10,193 matches
-
Se uita la băiatul acesta frumos, în mintea ei se închega o altă imagine, părul, mâinile, ochii, vocea aceluia care îi arsese nopțile mai bine de un an. Cel de lângă ea? Tânăr, frumos, uimit. Ce făcuse? Se jucase. O joacă dureroasă în care copilul fusese învins de femeie. Dorința tulbure îi întunecase mintea, durerea adunată în sufletul ei de copil se răzbunase pe un trup umilit. O îmbătase aroma cuvintelor șoptite la ceasul înmuguririi. Miroși a pădure, a căprioară". "Căprioara cum
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
apa văii. Părul de culoarea nisipului, pielea arămie, liniile chipului desăvârșite. Privirea i se oprește asupra botului ce se desenează în apa râului. Un bot de iepure lasă rândul de sus al dinților descoperiți într-un rânjet nefiresc. O arsură dureroasă îi paralizează inima. Acesta este chipul ei. Un chip de monstru. O femeie cu bot de iepure. Inima i se oprește o clipă, pentru ca în următorul moment să înceapă să-i bată cu atâta putere încât imaginea din pârâu începe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că ei știu ce trebuie să cultive și cum să cultive pământurile strămoșești, chiar dacă erau de meserie strungari, frezori și chelneri, instinctul strămoșesc nu se face apă, spuneau aceștia. Încercase să supraviețuiască demn acestui eveniment neplăcut din viața ei, chiar dureros, fiindcă nu avea cum să le explice celor din jur că ea nu fusese în slujba comuniștilor, ea slujise cu dragoste pământul acela, care îi era mai drag, uneori, decât propriul ei copil. Dar fiii sau nepoții celor care avuseseră
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
noua orânduire unii mai suspinau după trecut, își aminteau de o vagă bucurie, de lenea generală, regretau mai ales lâncezeala care îi transformase pe toți în statui de piatră, cărbune și aer, regretau acea lume amorțită care îți dădea senzația dureroasă, dar sigură a eternității. Nicicând până atunci nu aflaseră ce înseamnă să oprești timpul în loc, să te instalezi în eternitate ca într-un cuib de rândunică și să privești lumea din jurul tău ca și cum ai fi mort. Abia acum își dădeau
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
că ele sunt tot acolo, că imaginea din oglindă este un fals, între tine și ochiul care te vede ai pus suficient spațiu ca să obții imaginea pe care o vrei. Folosești acest truc pentru a te apăra de situații prea dureroase, spui că ceea ce simți este o minciună, te vezi urât, laș, nevolnic, de ce ai nevoie să îți pui cenușă în cap, amâni mereu confruntarea, amintiri, imagini, ca un vârtej în colbul străzii, lumina de aici mă face să cred că
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
deplină a nimicului în sens profund heideggerian, nu știe dacă senzația nimicului este o senzație culturală sau este o trăire universală, ea trăiește senzația nimicului ca pe ceva total, nimicul pe care îl trăiește cu atâta intensitate și atât de dureros îi spune că ea nu are ce căuta în această lume Zinzin trage arcușul pe strunele viorii, coarda viorii scrâșnește, spectatorii din sală plutesc în văzduh, siluete haotice, planând în văzduh, își înfige picioarele în podea, își lasă mâna să
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
vitale, apoi mă plâng că lumea nu mă înțelege, nu-mi cere nimeni să mă epuizez, să scot sufletul din mine, uneori chiar îi deranjez cu agitația mea. De ce nu-mi găsesc liniștea, de ce caut mereu, de ce trăiesc atât de dureros sentimentul neîmpliniri? Trebuie să am tăria să-mi răspund cinstit la aceste întrebări, cinstit și până la capăt. Se uită în jur. Casa pare pustie, părăsită. Se îndreaptă de șale, o doare spatele, o doare fiecare bucățică din trup. O doare
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
îl sună e pus pe fugă, de câte ori îi propune să se întâlnească el are ceva urgent de făcut, în ultima vreme nici nu-l mai sună, nici nu-i mai scrie, deși tăcerile și absențele lui au devenit tot mai dureroase. Toate instinctele îi spun că Alex are pe altcineva. Se simte ca o căruță hârbuită care se prăbușește într-o râpă. Ar vrea să găsească minciuni cu care să-și panseze pielea jupuită, care să-i anestezieze nervii căpiați de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
tânărului australian, acesta e subțire ca o sfoară, are dinți puternici și un zâmbet nesfârșit i s-a lipit de față, Silvia îl prinde de mijloc și îl învârte, dă capul pe spate și începe să cânte ceva atât de dureros că îți intră durerea în oase, picioarele ei bat pasul pe loc într-un dans frenetic, tânărul a intrat în ritmul Silviei, se dezlănțuie ca într-un delir, se face liniște, o liniște nefirească, cei din jur îi privesc încremeniți
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dar se obișnuise să nu aibă voie să fie curioasă, pentru unele lucruri trebuia să ai răbdare, răspunsurile vin singure, trebuie doar să fii atentă să le deslușești, la unele întrebări nu e bine să cauți răspunsuri, ele pot fi dureroase, acestea erau sfaturile băgate cu de-a sila în capul ei atât de mama, cât și de Maria. Dar acum voia să ajungă la băiatul din Clădirea Albastră, voia să-l ia de mână și să se plimbe împreună prin
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
acelea rău mirositoare, gurile căscate, ecourile bufniturilor în trupul ei, acolo adânc în măruntaie, se desprinde de lespedea de piatră cu mare greutate, se târăște spre firul de apă din peșteră, își înmoaie buzele arse, își șterge genele umflate și dureroase, își simte obraji veștezi. O dor toate mădularele. Soarbe câteva înghițituri de apă, apoi se trage înapoi și se lungește lângă Maria. Închide ochii, ascultă întunericul, vântul de afară, foșnetul copacilor, susurul apei, toate aceste sunete familiare, împreună cu ele vrea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
celor mai importante țări se întâlnesc cu președintele, cu premierul, cu toți miniștrii importanți, în pauze și apoi la cină. Va fi, desigur, și Alex printre ei. Nu s-au văzut de câteva luni, ultimele întâlniri au fost atât de dureroase pentru Zinzin, încât a căzut la pat de fiecare dată când s-a întors acasă. Durerea din ultima vreme este atât de mare, încât i se face greață de ea însăși, de viață, de toate câte le vede în jur
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
numele acelei nenorocite, și cu asta am spus totul. - Olga, Olga, prietena mea cea mai bună, pentru care eram în stare... Se subînțelegea că se dăruise fără rezerve unei prietenii nemeritate, care acum, deși se spulberase, devenise mai mult decât dureroasă. Uite ce a putut face, uite, Alex? - Eu plec să anunț cazul la Miliție. îl cunosc pe comandant și am să-l rog personal să ne dea o mână de ajutor. Alex ieși din casă oripilat. Se vedea cât de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
îl neliniștea: - Mămică, tăticule, nu-i așa că nu o să mă dați la țigani!? Drept răspuns, părinții îl îmbrățișară, îl luară de mână și-și continuară drumul, trimițându-i căldura unor zâmbete care însemnau mult mai mult decât orice răspuns la dureroasa lui întrebare. Procesul privind stabilirea paternității celor doi copii se dovedi, încă din start, a fi deosebit de complicat. Argumentările unei părți erau demolate de partea adversă ceea ce crea o situație dificilă, îngreuind mult mersul normal al rezolvării cauzei. Instanța era
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
carte avertisment care ne reamintește că monstrul comunismului e doar adormit și se poate trezi în orice clipă în căutare de noi victime, o carte-nucleu, o carte reper pentru ulterioara activitate literară a lui Sorin Cotlarciuc, o carte a unor dureroase și răvășitoare întoarceri în timp, dar și a unor cassandrice premoniții, o carte în care autorul își înzidește o fărîmă de suflet. Valeriu Stancu Prolog Pe drumul vieții mele muritoare, deseori am fost bântuit de amintirile încărunțite în calvarul pătimirii
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
răi cu un genotip bestial. De altfel, bestia umană poate fi: O tentativă eșuată a naturii, Irațională eroare conceptuală Lipsită de adevăr și frumusețe Pe albastrul crizei de sacru. În propriul univers josnic și confuz Viața-i o perpetuă profanare Dureros sfâșiată și golită de sens Ce colectează diagnostice sumbre. Drama ei spirituală alunecă Spre un dezastru moral irefutabil În legătură cu cruzimea Cu păcatul și chiar cu moartea Cu trăsăturile de fiară rănită, Însetată încă de sângele cald Bestia poate fi din
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
frunte al satului, care s-a prăpădit înainte de vreme, din cauza unei boli grave de inimă. Iată cum îl prezenta un necrolog, extras dintr-un ziar din 11 martie 1930: „Duminică 9 martie a decedat în Vama, după suferinți lungi și dureroase, cantorul bisericesc Constantin Cotlarciuc. Născut în anul 1874 și fiind coborâtor dintr-o veche familie de gospodari fruntași, care a dat o serie de primari comunei târgului Vama, regretatul Constantin Cotlarciuc, văr drept cu I.P.SF nostru arhiepiscop și mitropolit
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
în rândurile sexagenarilor, să scriu despre trecut generațiilor viitoare pe care le vreau prospere, cinstite și înfloritoare. Nu privesc înapoi cu mânie la apocalipsa stărilor rele, știind că nimeni nu-mi va putea reda candoarea anilor confiscați, iar rănile extrem de dureroase ale copilăriei și adolescenței provocate de ororile comunismului incipient, chiar dacă s-au cicatrizat de mult, pot recidiva în prezent, când nedreptățile și lipsurile de tot felul ne afectează existența chinuită. Spre exemplu, mai toți foștii activiști P.C.R. de la toate nivelele
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
cu sunete sticloase, iar și iar, rănindu-mi buzele cu lamelele lor fine, abia perceptibile, sângerându-le usturător, sufocant. Deschid ochii speriat, horcăind, cu pieptul convulsiv, aburind de transpirație, trec orbecăind prin lumina de pe hol, care, trezită brusc, mă fulgeră dureros, și mă arunc În baie, strecor capul Înfierbântat sub arcada de inox a robinetului și slobod fluidul rece, covârșitor, care-mi inundă țeasta cu barbarie, trezindu-mă de-a binelea și aducându-mă pe linia de plutire, În așa-zisa
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
tuse furtunoasă, care m-a Înroșit până sub pământul din unghii. Mi-am privit mâinile, degetele. Aproape albastre, furnicate de așteptare. De așteptarea unei posibile Îmbrățișări. Vulgaritatea gândului ce mă inundă e copleșitoare. Mă lăfăiesc În magma lui cu o dureroasă plăcere. Porii se deschid, nervii cad pradă unei moleșeli rapace, oasele mi se lichefiază. Desenez În aburul memoriei un pantof lăcuit, o gleznă albă, de fildeș. Un nas mic, ușor arcuit spre În sus. Pulpe lucioase, plinuțe, intuite vag În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ceva călduț și umed În locul acela, de unde sângele izvora nestingherit. Am Încercat să-mi leg rana, să opresc cumva sângerarea, dar fără șansă. În timp ce traversez holul extrem de greoi, ca un miriapod buimac, cioburile de ipsos ale cupidonului sfărâmat Îmi provoacă dureroase julituri pe burtă. Într-un colț, i-am descoperit și capul zdrobit, cu zâmbetul acela perfid, ironic, rămas neatins. Îmi Împing trupul Înainte, vâslind cu mare dificultate din coatele care mă dor peste măsură. Hainele-mi sunt sfâșiate ca niște
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aranjând ceva la pânza care-l acoperea. Apoi se instală În Încăpere o liniște apăsătoare, de mormânt. Am coborât cu aceeași dificultate treptele spre garsoniera mea. Deși nu am stat mult cu domnul Cantemir, piciorul Îmi amorțise și mă săgeta dureros, iar nările purtau În ele miros intens de lumânări și de mort. În semiobscuritatea holului de la parter, În dreptul ușii mele, am zărit o umbră, cineva care stătea ghemuit, cu mâinile Împreunate În jurul gleznelor și cu capul pe genunchi. Era Melanie
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
atârnă haotic peste urechi. Îmi pipăi apăsat cu limba dinții și mă Îngrozesc. Mulți sunt lipsă „la apel”, iar pe alții Îi găsesc retezați pe jumătate, ori doar niște colțuri Îngropate În carne, de-a lungul gingiilor - zone tumefiate și dureroase. Mai mult ca oricând, mă descopăr acum În limpezimea oglinzii. Și mă Înspăimânt! Arăt ca o mască din cârpă, răsfirată și găurită de prea multă folosință. Sunt la discreția timpului. Sunt la... disprețul timpului. Și nu am Încotro! Deși nu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu mâinile Întinse, m-am prăbușit zgomotos peste nisipul fierbinte, care-mi frigea Întreg trupul, cu privirea lungită spre apă. Am Început să urlu, așteptând izbiturile copitelor. Nisipul Îmi năvălise În gură, În nări, Între pleoape. Îl simțeam aspru și dureros, undeva, dincolo de piele, În propriile-mi organe, În creier, În adâncurile ființei... M-am trezit cu o puternică migrenă și cu un gust de-a dreptul tâmpit: Doamne, ce senzație aiurea parcă mi-au fătat șapte mâțe-n gură! Stors
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mele, pe care mi-am imaginat-o Întotdeauna asemeni unei cochilii de melc: cu cât te afunzi mai adânc În spiralele ei Îngustate, cu atât totul devine mai palid, mai nebulos, mai dizolvat, acoperindu-se de praful acela misterios și dureros totodată al necruțătoarei uitări de sine. A doua zi m-am dus din nou la barul de peste drum. Speram să o Întâlnesc pe Lola. Simțeam aceeași foame nebună de a vorbi. De a vorbi cuiva. De a vorbi pur și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]