9,274 matches
-
Mi-a făcut loc pe băncuța pe care ședea. Lângă ea, avea o jucărie de pluș,pantera roz. Vedeți această jucărie? Nu ne despărțim niciodată. O iau cu mine și la școală. Colegii mei, În special colegele care se cred domnișoare bune de agățat băieții, au râs de mine, spunându-mi că am rămas la mintea unui copil de grădiniță. Mă uitam În ochii ei albaștri, ascultând-o cu mare atenție. Dar eu sunt un copil!. Nu vreau să renunț prea
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
După ora prânzului, o rugasem pe maica I. să Întrebe turiștii dacă n-au drum spre Pașcani. A apărut o mașină cu număr de București. Tocmai așezam bagajele În portbagaj, când am zărit-o pe aleea cu trandafiri și pe domnișoara I. care Îmi făcea cu mâna de bun rămas. Pe drum, m-am tot gândit ce-o să se aleagă de viitorul aceste fetișoare. Oare alegerile pe care le facem În viață sunt totdeauna cele mai bune? Nu putem ști, necunoscând
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
gard, înfloreau primele flori de primăvară; narcisele, lalelele și stânjineii. Tufa înaltă de liliac înflorit din fața casei, ce se asemăna cu un munte de flori, răspândea un parfum îmbietor. Casa, cu pereții proaspăt văruiți de o culoare sinilie, părea o domnișoară mândră, care era gata de sărbătoare. Brâiele de culoare neagră, ce păreau niște pantofi noi în picioarele acestei domnișoare, o făceau să arate și mai bine. Maică-sa trebăluia la cuptoraș. - Oare când s-o fi trezit mama? se întrebă
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
asemăna cu un munte de flori, răspândea un parfum îmbietor. Casa, cu pereții proaspăt văruiți de o culoare sinilie, părea o domnișoară mândră, care era gata de sărbătoare. Brâiele de culoare neagră, ce păreau niște pantofi noi în picioarele acestei domnișoare, o făceau să arate și mai bine. Maică-sa trebăluia la cuptoraș. - Oare când s-o fi trezit mama? se întrebă Alexandra. Vecina de peste gard scotea apă din fântână și, văzând-o pe Alexandra în prag, îi strigă: - Tu, de ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mai are. Vânzătoarea Tatiana îndrăgise profesia de vânzătoare încă de când era mică, să fi avut vreo șapte ani. În fiecare zi, avea obligația să cumpere de la magazin pâine, cu care hrănea păsările. Îi plăcea mult vânzătoarea de atunci, Liza, o domnișoară tânără și foarte simpatică, venită din satul vecin. Camionul cu pâine sosea o dată pe zi, cam la aceeași oră. Se mai întâmpla, însă, ca el să întârzie și, atunci, trebuia să aștepte, cu alți copii din sat, uneori chiar ore
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
dormea puțin cu capul pe geam, muncea la o uzină... Îi cunoștea pe toți, dar printre ei erau și două persoane necunoscute, un bătrânel, evident de la țară, care purta un costum sărac și o geantă mare în carouri, și o domnișoară foarte modest și curat îmbrăcată. Nadea se gândi că bătrânul acela ducea ceva de vânzare la piață. O fi pus și el ceva în geanta lui, din puținul pe care îl avea, ca să vândă pentru a acoperi alte nevoi sau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cineva apropiat în vizită la spital? Mulți bătrâni, sărmanii, nu au bani nici pentru medicamente. Se gândi la părinții ei și i se făcu dor de ei. Bătrânul privea trist prin geam, gândindu-se la ceva ce numai el știa. Domnișoara tânără și modest îmbrăcată se ridică de pe scaunul ei, rugându-l pe conductor să oprească la următoarea stație și porni spre ieșire. Când trecu pe lângă bătrânel, încercă să bage mâna în buzunarul lui și ieși foarte repede. Nadea observă, dar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
conductor să oprească la următoarea stație și porni spre ieșire. Când trecu pe lângă bătrânel, încercă să bage mâna în buzunarul lui și ieși foarte repede. Nadea observă, dar nu reuși să scoată niciun cuvânt, ușile autobuzului se și închiseră. - Stranie domnișoară! se gândi ea. Și cui ar putea să-i treacă prin cap că un hoț poate fi așa? Autobuzul se porni. Nadea îi zise bătrânelului: - Moșule, vezi de nu ți-a dispărut ceva din buzunar, că am văzut cum domnișoara
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
domnișoară! se gândi ea. Și cui ar putea să-i treacă prin cap că un hoț poate fi așa? Autobuzul se porni. Nadea îi zise bătrânelului: - Moșule, vezi de nu ți-a dispărut ceva din buzunar, că am văzut cum domnișoara, care a ieșit, încerca să te controleze. - Mie să-mi dispară? întrebă mirat moșul. - Da, dumitale. Am văzut cu ochii mei cum a căutat la buzunarul dumitale, nu știu dacă a reușit să-ți ia ceva, că tocmai în acel
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mai departe cu ei? Era foarte încurcat. Privi apoi întrebător la Nadea, căutând să afle părerea ei, cum înțelegea ea și cei din jur acest lucru. - Nu aveam nimic în buzunar, zise omul mirat. Atunci toți își dădură seama că domnișoara, pe care o crezură hoață de buzunar, îi strecurase bătrânului acei bani înainte de a ieși din autobuz și încuviințară acest lucru unanim. - Și-a făcut milă Domnul, mi-a auzit rugăciunea... zise șoptit bătrânul. Nimeni nu știa ce problemă avea
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
această lucrare. Următoarele zile, în acel oraș, unii oameni vorbeau despre un altfel de „hoț”, descoperit tot la ei în oraș, despre care nu se scrise nimic și nici canalele de radio și televiziune nu transmiseseră nimic. Cine era acea domnișoară? O inimă milostivă care mișcă mâinile spre milostenie, dar care nu strigă despre binele făcut. O inimă milostivă care știe că Dumnezeu pe toate le vede și, pe cele făcute întru ascuns, le iubește și le primește. În scurt timp
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
gard, înfloreau primele flori de primăvară; narcisele, lalelele și stânjineii. Tufa înaltă de liliac înflorit din fața casei, ce se asemăna cu un munte de flori, răspândea un parfum îmbietor. Casa, cu pereții proaspăt văruiți de o culoare sinilie, părea o domnișoară mândră, care era gata de sărbătoare. Brâiele de culoare neagră, ce păreau niște pantofi noi în picioarele acestei domnișoare, o făceau să arate și mai bine.” (Sărbătoarea cea mare). Era de așteptat ca locul central al amintirilor să fie ocupat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
asemăna cu un munte de flori, răspândea un parfum îmbietor. Casa, cu pereții proaspăt văruiți de o culoare sinilie, părea o domnișoară mândră, care era gata de sărbătoare. Brâiele de culoare neagră, ce păreau niște pantofi noi în picioarele acestei domnișoare, o făceau să arate și mai bine.” (Sărbătoarea cea mare). Era de așteptat ca locul central al amintirilor să fie ocupat de casa părintească - izvor de sensibile aduceri aminte, purtând poleiala fericiților ani ai copilăriei, cu treburile gospodărești de peste zi
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se plimbă ca orice bărbat normal, cu o femeie care e fericită să asculte ce vrea să-i spună, poate conta de acum că va înțelege tot, se va conforma în cele mai mici amănunte, el întreabă deodată: sunteți măritată domnișoară, eu răspund sincer nu, nu am avut timp pentru așa ceva, mint ca o scroafă, m-aș fi măritat de milioane de ori după zbuciumul pe care îl auzeam în trupul meu, numai că nu găsisem un prăpădit care să fie
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
transpirată. În casa de oaspeți a C.A.P.-ului miroase a mucegai, pereții sunt plini de igrasie până la jumătatea încăperii. E învelită cu o plapumă de puf de gâscă. Își amintește că femeia de serviciu îi spusese de cu seară: "Domnișoară, puneți duna pe dumneavoastră, că în căsoiul ăsta e frig și în miezul verii ca în mormânt". A simțit de cum a intrat în cameră un miros de beci și un frig aproape neverosimil. Și-a zis că frigul vine din
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
așa?" Da, când am venit prima oară în acest sat am venit împreună cu familia. Le-a plăcut cum îmi spuneau ai mei și au adoptat cu mare ușurință acest nume. Dar când sunt supărați pe mine îmi spun doamnă sau domnișoară. Cei care îmi spun domnișoară sunt supărați rău de tot". "Nu pari o persoană pornită să supere pe cei din jur". "Nu caut supărarea cu lumânarea, dar nu sunt o persoană alături de care se duce o viață prea ușoară". Zinzin
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
prima oară în acest sat am venit împreună cu familia. Le-a plăcut cum îmi spuneau ai mei și au adoptat cu mare ușurință acest nume. Dar când sunt supărați pe mine îmi spun doamnă sau domnișoară. Cei care îmi spun domnișoară sunt supărați rău de tot". "Nu pari o persoană pornită să supere pe cei din jur". "Nu caut supărarea cu lumânarea, dar nu sunt o persoană alături de care se duce o viață prea ușoară". Zinzin se uită la femeia din dreapta
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Rădăuți, care mai târziu a urmat cursurile Institutului Pedagogic din Suceava. Aș consemna o istorioară de la sfârșitul războiului din 1945, când nemții cazați în sat la noi au fost nevoiți să se retragă. Un căpitan neamț a pus ochii pe domnișoara Nuța Sasu, mama avea atunci 17 ani, și urma să fie luată de trupele lor în retragere spre Munții Rarău și Giumalău, unde au fost căsăpiți de trupele aliate ruso române. Dacă ar fi ajuns la Berlin, așa cum sperau, ea
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
ziua nunții. S-a căsătorit abia la vârsta de 50 de ani, atât de mult l-a iubit pe Mihai, cu profesorul Ionescu din Câmpulung, dar a fost o căsătorie formală pentru a nu fi apelată mereu cu titlul de „domnișoara Jeni”. Mariajul nu a durat, profesorul întorcându se la prima sa soție mult mai tânără decât el. Tanti Jeni nu a avut copii, singurul copil al ei am fost eu. Mă dădăcea de la un an, făcându-mi plăcerea de a
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
recomandă Bolocan din G. Humor, și i-a spus pur și simplu că ar dori să fie prietenul fetei, chiar mai mult decât atât. Bunica însă nu s-a pierdut cu firea și i-a răspuns în doi peri, că domnișoara mai are de învățat până termină școala din Rădăuți și nu are timp de prietenii. Un an mai târziu, când Bolocan s-a reîntors la Vama pentru a vorbi din nou cu bunica, tata era venit din prizonierat și i-
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
gâtul ei și o bombardă cu pupături să o sufoce. Iar mamei Îi veni să râdă când Își văzu rimelul Întins pe obrăjorii lui frumoși și fondul de ten pe vârful nasului. Du-te și te spală... arăți ca o domnișoară machiată pe Întuneric, Îi spuse cu un glas prefăcut serios. Cineva sună la ușă, iar băiețelul alergă țopăit să deschidă, dar Își aminti că primise observații din cauza asta, fiindcă putea fi oricine, mai ales o persoană cu rele intenții, șise
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
adus din umeri și vorbea graseiat, cu un soi de rârâire fornăită, care ne amuza pe toți, mai ales atunci când Încercam să-l imităm, maimuțărindu-ne. O plăcea pe Ana Maria - o fetiță drăgălașă, cu un aer distins - „o adevărată domnișoară”(cum o numise odată o doamnă mai În vârstă), care se Îmbrăca cel mai des În rochițe cu volănașe scrobite, albastre și verzi. Verzi erau și ochii ei mândri, pe care nu și-i cobora nicicum spre noi, băieții, evitându
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În spate percepeam vagi șuierături. Am reușit să ies cu sforțări supraomenești. Soneria de la intrare zbârnâi isteric. M-am gândit că putea fi mama (care venea uneori să-și bea cafeaua la mine), ori poate ca era Paulina, nenorocita de domnișoară bătrână, cu Început de amnezie și față de pește-sabie (asta și datorită nasului ei prelung, cu care Împungea aerul), venind mereu să Împrumute câte ceva. Sau... puteau fi Oamenii de la Intervenții (o firmă solidă, cică), pe care de atâtea ori Îi sesizasem
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
alerg Împleticit spre casă, cu buzele strânse, fără Însă a plânge. O ploaie rece, de toamnă, se repezi violent În urma mea. Soneria bâzâi agasant. Ei sunt mi-am zis Oamenii de la Intervenții! Am alergat Într-un suflet să deschid. Era domnișoara bătrână Paulina. Era Cap de pește-sabie. Era Urâtoteca, Aschimodia! Mă privi umed (ca de fiecare dată), cu fața ei osoasă, scursă Într-un nas nefiresc, și-mi ceru, cu o voce nesigură, "nițică sare" și "nițeluș griș pentru găluște". Iam
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
trupul și o stare de amețeală pusese din nou stăpânire pe mine. Soneria de la intrare zbârnâi isteric. M-am gândit că putea fi mama (care venea uneori să-și bea cafeaua la mine), ori poate ca era Paulina, nenorocita de domnișoară bătrână, amnezică și cu față de pește-sabie (asta și datorită nasului ei prelung, cu care Împungea aerul), venind mereu să Împrumute câte ceva. Sau, poate, erau Oamenii de la Intervenții, pe care acum nici nu știu dacă Îi mai așteptam. Când am deschis
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]