948 matches
-
generator de viață, întemeietor de ființă, „Marele Vânt” e duhul eternității înseși, „trandafirul” este medievala rosa mystica, atribut al Fecioarei Maria, care transpune esența soarelui într-un element terestru. Poeta caută să depășească sfera concretului printr-o iluminare, printr-o epifanie care se naște ca rod al trăirii ardente. Este un proces general de orfizare, de identificare rilkeană a existenței și cântării. Într-un poem consacrat lui Mihai Eminescu, o Cătălină astrală trăiește într-o lume uranică și vorbește „în imagini
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
Dulcele foc, Chișinău, 1989; ed. îngr. Doina Uricariu și Victor Negară, cu un portret literar de Ioan Alexandru, pref. Doina Uricariu, București, 1991; Anul 1989, Chișinău, 1990; Lira și păianjenul, pref. Marin Sorescu, Chișinău, 1992; Al nouălea val, Chișinău, 1993; Epifanii, Galați, 1994; Scrisori de pe strada Maica Domnului, București, 1995; Lunaria, București, 1995; Aldebaran, ed. bilingvă, tr. Constantin Frosin, Galați, 1996; Între îngeri și demoni, București, 1998; Învingătoarele spații, pref. Tudor Palladi, postfață Andrei Langa, București, 1999; Avatar, Galați, 1999; Infinitul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287747_a_289076]
-
iar pe de altă parte, prin sarcina atribuită criticii, „să aibă aderență directă la valorile vieții - dar respectând strict un punct de vedere al literaturii asupra vieții (realității)” (Aspecte ale criticii de azi). De altfel, în relația binară dintre text („epifania literaturii”) și realitate („epifania realului”), care constituie tema centrală a cărților lui M., autorul e ispitit, de regulă, să ia partea termenului din urmă. O arată nu numai recurența unor cuvinte ca „adevăr” sau „viață” în titlurile cronicilor, ci și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288251_a_289580]
-
parte, prin sarcina atribuită criticii, „să aibă aderență directă la valorile vieții - dar respectând strict un punct de vedere al literaturii asupra vieții (realității)” (Aspecte ale criticii de azi). De altfel, în relația binară dintre text („epifania literaturii”) și realitate („epifania realului”), care constituie tema centrală a cărților lui M., autorul e ispitit, de regulă, să ia partea termenului din urmă. O arată nu numai recurența unor cuvinte ca „adevăr” sau „viață” în titlurile cronicilor, ci și frecventul semnal de alarmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288251_a_289580]
-
limbii frumoase, Cioran nu i-a atribuit niciodată acesteia vreo întîietate de ordin ideologic, nici scriiturii ca atare vreo autoritate aproape religioasă asupra lumii. Mai puțin scriiturii de sine, acelui strigăt visceral trăit în și prin cuvînt, cu forța unei epifanii. Dacă jurnalul este prin excelență un spațiu al scriiturii prote jate, unde întrebarea: cine vorbește? nu-și are justificare, dacă este cadrul privilegiat al scriiturilor eului, atunci, încă o dată, Cioran nu a scris vreun jurnal. Caietele sale sunt o sferă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de fiecare zi, RL, 1995, 8; Dan Silviu Boerescu, Emilian Galaicu-Păun, „Cel bătut îl duce pe Cel nebătut”, LCF, 1995, 26; Aurel Pantea, Viziuni și sarcasme, APF, 1996, 4; Roxana Sorescu, Nimicuri și nu prea, LCF, 1996, 41; Ana Bantoș, Epifanie și grotesc în poezia lui Emilian Galaicu-Păun, „Limba română”, 1997, 3-4; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 246-247; Constantin Dram, Lumi narative, Iași, 1998, 14-19; N. Leahu, Literatura română postbelică..., Chișinău, 1998, 571-577; Emilian Galaicu-Păun, PRA, I, 135-148; Daniel Corbu, Tânăr, neliniștit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287130_a_288459]
-
din adânc"59. Așadar, Dealul de aici este un camuflaj al lumii de dincolo. E hotarul unor lumi simetrice, dar răsturnate. Este un loc straniu și blestemat. Aici mor tineri de 8-14 ani de silicoză. În joc este o posibilă epifanie a Răului sub chipul ,,malului de lut" adică a Dealului din Guguete. Misterul acestei entități telurice aduce cu sine un adevărat lanț al morților din Deal60. Aurel Brumă reactivează astfel o străveche fantasmă mitică celtică, cea a Dealului ca hierofanie
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
cumpărat" i-a rămas "doar umbra uscată a timpului și vântul de care să-și lege închipuirile" (p. 123). Mai exact, amintirile. Trist și deprimant. Destin frânt, superb ipostaziat scriptic de pana lui Aurel Brumă. La fel de bine este redată și epifania Îngerului cu "ochi de albastru intens" (p. 132) de sub malul Lutăriei de pe apa Moldovei. Aici, în această secvență mitologică, dealul camuflează prezența Îngerului. Din preexistența sa htonică, cosmică, mesagerul Cerului își face intrarea în lumea noastră. Brusc, cei cinci Meșteri
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
Cu Mitologii subiective (1975) el se întoarce la Grecia și la miturile ei. Stilul devine mai direct reflexiv și tema morală, esențială la el, răzbate acum mai decis printre rânduri. Exemplul îndepărtat este Vara lui Camus. Eseistul vede peste tot epifanii și socotește mitologia o carte despre condiția existențială a omului. În tragedia lui Oedip este un act de revoltă. Asumându-și vina și trăind demn consecințele ei, Oedip se transformă pe sine în zeu. Rătăcirile lui Ulise reprezintă o luptă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
sfințitoare a Sfântului Duh. În privința lucrării sfințitoare a Duhului Sfânt în lume și în Biserică au scris, sub formă de tratate, sau parțial în alte lucrări, Sfântul Atanasie cel Mare (†373), Didim cel Orb (†398), Sfântul Chiril al Ierusalimului, Sfântul Epifanie de Salamina (†403), Sfântul Vasile cel Mare (†379), Sfântul Grigorie de Nazianz (†389), Sfântul Grigorie de Nyssa (†394), Diodor de Tars († înainte de 394), Sfântul Ambrozie (†397), Sfântul Niceta de Remesiana, Fericitul Augustin și alții. Din bogata literatură patristică epistolară se
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
ceea ce denotă că cei doi călugări nu erau goți. Ei aveau metania într-o mănăstire din cuprinsul Eparhiei Tomisului, undeva aproape de Niculițel, unde s-au găsit și moaștele unor martiri. În această mănăstire, probabil identică cu cea menționată de Sfântul Epifanie în aceste părți, își avea metania și Ioan Maxențiu, despre a cărui viață avem foarte puține informații. Pe când era la Constantinopol, a scris mai multe opuscule și un răspuns la o scrisoare atribuită papei Hormisdas. Știm că monahii locali, apărând
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
idee frumoasă și nici darul lui Dumnezeu nu pătrunde. Sălășluind în gânduri strălucitoare și profunde, suntem îmbrăcați într-o adevărată purpură împărătească. Prieten al Sfântului Ioan Gură de Aur (pe care l-a apărat de acuzația de origenism în fața Sfântului Epifanie), episcopul Teotim I a mers pe linia de desăvârșire duhovnicească pe care se angajase deja Sfântul Ioan Casian. Pentru ca nici nestorienii să nu mai acuze pe ortodocși de eutihianism, nici eutihienii să nu mai acuze pe aceiași ortodocși de nestorianism
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
unui smerit teolog și înțelept ierarh. Un alt ierarh al Tomisului, Paternus, „episcopul mitropolit al provinciei Scythia”, semna al șaptelea între cei 20 de mitropoliți prezenți la Constantinopol. Într-o scrisoare adresată papei Hormisdas despre alegerea ca patriarh a lui Epifanie, Paternus îndemna pe cei doi conducători de Biserică (al Romei noi și al Romei vechi) să se înțeleagă prin legătura păcii, smerenie și blândețe. „Socotim de obște - glăsuiește scrisoarea în cauză - ca prin voi (episcopul Romei vechi) și fratele și
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
au și definit/ definesc statul român modern. Culmea e că talciocul ăsta rău-mirositor se confundă cu străvechea sărbătoare a Sfintei. Dacă din veac, mult cucernica procesiune s-a consumat în taina credinței, oferindu-se sufletelor noastre ca o mereu reînnoită epifanie, șirurile nesfîrșite mișcîndu-se în tăcere pe lîngă voievodalele ziduri și portaluri, pînă în preajma sfintelor moaște, iată că, pe an ce trece, sărbătoarea își pierde sensul primar și devine inversul ei: prilej de vulgaritate și de blasfemie. Dacă pînă acum administrația
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
mărturii, este el însuși un testimonial cu rol antropologic, istoric, sociologic, cultural și spiritual. Ceea ce interesează însă în mod aparte o teorie a imaginarului medieval este mai ales "ontofania imaginii", precum și posibilitățile de exprimare a teologiei iconodule sau iconoclaste, sensul epifaniilor, teoria și imaginea Întrupării, ca reprezentare figurală sau măcar intuitivă a alterității divine, dar și a i-reprezentabilului. În ceea ce privește arta figurativă cu subiect religios, imaginea se cere a fi analizată sub aspectul capacității ei de a exprima sensul imanent sau
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de reprezentare practic inepuizabilă, se regăsesc peste tot, în timp și în spațiu, în imaginea mitică și în imaginea publică, pentru că acestea, deși construite pe scheme prin definiție rigide, variază fără limite în ce privește conținutul. Singurul lor punct comun, al acestor epifanii multiple din cadrul culturilor, îl reprezintă capacitatea gândirii colective de a le pune în relație pe unele cu altele, indiferent de context, de limbaj sau de "gramatica" folosită. Imaginarul ne apare ca o forță capabilă să unifice și să concilieze, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
capătul unui traseu ce a implicat sacrificii și devoțiune, fidelii au avut fericirea să constate că miracolul se poate produce și că el s-a produs numai pentru ei: atât spectacolul (care, prin punerea În scenă, a avut aspectul unei epifanii), cât și experiența asociată lui au corespuns așteptărilor, s-au Încadrat În schema fixată de imaginarul social. Concertul a permis realizarea „mutației” pe care o râvnește orice pelerin, a condus la acea transfigurare În așteptarea căreia ei se puseseră În
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care vizau asigurarea fertilității, alungarea duhurilor malefice (reprezentate de măștile grotești), stimularea bogăției prin consumul excesiv de alimente și băuturi, suspendarea sau inversarea atât a ordinii sociale, cât și a celei cosmice. La fel, În Evul Mediu catolic, Între Crăciun și Epifanie avea loc (În Anglia) Sărbătoarea Nebunilor sau (În Franța) Sărbătoarea Măgarului. Acestea ofereau un interval de derizoriu În care ierarhiile ecleziastice și practicile bisericești erau luate În râs: clericii de rang mic deveneau stăpânii abațiilor și alegeau un Rege al
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
care apare pe obrazul unui procuror când află, din întâmplare, că un om a fost condamnat pe nedrept și apoi a decedat pare să dezechilibreze pentru o clipă un univers caragialesc, pentru că însoțește un foarte scurt moment de iluminare, de epifanie a existentei mecanice, reificate: Pentru mine omul n-a existat ! Am avut spețe, categorii, cutiuțe, rafturi și căutam pripit să văd cât mai repede eticheta. În această spițerie a Palatului de Justiție, unde dreptatea se dă cu lingurița și costă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu prezintă elemente comparabile.12 Așadar, în cele mai multe cazuri, absurdul receptat conduce la comic. Însă acesta, la rândul său, creat sau nu pornind de la reperarea unei absurdități ca revers al logicului pragmatic sau al simțului comun, poate constitui declicul unei epifanii a absurdului de tip existențial. Un exemplu la îndemână este dat de vârtejul nonsensurilor din Cântăreața cheală, al căror comic deschide mai larga perspectivă a absurdului în care viețuim, verbalizând fără sens și fără rost. Revelația absurdului suspendă sau deturnează
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la "boală", disperare, revoltă și nebunie, ca în Două loturi, această veritabilă "farsă tragică", prin reprezentarea simbolică a condiției umane. Clară ilustrare a concepției fataliste caragialiene, obsesia legată de culmea nenorocului și a contratimpului, conduce însă la un fel de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul implacabil, imuabil al sorții acestuia. În ceea ce privește raportul dintre opera lui Urmuz și literatura absurdului, termenul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sau obiect și, la rândul său, se apără cu aceeași armă, chipul levinasian îl consideră pe celălalt care mi se impune cu prezența sa, nu ca pe ceva dat, ci ca pe cineva dăruit mie. Chipul persoanei este revelație, manifestare, epifanie care mi se propune. Lucrurile au nevoie să fie dezvăluite de către subiect, celălalt, omul, în schimb, se impune de la sine cu chipul său gol, ca o nuditate demnă. Este vorba de o intuiție nu doar originală, ci într-un fel
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de o calitate anume care l-ar distinge de mine, căci o distincție de această natură ar implica între noi aceeași comunitate de gen care anulează alteritatea. [...] Celălalt rămâne infinit transcendent, infinit străin - însă chipul său, în care se produce epifania sa și care face apel la mine, se desparte de lumea care ne poate fi comună, ale cărei virtualități se înscriu în natura noastră și pe care le dezvoltăm în existența noastră”. De această filosofie a „chipului”, pe care am
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Dumnezeu? Pentru el, știința este o „participare a unei ființe care este așa la o alta” și conceptul de „participare” este cel care mediază raportul dintre subiect și obiect, dintre imagine și semnificat. În acest context se vorbește despre o „epifanie a lui Dumnezeu în om”. Prin eruperea lui Dumnezeu în om, omul este capabil să înțeleagă și să interpreteze limbajul cosmic. Destinul ultim al auto-manifestării lui Dumnezeu este omul. 3.4 Persoana și etica valorilor - ordo amoris Perspectiva fenomenologică a
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
regiunea Ile-de-France, scutit de accize (bodegile acestea erau situate în afara perimetrului fiscal care înconjura capitala). 147 Aluzie la unele dintre picturile flamandului Jacob Jordaens (1593-1678), ilustrând tradiția de a servi prăjituri în care sunt ascunse figurine-fèves-, de sărbătoarea catolică a Epifaniei (6 ianuaire). Cel care găsește în prăjitura sa figurina regelui este declarat regele zilei, moment în care se strigă " le roi boit!", adică "regele bea!" (n.trad.). 148 A se vedea și volumul lui Louis Réau, L'Europe française au
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]