1,905 matches
-
prin imagini sinestezice, prin tehnica sugestiei, prin principiul corespondențelor ori prin muzicalitatea deosebită a versurilor - este perfect ilustrată în poeziile volumului Plumb (1916). Integrată acestui volum, poezia Lacustră este definitorie pentru universul liric bacovian și pentru estetica simbolismului. În această elegie existențială, tema eșecului și cea a morții se concretizează prin motive literare frecvente în lirica simbolistă: solitudinea, ploaia, somnul (ca prefigurare a morții), nocturnul (valorizat negativ, ca timp agonic, al spaimei de moarte, al angoasei existen țiale). Titlul evidențiază motivul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
1928, M. Pricopie tipărește o versiune prescurtata a Țiganiadei lui Ion Budai- Deleanu. Revista publică folclor dobrogean și studii despre poetul latin Ovidiu, exilat la Tomis: Carol Blum, Cauzele relegării poetului P. Ovidius Nașo la Tomis (1928), St. Bezdechi, Din elegiile lui P. Ovidiu Nașo (Epitaful lui Ovidiu, Dor de țară, Originea numelui Tomis, Iarna la Tomis, Atacurile barbarilor ș.a. (1924-1928). M. Pricopie traduce din Horațiu, Hugo și Eichendorff, Gr. Sălceanu din Baudelaire (Omul și moartea, 1924), din Verlaine și din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285334_a_286663]
-
Premiul Asociației Scriitorilor din București) și Epitaf (1981), apar de-a dreptul curajoase prin subversivitatea lor: denunțări, uneori disimulate, alteori directe, de o incisivitate conținută, dar sarcastică, ale unui ev inuman. Vechea temă a satului și a familiei este, în Elegii (1973) și Epitaf, un pretext pentru fixarea în efigie elegiacă a unui ceremonial dispărut, concomitent cu o rostire acuzatoare: „Tata a murit acum doi ani, într-un spital/ al țăranilor fără pământ./ Suferea de frigul cel mai cumplit,/ boală socială
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
1961; Câmpia soarelui, București, 1962; Constanța, București, 1964; Intrare în anotimp, București, 1964; Fata morgana, București, 1966; Măști de priveghi, București, 1968; Himera nisipurilor, București, 1969; Poeme, București, 1969; Arborele vieții, București, 1971; Austru, București, 1971; Câmpia soarelui, București, 1972; Elegii, București, 1973; Petrecere pe iarbă, București, 1973; Ave, noiemvrie, București, 1975; Întoarceri, București, 1977; Roata lumii, București, 1977; 65 poeme, București, 1978; Umbră arsă, București, 1980; Epitaf, București, 1981; Poem în Utopia, București, 1983; A fi-fire, București, 1984; Banchet autumnal
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
Petroveanu, Traiectorii, 281-285; Piru, Poezia, II, 154-157; Raicu, Critica, 334-336; Poantă, Radiografii, I, 153-157; Sasu, În căutarea, 174-176; Steinhardt, Critică, 102-105; Simion, Scriitori, III, 256-259; Grigurcu, Existența, 153-157; Dimisianu, Subiecte, 151-158; Regman, De la imperfect, 224-229; Micu, Limbaje, 286-291; Nicolae Manolescu, Elegii, RL, 1989, 7; Fevronia Novac, O viziune expresionistă, RL, 1991, 46; Irina Petraș, Timpul lumii sfârșite, TR, 1991, 48; Maria-Ana Tupan, Timpul neretușat al poeziei, VR, 1991, 11-12; Eugenia Tudor-Anton, Retrospectivă lirică, RL, 1992, 10; Mircea Petean, Între împotrivire și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285228_a_286557]
-
trad., București, 1979 (în colaborare cu Ștefania Mincu); Poesia romena d’avanguardia. Testi e manifesti da Urmuz a Ion Caraion, Milano, 1980 (în colaborare cu Marco Cugno); Nuovi poeti romeni, Florența, 1986 (în colaborare cu Marco Cugno); Nichita Stănescu, 11 elegie, Milano, 1987; Poeți italieni din secolul XX. De la Giovanni Pascoli la Valerio Magrelli, pref. trad., București, 1988; Lucian Blaga, I poemi della luce, Milano, 1989 (în colaborare cu Sauro Albisani); Mihai Eminescu, Lucifero, Milano, 1989 (în colaborare cu Sauro Albisani
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288152_a_289481]
-
Blandiana, volumele lor, Ființele abstracte, respectiv, Călcâiul vulnerabil, fiind analizate de Lucian Raicu (11/1967) și Cornel Regman (4/1967). Din romanul lui Ben Corlaciu, Moartea lângă cer, publicat în 1946, se preia fragmentul Călătorie prin fantastic (15/1967). Volumul Elegie pentru floarea secerată al lui Eugen Jebeleanu, din care apăruseră în G.l. numeroase poeme, este recenzat de Lucian Raicu (23/1967). Ca „fragment de jurnal”, în numărul 27/1967 apar câteva pagini din Luntrea lui Caron, romanul postum al lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287200_a_288529]
-
apăruseră în G.l. numeroase poeme, este recenzat de Lucian Raicu (23/1967). Ca „fragment de jurnal”, în numărul 27/1967 apar câteva pagini din Luntrea lui Caron, romanul postum al lui Lucian Blaga, tipărit abia în 1990. Sunt recenzate 11 elegii de Nichita Stănescu (Lucian Raicu, 21/1967), Vestibul, romanul lui Al. Ivasiuc (Valeriu Cristea, 32/1967), Echinoxul nebunilor de A.E. Baconsky (Eugen Simion, 36/1967) ș.a. Se dau fragmente din romanele în curs de apariție ale lui Nicolae Breban
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287200_a_288529]
-
Lumea nouă”. În ziarul „Liga ortodoxă”, la 30 iulie 1896, Ion Theo (prescurtarea i-a fost sugerată de Al. Macedonski) debutează în poezie, tăios, cu acuzatoarele strofe din Tatălui meu; le urmează compuneri când instrumentaliste, când parnasiene, când purtând amprenta elegiei eminesciene. Macedonski elogiază cutezanța cu care tânărul „rupe” tehnica versificării, însă acesta nu suportă amestecul „peniței” patronului său literar și părăsește cenaclul macedonskian. Colaborează totuși la sateliți ai „Literatorului”: „Revista modernă” (1897) și „Viața nouă” (1898, semnând Ion Th. Arghezzi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
literară”, „Steaua”, „Tribuna”, „Astra”, „Literatorul” ș.a. E prezent la Radio România Cultural cu scenariile Întoarcerea din cruciadă, Libertatea de a trage cu pușca, Heraldica iubirii. În 2002 participă la realizarea volumului Portret de grup cu Laurențiu Ulici. Elogii, invocații și elegii, versurile lui S. din Vară de amiază și Amiaza lui Empedocle (1983) se înscriu frecvent într-o dicțiune solemnă, ceremonioasă, care amintește prin câteva reminiscențe tonalitatea și tiparul poeziei lui Lucian Blaga, precum și „plastica” lirică a lui Adrian Maniu. Asimilarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289455_a_290784]
-
proză respectă cu fidelitate împărțirea în cărți a celei poetice, însă, după cum spune Sedulius însuși în prefață, adaugă ceva ce acolo fusese omis din necesități metrice. Sedulius a scris și două imnuri. Primul, compus în distihuri elegiace (este intitulat și Elegia) e o laudă adusă Domnului, iar în final conține unele paralele între Vechiul și Noul Testament în privința istoriei mântuirii. Mult mai interesant din punct de vedere poetic este al doilea care e alcătuit dintr-o serie de strofe scrise în dimetri
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
mai întâi de toate, poet, chiar dacă activitatea sa include un roman, scrieri dramatice și traduceri. Culegerea de poezii De pe stâncă, apărută în 1922, s-a constituit prin „selectarea rodului poetic a două decenii”, ceea ce dă întregului un aspect compozit. Lângă elegiile care eminescianizează (Plânsul codrului, Basm de toamnă, Dacă din apusul vis...) stau poeme care reiau povestea „evreului rătăcitor” (Cântecul pribeagului, Răvașul pribeagului, Voinicul) sau versuri de inspirație citadină și religioasă (Revolta lui Iov, Apocalipsă). În alte poezii, F. încearcă să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287118_a_288447]
-
părți, Poezii noui, și se remarcă printr-o asiduă colaborare la „Ghimpele” și „Amvonul”. Fire ambițioasă, F. a abordat variate genuri, a scris mult, dar nu a reușit să se impună decât într-o foarte mică măsură. Versurile sale (ode, elegii, epistole, satire), naive și sentimentale, sunt inconsistente ca realizare artistică și au fost primite cu rezervă chiar de contemporani. Romanul Scarlat (1875) se reține doar prin câteva pasaje de reușită analiză psihologică. A tradus din Victor Hugo și Alfred de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287113_a_288442]
-
de lirica optzecistă prin adoptarea unui limbaj prozaic, anecdotic, colocvial, ironic și autoironic. Timpul, moartea, dualitatea funciară a lumii rămân teme predilecte, dar, aspirând să pătrundă câte un înțeles, poetul percepe totul ca pe un spectacol factice, tragicomic. În Declinul elegiei (1983), ochiul-spectator, martor însingurat, surprinde iluzia, „farsa” pretutindeni în „teatrul lumii”. Farsa există chiar și „în orice elegie”, puritatea, tragismul lumii fiind pierdute; doar orbirea (tema centrală a volumului) ar putea recupera „augusta lumină” pierdută. Scrisori (1988) și Uite viața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
lumii rămân teme predilecte, dar, aspirând să pătrundă câte un înțeles, poetul percepe totul ca pe un spectacol factice, tragicomic. În Declinul elegiei (1983), ochiul-spectator, martor însingurat, surprinde iluzia, „farsa” pretutindeni în „teatrul lumii”. Farsa există chiar și „în orice elegie”, puritatea, tragismul lumii fiind pierdute; doar orbirea (tema centrală a volumului) ar putea recupera „augusta lumină” pierdută. Scrisori (1988) și Uite viața, nu e viața! Poezii de lume (1992) se concentrează în jurul încercării de definire a cuvântului, în arte poetice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
fiind pierdute; doar orbirea (tema centrală a volumului) ar putea recupera „augusta lumină” pierdută. Scrisori (1988) și Uite viața, nu e viața! Poezii de lume (1992) se concentrează în jurul încercării de definire a cuvântului, în arte poetice de inspirație folclorică (Elegia șarpelui) sau optzecistă (Problema poeziei). Trebuie remarcat eclectismul acestor volume: elemente livrești, ludice, intertextualism, o sintaxă elaborată (paranteze, explicații retorice etc.) apar alături de poezii de dragoste simple, melodioase, unele de inspirație folclorică, altele cu parfum arghezian. Romanele La Răspântii (1979
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
Preda din Cel mai iubit dintre pământeni. SCRIERI: Planete, Iași, 1974; Augusta lumină, București, 1976; Despre voință, București, 1977; Elementul „lume”, București, 1978; La Răspântii, Iași, 1979; Satiră duhurilor mele... (Parodii și nu prea), București, 1980; Arșița, Iași, 1981; Declinul elegiei, București, 1983; Scrisori, București, 1988; O anume fericire, Iași, 1989; Uite viața, nu e viața! Poezii de lume, Iași, 1992; Zodiacul în doi peri, Iași, 1995; Lume, lume și iar lume!, București, 1997; Legământ de eternă neuitare (în colaborare cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286447_a_287776]
-
și din rilkeana Niciodată toamna: Niciodată toamna nu fu mai frumoasă/ Sufletului nostru bucuros de moarte". Dacă Duhovnicească era bântuită de duhuri înfricoșate, semnele confuze notificând anxietatea, primejdia, misterul, De-a v-ați ascuns este o alegorie despre trecere, o elegie, un "joc subtil": Puii mei, bobocii mei, copiii mei!/ Așa e jocul,/ Îl joci în doi, în trei/ Îl joci în câte, câți vrei,/ Arde-l-ar focul! Tânjirea după femeia idealizată e o temă frecventă (Cântare, Creion, Dor dur
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
În Hore, ființele minuscule întrețin o atmosferă euforică, nelipsită de aspectul ludic, de un torent de arhaisme, regionalisme, neologisme cu nuanțe biblice, echivalențe multiple. După bătălia dintre pușlamale, privită cu ochi de estet, în balade ale lumii interlope, poetul alcătuiește elegii villoniene, caracterizate prin amestecul de abject și sublim (Cina, Dimineața, Morții, Galere, Serenadă), de revoltă, indignare, uimire, ironie. În alte poeme, satira se îmbină cu intenția ludică (Hore, Inscripții, Copilărești, Fabule). Dumnezeu se joacă de-a facerea lumii: Ia o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
și îngerii sub glie". În timp ce totul cade în profan, doar apele din adânc mai păstrează adevărul mitic. Acesta se trage în adânc, departe de cunoașterea umană. Sensul tragic se ivește din ceea ce era spirit și aparținea divinului, absolutului. Gorunul În elegia Gorunul, L. Blaga valorifică mitul mioritic, mit care sugerează seninătatea în fața morții, acceptarea acesteia ca pe un fenomen firesc, știind că după moarte urmează integrarea în circuitul universal, în Marele Tot. Se aseamănă până la un punct cu elegia eminesciană Mai
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Gorunul În elegia Gorunul, L. Blaga valorifică mitul mioritic, mit care sugerează seninătatea în fața morții, acceptarea acesteia ca pe un fenomen firesc, știind că după moarte urmează integrarea în circuitul universal, în Marele Tot. Se aseamănă până la un punct cu elegia eminesciană Mai am un singur dor. Tristețea lui Blaga provine dintr-o meditație filosofică asupra vieții și morții, în fața unui univers plin de taine. Gorunul (specie de stejar) intră în dialog cu omul având destine asemănătoare. Fiind un copac de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
de tinerețea sa veșnică, geniul uman deplânge soarta omului fragil, vulnerabil, "schimbător", "rătăcitor", în timp ce el rămâne un simbol al permanenței și stabilității. Treptat, antiteza dintre veșnicia naturii cosmice și condiția destinului uman se amplifică, tonalitatea devine elegiacă, iar substanța acestei elegii filosofice este exprimată prin metafore și accentele gnomice ale comunicării poetice. Această alternanță dintre spațiul cosmic și terestru este evidențiată prin formule specifice, prin interjecții populare care sugerează veșnica repetabilitate: "Ia, eu fac ce fac de mult", prin enumerarea substantivelor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
al basmului); genul dramatic (existența personajelor, dialoguri, drama omului obișnuit, drama omului de geniu neînțeles de societate). Alături de genuri literare, interpreții au scos în evidență și câteva specii literare: idila pastorală (dragostea dintre Cătălin și Cătălina); meditația filosofică (drumul cunoașterii); elegia (omul obișnuit care nu poate accede spre idei superioare); satira (sarcasmul poetului asupra societății superficiale); pastelul (tablouri descriptive de natură terestră sau cosmică). Odă (în metru antic) Odă (în metru antic) a trecut prin opt variante, schimbându-și tonalitatea de
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
poate accede spre idei superioare); satira (sarcasmul poetului asupra societății superficiale); pastelul (tablouri descriptive de natură terestră sau cosmică). Odă (în metru antic) Odă (în metru antic) a trecut prin opt variante, schimbându-și tonalitatea de odă, cu una de elegie erotică. Stăpânit de patima cunoașterii, poetul se identifică cu geniul într-un "cadru de proporții titaniene" (D. Popovici). Căutându-și refugiul în nemurire, geniul are atribute excepționale, așa cum rezultă din construcțiile emblematice: a) steaua singurătății; b) nepăsarea tristă; c) regăsirea
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
trăiască moartea prin iubire și prin suferință. Încercând o purificare prin ardere (prin iubire), poetul speră într-o renaștere a sinelui, în redobândirea identității veșnice, dar și în recuperarea "nepăsării triste" și în "regăsirea sinelui". În final, versurile depășesc forma elegiei devenind "o rugăciune a reîntregirii ființei prin moarte" (Ioana Em. Petrescu). Tinzând spre perfecțiunea clasică ("în metru antic"), această odă ilustrează atitudinea poetului față de cunoaștere și autocunoaștere. Poetul se confesează pe un ton grav, sentențios: "Nu credeam să învăț a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]