1,539 matches
-
noului director care o îndepărtează din teatru cu următoarele cuvinte: "Cunosc relațiunile d-tale cu acela care a scris articolul din ziarul Adevărul; înțelegi dar că nu mai poți sta în teatru"; cu aceeași hotărîre aplicase tînărul Caragiale în 1879 epitetul de Ticălos bătrîn directorului Ion Chica, pe care îl lămurea apoi și în scris: "Mă mărginesc dar a mînținea prin scrisoarea de față ofensa și insulta ce v-am făcut-o oral". Ce va fi făcut oral I. L. Caragiale reprezentanților
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
datele înscrise în buletinul de identitate din 1927, la 42 de ani: "Statură potrivită, părul cărunt, ochii căprui, nasul potrivit, barba rade"; ceea ce atrage atenția este o subțire ironie semnalată de presupuneri aparent inocente și relația oximoronică dintre substantiv și epitet ceea ce ar induce ideea unei mistificări a unei legende vii pe care maliția călinesciană o demistifică fără menajamente în continuare, așa cum I. L. Caragiale împrăștia fumul nobiliar ieșit din pipa fiului rătăcitor: Deși cu privirea cultă, rafinată, omul era prea rigid
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
său reabilitînd modele pe care Ion Luca le-a parodiat cu o sadică plăcere. Nu a suportat Caragiale-tatăl descrierile în exces, sentimentale, lacrimogene și romanțioase pe care le-a descoperit mai ales în proza lui Delavrancea sub acea avalanșă de epitete grupate în sfînta treime a unui arsenal artistic considerat ca desuet. Scrie Delavrancea în Sultănica: "zăpada cade puzderie, măruntă și deasă"; "cu căutătura-n jos, cu un nod în gît, cu gura friptă de sete"; "lăcuste erau, secetă era, vitele
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
a dreptul terifiante: când Blake se întâlnește cu o fantomă la Lambeth, când vede duhul unui purice și când se confruntă cu Satan însuși. Prima viziune este redata succint de Gilchrist în aceeași Life of William Blake, "Pictor Ignotus", dar epitetele ornante individualizează descrierea altminteri clișeizata: "Stând, într-o seară, lângă ușa dinspre grădină să din Lambeth și ridicând, întâmplător, privirea, el văzu o figură îngrozitoare, "solzoasa, pătată, teribilă", coborând scările către el. Mai înspăimântat decât oricând, fugi imediat din casă
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
al viziunii simple. Fiindcă "somnul lui Newton" este definit, altundeva, drept vederea cu ochiul, nu prin el185, eul creator înfățișează trama și atmosfera ce o învăluie în contururi șterse. Există o serie întreagă de substantive, adjective (utilizate, în general, ca epitete, mai ales ornante) și verbe care compun un tablou al nesiguranței extreme, al iluziei generate de percepția redusă: "Noah faded! Black grew the sunny African" (E: 67), "Noah shrunk" (E: 67), "forms of dark delusion" (E: 67), "The human race
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
celui din Africa, nuanțele variind, de această dată, de la galben la ocru. Această paletă bogată sugerează forță graduală a revoluției, care se transformă odată cu realitățile sociale pe care le afectează. Seria de substantive, de adjective (din nou, cu valoare de epitete ornante) și de verbe este circumscrisa unui imaginar al rebeliunii luminoase, elementul spiritual fiind permanent întrezărit prin tusele celui material: "The howl rise up", "the thick-flaming, thought-creating fires of Orc", "fires în the City" (E: 68), "red flames", "pillar of
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
Nopțile precedente, devine încă mai amenințătoare. În același timp, gestul lui Urizen de a înșfacă pletele Ahaniei traduce un gest intens falocratic, ce dezvăluie o atitudine patriarhala, misogina, adoptată de rațiune în raport cu hedone. Cititorul nu poate omite valoarea expresiva a epitetului "puternic", aplicat protagonistului scenei: "His visage changd to darkness & his strong right hand came forth / To cast Ahania to the Earth he siezd her by the hair / And threw her from the steps of ice that froze around his throne
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
engleză. Procesul de civilizare este descris ca fiind progresul de la grosolănie la rafinament, în care "societatea civilă" contemporană este înțeleasă ca o formă de societate "șlefuită" și "rafinată", bucurîndu-se de o "guvernare reglementată și subordonare politică". Ferguson a precizat că "epitetele de civilizat sau de șlefuit" se referă în mod deosebit la "națiunile moderne", care se deosebesc de națiunile "barbare sau primitive", cu precădere datorită folosirii cu discernămînt a violenței. La națiunile barbare, a insistat Ferguson, "certurile nu aveau alte reguli
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
că se întoarce permanent, fără de care aproape nu poate exista. Moartea nu reușește să aștearnă uitarea, nu poate îndepărta din sufletul nimănui imaginea mamei, ea se regăsește parcă în orice gest al unei naturi care deplânge dispariția acesteia. Cele două epitete antepuse din textul poetic citat: „dulce mamă” și „sfântului mormânt” relevă, pe de o parte, afecțiunea eului liric pentru mamă, iar pe de altă parte o înscrie pe aceasta în sfera sacralității, ne întoarcem la mamă, pare a sugera poetul
Femeia în viziunea creştină by pr. Ioan Cârciuleanu () [Corola-publishinghouse/Science/1163_a_1936]
-
în alte părți, fie chiar în Rusia. În 1829, criticul romantic N.I. Nadejdin, într-un articol intitulat Adunarea nihiliștilor (Somnišče nigilistov), îi definise pe nihiliști drept cei care nu știu nimic și nu înțeleg nimic. Chiar și M.N. Katkov folosise epitetul de "nihiliști" pentru a-i critica pe colaboratorii revistei Contemporanul, catalogându-i ca oameni care nu cred în nimic. În orice caz, trebuie să i se recunoască lui Turgheniev, dacă nu paternitatea, cel puțin meritul de a fi popularizat termenul
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
firesc în structura discursului narativ: Pe pagina întâi a gazetelor, litere spurcate, magnifice în goliciunea lor, cerneală grasă siluind hârtia.” (p.116). În schimb nu putem trece cu vederea preferința evidentă a lui Eliade, cel puțin în acest roman, pentru epitete, de cele mai multe ori asociate în serii de câte trei adjective care par a fi foarte atent alese pentru a sugera, prin sinonimia lor parțială, forma copleșitoare a însușirilor la care scriitorul face referire: apa este ,,stătută, caldă, neaerisită” (p.17
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
o corabie este neagră sau înaltă sau rapidă; în cel mai bun caz, e neagră și cu rame: el nu merge mai departe cu descrierea [...]" (1964 (1766): 111). În ceea ce îl privește pe d'Albalat, această reducere la un singur epitet are calitatea de a nu rupe ritmul textului, tocmai prin faptul că nu introduce un pasaj eterogen 16.Cu privire la aceasta, ne dă un sfat destul de amuzant: De la Flaubert încoace, găsim că ar fi mai comod să introducem descrierea printr-un
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
Destinatarul acestei ultime scrisori, în anul 16 d.H., era cu Germanicus în Germania, consacrând chiar una dintre epopeele sale acestuia; de asemenea, scria și epigrame care îi plăceau lui Marțial. Ovidiu însă, care în alt loc îl numește sidereus 235, epitet echivalent cu sublim 236, în scrisoarea dedicată în mod expres acestuia, nu se referă nici la eposul despre expediția în Germania, nici la epigrame, ci la Teseida, epos de care se ocupa Albinovanus în 14 d.H., an în care Sulmonezul
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
parte și la cei mai mari dușmani ai lui Augustus, pe de altă parte și chiar să recunoască insinuarea că în biblioteca sa bine dotată ar avea scrierile incriminatoare și compromițătoare ale unor anumite personaje. După părerea lui Scholte 255, epitetul de doctus, folosit de obicei de Ovidiu pentru a-și defini colegii din domeniul artelor de nouă orientare, este atribuit aici unui filosof sau, oricum, unui gânditor. Și, dacă reminescențele ovidiene legate de omul și ideile lui Brutus asasinul lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
începutul următorilor cinci ani din exilul său la Tomis. Perstat enim Fortuna tenax, votisque malignum Opponit nostris insidiosa pedem. De data aceasta " Soarta tenace și perfidă" i-a adus lui Ovidiu un doliu foarte grav: moartea lui Paulus Fabius Maximus. Epitetele "tenace și perfidă Soartă" marchează, fără îndoială, și aici voința nemiloasă care a determinat exilul poetului, care a persistat în decizia de a nu-l lăsa pe Sulmonez să se apropie de orașul etern și care și mai grav a
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
din Tristele: de altfel și în acest loc Ovidiu nu-și neagă vina, ci neagă faptul că această este o vină dată fiind libertatea cu care se comportau artiștii precedenți, chiar și Augustus însuși, care tolera asemenea manifestări). Rămâne totuși epitetul de timidus și nu se înțelege prea bine față de cine s-a manifestat un astfel de comportament de supunere: oricum, o asemenea supunere se putea manifesta la Ovidiu față de orice personaj mai înalt în grad decât Sulmonezul, cum ar fi
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cu aceeași intenție de a exalta domus Fabia)351: Camerinus a cântat Troia cucerită de Hercule: cfr. Ovidiu, Epist. ex Ponto, IV, XVI, 19; Carus compusese Heracleida 352. Să denumești, așadar, un reprezentant al casei Fabia Herculeus sau Tirynthius, ca epitet stereotip 353, implica, pe lângă recunoașterea unei vechimi și a unei noblețe mai degrabă unice decât rare a celor din familia Fabia, și a unei valori spirituale cu tentă stoică, la care am făcut trimitere când am vorbit despre Brutus. Anumite
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
80-106). Suntem tentați să credem că Ovidiu vrea să creeze din Maia o metamorfoză, într-o oarecare măsură, a Annei Perenna sau, oricum, a celei ce a dat naștere stirpei Fabia, adică Maximi-lor, poate, în baza aceleiași etimologii care lega epitetul Maximus al domus Fabia cu cel omonim de Maxima ara și de Circus Maximus (Fasti, II, 391): de data aceasta, potrivit lui Ovidiu, Maia trebuia să aibă legătură cu latinescul maius, comparativ al lui magnus. De altfel, Ovidiu face referiri clare
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
efort de fantezie etimologică, care încerca să lege ideea de Maius, Maia de cea de Magnus, și implicit de Maximus, pentru a aduce întotdeauna, dacă nu un explicit, cel puțin un implicit tribut de exaltare a casei Fabia prin măgulitorul epitet de Maximus. În schimb derivarea etimologică la care s-a mai făcut trimitere a Fabii-lor din Fovii și a Fovii-lor din fovea "gaură, capcană pentru lupi", se leagă de tradiția Lupercilor, "tovarășii lupului" (Wolfsgenssen), care la început trebuie să fi
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Iove nomen habet 359. Având poate în vedere versul 592, unde se afirmă că niciunuia dintre nobili nu i-a revenit un nume așa de mare ca cel al lui Augustus, și Fasti, II, 131-2, unde se face trimitere la epitetul pater, comun lui Augustus și lui Jupiter: primul, tată al oamenilor, al doilea, tată al zeilor, Bernini interpretează și versurile citate ca și cum s-ar referi la Augustus: "Dar toți sunt celebrați cu onoruri de muritori / în timp ce Augustus are numele în
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
al zeilor, Bernini interpretează și versurile citate ca și cum s-ar referi la Augustus: "Dar toți sunt celebrați cu onoruri de muritori / în timp ce Augustus are numele în comun cu marele Jupiter". Fără îndoială, interpretarea aceasta este greșită: Jupiter are în comun epitetul Maximus nu cu Augustus (chiar dacă acest epitet de augustus i se potrivește și lui Jupiter), ci cu Maximus (reprezentant al domus Fabia, la care s-a făcut referire în cele două versuri anterioare celor analizate); este evident că epitetul folosit
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
ca și cum s-ar referi la Augustus: "Dar toți sunt celebrați cu onoruri de muritori / în timp ce Augustus are numele în comun cu marele Jupiter". Fără îndoială, interpretarea aceasta este greșită: Jupiter are în comun epitetul Maximus nu cu Augustus (chiar dacă acest epitet de augustus i se potrivește și lui Jupiter), ci cu Maximus (reprezentant al domus Fabia, la care s-a făcut referire în cele două versuri anterioare celor analizate); este evident că epitetul folosit de obicei pentru Jupiter nu este cel
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
comun epitetul Maximus nu cu Augustus (chiar dacă acest epitet de augustus i se potrivește și lui Jupiter), ci cu Maximus (reprezentant al domus Fabia, la care s-a făcut referire în cele două versuri anterioare celor analizate); este evident că epitetul folosit de obicei pentru Jupiter nu este cel folosit pentru Augustus, ci cel de (Optimus) Maximus (Jupiter: D.O.M.). Așadar, nu se putea aduce un mai mare elogiu neamului Fabia chiar și după manevrele care intenționau să glorifice casa
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Optimus) Maximus (Jupiter: D.O.M.). Așadar, nu se putea aduce un mai mare elogiu neamului Fabia chiar și după manevrele care intenționau să glorifice casa lui Augustus și care sunt sesizabile cu ochiul liber, decât evidențiind asemănarea fundamentală a epitetelor folosite pentru Jupiter și Fabius: Maximus și unul și celălalt. După vizibila modificare a versurilor în timpul exilului, formularea pare ambiguă poate la început fusese mai puțin ambiguă -, astfel încât Bernini s-a gândit că este vorba de un elogiu adus lui
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Jupiter și Fabius: Maximus și unul și celălalt. După vizibila modificare a versurilor în timpul exilului, formularea pare ambiguă poate la început fusese mai puțin ambiguă -, astfel încât Bernini s-a gândit că este vorba de un elogiu adus lui Augustus, în timp ce epitetul Maximus îi unea nu pe Augustus și Jupiter, ci pe Maximus și Jupiter. Acest lucru reiese mult mai clar din faptul că explicarea epitetului de Augustus (augusta = sancta) urmează de-abia în versul 609, într-un context coerent care trădează
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]