24,150 matches
-
scene de masă sau jocuri ale imaginației. L-aș frustra pe cititorul cronicii dacă nu aș reproduce măcar unul dintre aceste pasaje: " Lucrul cel mai tulburător era să-mi închipui, noaptea, fluviul care continua să curgă fără oprire în timp ce orașul dormea liniștit. Mersul său molcom îl știam înșelător, mă cufundam cu gândul în înspăimântătoarele sale adâncuri. Masele de apă nu doar înaintau, cu acea uriașă presiune a curentului pe care o măsurasem în traversările în barcă; ele se precipitau unele peste
Annie Bentoiu își amintește... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16481_a_17806]
-
s-a spart într-un firesc accident/ și ne-a înghițit stelarul noroi./ Poate că demult am murit,/ Numai că vestea nu a ajuns încă la noi/ Poate că am găsit ora, rotundă,/ întreagă,/ ca o inimă a timpului/ și dorm/ acoperit de secunde,/ apărat de trecere./ Poate că sunt în ora/ în care o să fiu mereu/ mai tînăr/ și mai bătrîn ca Dumnezeu" (Poate). Categoriile abordate aici sînt lumina și întunericul și, între ele, umbra, motivul esențial al cărții, dezvoltînd
Meserii falimentare by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16505_a_17830]
-
casă pe mine/ mă-njură mama când se arde vreun bec dimineața când adorm toate luminile se sting/ de-asta nu pot niciodată să-mi potrivesc ceasul de la combină nu știu când/ o să mă trezesc/ sunt tras în țeapă/ când dorm prin mine trec prietenii mei iubitele femeile/ rupte-n două/ prin trupul meu au trecut atâtea femei nici una n-a rămas/ sunt tras în țeapă toate avioanele care se apropie cad ca secerate se rup în două alunecă pe/ firele
Nume noi în poezie by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16501_a_17826]
-
a locuit acasă la Pavel Chihaia. Am tremurat la Paris pentru familia mea, căci sora mea l-a primit. Dacă Liviu Bodolea ar fi fost prins și torturat, mi-e teamă că spunea pe cine a întîlnit și unde a dormit. A dormit acasă la Pavel Chihaia, care își luase acest risc. Virgil Micu a venit după mine. Și el într-un anumit moment m-a salvat, căci la Paris s-a suferit de foame. Nu e nici o rușine să ți-
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
acasă la Pavel Chihaia. Am tremurat la Paris pentru familia mea, căci sora mea l-a primit. Dacă Liviu Bodolea ar fi fost prins și torturat, mi-e teamă că spunea pe cine a întîlnit și unde a dormit. A dormit acasă la Pavel Chihaia, care își luase acest risc. Virgil Micu a venit după mine. Și el într-un anumit moment m-a salvat, căci la Paris s-a suferit de foame. Nu e nici o rușine să ți-o spun
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
destul de bine organizată paza, pentru că de obicei grănicerii patrulează cîte doi. Unul te prindea cu farul, și al doilea supraveghea situația. Atunci încă nu se ajunsese la o organizare perfectă. După aceea ne-am adăpostit la gazda noastră, unde am dormit liniștiți o noapte. Era o familie de unguri sau de români? Un ungur însurat cu o româncă. După-amiază a avut loc o reuniune la care au venit niște români țărani și s-a vorbit românește. Și noi nu le-am
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
lucru îi reușise lui Bodolea. A urmat trecerea în Austria. Pămîntul dinspre Austria nu e bun, e un pămînt galben, nisipos. Dar era foarte plăcut, ni se părea că zburăm pe el față de noroaiele de la Curtici și din Ungaria. Am dormit la un austriac, nu mai intru în detalii, care ne-a dus a doua zi... Hai să vin totuși cu un detaliu. Cînd am ajuns noi, austriacul era pe cîmp și-am rugat să ne dea o locuință pentru o
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
colosal de bucuros la Viena, cînd am văzut că austriecii, deși ocupați de ruși, titrau într-un ziar: "Încă doi austrieci uciși de soldații sovietici". În România așa ceva era imposibil. Deci, acestui austriac i-am cerut să ne lase să dormim chiar în paie și să ne dea de mîncare, niște cartofi copți. În schimb noi îi dădeam țigări. Bodolea venea cu multe țigări care peste tot erau foarte prețuite. Și neamțul, corect: Ein man, ein wort. Ne-a lăsat să
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
un rîu care se cheamă Laita. Mergeam în noapte, după meandrele acestui rîu. La un moment dat, Gelu Belu zărește o casă. Se apropie, se uită pe fereastră și-și dă seama că era un pichet de grăniceri. Din fericire dormeau. Am fugit și la un moment dat am avut impresia că ne-am rătăcit. În plus, acest rîu formează niște ape de irigație, așa că era greu să-l traversezi, pentru că te ducea ba la dreapta, ba la stînga. Aveam ca
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
al lui Virgil și al Monicăi, Basil Munteanu. Și apoi de Gheorghe Marinescu, un istoric român, nu prea simpatic, dar pregătit, care avea să fie pentru scurt timp și directorul Fundației Regale. Ei bine, studenții români n-aveau unde să doarmă, dormeau la azilul de noapte, dormeau pe stradă, sau în niște hoteluri neîncălzite, iar această Casă stătea aproape goală. Atunci ne-am zis: ce-ar fi să punem mîna pe ea, cu forța, dacă trebuie? Numai că era păzită de
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
lui Virgil și al Monicăi, Basil Munteanu. Și apoi de Gheorghe Marinescu, un istoric român, nu prea simpatic, dar pregătit, care avea să fie pentru scurt timp și directorul Fundației Regale. Ei bine, studenții români n-aveau unde să doarmă, dormeau la azilul de noapte, dormeau pe stradă, sau în niște hoteluri neîncălzite, iar această Casă stătea aproape goală. Atunci ne-am zis: ce-ar fi să punem mîna pe ea, cu forța, dacă trebuie? Numai că era păzită de un
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
Basil Munteanu. Și apoi de Gheorghe Marinescu, un istoric român, nu prea simpatic, dar pregătit, care avea să fie pentru scurt timp și directorul Fundației Regale. Ei bine, studenții români n-aveau unde să doarmă, dormeau la azilul de noapte, dormeau pe stradă, sau în niște hoteluri neîncălzite, iar această Casă stătea aproape goală. Atunci ne-am zis: ce-ar fi să punem mîna pe ea, cu forța, dacă trebuie? Numai că era păzită de un portar comunist francez. Într-o
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
ocupăm casa. Dacă am fi avut ceea ce se cheamă în Franța o "însemnare de la concierge", nu ne-ar mai fi putut scoate nimeni de acolo. Așa este legislația în Franța. Așa că ducîndu-ne acolo și atacînd această casă, ca să avem unde dormi, am găsit pe Ierunca și pe alți doi prieteni, Anton și Liza Cerbu. Evident, toți trei cu trecut de partea noastră. De partea cealaltă a zidului au apărut un domn Stoichiția, un altul, Arapu și un al treilea, Coteanu. A
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
goyesc: "La prezidiu Bobu Emil, lăcrimînd de iubire, cu fața ca o lună roză despicată de surîsul larg, unsuros, bate cu brațele scurte ca și cum ar vrea să-și ia zborul și nu poate; Gogu Rădulescu, cu pleoapele de plumb, vinete, doarme pe picioare; Dumitru Popescu, ca de obicei, arborează o expresie de greață universală. ("Nu-ți dai seama că o să fim spînzurați cu toții", l-am întrebat nu de mult în parcul fost "de cultură și odihnă I.V.Stalin" și el, privind
Duplicitatea lui Titus Popovici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16589_a_17914]
-
arie") ori să înfățișez luminoasa figură a activistului de partid ("Stele strălucesc peste medean/ Scocul morii freamătă sub lună/ însă cel instructor județean/ Fără preget umblă prin comună") și, mai presus de toate, să slăvesc pe Marele Dascăl și Părinte ("Dormi copile, dormi, visează, Stalin somnul ți-l veghează")". Lui Stalin, nu pregetă a-i atribui "bun simț", aruncînd vina "deformării" asupra altora: "Ceea ce spunea Stalin era plin de bun simț, dar propaganda care începea să ne inunde nu era defel
Duplicitatea lui Titus Popovici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16589_a_17914]
-
să înfățișez luminoasa figură a activistului de partid ("Stele strălucesc peste medean/ Scocul morii freamătă sub lună/ însă cel instructor județean/ Fără preget umblă prin comună") și, mai presus de toate, să slăvesc pe Marele Dascăl și Părinte ("Dormi copile, dormi, visează, Stalin somnul ți-l veghează")". Lui Stalin, nu pregetă a-i atribui "bun simț", aruncînd vina "deformării" asupra altora: "Ceea ce spunea Stalin era plin de bun simț, dar propaganda care începea să ne inunde nu era defel. Cu o
Duplicitatea lui Titus Popovici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16589_a_17914]
-
pentru ca spre final să fie uitată cu totul. Și dacă muzică nu e, atunci nimic nu mai e și zadarnice au fost "chinurile" lui Branagh de a aduce pe ecran, într-o viziune "originală", piesa shakespeariană. Dar și Homer mai doarme câteodată! Regizorul Terence Davies - prezent în Festival cu o ecranizare după romanul scriitoarei americane Edith Wharton Casa bucuriei ("The House of mirth") - este adeptul unui cinema clasic, al echilibrului și rafinamentului vizual. Nu vrea să șocheze, nu polemizează cu textul
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
gâtul, un om distrugând și autodistrugându-se, vomitând la marginea unei lumi părăsite de Dumnezeu: De m-aș putea odihni în oricare scenariu al vieții,/ în cotloane diverse și simple, cinstite,/ unde să nu existe decât un pat în care să dorm/ și un lighean în care să vomit/ tot ce dându-mi ai luat, Doamne,// să tot vomit." (Elegie). Departe de a fi duioase, "lichide", elegiile acestea comprimă și desfășoară o tristețe fundamentală și incasabilă, o deprimare adâncă, dar coagulată sarcastic
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
chiaburi. Nu toți însă puteam să fim chiaburi. Și pe-atunci, dacă vreți să ne credeți, existau și săraci, dar și bogați. Acele case erau arătoase pe dinafară, dar pe dinăuntru, pe paturi erau întinse vestitele rogojini. Să vezi chiabur dormind pe cearceaf, saltea? Ferit-a Sfântul! Vorba unui învățător suplinitor, dar sărac lipit (foarte elegant) pământului: Ocupi rogojina în lung și-n lat Alături de-un înalt bărbat de Stat. Din tot căsoiul acela, căsoi cu de la 6 camere în
Palate pustii by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Journalistic/11876_a_13201]
-
Universitatea din București, îi îndreapta spre studiul faunei frunzarului de pădure. L-a angajat și pe Jenică în asemenea lucrări. Eu mă băgasem pe studiul comportării furnicilor roșii de pădure când sunt puse pe o suprafață rotativă. La Stațiunea Zoologică, dormeam în aceeași cameră cu Jenică Țuculescu. Prietenia noastră a fost netulburată. Din contră, cu altii, Jenică Țuculescu nu se ferea, chiar căuta să aibă conflicte, deseori penibile. În asemenea prilejuri mă țineam la o parte. Nu interveneam, deși, aproape permanent
Mărturii inedite despre Ion Țuculescu - In memoriam Eugenia Iftodi by Dr. S. Sturdza () [Corola-journal/Journalistic/11869_a_13194]
-
altfel decât înconjurată de prieteni, foarte diferiți între ei, dar alături datorită ei. Orice oră petrecută cu ea era întreruptă și de soneria telefonului care-i aducea voci de pretutindeni din lume, așa că uneori mă întrebam când mănâncă și când doarme. Avea un adevărat talent de a strânge oamenii laolaltă). La Comana se ajunge pe o șosea șerpuită, la sud de București, trecând prin sate cu nume ciudate. Era tot vară, 2 august, iar cu o zi înainte fusese aniversarea lui
Amintiri cu Lyggia Naum by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/11910_a_13235]
-
ziua de 26 august 1980. Se știa în lumea literară de inițiativa celor 22, doritori să aibă peste rând o întâlnire cu șeful partidului și statului. Se cam bănuia, dată fiind componența grupului, și cam ce nu-i lasă să doarmă liniștiți pe acești scriitori, până ce nu-l vor vedea pe Ceaușescu să-i spună păsul. Ce nu se putea totuși bănui era că o vor face în felul arătat de stenogramă: deliranți, pur și simplu, în lingușirea dictatorului și abjecți
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11921_a_13246]
-
al lucrurilor în primă instanță. Banalitatea se înzestrează cu o energie ce îi dă posibilitatea de-a deveni producătoare de fantastic: "ploaia a spălat nămolul/ dezvelind pietrișul originar// soare pauză coups în geamul sălii de curs pauză de sable / viperele dorm în temple verzi/ stropi rostogolindu-se pe dale// în căușul palmei cascade asfințesc". Din elementele unei ambianțe terne țîșnesc feerii geometrizante: "case căpițe garduri molizi/ un păienjeniș de linii/ dezvăluie savante geometrii// cărări ca niște albii secate// petele de zăpadă
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
următoare. Am mîncat un Sachertorte și m-am întors încet spre hotelul unde locuiesc: Beethoven. În spatele celebrului Theater an der Wien, acolo unde compozitorul a stat un an, într-o cabină, și a compus Fidelio. E liniște. Nu pot să dorm. Îmi vin în cap pasaje pe care le știu, încă, pe dinafară din romanul lui Goethe. Mă furnică senzația pe care am avut-o atunci cînd, în anul doi sau trei de facultate, am tras un bilet formulat mai puțin
Charlotte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11982_a_13307]
-
Orfeu, cânt moartea pe strunele vieții și frumusețea pământului și a ochilor tăi care adună cerul, lucruri obscure, s-ar zice. Nu uita că dimineața a fost și a ta, când patul ți-era umed de rouă și garoafa îți dormea pe inimă, vezi urma fumului cum se ridică, trece aproape de tine. Cu struna liniștii întinsă de-a lungul sângelui, făceai inima să-ți cânte. Buclele ți s-au transformat în crinul de umbră al nopții și văpaia neagră a întunericului
Poeme de Ingeborg Bachmann by Emil Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/11988_a_13313]