964 matches
-
accentul căzând pe ritualul iubirii curtenești. O astfel de dragoste nu poate dura, de aceea cavalerul se simte neconsolat în ciuda intenției binevoitoare a naratorului de a-l sprijini în durerea resimțită acut, și plânge pierderea femeii iubite pe un ton elegiac („Eu cel prin moarte văduvit,/ De fericire jefuit,/ Suflet stingher, surpat, urând/ Zilele, nopțile la rând!/ Viața-mi urăsc, și orice desfături,/ Zvârl tot ce-i bucurie-n lături. Credea-va cine m-a zărit/ Că jalea însăși a ntâlnit
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mi-ar trece de necaz; / Dar e cucul păsărea, / El cântă pe rămurea / Și zboară pe unde vrea, / Nu-i pasă de jalea mea!"287 Dorința umană, de înstăpânire a timpului, transformă spațiul liric într-o imprecație, negată de tonul elegiac care redefinește cucul ca pasăre a norocului: " Frunză verde de pelin, / Ce-mi ești, cucule, hain, / De cânți vara-n jumătate / Ș-apoi zbori în altă parte? / Cuculeț, pasăre sură! / Mușca-ți-aș limba din gură, / Cântecul să nu-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
1; Constantin Cubleșan, Vârste poetice, ST, 1996, 7-8; Ioan Țepelea, O linie a echilibrului și a candorii, „Unu”, 1996, 7-8; Titu Popescu, „Rouă medievală”, „Observator” (München), 1996, septembrie-octombrie; Nicolae Savin, Mic tratat despre rouă, VTRA, 1996, 10; Ștefan Melancu, Contemplația elegiacă, APF, 1997, 1-2; Gheorghe Grigurcu, Dualități lirice, VR, 1997, 5-6; George Vulturescu, „Rouă medievală”, PSS, 1997, 7-8; Augustin Cozmuța, Himera ca o ultimă paranteză, „Graiul Maramureșului”, 1998, 21 iunie; Alexandru Pintescu, „Țărmul himerei”, PSS, 1998, 5-6; Titu Popescu, „Țărmul himerei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
poeme ( Când zarea) prefigurează o altă fațetă a poeziei sale, desfășurată, odată cu revenirea autorului în circuitul editorial, după un sfert de veac de tăcere, prin volumul De n-ar veni noaptea... (1969). Poetul se fixează în ipostaza unui „bard ostenit”, elegiac, meditativ și melancolic. Versurile păstrează solemnitatea dicțiunii, însă într-un registru preponderent confesiv, interiorizat, uneori cu inflexiuni psalmice, atitudinea dominantă fiind aceea, productivă liric, de resemnare senină, ca în poemul Din când în când: „Din când în când mă adumbrește
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
Chiar și celebrarea erosului (ca în volumul Mereu iubirea, 1988) stă sub premoniția „marii treceri”, a „nopții” care va veni. Solitudinea, angoasa, criza de timp sunt convertite fie în interogații austere, formulate în stil folcloric (Dialog nocturn), fie în melosuri elegiace (Mult prea devreme), iar drama omului e văzută, uneori, ca dramă a creației. Tonul, imagistica trimit deseori la Lucian Blaga (invocat explicit în Poetul) sau la Tudor Arghezi (îndeosebi în erotică), modelele tutelare ale vârstei mature a poetului, care a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285899_a_287228]
-
Institutul de Filologie Romanică al Universității „Adam Mickiewicz” din Poznan´, Polonia (1996-1997). În 1997 devine secretar științific al Cursurilor de vară „Constantin Brâncuși” ale Universității din Craiova. Încă din cartea de debut, Visele cuvintelor (1981), se conturează profilul unui liric elegiac, reflexiv, de o seninătate apolinică, cu o scriitură de factură blagiană, recurgând frecvent la metafore revelatorii. Discursul poetic apare tot mai interiorizat în Trăiri (1987), în care se remarcă o mai mare siguranță a experienței lirice și unde este valorificat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287360_a_288689]
-
lui Neculai Dimachi asupra vistieresei Anica Roset, care a circulat sub un titlu dedus din conținutul poemului, Corabia pe valuri. Înzestrat cu simț de observație și nu lipsit de umor, D. a compus și versuri satirice, mai izbutite decât cele elegiace. Sprințara scenetă O adunare a trii cucoane, unde sunt ironizate cochetăria și mania clevetelii, vădește predispoziții de autor dramatic. În colaborare cu Costache Conachi și Dumitrache Beldiman, scrie Comedie banului Costandin Canta, ce-i zâc Căbujan și cavaler Cucoș, unde
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286768_a_288097]
-
glasul său capătă sonuri teribile, care îl anunță pe Arghezi din blesteme. Eseistul, raportîndu-l la Cîrlova, îl consideră, cu îndreptățire, pe Heliade mai complex, decorul său este mai larg și poemul său este mai savant construit. Însă emoția pare la elegiacul Cîrlova mai puternică, confesiunea mai sincer lirică, obiectele (aceleași, în fond) formează la el un spațiu intim, un peisaj securizant. Este om al ordinii, un clasic prin structura intelectuală, drept pentru care în plan creator, cum subliniază și Eugen Simion
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
chiar întâlnindu-mă la Freiburg cu prietenul Lucian Vasiliu, invitat și el de Mironi, care-și târîia eroic și excitat piciorul în ghips venind de la Bruxelles. O, tempora!... Parcă niciodată tequila nu fu mai gustoasă... Nu cred însă că tonul elegiac i s-ar potrivi profesorului Miron care te asculta atent, dar care vorbea puțin, esențializat-caustic, cu parcimonie și respect pentru o limbă românească profundă și expresivă pe care o idolatriza. Mi s-a părut inițial ceva nefiresc în această limbă
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
alergând în neștire pentru a uita de mizeriile și apăsările vieții de zi cu zi în capitalism, acolo unde ai zice că nu există sport de masă și unde presiunea individualității este, nu de puține ori, insuportabilă. Din tonul meu elegiac se înțelege că, de curând, forțat afectuos de fiica mea sportivă și eco, precum și de efectele mai puțin vesele ale unui stil de viață nesănătos, am început să alerg și eu, după puteri, în neștire, pentru a rezona "rezonabil" cu
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
director al revistei de cultură „Antares”, înființată prin străduințele sale în 1998, sub egida Uniunii Scriitorilor. A debutat editorial cu volumul Ascunsa ninsoare, apărut în 1978. A mai publicat versuri în „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Ateneu”, „Dunărea literară”. A. este un elegiac modern care consolidează generația șaptezecistă în dimensiunea ei reflexivă. De la primul volum, Ascunsa ninsoare, poetul își dezvăluie hotărât temele și identitatea lirică, pe care le va confirma, cu nesemnificative inconsecvențe, în alte cărți de poezie publicate: Supunerile (1982), Fluturele de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285395_a_286724]
-
pentru fiica mea”, RL, 1983, 32; Ion Dodu Bălan, Ștafeta responsabilității umane, CNT, 1983, 34; Artur Silvestri, „Geneza luminii”, LCF, 1984, 35; Artur Silvestri, „Elegii din infinit”, CNT, 1986, 51; Simion Bărbulescu, „Aripă nemărginită”, RL, 1987, 1; Aureliu Goci, Trilogia elegiacă, „Dimineața”, 1996, 23 decembrie; Popa, Ist. lit., II, 301-302; Opriță, Anticipația, 443. D. Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290404_a_291733]
-
Cred că mă voi omorî”, ci enunță, cu o fermitate mai Întâi a tonului și abia apoi a acțiunii, „Am să mă omor”. La aceste ființe, pulsiunea morții organizează autoritar toate celelalte mișcări ale psihicului ori chiar cele ale fiziologicului. Elegiacul și melancolia se Întâlnesc Întotdeauna În textele sinucigașilor, pentru că Înainte de a fi un act, sinuciderea e o stare. Întinsă pe mai multe zile, șerpuind asemenea unui fluviu În câmpie, tentația sinuciderii sistematizează datele unei lumi și marchează un spațiu al
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
într-un limbaj cursiv, actual și într-o versificație de sorginte folclorică. Principalele calități ale poemelor originale, ca și ale tălmăcirilor poetice, sunt cantabilitatea, precum și un simț al ritmului și o firească adaptare a valențelor arhaice la tonalități moderne. Nota elegiacă se nuanțează mai propriu liric decât cea imprecativă în traducerea Psalmilor, după cum, în unele poeme originale, se distinge un anume sentimentalism al dezrădăcinării, mai pregnant decât tendința parabolică, meditativă, de proveniență creștină, ce-i particularizează sonurile din Dosoftei, Cununa, Osuare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285181_a_286510]
-
provenind nu din incompatibilități și dileme, ci din plenitudinea sentimentului, din împărtășirea-părtășie. Fără să așeze în cumpănă acest lirism al celebrărilor, timpul „trădător”, toamna (agent melancolizant) și „ora plecării” din satul natal adaugă un spor de gravitate și de fior elegiac. În pofida unor clișee la modă în poezia tributară patriotismului de paradă („plai mioritic”, „sfântă Țară”), tema întoarcerii la matcă e în esență autentică și fiindcă primește influxul de adâncime al reintegrării cosmice: „Privirea zării / e lanț la picioarele mele / din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
la picioarele mele / din graiul izvoarelor / mi-am făcut inele”. În contrapunct cu această comuniune apare, începând cu Dor albastru (1991), meditația fulgurantă a solitarului pentru care tăcerile par a fi mai elocvente decât cuvintele. Poezia tinde să devină solilocviu elegiac, vorbind despre iubita dispărută, despre tristețea „iernii / care ne-a trădat” și a golului. Această evoluție validează opinia critică potrivit căreia aici s-ar revela un poet ce „își devoră singurătatea” (Eugen Simion). Activitatea istoricului literar N. s-a axat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288410_a_289739]
-
tabletă în „Contemporanul” (Scrisori de la un tânăr poet). Dezinteresat de căutările formale ale liricii moderne și, în general, de orice fel de artificiu prozodic, R. este fidel formulei clasice, cultivând versul tradițional, cu pregnante rezonanțe folclorice, într-o atitudine contemplativă, elegiacă. El stă retras undeva la munte, departe de zgomotul cafenelelor literare, înfășurat în norul său de melancolie („Mai singur, tot mai singur, în munții mei bătrâni, / Nici o dorință-n mine, nici un îndemn. Doar zvonul / Declinului, cum, parcă, pe cerul altui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289080_a_290409]
-
dar superficial (lipsă de punctuație, uneori titluri șocante: Scris despre un dicționar al melancoliei, Scris despre alte naufragii ale surâsului, Scris despre tălpile de copil ale unei stele, Scris despre catalogul vulcanilor), exprimând o sensibilitate cuminte, de tip contemplativ și elegiac, modelată intermitent de reflecție. Cele mai multe poezii comunică reverii, confesiuni, vagi melancolii, nostalgii, unele fixând, cu grație, scene de idilă clasică. Înotând în râu, o fată devine personaj mitologic: „Tocmai din râu era / aproape fără vârstă era / aproape fără vârstă o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289972_a_291301]
-
și îndoiala crispantă, între chemarea iubirii și semnele premonitorii ale morții, se consumă trăirile unui spirit mereu supus tensiunilor divergente, căutându-și izbăvirea în smerenia rugăciunii, în reculegerea pioasă, într-un ritual ce se confundă cu invocarea, cât anxioasă, cât elegiacă, a divinității. În aceeași formă de expresionism liric, dar excesiv complicată, poemele din Urmare intonează, în modulări liturgice, „psalmi cântând a moarte” și „a rea vestire”. Transpuși într-un discurs eliptic și cam uscat, psalmii lui Mihail exprimă sforțarea orgolioasă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
în deceniile interbelice, deși, surprinzător, istoriile literare și enciclopediile anterioare nu au inclus și numele acesteia. În fine, doi dintre poeții bucovineni se bucură de analize favorabile: Gavril Rotică este denumit "cântăreț al suferinței care alternează violența protestatară cu jeluirea elegiacă"31, iar Iulian Vesper este apreciat pentru opera sa poetică de factură romantică, axată pe "trăirea autentică a spaimei thanatice"32. Alți autori nu corespund canoanelor literare, figurând în DSR ca scriitori minori. Este și cazul scriitorului Scarlat Callimachi, menționat
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
a întâmplat cu tălmăcirea în versuri a piesei Roma învinsă de A. Parodi, tot șlefuind, cizelând, poate croi o formă impecabilă, structura lui nu-i deloc aceea a unui liric. De fapt, el mimează poezia. După câteva poeme cu turnură elegiacă, unde deplânge zădărniciile omenești, va trece la un registru care îi convine, acela de parodist: persiflează scrierile moderniste, „decadente”, face schime de amuzament citind stanțele macedonskiene. Oricum, C., care avea să-l prefere, ca poet, pe G. Coșbuc lui M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
păgânilor” se rostogolește impetuos imprecația, vigoarea lexicală anticipând sonorități argheziene. Sunt conjurate, spre pieirea „ticăițească” a vrăjmașilor, inutilitatea apei vărsate, slăbiciunea arcului „moale”, focul ce „topește” ceara, soarele ce arde culbecii, vântul care „seacă” păduceii. Într-o altă tonalitate, profund elegiacă, precum într-o recunoaștere a mitului, presimțind întoarcerea celui „risipitor”, se rememorează blestemul abătut asupra fiilor „streinatici”: „Să li să vechească haine-n căi departe / Și să șchiopeteze cu călcâie sparte”. Tălmăcind, D. regândește poetic temele și motivele cântării dintâi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
pace; să trăiască și să moară, atât cât le era dat. Când vântul se pornea mai tare, lua în zbor foile risipite, învîrtin-du-le într-un danț fantastic, ducîndu-le departe, azvîrlindu-le peste zidul grădinii, în praful de pe drum." Romanele aceluiași sunt elegiace, vaporoase, reeditând cu mai multă vibrație wertherianismul lui Grandea. N. BURLĂNESCU-ALIN Boem provincial, alcoolic și tuberculos, N. Burlănescu-Alin (1869- 1912) a cântat singurătatea proletară, făcând un curios apel către Frigga germanică: Frigga, Frigga, Frigga, Amor te cheamă! Lasă tristul rest
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
săi. Fiica ei, Esther, se extenuează lucrând la mașina de cusut și moare canceroasă. Un alt fiu, Paul, plasator de articole de ocazie, moare de epilepsie. Moriț are nostalgia Americii și într-o bună zi și pornește, escortat la gară, elegiac, de toată familia. Nostalgia lui Rubin, pensular, e mai modestă. El vrea să deschidă o "sală de dans". La Ficu, fiul Estherei, starea bolnăvicioasă rasială se manifestă printr-o mare și anxioasă iubire filială, printr-un sentimentalism timid. Toate aceste
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fi atuncea unul dintre Acele anonime duhuri Care se-nghesuie să intre Pe poarta marilor văzduhuri. * Am fost mai singur decât niciodată, Un Robinson cu insula în suflet În lirica lui somptuoasă și neagră, Al. A. Philippide e un mare elegiac. CAMIL BALTAZAR Sanatoriul servește în poezia lui Camil Baltazar, ftizic simulat, ca simplu pretext de coordonare a unor emoții universal umane: înfrățirea cu semenii care suferă împreună cu noi, presimțirea morții, melancolia autumnală etc. În figurarea sentimentelor, poetul are tehnica sa
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]