1,836 matches
-
clipă, apoi o aruncă peste brăduț. Mă vede rămas încă în dreptul geamului. Zâmbește, ridicând neputincioasă din umeri. Fără să-mi dau prea bine seama, am ajuns pe Bulevard. Am coborât, cu pași vechi, indiferenți. Încă mă urmăresc de aici, din dusul literelor, cum șovăi în ușa berăriei. Știu că voi intra? Știu că nu voi intra? Până și tristețea care se pogoară acum în această pagină o simt ca o boare dinspre text. O tristețe mai grea decât pot duce cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem Kerim la voia voastră. Se permitem? Se așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă arunca în pagina neîncepută, ca în bețiile de demult. Găsisem, ca într-o mistică a nenorocului, pierduta povestire a prietenului V.V. Era în mine. Mai precis, simțeam că eu sunt în ea. O văzusem aproape, rând cu rând, în dusul molcom al tramvaiului. Și am scris-o. Citind-o acum, în nepăsarea clipelor de acum, și ele albe, nesfârșit de albe și fără de gând, simt cum se luminează parcă și noaptea aceea de demult. Fata cu ochelari încă șovăie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe nedumerită, de parcă ar fi vrut să-mi spună ceva, apoi și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cuvintele cad în mine, aduse poate de cadența toiagului alb al orbului lovind peretele vagonului, lovituri surde, grele, înăbușite, ca picurii ploii de demult, din acea noapte pierdută. Moartea mă îndemnase poate să cobor la Karanphilou, ea ducându-se în dusul ei, lăsându-mi doar împăcata bucurie a adulmecării înghețatei ei apropieri. Am înțeles, oricum, că așteptarea mea sfârșise. Textul se deschisese, lăsându-mi minunea de a mă închide. Dintr-un de demult au început să vină chematele, atât de stăruitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
parcă pentru prima dată. Obosită, tristă, fără vreun licăr. Încearcă doar să zâmbească, urmărind cum fata cu ochelari, încinsă, începuse să mă mângâie pe chelie, șoptindu-mi că mă așteptase toată seara. „Și când ți-am adus sarmalele“, gemea ea dusă, „mai să mă prăbușesc în brațele tale, pe genunchii tăi, de față cu toți ăia. E un mister de talente, care mă cheamă, între noi. De dinainte de sarmale l-am simțit, așa, ca un zvâc în burtă. Ca un hău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
an mai tîrziu, cei trei arhitecți s-au prezentat În somptuoasele Încăperi de la hotelul Colón pentru a-i Înfățișa proiectul. Jausá, Însoțit de mulatra Marisela, i-a ascultat În tăcere și, la sfîrșitul prezentării, a Întrebat cît urma să coste dusul la bun sfîrșit al lucrării În șase luni. Frederic Martorell, membru și lider al firmei de arhitecți, Își drese glasul și, din politețe, notă cifra pe o hîrtie și i-o Întinse potentatului. Acesta, fără să clipească, eliberă pe dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
SANDA SFICHI CARTEA BINELUI - POEZIE ȘI PROZĂ - ANTOLOGIE Cică odată trecea printr-o pădure un Vrăjitor. Avea ochii adânci, străluciți de ceva nelumesc. Țop, țop...îi ieși în cale un iepuraș ce nu se mai dădu dus. Se-mprieteniseră la cataramă. Au stat de vorbă, au mâncat, și-au spus glume, au râs de s-au ținut cu mâna de burtă că pasă-mi-te păreau că se cunosc de la începutul lumii. În cele din urmă, vrăjitorul
IEPURAŞUL MÂNIOS. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_723]
-
mortul s-ar fi aplecat peste el, atrăgându-l În abisul lui. Acum aceste trăsături și aceste chipuri fâlfâind din aripi transparente i se roteau În jurul capului, scoțând strigăte din ce În ce mai amenințătoare. Noimann stătea În șezut pe marginea patului, cu gândurile duse aiurea. Umerii Îi tresăreau, iar brațele se ridicau, ca și cum ar fi vrut să alunge o primejdie nevăzută ce plutea În aer... Între timp, setea Îi creștea. Dorința lui de a ajunge până la masă nu-i dădea pace. Noimann Își aținti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
natura feminină, mai bine zis, partea ei mai puțin ascunsă”, spuse Satanovski, făcând aluzie la femeia ce stătea culcată În preajma lor. „Cât despre cealaltă parte, cred că e cazul să adoptăm tactica lui Lev Nikolaevici...” „Adică”, zise stomatologul, cu gândurile duse aiurea. În memorie Îi reveni o scenă În care protagoniști erau el și prima sa logodnică, legată În bucătărie de un scaun. Noimann se apropiase de ea, aprinzând bricheta În dreptul sfârcurilor. Logodnica țipase de spaimă. Noimann jubilase. Jocul Îl incitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stradă... „Lilith, Lilith!” Ochelarii fumurii maschează cearcănele. Și ochii aflați Încă În derivă, care ar vrea să se ascundă undeva În fundul capului. Curaj, hai, priviți Încă o dată În jur. În prag, stau oameni-mâini și oameni-degete, cu fața suptă și privirea dusă. Șușotesc. Fumează. Suflă fum și vorbe În urechile lui Noimann, năpădite de păienjeniș.... Soarele ce s-a Înălțat pe cer varsă scrum pe nări. Caldarâmul e plin de mucuri de țigară. Bucăți de ziare putrezesc În coșurile de gunoi. Rigolele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
-s... Și nu-s nici a florii petale, de mult, Stau triste rondouri pe-alei asfaltate, Octombrie trece-n culori estompate Ecou prelungit din al verii tumult... Sunt singur pe lume și caut o floare Prin pata luminii din octombrie dus, Ce-n mine încet se usucă și moare, Ecoul mă strigă, dar eu...parcă nu-s...
BACOVIAN? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83750_a_85075]
-
O, de-atâta de departe, din a timpului pierzare, Din adâncul dus în urmă, din adâncul infinit, Mai privesc printre troiene jocul vântului cernit, Dezgolind din vremea dusă, câte-un colț cețos de zare... Aud glasuri vehemente, care dreptul lor și-l strigă Ca și cum ar fi stăpânii, sau urmașii unor nume, Uitând că sunt trecători și că pe această lume, Din imensul lanț al vieții, reprezintă o verigă
DE UNDE VIN?... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83777_a_85102]
-
ori vis, ori gândul te străbate, Ori numai duhul frământării mele... De la-nceput, spre singurul popas, O zbatere de valuri sau de vânturi, Cu-a lor ecouri transformate-n cânturi Ne însoțesc la fiecare pas... Dar nu suntem de vânturi duși, de valuri, Pe undeva sunt fapte îndrăznețe Și gesturi de aleasă frumusețe, Spre omeneștile, firești limanuri... Drum fără pulberi, drum cu pulberi grele, Ori numai duhul frământării mele?...
DRUM by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83789_a_85114]
-
stradă. Sună-mă săptămâna asta și hai să bem ceva. Adu-o și pe Penelope - n-am apucat nici să vorbesc cu ea toată seara și a trecut un secol de când am ieșit cu toții. Spune-i pa din partea mea. Și duși au fost, Încântați, fără Îndoială, că reușiseră să scape. M-am Întors și am văzut că mai rămăseseră numai câțiva oameni pe trotuar, care vorbeau la mobil, aparent nepăsători dacă mai intră sau nu. Mulțimea se evaporase pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
pot să vorbesc ceva cu tine? — Nici o problemă, eu tocmai plecam, spuse Penelope repede, În mod evident ușurată că avea o scuză să dispară fără să vorbească cu Aaron. Bette, vorbim mai târziu. Și Înainte să apuc să-i răspund, dusă a fost. —Aaaauzi, Bette? —Da, Aaron? Semăna atât de mult cu Lumberg, din Office Space Încât ar fi fost amuzant dacă n-ar fi trebuit să-i Înghit În permanență „sugestiile“. —Eeeei, mă Întrebam doar dacă ai apucat să citești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
răpus.” (Corneliu Zelea Codreanu). Cutează și crede! Arhanghelul Mihail apără eroicul din noi când lupți pentru o cauză dreaptă. Curg neguri pe creștetul lumii, pământul românesc e umed de lacrimi și sânge; primejdii pentru satrapii cei pururi nesătui. Cu ochii duși departe de ceasul când scriu, când visul înălța fruntea mea până la cer, am fost aruncat în groapa cu lei. În pieptul meu, confrate, cu chinul camarazilor mei s-au grămădit torturi și umilințe și strigă din adâncul pivnițelor și grotelor
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
uitat la ele cu luare aminte și a început să vorbească: ― Apoi peste două puncte, la vreme de seară, puicuța la care ți-i gândul are să-ți cadă la așternut și după aceea mai că nu s-ar mai da dusă. ― Adică ce înseamnă „peste două puncte”? ― Așa arată cărțile. Asta ar însemna două zile, două săptămâni... Mai mult nu. La auzul acestor vorbe, lotrului i s-a întunecat privirea. „Eu vreau ca faptul să se petreacă chiar în astă seară
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
dată... Lotrul l-a lăsat să-și rumege amarul și în cele din urmă l-a întrebat: „Ce mai știi de negustorii plecați spre Galați acum trei zile?” Fără să ridice privirea, hangiul a răspuns cu greu: „Apoiii... drumul lor dus și întorsss... durează cam o săptămână și jumătate, dacă nu - acum, iarna - chiar două. Daaa’ omul meu m-a anunța la vreme de venirea lor”. După acest răspuns, s-a ridicat și a pornit glonț spre bucătărie... ― Și? - s-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
fi trebuit. După aceste manifestări, cei mai mulți s-au cuibărit din nou în culcușul de peste noapte. Câțiva, cu ochii cârpiți de nesomn, au privit în jur, dezorientați parcă. În cele din urmă, au urmat pilda celorlalți... Abia acum au adormit cu toții, duși. Nu se auzea decât țăcănitul roților trenului și, din când în când, câte un oftat sau chiar sforăit... Chipuri obosite, cu barba țepoasă și cu ochii înroșiți de somn neîmplinit, se ițeau din când în când de după vreo pulpană de
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
În fața Sfetului domnesc. O judecată cam... sălbatică. Dar dreaptă, pentru lumea În care trăim. A doua veste pare măruntă, dar s-ar putea să devină importantă. Iscoadele Apărătorilor au Înregistrat trecerea peste Dunăre a unei herghelii de cincizeci de cai, duși, pare-se, la târgul de la Belgrad. N-ar fi ceva tocmai neobișnuit dacă herghelia n-ar aparține familiei Litovoi, din Murgești, mai jos de Vaslui, iar conducătorul grupului n-ar fi un tânăr cu trăsături cam frumoase, care aduc izbitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
argumentele sumare aduse de doctor erau fără tăgăduință. Lina, de nevoie, își rărise vizitele si Lenora atunci ceruse ea singură pe verișoara Eliza. împrejurările îi erau favorabile. Tocmai divorța și avea putință să dispună de ea. Eliza venea aproape zilnic, dusă și adusă cu mare pompă de Doru, fiindcă era fricoasă, plină de mofturi. Uneori rămânea câteva zile în șir la Prundeni, după care descoperea că are o mulțime de treburi acasă. De fapt, era nostalgia capitalei. După ce se sătura de
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
oprești un râu? Să îngheți un nor? Se oprește din piruetele sale, acum pare din nou foarte bătrân și se îndreaptă spre Pran cu cuțitul întins. — E o idee grozavă, știi și tu. Nu trebuie să te temi. Cu mâinile duse involuntar la scrot, Pran se dă înapoi până când se lovește de peretele jos al parapetului. Khwaja-sara șonticăie înspre el cu ochii săi înnegriți de kohl, străpungându-l de pe chipul bătrân, înroșit de fard. Încă tremurând de atâta agitație, face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
declarație asupra Misiunii Omului Alb de ‹‹a gospodări lumea››. Acesta va evita să-și manifeste toanele în viitor și va avea grijă să rămână relevant“. Da, este un individ frapant Jonathan Bridgeman. Tensionat. La uniune, cu gura uscată, cu degetele duse inconștient la gulerul strâmt, s-a ridicat și a început să vorbească despre America, iar curând a trecut la vest, apoi la încleștările datorate diferențelor rasiale, la mișcările rasiale de pe alte țărmuri ale umanității, apoi a insistat pe pielea albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]