2,401 matches
-
fundamentală potrivit lui M. Bahtin, circumscrisă naturii duale (acțiune și reacție, în același timp) a comunicării umane. Se definește ca un proces de negociere permanentă, care are la bază intenționalitatea interlocutorilor de a comunica și de a se influența reciproc. Prin enunțarea sa, locutorul urmărește să transmită mesaje prin care să influențeze atît gîndirea, cît și acțiunile unui interlocutor, ceea ce întărește caracterul strategic (manipularea structurilor interacționale și a mijloacelor verbale de concretizare a acestora) și anticipativ (predicții asupra reacției interlocutorului) al comunicării
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și a mijloacelor verbale de concretizare a acestora) și anticipativ (predicții asupra reacției interlocutorului) al comunicării umane. Pentru ca un act de comunicare să fie reușit, participanții la interacțiunea comunicativă trebuie să recunoască strategiile care apar în interacțiune, atît la nivelul enunțării, cît și la nivelul interpretării, ceea ce dovedește caracterul convențional al comportamentului strategic. Lingvistica interacționistă vine ca reacție împotriva lingvisticii codului și lingvisticii frazei, avînd drept punct de plecare teoria jocurilor de limbaj, propusă de L. Wittgenstein, teoria actelor de vorbire
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
împotriva lingvisticii codului și lingvisticii frazei, avînd drept punct de plecare teoria jocurilor de limbaj, propusă de L. Wittgenstein, teoria actelor de vorbire, precum și teoria acțiunii comunicative a lui J. Habermas. Pragmatica studiază interacțiunile verbale în strînsă legătură cu teoriile enunțării, cu actele de vorbire sau cu principiile și maximele conversaționale. Interacțiunea verbală face, de asemenea, obiectul studiilor de a n a l i z ă a d i s c u r s u l u i (discurs politic, jurnalistic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
inițiale ale termenului interlocutor se remarcă prin atenția acordată actanților comunicării, pentru ca, mai tîrziu, accentul să fie pus pe funcțiile îndeplinite de aceștia. Astfel, O. Ducrot și T. Todorov, în 1972, definesc termenul interlocutor ca element constitutiv al procesului de enunțare reprezentat prin locutor (cel care enunță) și alocutor (cel căruia îi este adresat enunțul). A. J. Greimas și J. Courtès, mai tîrziu, în 1993, numesc interlocutori pe cei doi actanți ai dialogului dintr-un discurs: destinatarul și destinatorul. Ulterior, în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cuvîntul, mulțumindu-se să asculte ceea ce spune locutorul (de exemplu, în cazul unei conferințe, al unei emisiuni radiofonice etc.). În ceea ce privește natura și funcția noțiunii "interlocutor", se manifestă o anumită ambiguitate: unii lingviști atribuie interlocutorilor un statut de actori externi actului enunțării (emițători și receptori), alții le atribuie un statut de protagoniști interni procesului de enunțare (enunțiatori și destinatari). V. destinatar, emițător, locutor, receptor. DUCROT - TODOROV 1972; GREIMAS - COURTÈS 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. LC INTERPRETARE. În
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al unei emisiuni radiofonice etc.). În ceea ce privește natura și funcția noțiunii "interlocutor", se manifestă o anumită ambiguitate: unii lingviști atribuie interlocutorilor un statut de actori externi actului enunțării (emițători și receptori), alții le atribuie un statut de protagoniști interni procesului de enunțare (enunțiatori și destinatari). V. destinatar, emițător, locutor, receptor. DUCROT - TODOROV 1972; GREIMAS - COURTÈS 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. LC INTERPRETARE. În tradiția lingvistică instituită de concepția lui Ferdinand de Saussure, interpretarea este parafraza prin care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se spune. În tradiția retorică, ironia, spre deosebire de metaforă și de metonimie, este unul dintre tropii care indică o atitudine enunțiativă și mai puțin de caracterizare a referentului, încît devine un aspect al antifrazei. Acest lucru nu este posibil decît dacă enunțarea furnizează indici de ironizare, prin conținutul ei sau prin alte mijloace (în vorbire prin intonație sau prin mimică, iar în scris prin puncte de suspensie ori redare în italice). Cuvîntul grecesc de la baza termenului ironie semnifica "întrebare", căci faptul de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
perspectivă a întrebării rămîne însă actuală, deoarece destinatarul enunțului ironic trebuie să se întrebe asupra sensului real al lui. Pornind de la sugestiile retoricii, există abordări ale retoricii prin considerarea ei ca o figură bazată pe discordanța dintre diferitele niveluri de enunțare ale unui text. În acest caz, ironia se definește ca o discordanță semantică, ca o vorbire indirectă ce trece de semnificația aparentă a enunțului spre o alta cu scop devalorizant. Ca atare, ironia este o figură în cadrul căreia se articulează
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
servește de limbaj se supune legilor sale. Nu putem ignora faptul că, pe de o parte, orice enunț este formulat în funcție de capacitatea de înțelegere și de evaluare a alocutorului, iar, pe de altă parte, locutorul este, concomitent, în chiar momentul enunțării, emițător și receptor. Oswald Ducrot demonstrează că un anumit enunț, într-o anumită situație de discurs, este susceptibil de sensuri diferite, ce-i pot fi date efectiv. Doar semnificația frazei utilizate nu ne îngăduie să putem prevedea toate aceste sensuri
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
depind, în primul rînd, de valoarea referențială a discursului, respectiv, de informațiile pe care acesta le oferă, în funcție de împrejurările în care este folosit. După Dominique Maingueneau, instanța pertinentă în materie de discurs este cuplul format din locutor și alocutor; prezentul enunțării nu aparține doar locutorului, ci este un prezent al interlocuției. Înlănțuirea replicilor în cadrul dialogurilor se fundamentează nu doar pe ceea ce a spus locutorul, ci, mai ales, pe intențiile care l-au condus să spună ceea ce a spus. Procesul de interpretare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
intențiile care l-au condus să spună ceea ce a spus. Procesul de interpretare a enunțului presupune două etape succesive: prima etapă merge de la frază la semnificație; cea de-a doua presupune trecerea de la semnificație la sens, luîndu-se în considerare circumstanțele enunțării. Oswald Ducrot a formulat, în 1972, șase legi ale discursului care se aplică valorilor semantice, plecînd de la premisa că, prin introducerea valorilor argumentative în semnificație, frazele se descriu deja prin raportarea lor la ceea ce se face cu ele enunțîndu-le. Legea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe care le are, și care sînt susceptibile de a-l interesa pe destinatar. Legea informativității exclude faptul că ar fi posibil să se vorbească fără a se spune nimic. Noțiunea de informativitate variază în funcție de destinatari și de contexte, orice enunțare avînd ca scop informarea auditorului. Un enunț trebuie să aducă destinatarului informații pe care anterior acesta le ignora. Legea economiei reprezintă un caz particular al legii informativității. Ea pretinde ca fiecare determinare particulară, introdusă într-un enunț afirmativ, să aibă
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
enunț depinde de destinatari. Ei vor judeca mai mult sau mai puțin pertinent un enunț în funcție de cunoștințele de care deja dispun într-un context dat. Un alt principiu care condiționează comunicarea este principiul sincerității, conform căruia se presupune că orice enunțare este sinceră. Pentru că actele indicate în sensul literal al enunțului sînt întotdeauna îndeplinite în momentul enunțării, interpretantul va presupune deci că locutorul avea capacitatea să le îndeplinească. Această supoziție generală a legitimității actelor literale implică supoziții particulare, legate de situația
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cunoștințele de care deja dispun într-un context dat. Un alt principiu care condiționează comunicarea este principiul sincerității, conform căruia se presupune că orice enunțare este sinceră. Pentru că actele indicate în sensul literal al enunțului sînt întotdeauna îndeplinite în momentul enunțării, interpretantul va presupune deci că locutorul avea capacitatea să le îndeplinească. Această supoziție generală a legitimității actelor literale implică supoziții particulare, legate de situația socială, fizică sau psihologică a celui care a vorbit. Astfel, ea produce o întreagă serie de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ironie. DUBOIS 1973; DSL 2001; CRUSE 2006. RN LOCUTOR. Pentru cuvîntul locutor cu semnificația "persoană care vorbește; subiect vorbitor care produce enunțuri" există, în funcție de teorii și de orientările interpretative, mai multe sinonime. Într-o interpretare ce ține de rigorile teoriei enunțării, prin locutor nu se înțelege persoana care produce efectiv enunțul, ci persoana pe care enunțul o prezintă ca sursă a enunțării. Aceasta permite ca, în cazul unor formulare tipizate, locutorul să fie cel care semnează, iar nu realizatorul formularului. De
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
enunțuri" există, în funcție de teorii și de orientările interpretative, mai multe sinonime. Într-o interpretare ce ține de rigorile teoriei enunțării, prin locutor nu se înțelege persoana care produce efectiv enunțul, ci persoana pe care enunțul o prezintă ca sursă a enunțării. Aceasta permite ca, în cazul unor formulare tipizate, locutorul să fie cel care semnează, iar nu realizatorul formularului. De aceea, locutorul se distinge de enunțătorul care produce efectiv mesajul, cu posibilitatea de fi considerat un hiperonim al acestuia, și, în
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lectorul posibil, iar interlocutorul partenerul într-o discuție. Totuși, distincția dintre locutor și enunțător rămîne incertă în multe modele discursive, deși se poate stabili că, atunci cînd locutorul este considerat ca subiect vorbitor care se află în exteriorul actului de enunțare, dar este legat de el, este echivalent cu emițătorul, iar atunci cînd este considerat în interiorul actului enunțării, este echivalent cu enunțătorul. O. Ducrot consideră că ar trebui făcută distincția între subiectul vorbitor, locutor și enunțător, dintre care primul este autorul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
multe modele discursive, deși se poate stabili că, atunci cînd locutorul este considerat ca subiect vorbitor care se află în exteriorul actului de enunțare, dar este legat de el, este echivalent cu emițătorul, iar atunci cînd este considerat în interiorul actului enunțării, este echivalent cu enunțătorul. O. Ducrot consideră că ar trebui făcută distincția între subiectul vorbitor, locutor și enunțător, dintre care primul este autorul empiric și exterior sensului enunțului, cel de-al doilea este o persoană care, în sensul enuțului, este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al unei opere discursive. Se pornește în acest caz de la ideea existenței colectivului plecînd de la manifestările extralingvistice, fără a se verifica însă dacă acest caracter colectiv este autentic și din punctul de vedere al înțelesului cuvîntului colectiv. V. dialogism, emițător, enunțare, enunțător, interlocutor, polifonie, receptor, subiect, subiectivitate. DUBOIS 1973; GREIMAS - CURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 RN LOGICĂ ȘI DISCURS. Avînd ca obiect identificarea și analiza structurilor gîndirii, logica are
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau natura actelor de discurs ale unui gen de interacțiune verbală. Ele pot fi și de natură lingvistică, căci se pot, de exemplu, repera diverse forme de actualizare a operațiilor enunțiative, adică de mărci lingvistice care, pentru fiecare operație de enunțare (cuantificare, modalizare etc.) din cadrul fiecărui proces cognitiv sau act discursiv, sînt filtrate de matricea discursivă. De exemplu, în rețetele de bucate, sfaturile sînt oferite în ordinea executării unor operații, fără operatori cronologici (precum deci, în consecință etc.), în afară de situațiile de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
schimbarea de rol în conversație sau pentru a transmite o informație spațială, socială sau de altă natură. V. comunicare, dialog, discurs, metadiscurs, metalimbă, metalingvistic. COSERIU 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; ROVENȚA- FRUMUȘANI 2004. RN METADISCURS. O dată cu rafinarea teoriei enunțării și cu dezvoltarea interesului specialiștilor pentru funcționarea componentelor comunicării, s-a încercat operarea distincției dintre discurs și metadiscurs, pe de o parte, între comunicare și metacomunicare, pe de altă parte, după modelul oferit de raportul clasic limbă - metalimbă (lingvistic- metalingvistic
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
distincției dintre discurs și metadiscurs, pe de o parte, între comunicare și metacomunicare, pe de altă parte, după modelul oferit de raportul clasic limbă - metalimbă (lingvistic- metalingvistic). Ca atare, prin metadiscurs se înțelege totalitatea mijloacelor prin care locutorul comentează propria enunțare sau prin care confirmă ori reformulează enunțarea colocutorului. În opinia lui D. Maingueneau, metadiscursul ilustrează, împreună cu discursul propriu-zis, eterogenitatea enunțiativă, realitate ce presupune permanenta evaluare, comentare, reformulare a propriului discurs sau a discursului colocutorului. Din aceeași perspectivă, în a n
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o parte, între comunicare și metacomunicare, pe de altă parte, după modelul oferit de raportul clasic limbă - metalimbă (lingvistic- metalingvistic). Ca atare, prin metadiscurs se înțelege totalitatea mijloacelor prin care locutorul comentează propria enunțare sau prin care confirmă ori reformulează enunțarea colocutorului. În opinia lui D. Maingueneau, metadiscursul ilustrează, împreună cu discursul propriu-zis, eterogenitatea enunțiativă, realitate ce presupune permanenta evaluare, comentare, reformulare a propriului discurs sau a discursului colocutorului. Din aceeași perspectivă, în a n a l i z a d i
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ca fiind caracterizante pentru enunțurile ce intră în structura discursului. Există însă și opinii care privesc modalitatea numai în legătură cu discursul, între care cea care vizează implicarea vorbitorului în enunț, prin atitudinea față de conținutul celor prezentate. Potrivit lui P. Charaudeau, în teoria enunțării, modalitatea redă poziția locutorului prin raportare la interlocutor, la sine însuși și la cele enunțate, astfel încît rezultă modalități alocutive (locutorul prezintă intenția sau poziția proprie), modalități elocutive (locutorul ia atitudine față de cele enunțate) și modalități delocutive (locutorul exprimă o
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau artistice ale limbii. V. act de vorbire, apreciere, polifonie. BALLY 1932 ; DUCROT - SCHAEFFER 1972; FLEW 1984; GREIMAS - COURTES 1993; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. RN MODALIZARE. Modalizarea este un proces continuu ce se înscrie în problematica enunțării. Ea desemnează atitudinea subiectului vorbitor cu privire la propriul său enunț, atitudine care lasă urme de variate tipuri: morfematice, prozodice, nonverbale etc. În legătură cu modalizarea există o concepție largă și una restrînsă. Viziunea extinsă are tendința de a suprapune conceptele "modalizare" și "enunțare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]