. Renașterea se definește printr-un imens efort de a-i lăsa lui Dumnezeu locul său și religia sa: după care, oamenilor le este deschis un imens bulevard
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
prea puține despre teoria aristipeană pentru a putea afirma clar un monism, dar nu există nici o dovadă în sensul unui dualism, al existenței a două instanțe separate, și mai ales a unui suflet imaterial, etern și aflat în relație cu divinul, cu cerul inteligibil... La cirenaici, totul aduce mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
din Campania -, precum și despre Seneca: Jean-Marie Andră, La Philosophie à Rome, PUF. Devenind latină, gândirea pierde din talentele idealiste în ceea ce privește ontologia, metafizica și ficțiunile, dar câștigă în forță în ceea ce privește morala utilitaristă și pragmatică - în sensurile nobile și filosofice ale termenilor. * ** Divinul Lucrețiu... Am lucrat pe traducerea lui Charles Guittard, Imprimerie nationale, ediție bilingvă, ușor literară, dar cu un indice catastrofal... Ediția de buzunar GF: Clouard; ediția Tel-Gallimard: Ernout. în standurile anticarilor am găsit și un comentariu semnat Constant Martha, Le poème
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
În sine, ci prin motivațiile care-l determină: astfel, putem afla că el a fost comis de cineva din teamă de pedeapsă, din obișnuință, din Întâmplare, din capriciu sau din convingere. Μ Toți simțim nevoia de inefabil, de sacru, de divin și poate că idealul la care fiecare dintre noi ne gândim, mai mult sau mai puțin, nu este altceva decât copilul preferat al acestei nevoi. Μ Exigența morală față de sine nu Înseamnă neapărat renunțarea la obținerea unor plăceri, ci vegherea
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
aduci aminte, Doamnă? pref. Mircea Eliade, Buenos Aires, 1951; Frumoasa cu ochi verzi, cu ilustrații de Emilio De Silva, Madrid, 1957. Repere bibliografice: Mircea Eliade, Navigare necesse est..., „România” (New York), 1951, iulie; Doru Cordun, „Nostalgie”, „America” (Cleveland), 1952, 24; G. Călinescu, Divinul rătăcitor, CNT, 1956, 11; Nello Manzatti câștigă premiul I la Festivalul Cântecului Italian, „America”, 1959, 26; N.S.G. [N.S. Govora], „Frumoasa cu ochi verzi”, „Carpații” (Madrid), 1960, 34-35; Horațiu Comăniciu, Nello Manzatti, „Cuvântul românesc” (Hamilton), 1986, 119; Nicolae Florescu, Menirea pribegilor
MANZATTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288000_a_289329]
-
lui distribuindu-se simetric, dar în ordine inversă, ca într-o reflectare în oglindă, poeme dedicate nunții ca act generator al lumii și morții ca finalitate necesară. În centru se situează poemul Cel ce e („Eu sunt cel ce sunt”), divinul ca energie generatoare a diversității manifestărilor. Inelar, sfârșitul coincide cu începutul, iar lectura textului, din care lipsesc orice semne de punctuație, trebuie să fie făcută ca a unui continuum, întrerupt doar de pauzele de respirație ale gândului. Totul este simbolic
MARCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288008_a_289337]
-
de elită, revista propune și promovează intelectualismul ca formulă ideologică și estetică: „Obiectul preocupărilor noastre îl formează o problematică a cunoașterii autonomă de finalități utilitare”; „zodia severă sub care apărem este intelectualistă”(1/1928). Este menționată „categoria intelectului”, opusă transcendentului divin, care definește demersul întreprins aici: „«Kalende» speră într-o reacțiune lucidă, abstrasă rezolut insondabilului, iar noi credem că din această poziție ni se revelă însuși sensul demnității omenești.” În acest context, fenomenul literar este definit ca „act de conștiință și
KALENDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287699_a_289028]
-
în semizeu (Avânt). Sufletul macedonskian țintește „perihelia”, apoteoza solară, integrarea în absolut și pur. Capodopera sa, Noaptea de decemvrie, concentrează semnificațiile tensiunii real-ideal în legenda alegorică a emirului (geniul) fascinat de viziunea Mekăi (idealul - depășire a lumescului în atingere cu divinul: „Sunt Meka cerească, sunt Meka cea mare”). Filosofia practică infuzată alegoriei este sceptică (triumful „drumețului pocit”, care urmează drumul ocolit și sigur), dar pe intransigența emirului (hotărârea de a ține drumul drept, înfruntând „jarul pustiei”) se întemeiază noblețea eroică a
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
unui orator din Roma, iar în 382 plecă la Roma, dezamăgit deja, între timp, de experiența sa maniheeană, care nu îl ajutase să găsească răspunsuri complete la întrebările sale cele mai urgente și se dovedea prea materialistă în ce privește concepția despre divin: s-a gândit, ca atare, că soluția cea mai bună ar fi adoptarea unui scepticism fundamental în privința cunoașterii adevărului; nu mai era mulțumit nici de lecțiile pe care le ținea la Cartagina, unde avea de-a face cu studenți turbulenți
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o ființă umană distinctă de Logos. În aceeași scriere se vorbește în mai multe rânduri de unire ipostatică, temă ce revine o singură dată în tratatul Ad Augustas. În amândouă, Chiril discută și respinge synapheia ca termen pentru desemnarea unirii divinului cu umanul în Cristos, considerându-l insuficient în raport cu henôsis. În ansamblu, limbajul teologic al scrierilor dedicate basilissai e mai apropiat de cel din Contra Nestorios decât limbajul din scrierea ad Theodosium, ceea ce constituie pentru G.M. de Durand un argument în favoarea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
o dată, ca în cazul lui Celsus și Origen (cf. aici în vol. I, pp. ???-???), două modele de religie se confruntă și, cum e obiceiul în asemenea cazuri, fiecare din cele două revendică pentru sine capacitatea de a se apropia de divin, aruncând asupra celuilalt acuzația de superstiție și etichetându-i credințele drept basme (mythoi). Grecului care se mândrește cu o tradiție culturală și religioasă glorioasă și elevată, creștinul îi opune convingerea că aparenta „noutate” a propriei credințe l-ar ajuta doar
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
credințele drept basme (mythoi). Grecului care se mândrește cu o tradiție culturală și religioasă glorioasă și elevată, creștinul îi opune convingerea că aparenta „noutate” a propriei credințe l-ar ajuta doar pe el să aibă, în schimb, raport real cu divinul; iar acuzația că gândirea, spiritualitatea și morala sunt pervertite prin degradarea înregistrată până și în raport cu modesta calitate a iudaismului, este respinsă de creștin, conștient că religia sa poate servi ca temei pentru o societate bazată pe cele mai înalte idealuri
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
I, 1, 1, pp. 10.23), de la începutul lui 429, îl atacă în mod implicit pe Nestorios și apără termenul de Theotokos învocându-l ca autoritate pe Atanasie; apoi, pornind de la Crezul de la Niceea, autorul discută felul în care se unește divinul cu umanul în Cristos. Apoi, într-o primă epistolă adresată lui Nestorios (Epist. 2; ACO I, 1, 1, pp. 23-25), cu prefăcută cordialitate și blândețe, Chiril spune că a primit din partea papei Celestinus sarcina de a verifica temeiul informațiilor privitoare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
vorbi de două naturi numai înainte de unire, așadar în mod pur teoretic. În Cristos, așa cum am văzut, unirea duce la formarea unei singure ipostaze (adică a unei persoane). Chiril susține teza comunicării idiomurilor, adică posibilitatea - rezultată din unitatea perfectă a divinului și a umanului în Cristos - de a atribui divinității, în Cristos, acele caracteristici care sunt specifice umanului; aceasta, totuși, fără ca unele atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze acest substanțial echilibru, care i-a adus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
atribute să se confunde cu celelalte. Deși Chiril a reușit să păstreze acest substanțial echilibru, care i-a adus recunoașterea oficială la Calcedonia (unde epistola sa cu numărul 4 a fost adoptată în mod oficial de către conciliu), totuși, la el, divinul în Cristos tinde să aibă întâietate, iar umanul riscă mereu să fie depreciat. Așadar nu e de mirare că monofiziții s-au sprijinit în mod constant pe operele sale. Într-adevăr, dacă, pe de o parte, în secolele V și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unire morală, așa cum greșit o concepeau antiohienii și Nestorios, pentru că în acest fel nu există o adevărată unire; de altfel, nu e nici o contopire în care totul se amestecă și nu se mai poate distinge ceea ce este propriu umanului, respectiv divinului; ci este în așa fel alcătuită încât, în aceasta, fiecare din elementele unite își păstrează proprietățile, însă acestea aparțin toate unui singur individ. Această teză a raportului paritar dintre divin și uman îl ajută pe Leontie să evite una din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]