1,945 matches
-
entități discursive (idei, evidențe și intenții) sunt diferite ca funcție în cadrul cunoașterii istorice. Războaiele foucauldiene sunt împotriva instrumentalizărilor lingvistice, înainte de a fi "antistorice". Una dintre trăsăturile "revoluționare" ale scrierii istoriei este faptul că aceste istorii sunt mistificate lingvistic, sub raport epistemologic, și mitizate politic, prin tehnicile discursive ale guvernării. Arhivele i-au conferit o bază istorică "operei" lui Foucault. Ele sunt cartierul general de unde Foucault își pregătește "strategiile" pentru luptele sale prezente și viitoare; lupte ce spun atât gândirea profesorului de la
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acestor teze și idei dogmatice a murit. Fără sensuri și fără semnificații (ca metode de a privi și a trata materialul istoric), nu cred că istoria scrisă ar deveni incoerentă sau absurdă. Istoriile de discurs ale Analelor au anumite limite epistemologice, provenite nu atât din semiologie sau din hermeneutică, cât din însăși ideea de discurs, raporturile acestuia cu enunțul și cu arhiva seriilor enunțiative. Ar fi destul de monotom și reducționist ca toate istoriile noastre să fie "de discurs". Ce este un
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
discursului istoriografic. Este doar o iluzie că un anume regim politic ar putea deține un control total asupra discursului istoriografic, deși nu este deloc o iluzie că respectivul regim nu încearcă acest lucru. Ceea ce este esențial din punct de vedere epistemologic în tot acest discurs istoriografic modern nu este altceva decât o diversitate de condiții și de posibilități prin care istoriile s-ar putea întemeia, iar faptul că există mai multe domenii de analiză istoriografică (o filosofie analitică a istoriei, teorii
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
moral și doctrinar) al societății post-1990. Dacă ar fi să facem o evaluare "pe discipline", vom observa că toate cunoștințele asimilate de oameni au în structura lor istorie și istoricitate, pe care nu le pot abandona, servindu-le drept condiție epistemologică și morală. Socio-umanele nu pot renunța la istorie, la istoricitatea din structura lor pentru că acestea nu sunt altceva decât forme alternative de istorie (antropologia lui Lévi-Strauss sau postistoria lui Fukuyama). Domenii precum sociologia, psihologia, antropologia, cu atât mai mult analiza
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
a le introduce într-un spațiu mai general care, spulberându-le aparenta familiaritate, permite a li se face teoria"225. Arhiva și istoria sunt "locuri" ce permit sau nu elaborări teoretice. În acest mod a fost posibilă conturarea unor structuri epistemologice distincte pentru științele sociale moderne. Gândirea lui Foucault respectă ceea ce este evident și real în istorie, atunci când recomandă "să se arate de ce enunțul nu poate fi altfel decât cel care este, prin ce anume le exclude pe celelalte și felul
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
ale guvernării. Guvernarea nu este de sus în jos, ci una circulară și imprevizibilă pe relația civic-politic. Civilii sunt guvernați, dar la rândul lor pot guverna prin diverse acțiuni politice și practici discursive. Nesupunerea civică este o necesitate social-politică și epistemologică pentru societăți ca ale noastre (oligarhice și corupte). Emplotment-ul lui Hayden White la adresa realismului istoriografic occidental, la adresa neopozitiviștilor analitici are un destin ironic, din moment ce Metahistory a avut drept scop "to deconstruct a mythology, the so-called science of history"249, iar
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
metaistoria au încorporate în ele, prin metode și tehnici de analiză, aspirația științifică și occidentală a unui ceva mai înalt în domeniul cunoașterii istorice. Nu credem în mitologia științifică a lingvisticii, la fel cum respingem pe toate fronturile (pe cel epistemologic, pe cel lingvistic, cultural, politic) iluziile unei plasări al istoriei printre "științe" sau printre "literaturi". Pe scurt, istoria e invincibilă în raport cu structurile politice, unică în raport cu structurile discursive, indestructibilă în relație cu așa-numitele "științe sociale", dar, mai degrabă, antisociale atât timp cât
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
Eliot, Pater, Swinburne, Edgar Poe și chiar cu Marchizul de Sade, Eminescu (în viziunea eseistei, scos din romantismul patetic și narcisic) devine poetul filosof al autonomiei conștiinței. Astfel, marile texte eminesciene pot fi receptate, coform argumentelor autoarei, și ca embleme epistemologice în eternitatea operei de artă. Despre filosofia lui Lucian Blaga, în sincronie cu fenomenologia secolului XX, autoarea scrie cu detașarea omului care a citit totul, inclusiv masacrante cărți de fizică, genetică sau istoria științelor. Mai greu de parcurs, capitolul are
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
relație hermeneutică posibilă"434. Cele două ,,realități" au o semnificație deosebit de importantă pentru Mircea Eliade, de interpretarea sacrului fiind relaționată și descifrarea multora dintre problemele actuale ale societății contemporane. Pentru Mircea Eliade, "sacrul are valoarea și semnificația unui a priori epistemologic"435. Cel care cunoaște/ recunoaște modul în care sacrul se manifestă poate conștientiza trăirea acestei experiențe. Sacralitatea reprezintă pentru cei ce o trăiesc și mai ales o acceptă un factor de unitate. Astfel, orice ,,zonă sacră" simbolizează un ,,centru" care
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
aibă dreptate toți deodată. Justețea unei teorii implică necesarmente excluderea altora. Sistemul democratic propagă concepția absurdă că toate ideile sunt bune. Sistemul economic nu face apel la credință, dar impune dogme neverificate și neverificabile. Și totuși, economia folosește alte mijloace epistemologice decît o religie. Karl Popper sugerează o metodologie empirică, împrumutînd din științele naturale. Acesta spu-nea că ipotezele științifice trebuie să fie falsifi-cabile și nonverificabile. Dacă este așa, înseamnă că economia este într-adevăr o știință și anume una umană. O
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
amplificate, în care adevărurile deja cunoscute sunt neglijate în favoarea noilor revelații". Într-adevăr, uneori pare că economia a fost propulsată pe prin-cipiul simetriei, care cere ca fiecare nouă teorie să fie totdeauna exact reversul celei vechi. 1.4.2. Criterii epistemologice în economie Vom încerca în continuare o scurtă trecere în revistă a diverselor metodologii elaborate de economiști, filosofi sau istorici ai științei, cu scopul de a recenza criteriile de scien-tificare explicite sau implicite și de a examina adecvarea lor la
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
însuși fundamentul societății și nu doar la gestionarea acesteia. Acum apar teoriile moderne ale contractului social. Remarcabilă mi se pare mai ales cea a lui Hobbes, pentru că ea combină, într-o manieră specifică, aportul filosofic al lui Machiavelli cu cel epistemologic al lui Descartes. Această bulversare permite filosofiei politice să propună o nouă gîndire asupra instituției socialului. Oamenii sunt considerați capabili ca, prin intermediul rațiunii, să reconstruiască societatea, în sensul eliminării cons-trîngerilor acesteia. Oamenii, perfect independenți, sunt capabili să treacă de la o
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
gratuitatea ipotezelor concurînd drept "legi" econo-mice (cum ar fi legea populației a lui Malthus, sau legea debușeelor a lui Say). O relectură à la Bachelard a acestei pe-rioade preștiințifice ar fi, fără îndoială, în mă-sură să identifice numeroasele "obstacole epistemologice" pe care gîndirea economică avea încă nevoie să le depășească pentru a accede la scientificitate. Acest lucru avea să se producă în a doua jumătate a secolului al XX-lea, moment de emergență definitivă a spiritului științific în economie. 3
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
istorică a dezvoltării sale. Bricolajul teoretic al clasicilor, care transpărea, de exemplu, în imbricația raționamentelor de tip micro și macro, astăzi considerate unanim ca incorecte din punct de vedere științific, s-ar explica astfel prin absența unui recul metodologic și epistemologic, ușor de înțeles de către acești pionieri: un fel de păcat primordial, să spunem așa. Există, totuși, un alt mod de a identifica economia politică, de data aceasta nu ca o fază prealabilă a decolajului gîndirii științifice, ci ca fiind răspunsul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
a trei opere majore : cele ale lui Smith, Marx și Keynes. El se conformează definiției marxiste a ideologiei, corectată de Mannheim. Desigur, Schumpeter nu poate fi obiectiv, deoarece analiza sa este, ea însăși, una sociologică. Totuși, ea reprezintă un avans epistemologic de prim or-din, deși rămîne de slabă utilitate practică, datorită intrării în paradoxul lui Mannheim. Două alte voci sunt însă de reținut. Pri-ma procedează la un demers aprioric, apropiat celui marxist. Ea dă o definiție ideologiei, dar conferă teoriei sarcina
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
condiționează organizarea comunitară a muncii științifice. Prin construc-ție, știința își propune să fie în corespondență strictă cu realul. O corespondență ce se testează prin confruntarea teoriilor cu faptele elementare pe care știința poate să le exhibe, oricare ar fi instrumentul epistemologic al testului: validarea, verificarea, coroborarea, refutarea ș.a.). Această opoziție radicală între bazele discursurilor explică modurile divergente de evoluție a filosofiei și a științei. Filosofia este irigată de sisteme filosofice diferite, ce pot coexista, deoarece evaluarea lor comparată e cvasi-imposibilă, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
a propune un sens și cîteva finalități preocupărilor noastre".(Delors). Această schimbare de atitudine în privința ideologiei va produce efecte benefice mai întîi pe plan metodologic. Astfel, economistul își va putea explica presupozițiile al căror purtător este (Myrdal). Apoi, pe plan epistemologic, deoarece teama unei influențe funeste a ideologiei se va fi evaporat, astfel încît economistul va putea rezista hipnozei "științelor dure" reputate ca singurele capabile de obiectivitate. Renunțînd să facă din știința economică ceea ce ea nu poate fi, el va surmonta
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Terminologia are o importanță aparte în științele sociale. Ea exprimă idei novatoare sau ancorate în tradiție. Metodele teleologice și normative au dobîndit caracter de evidență. Pînă la urmă, alegerea unui punct de vedere va depinde, în ultimă instanță, de abordarea epistemologică subiacentă. Altminteri, disputele fundamentale și continui din filosofia socială și din cea politică pot fi abandonate astăzi fără pierderi de către economiști. Cu cît știința economică a devenit mai complexă și mai subtilă, pe măsură ce s-a îmbogățit pe cale experimentală și s-
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
economia o știință? 41 1.2. Introducere în știința economică 45 1.3. Introducere în filosofia științei economice 50 1.4. Introducere în metodologia științei economice 61 1.4.1. Idee, teorie, doctrină, paradigmă economică 64 1.4.2. Criterii epistemologice în economie 66 1.4.2.1. Apriorismul 67 1.4.2.2. Raționalismul și formalismul (Walras) 67 1.4.2.3. Raționalismul critic 68 1.4.2.4. Convenționalismul 69 1.4.2..5. Empirism și instrumentalism (Milton Friedman
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
teoriilor învederate, ceea ce am remarcat, pe tot parcursul demonstrației, stăruitor. În general, configurația adevăratului sistem teoretic și aplicat al lui Camil Petrescu plasează în centrul atenției un punct de convergență a două mișcări simultane: limpezire, modernizare, autonomie deplină în plan epistemologic și poietic, pe de o parte, înțelegere, integrare și efort de a sintetiza în operă principiile estetice enunțate. A doua trăsătură întru totul demnă de reținut este orientarea pragmatică a scriitorului, care, în pofida presupozițiilor ideologice și a idiosincraziilor inevitabile, transpune
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
pot sprijini pe cioburi de memorie (să le zicem fragmente anamnesice) în jurul cărora voi coagula secvențe susceptibile de a-l reconstitui ca un tot, după modelul obiectelor generate de travaliul arheologilor. Ideea nu-mi aparține întrutotul, ea este ecoul mirării epistemologice a regretatei profesoare de franceză din liceu. Având de transpus în "limba lui Molière" o comunicare științifică pentru un reputat specialist al vremii, a constatat ceea ce mi-a relatat și mie (proaspăt admis la filologie în acel moment, având iluzii
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
dintre Eul liric și Eul empiric, inerentă oricărei spuneri, mai ales dacă e pusă în pagină. Mai mult, el este interesat exclusiv de latura socială a textului, fără a ține cont de faptul că enunțul comportă evidente calități din perspectivă epistemologică: face distincția dintre structura și semnificația de bază a replicilor (spirituale) și cea de adâncime (mod de a gândi). Cunoașterea mecanismelor și funcțiilor discursului repetat dovedea familiarizarea cu scrierile lui Coșeriu, nu tocmai ușor de realizat în epocă iar prudentul
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
se manifestă și reușește să se identifice. Considerăm că aceste elemente de analiză furnizează o cheie adecvată pentru investigarea unui personaj-eveniment care este Pariziana. 2.1. Strategii de identificare: Pariziana că homo ludens Conceptul de reprezentare are un câmp teoretic, epistemologic, metodologic și practic în filosofie și în diferite științe speciale. Dimensiunea filosofica a conceptului constă în reproducerea în conștiința, sub formă de imagini mentale, a unei realități care există în afara noastră [v.Désesquelles]. În capitolul doi al Poeticii, Aristotel delimitează
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
științifice, după o lungă perioadă de multiplicare, de "babelizare" a acestora. Sistemica presupune o schimbare de perspectivă, o modificare a modului cum privim și analizăm realitatea, ca și a modului în care ne proiectăm și ne construim viitorul. În termeni epistemologici, avem de-a face cu o schimbare de paradigmă. Acest concept a fost introdus de către Thomas Kuhn și reprezintă un ansamblu de teorii, tehnici și valori împărtășite de comunitatea științifică la un moment dat, o matrice a științei care furnizează
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
multiplicitatea manifestărilor, că aparținem aceleiași Ființe și preocuparea de a descoperi ceea ce este general valabil și general aplicabil. Se vorbește despre teoria sistemică, despre filosofia sistemică și despre metodologia sistemelor. Ontologic, lumea e privită ca un întreg, ca un ansamblu. Epistemologic, sistemica aduce cu sine un mod de gîndire sintetic, cu o dinamică non-liniară. Conceptul fundamental al gîndirii sistemice îl reprezintă relațiile conectoare, influențele reciproce dintre elemente. În ultimă instanță, totul e relație. Teoria sistemelor reprezintă un ansamblu de principii și
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]