1,466 matches
-
când bunica intră, din nou, în bucătărie. Ce-i, fetiță dragă? Degeaba încearcă Sorina să se oprească din plâns și să-i spună ceva. Lacrimile o îneacă din nou. Bunica privește-n jur. A înțeles. O mângâie cald și cu duioșie n glas, îi spune: Liniștește-te, n-ai făcut nimica rău. Ai turnat prea puțin lapte și prea multă făină, atât. Dar, fii pe pace! dregem noi acușica! Și să vezi ce de bunătăți or să mai iasă! Într-adevăr
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
timp. Imaginea lor în oglindă i se păru falsă și convențională ca o fotografie retușată de nuntă. În ultimul timp, cu Despina se produceau schimbări imperceptibile, pe care la început Bătrânul nu le sesiză, iar apoi încercă să le ignore. Duioșia lua locul nostalgiei și o bucurie îi mângâia obrajii palizi și îi însuflețea buzele. Ceva în ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
gândurile ei pentru mine, căci voise să fie elegantă ca să-mi placă, gânduri naive și delicioase de copiliță zăpăcită, oricâte dezastre ar fi trecut peste dânsa, rămasă proaspătă orice ar fi învățat-o viața. O priveam acum cu dragoste, cu duioșie, milă, dar și cu reflecția: "Ce rochie urîtă! E lipsită de logică după obicei, căci de atâtea ori a fost îmbrăcată cu gust." Aveam remușcări de gândul meu ascuns lângă fata care mă primea cu tot sufletul... E foarte frumoasă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
timp. Imaginea lor în oglindă i se păru falsă și convențională ca o fotografie retușată de nuntă. În ultimul timp, cu Despina se produceau schimbări imperceptibile, pe care la început Bătrânul nu le sesiză, iar apoi încercă să le ignore. Duioșia lua locul nostalgiei și o bucurie îi mângâia obrajii palizi și îi însuflețea buzele. Ceva în ea renăștea și prindea viață, ca și cum cineva ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sentimente. După ce-a murit, mi-am împărțit sentimentele spre cele patru vânturi - păstrîndu-i ei numai un colț adânc din fundul inimii. E drept, însă, că nu pot să mă gândesc mai mult la ea fără să simt lacrimi de duioșie și uneori de un fel de durere - nu mare, dar care nu se poate compara cu nimic. La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ziua să văd banca pecare a stat ea și nisipul de jos pe care pusese picioarele. Odată am văzut-o intrând la o magazie de ghete. Magazia, negustorul au căpătat pentru mine un prestigiu extraordinar, și mă uitam veșnic cu duioșie și cu inima ridicată în magazia aceea. Într-o dimineață, căci apăream de dimineață sub balconul ei, a venit în dreptul geamului, dar mai în fundul odăii, despletită și mi-a zâmbit. Atunci am fost fericit fără margini, așa de fericit, că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sufletului dragostea pentru imaginea fetei moarte a rămas intactă, neamestecată, de o esență unică, și în nopțile senine, în prima tinerețe și uneori și astăzi, când mă simt singur, ne-dreptățit, nefericit, mi se pare că mă privește cu grijă și duioșie, aplecată peste o balustradă ideală din spațiile interplanetare. Timotin... Nu l-am mai văzut din Universitate. M-a recunoscut și a oprit trăsura. Se ducea la Mănăstirea Neamțului. Avea lângă el o femeie și patru fete. Oricât ai fi de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
inconștient să fie iubit. (De aceea numai "omul de pe stradă", nebun, se înamorează de regine.) Nu sper și nu doresc... Dar existența ei a început să-mi neliniștească inima... Și ea știe. Zâmbetul ei din unele momente, amestec încîntător de duioșie și ironie, nu-mi lasă nici o îndoiălă. Din cauza asta nu m-am dus la Piatra. Adela vine deseară. A plecat desigur din Piatra. E cald. E zăpușeală. Și mi-e urât. Cataloagele le știu pe de rost. Dicționarele nu-mi
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Am fost negociată, desigur mai rău, de cum se vindeau sclavele În societatea imbecililor!!. Ce se putea petrece În cele câteva minute...? Nimic...!! Afirm cu toată convingerea, acest om este un „Gentleman”. Desigur, Încurajat de cuvintele nevestei, bărbatul o sărută cu duioșie. În cei doisprezece ani de căsnicie, avusese destul timp s’o cunoască...! Cât privește banii pierduți? Ducă-se pe apa „Sâmbetei...!” Avea el destui „Faliți”, pe care-i trăgea pe sfoară, de câte ori era la ananghie...! La rândul lui Tony Pavone
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Se atașase de el, iar toate speranțele, iluziile ei de fată erau legate de sănătatea, de bună starea prietenului ei. Admirându-i eleganța sufletului, În deosebi cutezanța a tot ce Întreprinde, ochii ei frumoși lăcrimară cuprinsă fiind de o fermecătoare duioșie, Îi cuprinse mâinile mângăindu-și fața cu ele, sărutându-i-le. Îi șopti. „Te iubesc...!” Mișcat de magicul cuvânt, Tony Pavone o sărută pe vârful nasului, dezmierdându-i părul mătăsos. „Atunci când sufletul meu rătăcea În singurătate, În deznădejde, pierdut În imensitatea
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
albastru și soarele perfect rotund și roșu, ca o magnificență, avea să stăpânească zilele acelui an. Stătea nemișcat. Nu peste mult...era neștiutor ca noi toți ai pământului... Îmi venea să-l mângâi, să-l mai sărut o dată, încovoiat de duioșie, dar i-aș fi deranjat, poate chiar speriat, clipa de iluminare. Iubitul.... 17. Trecătorul mea tată!... Dacă ai fi trăit... Deodată ușa se deschise: în prag Marga Popescu. - Iată, am venit să vă spun „La mulți ani!” - eram la mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un gând de recunoștință, dascălul va continua să trăiască printre noi... Fost profesor, Gabriela Muscaliu, In memoriam Maria Vrabie: Un om între oameni (1943-2006) Motto: Numai aceia trăiesc, care fac binele. (Lev Tolstoi) Să ne amintim cu drag și cu duioșie de omul exemplar care a fost profesoara Maria Vrabie, prin străduința căreia acest liceu ce poartă numele înțeleptului cronicar moldovean a luat ființă și a început să se afirme în peisajul dinamic al învățământului ieșean. Imaginea acestei adevărate doamne a
GÂNDURI DIN SUFLET DESPRE CEI CARE AU PUS SUFLE. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Loredana Ţară () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_583]
-
pus într-o situație neplăcută față de chelnerul pletos care încerca să-și comande salata. A ieșit la iveală, după multe bâlbâieli și corecturi, că bietul copil nu prea știe să citească. Era cât pe ce să leșin de jenă și duioșie și am mai remarcat cu ce mișcări adorabile i se umflă, se adună și ard mușchii gâtului. Acum, când secretarul sau telefonistul îmi spune: „Spunk Davis la telefon“, mă pierd și mă toropesc, de parcă pe fir ar fi cine știe ce tipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
realizat o anumită grupare a autorilor, rânduindu‐ i în ordine alfabetică a numelor lor, cu mici excepții, înțelese de cititori. Ne‐ a plăcut ca, atât la clasici cât și la contemporani, am găsit în ver surile ori proza lor gustul duioșiei, puritatea, gingășia dar și momente de îngrijorare, proprii tinerilor ori vârstnicilor , din totdeauna. Lucrarea în sine ne apare ca o lecție de viață. Celor cu experiență îndelungată le vor folosi amintirile , nostalgia. Tinerii vor scruta viitorul și vor fi îndemnați
Mamă, lecții de viață. In: OMAGIU MAMEI by Ioan Costache Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1070]
-
asorteze cu a ei. Cei doi bărbați, în costume de vară gri deschis, transpirau extraordinar de mult, amândoi fiind supraponderali și obișnuiți cu aerul condiționat. Nu era o priveliște frumoasă. —Tinerii unul în brațele celuilalt, a spus David Stronge cu duioșie, ca să-i facă plăcere soției sale. — Ți-am văzut ieri poza în ziar, a remarcat ea. Era măgulitoare. —Vrei să spui că ești dezamăgită de mine în carne și oase? am întrebat, aducând-o pe doamna Stronge într-o agitație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
chemarea nisipurilor cu enigmaticele mulatre gata să-ți atârne ghirlande de orhidee în jurul gâtului veșnic însetat. La „Podgoria“, după prima baterie, Matvei n-a mai rezistat. A izbucnit dintr-odată în plâns, cu capul între palme, privindu-mă cu o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nostru. La suflet, în general, nu mă gândeam. Îmi plăcea însă să-l ascult, deși nu-l credeam cum îmi povestea toate acelea. Dar mă simțeam bine, ca și cum cineva îmi citea dintr-o carte frumoasă pagini bine scrise, cu multă duioșie în ele, cu soiul acela de umanitate pe care o știam că există, o intuiam, o căutam, dar nu o puteam urma. Îmi venea să-i spun că și mama mea era basarabeancă și nu mai fusese la casa lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
belește ăsta de nici nu mai știm cum s-o întoarcem ca să... Titanul Carpaților, îți dai seama?“. Îl lăsasem să-și ducă vorbele în alandala lor. Nu aveam cum să mai fiu lângă el. Îl priveam doar, inundat de o duioșie toropitoare. Aș fi vrut să-l mângâi pe mână, ușor, într-un fel trist, de înțelegere, de neputință, de compătimire, de zadarnică solidaritate. Îmi era milă și de mine. În loc să-mi pară bine că ajunsesem să stau la masă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acela de lângă anticul Aegyssus. Mai era profesoara de biologie, donșoara Mandy T., dar ea prefera să se îmbete direct în camera în care țineau materialul didactic, în timpul programului. Spunea că astfel își dublează viața. Îl priveam pe Bumbu cu acea duioșie cu care, uneori, mă privesc acum pe mine, pornit în coborâre. Nu știam pe atunci nimic din toate acestea. Îl priveam doar, lăsându-mă toropit de duioșia clipei de față. Nu-mi păsa că asta era viața, că avea ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
programului. Spunea că astfel își dublează viața. Îl priveam pe Bumbu cu acea duioșie cu care, uneori, mă privesc acum pe mine, pornit în coborâre. Nu știam pe atunci nimic din toate acestea. Îl priveam doar, lăsându-mă toropit de duioșia clipei de față. Nu-mi păsa că asta era viața, că avea ea tainele ei, că se juca cu noi, amestecându-ne în aceeași mocirlă a tristeților, a disperărilor, a prăbușirilor și a deznădejdilor ascunse în amăgirea câte unei împliniri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu zbuciumul sufletului meu nehotărât, cu ademeniri felurite. Am ales în cele din urmă, cu o alegere venind din afara mea. Fără durere, fără zbucium, fără tulburări. Liniștită, împăcată, supusă. Alegerea frunzei care în cele din urmă cade. Scriu astfel cu duioșie despre cel ce am fost. Îl pot închipui. Îl pot improviza. Îl pot călăuzi prin timpul lui de odinioară, cu blândețea și bunătatea cu care eu însumi am fost condus. Știu, acum, că viața mea n-a fost întâmplătoare. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la cine știe ce ciudățenie. M-am îndârjit și m-am uitat și eu la ea. Pofticios, furios, spășit, implorând-o, uimit de frumusețea ei, scârbit că se îndoise de mine, bălos, cu jalea că n-o pot răsturna pe catedră, cu duioșia că-și ofilea frumusețea cu aiurelile acelea de ablative și perifraze, cu ista veritas, etiam si iucunda non est, mihi tamen grata est (Cicero: „Acest adevăr, deși nu e îmbucurător, mie totuși mi-e plăcut“). Și câte altele... Îmi suporta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
provizorii, fără stigmatul Bibliotecii. Pe primii îi luăm de la bun început sub aripa noastră protectoare, îi îndrumăm pas cu pas pe căile, atât de misterioase, tainice și pline de neprevăzut, ale Bibliotecii, îi ocrotim cu căldura unor sentimente de nostalgică duioșie, de încredere că ei vor fi cei care ne vor urma, într-adevăr. Îi pregătim să ne ia locurile. Între multe altele care dau o trăinicie aparte solidarității din Bibliotecă este sentimentul statornic că vine Moartea, prezența ei permanentă. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
printr-o tăcere adâncă, pe care vântul cel bun stârnit de nicăieri o Învăluia În fum, amestecând-o cu foșnetul nostalgic al frunzelor căzute din castani și dulcele ciripit de păsărele ce năvălea pe geam... Căzut pradă unui sentiment de duioșie, Într-o dimineață, reîntâlnind-o În fața chioșcului de dulciuri, masterandul Oliver, apropiindu-se de ea tiptitl-tiptil, Îi mângâie cu degetele sale lungi pleoapele, care, În Închipuirea lui, arătau ca niște fluturi de mătase. Și atunci Olivia, ondulându-și părul galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
știe că se află la 10 kilometri În față. Din când În când se oprește, dă jos rucsacul și-i vorbește copilului, Îi dă sirop de zmeură din biberonul pregătit de acasă de către munteancă, Îl mângâie și Îl ascultă cu duioșie cum strigă „ma-ma“ sau râde. Pe drum sunt depășiți de un tip călare. Acesta nu e un muntean din sus de munte, Grințu Anton l-ar fi recunoscut, ci mai degrabă unul din satul de sub munte, poate chiar unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]