1,270 matches
-
a oglinzii, creația devine un act narcisiac ridicat la scară cosmică, făcând recurs la mitul apei ca oglindă în care se reflectă de această dată gândirea pură. Mai mult decât atât, noutatea adusă de poezia lui Ion Barbu constă în dualitatea privirii care, pe de o parte, împrăștie și duce la pierzanie, cu referiri la nefericitul gest orfic de a privi îndărăt, iar pe de altă parte, la puterea narcisiacă de a capta totul într-o singură imagine, ceea ce face ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dată, România a fost declarată stat național-legionar, iar noul guvern avea majoritatea membrilor din rândurile mișcării. Totuși, departamentele și structurile de securitate națională au rămas în mâna primului ministru, care a numit oameni apropiați și profesioniști la conducerea acestora. Evoluția dualității puterii a fost marcată de șicane și nemulțumiri reciproce, de acuze privind abuzuri și provocări. Un punct de vedere asupra acestei colaborări a evidențiat că „nu era un guvern legionar, nici un guvern militar-conservator, ci un hibrid în care conflictele erau
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
Prefecturii de Poliție a Capitalei, însă intervenția salvatoare a lui Alexandru Rioșanu, subsecretar de stat la Ministerul de Interne pentru Poliție și Siguranță, a evitat ca aceștia să aibă soarta celor de la Jilava. În aceste condiții a fost clar că dualitatea puterii nu putea să aibă decât un final violent, în care una din părți trebuia să părăsească scena politică. Conflictul latent a izbucnit în ianuarie 1941 și s-a încheiat cu victoria generalului Antonescu. Începând de acum, legionarii se vor
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
au fost culese din diverse medii diferite zvonuri care au circulat în București cu privire la relația dintre Conducătorul Statului și mișcarea legionară, despre situația politică, economică și socială din țară. Între Ion Antonescu și conducătorii legionari au fost semnalate „disensiuni”, iar dualitatea puterii a fost estimată a avea o durată scurtă. Un reproș vehiculat la adresa primului ministru a fost și acceptarea ca regele Carol al II-lea să plece „cu atâta avere”, iar Elena Lupescu „cu nenumărate bogății”. În zona economică, pensionarii
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
suprem al zidirii morale a subiectului religios: producerea de subiecți obedienți statului, docili politic și utili pe plan economic. Este finalitatea ideologică a ceea ce am numit, mai sus, patriotism utilitarist sau instrumental. Educația este însărcinată, în privința misiunii sale, cu o dualitate asimetrică: edificarea religioasă își păstrează caracterul primordial în modelul antropologic promovat de autoritățile statale în decursul primei părți a secolului al XIX-lea, însă aceasta este însoțită de sarcina complementară de a crește subiecți ascultători și productivi față de Stăpânire. Ivirea
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ascultători și productivi față de Stăpânire. Ivirea manualului în spectrul instrumentelor didactice și impunerea sa ca mijloc livresc dominant de educare în anii 1870 reflectă o adâncire a efectului de secularizare a literaturii didactice românești. Manualele de istorie și geografie păstrează dualitatea asimetrică din perioada precedentă, inversându-i însă ierarhia finalistă. După momentul unirii principatelor dunărene din 1859, pe măsura accelerării eforturilor de construcție a statului-națiune unitar român, scopul primordial al educației preia o finalitate identitară. Religia își păstrează un loc de
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fanatism naționalistic", o hiperbolizare a elaboratului ideologic naționalist de la sfârșit de secol XIX. Pe de altă parte, filtrat prin criticismul junimist, mesajul difuzat prin literatura didactică formează un bloc discursiv caracterizabil printr-un "naționalism critic". Vorbim, așadar, de existența unei dualități discursive, ale cărei bifurcații definesc extremele discursului naționalist: fanatismul naționalistic a evoluat înspre "statul etnocratic" ortodoxist al cărui "constituție ideologică" a fost redactată de N. Crainic, în timp ce naționalismul critic, deși îmbrățișează, fără îndoială, preceptele ideologice presupuse de ideea națională, încearcă
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
române, așa cum o înțelegea Basarab întemeitorul, când s-a intitulat "Domn a toată Țara Românească", era înfăptuită" (Constantinescu, 1928, p. 168). Literatura didactică interbelică evoluează, ca și întreaga cultură a epocii, între un naționalism critic și un fanatism naționalistic. Această dualitate discursivă afectează și chestiunea unității. De exemplu, există un consens aproape unanim asupra faptului că Mihai Viteazul nu a fost motivat de rațiuni naționaliste în cucerirea Transilvaniei și Moldovei, și că unirea din 1600 a celor trei principate nu s-
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
și neuniți, care avea să aducă vrajbă și neînțelegeri între dânșii" (Constantinescu, 1928, p. 235). Condamnarea unirii cu Roma, în ciuda faptului că aceasta a reprezentat declicul luptei de emancipare națională, simbolizează triumful formulei ortodoxiste a naționalismului în perioada interbelică. Spiritualitatea. Dualitatea discursivă în care se exprimă consensul naționalist interbelic se manifestă și în privința spiritualității românești. Aripa fanatismului naționalistic, după cum o arată și citatele de mai sus extrase din N.A. Constantinescu (1928), condiționează identitatea română de ortodoxism. La întrebarea "a fi sau
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
logica periodizării trecutului face parte din ansamblul de tehnici prin care status quo-ul realizează "managementul politic al realității" (Howard, 1986, p. 25). Originea I. Discursul monofonic (1991-1997). După faza slavismului maximal din anii '50, național-comunismul a restabilit paradigma xenopoliană a dualității etnogenetice românești, i.e., formula daco-romanismului. Răsturnarea regimului comunist nu a avut niciun efect în sensul destabilizării ori restructurării acesteia. Prima parte a perioadei postcomuniste românești este caracterizată de o puternică inerție discursivă. Configurația mitoistorică asamblată în stadiul final al regimului
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acceptat anterior, în favoarea aspectului operațional al constituirii fenomenale. Dar cred că mai există o miză, oarecum metateoretică, dar cu o anumită semnificație propriu-zis "critică", pentru acest accent: este vorba despre "respingerea idealismului" și formularea unei "teoreme" prin care Kant reafirmă dualitatea operațional-obiectuală a oricărui tip de constituire fenomenală (fenomen ca atare și cunoștință): "Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu."141 O formulă de o circularitate aproape vicioasă, dacă este luată în afara
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi dincolo de chingile dictaturii judicativului. Ceea ce este însă dat cu evidență, în sens metodologic, și nu trebuie trecut cu vederea motiv pentru care, din când în când, revin la el -, pe lângă aspectele tematice tocmai semnalate, se referă la analogia dintre dualitatea ontic-ontologică, de origine heideggeriană, și dualitatea "atitudine naturală"-"atitudine fenomenologică" de proveniență husserliană, căpătată de reconstituirea fundamentelor analiticii existențiale. Cum spuneam și mai sus, reorizontalizarea fenomenologică proprie acesteia se datorează și angajamentelor fenomenologice pe care Heidegger și le asumă deschis
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este însă dat cu evidență, în sens metodologic, și nu trebuie trecut cu vederea motiv pentru care, din când în când, revin la el -, pe lângă aspectele tematice tocmai semnalate, se referă la analogia dintre dualitatea ontic-ontologică, de origine heideggeriană, și dualitatea "atitudine naturală"-"atitudine fenomenologică" de proveniență husserliană, căpătată de reconstituirea fundamentelor analiticii existențiale. Cum spuneam și mai sus, reorizontalizarea fenomenologică proprie acesteia se datorează și angajamentelor fenomenologice pe care Heidegger și le asumă deschis de la bun început. Cum vom vedea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de fapt, ea capătă, fără putință de tăgadă, un sens "obiectual". Desigur, intenționalitatea Dasein-ului se manifestă întâi în privința ustensilității ființării, apoi, corespunzător însuși nivelului puterii de semnificare a enunțului, în privința ființării ca ființare și a ființei sale. Prin funcția intenționalității, dualitatea fenomenologică "intenție obiect intențional" capătă sens, iar orizontul ontologic de constituire este deschis; și chiar către sensul de adevăr. Enunțul, așadar, poate fi tocmai acest topos al constituirii sensurilor propriu-zis ontologice ale lui "este" și, în această măsură, al adevărului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
De fapt, actele de timporizare judicativă sunt de la bun început în structura judecăți, așa încât aceasta, deși trebuie luată în sens de act universal în orizontul dictaturii judicative, este ea însăși obiectuală. Este vorba aici, și în cazul judecății, despre o dualitate pozițională și operațională, care pre-condiționează dintru început tot ce se află în orizontul menționat. Constituite într-o reciprocitate sesizabilă doar din perspectiva reducției judicative, dualitatea în cauză este constitutivă pentru ceea ce, în acest orizont, aparține gândirii, rostirii, făptuirii; așa încât, pe
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dictaturii judicative, este ea însăși obiectuală. Este vorba aici, și în cazul judecății, despre o dualitate pozițională și operațională, care pre-condiționează dintru început tot ce se află în orizontul menționat. Constituite într-o reciprocitate sesizabilă doar din perspectiva reducției judicative, dualitatea în cauză este constitutivă pentru ceea ce, în acest orizont, aparține gândirii, rostirii, făptuirii; așa încât, pe de o parte, actele de timporizare sunt, totodată, judicative (acte judicative, mai bine spus), iar pe de altă parte, actele de judecată nu pot fi
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și eu devenisem ușor, atît de ușor că pluteam într-o pace nefirească dar benefică, împăcat cu lumea asta a noastră așa cum este. Apropierea sfintelor Paște, ca de obicei, mă cheamă din nou la vechile mele întrebări, care provin din dualitatea omului, de proveniență divină și din păcat, din componența structurii sale din lut și spirit. Ca păstor al urbei noastre eram de multe ori incomodat că cele două credințe ale noastre, ortodoxă și catolică, nu puteau accepta o dată unică a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
inițiați și neinițiați are un conținut pozitiv. Este un raport complementar între două grupuri dintre care unul reprezintă mor ții și celălalt viii. Chiar în cursul ritualului, rolurile sînt de altfel adesea inversate, și încă în mai multe rînduri, căci dualitatea dă naștere unei reciprocități de perspective care, ca în cazul oglinzilor puse față în față, se poate repeta la infinit : dacă neinițiații sînt morții, ei sînt de asemenea niște superinițiați ; și dacă, așa cum se întîmplă iarăși de multe ori, inițiații
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
rămînea neverificabilă prin mijloace de observație ce se reduceau la organele de simț. Ea nu avea să dobîndească valabilitate decît odată aplicată unor fenomene și evenimente atît de mici încît au rămas multă vreme inaccesibile. Cu atît mai mult în ceea ce privește dualitatea undă corpuscul. în ambele cazuri totuși, interesant este că pura speculație intelectuală putea oferi o reprezentare anticipată - grosieră și confuză, desigur - a unui ordin de realitate pe care oamenii nu erau capabili să-l cunoască. Examinată în perioada ei de
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
crunt, încât îi făcea pe deținuți să uite că le e foame. În universul rece și aflat într-o foame cronică, autorul găsește resursele de a compune și o poezie romantică, însă de mare profunzime, arătând în „N-ai dezmierda” dualitatea omului: N-ai dezmierda de n-ar fi să blestemi, Surâd numai acei care suspină, Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi, De n-ai fi plâns, n-ai duce în ochi lumină. N-ai jindui
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
noi: lumea de sensuri a unui text literar își poate avea originea numai în lumea interioară a creatorului (în baza creativității absolute, a imaginației/fanteziei), dar în mod frecvent își are originea în lumea umană extralingvistică 37. Se va păstra dualitatea aceasta pe tot parcursul analizei, cu precizarea că: Anterior textului literar, lumea realului există și atât. După construirea textului literar, lumea primește sens, devine lumea de sensuri a textului 38 (s.n.), adică o nouă lume. În amintita lume de sensuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cerul și marea vor fi entități similare: Un cer de stele dedesubt/ Deasupră-i cer de stele și vor deveni încet-încet sursele primare ale luminii iscate din lumină, care, izvorând îl înconjor/ Ca niște mări, de-a-notul211. Corespondența cer-pământ (apă) exprimă o dualitate complementară obligatorie, ce-i revine Luceafărului ca un dat existențial în sine, întocmai precum soarele și luna, ele nu pot trăi separat, pentru că numai împreună dau viață universului. Luceafărul, deși călăuzește singurătăți, nu mai cade ca-n trecut/ În mări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
înnegrește și ceru-ncet se pleacă/ Și apele cu spaimă fug în pământ și seacă -/ Părea că-n somn un înger ar trece prin infern 215. Pornind de la credința populară că fiecare dintre semeni poartă cu sine un înger păzitor, dualitatea înger-copilă este sugerată de umbra acesteia, când la picioarele Madonei fata își murmură rugăciunea de credință: umbra ei, ce ca și dânsa stă în rugă-ngenunchiată216. Spre mijlocul poemului apare "certitudinea": O, nu-i umbra ei aceea este îngeru-i de pază217
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-n lumea asta ca copilă te-ai trezit 221. Poetul însuși se simte la maturitate ca îngerul căzut și izgonit din raiul tinereții: O rai al tinereți-mi, din care stau gonit!/ Privesc cu jind la tine asemeni lui Adam222. Dualitatea cer-pământ (apă) este laitmotivul prozei fantastice; fie că este vorba de lacul din lună, ori de cel pământean, de cerul senin sau cel înnoptat, aceste două elemente apar întotdeauna în indestructibilitatea lor: Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
spațiu izolat și ideal, al singurătății depline. În insulă, metamorfozat în Euthanasius/Eminescu, Ieronim/Eminescu devine noul și tânărul împărat al raiului 315, căci iubirea cuplului adamic este posibilă doar într-o existență dincolo de cadrele realului propriu-zis316. De aici rezultă dualitatea celor două lumi: a lumii ca lume și a lumii insulei, metaforă pregnantă a sublimării poetice. Cu toate acestea, natura și arta nu sunt ireconciliabile; dimpotrivă, în aceeași măsură în care arta se încorporează unei ordini naturale (sculpturile din cadrul insulei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]