6,536 matches
-
de putere, la un moment dat, pe care managementul se va baza în activitățile sale. Adeziunea la un sistem de posturi exprimă stadiul actual al relațiilor de putere reciprocă (M. Foucault<footnote „Prin dominare nu înțeleg faptul masiv al «unei» dominații globale a unuia asupra celorlalți, sau a unui grup asupra altuia, ci nenumărate forme de dominație ce se pot exercita în interiorul societății, așadar, nu regele în poziția sa centrală, ci supușii în relațiile lor reciproce, nu suveranitatea în edificiul ei
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
la un sistem de posturi exprimă stadiul actual al relațiilor de putere reciprocă (M. Foucault<footnote „Prin dominare nu înțeleg faptul masiv al «unei» dominații globale a unuia asupra celorlalți, sau a unui grup asupra altuia, ci nenumărate forme de dominație ce se pot exercita în interiorul societății, așadar, nu regele în poziția sa centrală, ci supușii în relațiile lor reciproce, nu suveranitatea în edificiul ei unic, ci nenumăratele aservicii care au loc și care funcționează în interiorul corpului social.” (Foucault, Michel, Trebuie
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
munca de ansamblu este mai fragmentarizată, mai golită de conținut, presupune o pregătire mai redusă și o ușoară înlocuire a unui om (slab calificat) cu altul. Posturile în structuri de muncă puternic fragmentarizate implică o relație de putere în care dominația asupra salariaților este masivă, după principiul „divide și conduce”. Sistemele alternative de concepere și realizare a postului denotă, așadar, grade diferite de exercitare a dominației. Managementul postului se dovedește a fi un tip specific de exercitare a puterii, în cadrul instituțiilor
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
altul. Posturile în structuri de muncă puternic fragmentarizate implică o relație de putere în care dominația asupra salariaților este masivă, după principiul „divide și conduce”. Sistemele alternative de concepere și realizare a postului denotă, așadar, grade diferite de exercitare a dominației. Managementul postului se dovedește a fi un tip specific de exercitare a puterii, în cadrul instituțiilor prin care procesele de dominare (sau democratizare) își fac prezența în mod tacit (ascuns) sau deschis. Vom avea, deci, (a se vedea paragraful 3.2
Managementul resurselor umane în administraţia publică by Elvira Nica () [Corola-publishinghouse/Science/234_a_151]
-
interval de Întrerupere a normelor sociale și de performare a unor activități simbolice În antiteză cu acestea; f) riturile politice: ansamblul riturilor care fie fac vizibile, impun și legitimează ordinea și ierarhiile existente, fie contestă, inversează, ridiculizează aceste relații de dominație. În prima categorie intră comemorările, celebrările periodice, inaugurările, instaurările etc. În a doua - demonstrațiile și mitingurile, charivari cu finalitate politică, riturile de violență etc. De altfel, tot În câmpul tipologiilor referitoare la sistemul ritual poate fi inclusă și dezbaterea În jurul
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
complexe ale magiei moderne: ea se reinventează permanent, devenind un loc și un motor al schimbărilor sociale. Manifestările magice sunt asociate frecvent cu apariția unor mecanisme economice (mai ales de consum), cu relații sociale și cu moduri de organizare politică (dominația colonială) diferite de cele anterioare. În toate aceste situații, practicile magice funcționează ca o reacție de apărare, de traducere a fenomenelor necunoscute și amenințătoare În termenii culturali disponibili și de asumare a noilor contexte. În formula lui Peter Pels (2003
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
familii de ceremonii. a) Riturile de mortificare precedă momentul de trecere și au ca scop semnalarea simbolică a crizei produse de slăbirea vechilor puteri divine (spre exemplu, soarele la solstițiul de iarnă) și pericolul ca figurile malefice să Își impună dominația asupra lumii. În acest interval au loc posturi ceremoniale, diverse forme de abstinență (de la viața sexuală, de la activitățile publice), precum și rituri de inversiune: suspendarea ordinii normale, umilirea celor puternici, Înlocuirea lor cu lideri „carnavalești” proveniți din zone marginale ale societății
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
nobilă și se mitologizează În ipostaza de moștenitoare legitimă a puternicelor tradiții ale magiei și misticismului. Elitele se maschează În costume prețioase și conduc care (alegorice - n. M.C.) motorizate. Indienii răstoarnă acest spectacol prin declararea unei descendențe băștinașe, care contestă dominația anglo-europeană. Costumele lor sunt făcute manual, nu cumpărate. Ei evită traseele principale și defilează prin cartierele negrilor, definind mulțimea care se află pe traseul lor ca participanți, nu ca simpli spectatori. Comentând o procesiune carnavalescă ad-hoc dintr-o localitate din
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
slujba Puteriitc " În slujba Puterii" Puterea Întemeiată numai pe folosirea forței sau pe violența necontrolată deschide calea unei existențe supuse amenințării permanente. Puterea Întemeiată numai pe luminile rațiunii nu se va bucura de credibilitate. Puterea nu se menține nici prin dominația brutală, nici prin justificarea exclusiv rațională. Puterea se face și se menține prin transpunerea În sau prin producerea de imagini, prin manipularea simbolurilor și prin organizarea lor Într-un sistem ceremonial. (G. Balandier, 1992, p. 16) În societățile de tip
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vizite politice, inaugurări, victorii În bătălii politice precum alegerile sau În confruntări simbolice precum cele sportive). Majoritatea antropologilor care au studiat riturile politice consideră că acestea reprezintă instrumente de asigurare a ordinii sociale și, implicit, de impunere a mecanismelor de dominație și control. Forța consensuală a riturilor politice acționează pe două planuri: acela al instituirii politicului și acela al legitimării puterii politice. Funcția riturilor politice de a menține și valida ordinea socială și politică existentă este afirmată de numeroși antropologi, prin
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
et alii, 2002; J.R. McLeod, 1999; M.H. Ross, 1988; E. Shils, M. Young, 1953). A doua perspectivă scoate În relief funcția hegemonică a riturilor de instaurare, prin care clasa dominantă Își impune valorile și simbolurile drept elemente universal-adevărate, naturalizând astfel dominația (D. Cannadine, S. Price, 1987; M. Edelman, 1988; C. Lane, 1981; S. Lukes, 1975). Riturile de trecere ale vieții au beneficiat de tratamente politice inegale: cele ale nașterii s-au bucurat de transfigurare politică doar În sistemele dinastice, unde puterea
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ș...ț Paradele dezordonate și măștile burlești reprezentau performanțe spontane, care Încurajau participarea audiențelor. Burlescul nu creează distanțe Între audiență și performeri, el le reduce (S.G. Davis, 1986, p. 161). Aceleași procedee au fost identificate și În paradele burlești Împotriva dominației engleze și a liderilor loialiști din America secolului al XVIII-lea (P. Shaw, 1981), În celebrările alternative ale zilei de 4 iulie (S. Newman, 1997) și În paradele carnavalești care dublează parada oficială prilejuită de festivități comemorative locale (C. Farber
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
granițele simbolicului, către revolta fățișă și acțiunea violentă: Acest ansamblu de sărbători concentrate În luna noiembrie a ajuns, Împreună cu imigranții englezi, pe noul continent. Întregul sistem a fost readus la viață În contextul luptelor din secolul al XVIII-lea Împotriva dominației engleze: „Ziua reginei Elisabeta a devenit acum un circ. Ea a Început ca o Încercare de a conferi legitimitate În fața catolicei Maria Stuart, prin imitarea splendorii procesiunilor papale. Apoi, Ziua reginei Elisabeta a fost o sărbătoare subversivă În raport cu celebrarea urcării
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un rol aparte revenea grupului de tineri eroi, care se luptă cu forțele malefice și care, În final, triumfă Împotriva acestora. Aceste structuri carnavalești au fost reactivate de patrioții americani În lupta lor simbolică pentru delegitimarea Coroanei britanice și condamnarea dominației engleze În colonii. Manifestările lor au avut caracterul unor rituri de rebeliune, care, relativ rapid, s-au transformat În charivari și chiar rituri ale violenței: „Imaginarul violent al lui Quincy era În consonanță cu elementele de sărbătoare, subterane revoluției. Violența
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pe Dunăre până la Durostorum, iar în 303, se află din nou aici. Galeriu (305-311), succesorul său în Răsărit, luptă la Dunăre cu germanii, carpii și sarmații, iar un panegiric din vremea lui Constantin Chlor, stăpân al Apusului, vorbește despre restabilirea dominației romane în Dacia (Dacia restituta). De-a lungul Dunării moesice, la localitățile vechi se adaugă altele noi.6 Însă pentru noi prezintă un interes aparte vechiul substrat al populației: astfel, carpii nu pot fi decât provinciali amestecați cu barbari (sarmați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
legiunilor nu a însemnat desprinderea din sânul romanității imperiale. Abandonarea provinciei, în 275, nu a fost un eveniment semnificativ, ci anul 602, când Imperiul a părăsit limesul danubian. Între 275-602, Dacia din nordul Dunării s-a aflat în continuare sub dominația (suzeranitatea) politică, economică și culturală a Imperiului, cu toate consecințele sale. Autoritatea romană, sub forma armatei, a economiei monetare și a tutelei politice s-a întors în Dacia; de fapt, ea nu a părăsit această zonă până în anul 602. Orașele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldova, în nordul Dunării. Cetățile romane din nordul Dunării apărau o populație care, economic și cultural, aparținea Imperiului. Suveranitatea Imperiului, în secolele IV-VI, în Dacia, nu se exprima prin guvernator și o administrație civilă, dar prezența sa era reală. Dominația romană atinge apogeul sub Justinian, dar continuă până la Mauriciu.19 Prin urmare, abandonarea Daciei și fixarea limesului pe Dunăre nu a însemnat întreruperea legăturilor cu romanitatea din nordul fluviului, în perioada următoare, ci din ambele părți (sud și nord) au
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în prima jumătate a secolului al VI-lea, care plănuia recucerirea Daciei Traiane. În final, au fost recucerite doar zonele limitate și o serie de puncte pe malul stâng al Dunării, câmpiile întinse ale Munteniei și Olteniei au rămas în afara dominației Imperiului, urme ale prezenței lor avem la Sucidava, unele fortificații au fost refăcute și acolo s-a construit o bazilică creștină. Așezările romano-bizantine de pe malul nordic au întreținut legături (în secolele IV-VI), cu triburile de alogeni din nordul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
complex de aculturație, aceasta oferă puține posibilități de identificare etnică a creatorilor și purtătorilor ei, elementele caracteristice care s-au perpetuat au devenit bun comun al conglomeratului etnic în ansamblul lui. Populațiile din cadrul acestei culturi aveau legături cu romanii.22 Dominația goților a fost înlocuită, după 375, cu autoritatea hunilor, dar caracterul celor două stăpâniri era total diferit: goții erau sedentari și locuiau în așezări stabile, practicau agricultura, creșterea vitelor și meșteșugurile, iar hunii nomazi erau interesați doar de încasarea dărilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în 681, încheie un tratat cu Bizanțul. La sfârșitul secolului al VI-lea și prima jumătate a secolului al VII-lea, Dobrogea (Sciția) a suferit invazii pustiitoare, orașele sale au fost distruse și provincia de graniță a Imperiului intră sub dominația primului țarat bulgar (679-971).29 NOTE 1. Nicolae Iorga, Istoria Românilor, vol. II, București, 1936, p. 3-7. 2. Ibidem, p. 9. 3. Ibidem, p. 9-10. 4. Ibidem, p. 11-14. 5. Ibidem, p. 24. 6. Ibidem, p. 25, 30-33. 7. Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ruptură, așa cum o demonstrează mai multe aspecte. Cel mai frapant (surprinzător) aspect este numărul foarte redus de materiale creștine, din prima jumătate a secolului al V-lea, datorită incompatibilității dintre păgânismul barbarilor și creștinismul autohtonilor, dar și contextului istoric nefericit, dominația hunilor. Asistăm acum la dispersarea comunităților citadine din stânga Dunării, încetarea existenței unor episcopii sud-dunărene, distrugerea bisericilor (lăcașurilor), diminuarea legăturilor cu centrele creștine din sud-vest, prin instalarea vizigoților în Illyricum și a controlului teritoriilor din zonă de către huni. Reculul creștinismului în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
adaptării populației locale la condițiile epocii și menținerii legăturilor cu episcopiile vestice. Contextul politic și religios a influențat și comunitățile romanice prin pătrunderea unor gepizi în regiunea carpatică (Transilvania). Raportul dintre creștinismul gepizilor și cel al populației romanice, în perioada dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în 568, de avari și longobarzi, a avut loc o pătrundere masivă a gepizilor în interiorul arcului carpatic (Transilvania), conviețuirea dintre romanici și gepizi aici a fost o realitate. Evoluția creștinismului romanic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
politeiști. Pentru românii creștini, divinitățile noilor veniți erau idoli vulgari. Ca urmare, așa-zisul adstrat slav al culturii populare românești, mai ales cel mitologic și religios, trebuie înțeles drept niște calcuri pe un fond străvechi, care în anumite condiții social-politice (dominații străine), demografice (conviețuiri, asimilări) și spirituale (moșteniri indo-europene) a putut îmbrăca o nuanță de factură slavă. Dar bogata zestre romană și traco-dacă (a se vedea bazele creștinismului) a constituit adevăratul fundament al universului spiritual românesc. 62 Etimologia slavă a multor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mai presus de orice îndoială că folosirea alfabetului chirilic datează din secolul al X-lea, din Bulgaria el s-a răspândit în Dobrogea și în nordul Dunării, ca limbă liturgică și literară. 67 Slavii stabiliți la noi și-au exercitat dominația asupra autohtonilor și după creștinarea lor, în secolul al IX-lea. Însuși procesul de suprapunere slavă ne ajută să înțelegem cum a fost introdusă limba slavă în cultul bisericilor românești din nordul Dunării. Conducătorii politici și bisericești slavi din regiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
impună "ritul latin", însă prin introducerea "ritului bizantin " de limbă slavă, noi am rămas ca popor sub jurisdicția bisericească a Constantinopolului. Trebuie însă să se observe că adoptarea ritului bizantin nu a fost opțiunea benevolă a românilor, ci se datorează dominației politice și bisericești a slavilor sud-dunăreni (bulgari), după creștinarea acestora din 864-865.68 Vom insista în continuare asupra elementelor slave în lexicul nostru bisericesc. Prin intermediul ritului bizantino-slav, în terminologia bisericească românească au pătruns o serie de elemente slave, care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]