44,517 matches
-
artă etapele sfârșitului tragic al actorului Mihai Popescu, al cărui apropiat a fost. Dă la o parte cortina pentru a reînvia personalitatea copleșitoare a lui Nicolae Bălțățeanu sau pe a eminentei profesoare Alice Voinescu, apărând ca-ntr-un medalion de epocă, lucrat în email: "Părul ei alb, parcă de marchiză din secolul filosofilor francezi, mâinile rasate de pe care un ineluș modest arunca flacăra ștearsă a unui mic safir bătrânesc, glasul melodic, untos fără inutile sacadări transformaseră bătrânica școlită prin marile universități
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
după 26 de ani de activitate, când încă nu împlinise 50 de ani, Mihai Berechet a scris această carte emoționantă, în registrul sincerității - oscilând între ironie și autoironie, tristețe sau uimire, până la tonul grav cerut de momentele trăite într-o epocă a nedreptăților când nu numai lumea teatrului, dar toată lumea românească a avut de suferit. Teribila stare de înstrăinare pe care o încearcă importantul om de teatru este sugerată admirabil în paginile care evocă revenirea, peste ani, în orașul natal: "Mă
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
Gheorghe Grigurcu Fenomenul originar al poeziei Anei Blandiana pare a-l reprezenta ethosul. Fapt pe deplin explicabil dacă ne raportăm la epoca ce-o circumscrie, doldora de încălcări dintre cele mai grave ale principiului etic, de dramatice inechități în măsură a genera ceea ce s-a numit o estetică, termen inconvenabil diverșilor defetiști și oportuniști, însă foarte adecvat unor realități indenegabile la interferența
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
mai adînc,/ Bătut de vînturi/ Și mișcat de valuri,/ Neexistînd pe pămînt,/ Numai în cer/ Și în apă,/ Mult deasupra/ Sau mult dedesubtul realității./ Sfîșietoare comparație/ în care numai egalitatea/ Rămîne de neatins" (Castelul în apă). Spre deosebire de "angajarea" factice în epocă, semnată de menestrelii compromisului, Ana Blandiana înfruntă nefasta epocă printr-un soi de dezangajare ostentativă care e maniera sa de-a sluji idealul. Mărturisind că "N-am reușit niciodată să știu pe ce lume sînt", poeta ne relatează că a
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
Neexistînd pe pămînt,/ Numai în cer/ Și în apă,/ Mult deasupra/ Sau mult dedesubtul realității./ Sfîșietoare comparație/ în care numai egalitatea/ Rămîne de neatins" (Castelul în apă). Spre deosebire de "angajarea" factice în epocă, semnată de menestrelii compromisului, Ana Blandiana înfruntă nefasta epocă printr-un soi de dezangajare ostentativă care e maniera sa de-a sluji idealul. Mărturisind că "N-am reușit niciodată să știu pe ce lume sînt", poeta ne relatează că a încălecat un cal "tînăr și fericit", un Pegas, în
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
de animale și nu știe dacă să intre ori ba. Sau ca un Atlas ce suportă apăsarea greutății, dar care tânjește și după folosul ei. 4. Normalitate datorită aprecierii conform căreia istoria muzicii ar fi o succesiune de fraze consimile epocilor creatoare, perioadelor stilistico-estetice, fraze aflate în consecuție și conexate cu ajutorul semnelor de punctuație. 5. Stranietate căci întotdeauna există un aspect patologic al originalității, dar și căci diacronia artei sunetelor nu este altceva decât o propoziție care, chiar dacă tot ce se
... și punctuație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12117_a_13442]
-
Constantin Țoiu Înotul îl înviorase. Se apucă să fluiere vesel un marș german de epocă, la modă. Era ceva vioi, energic: Es ist so schoen soldat zu sein... E-așa de frumos soldat să fii... Dând în șoseaua prăfuită, porni cu pas repede spre Mangalia care era aproape. Sisi îi spusese dimineața înainte de a pleca
Asfințit cu ghioc (II) (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12109_a_13434]
-
casa lui Aron Pumnul. Imaginea "eremitului", ipostază a poetului-tribun pașoptist reverberează în versul: "Smulge munților durerea, brazilor destinul spune". Cele mai bogate exemplificări se fac din Alecsandri, acoperind aproape toată aria tematică a poeziei sale, Cipariu intuind supremația literară în epocă a poetului Doinelor și lăcrămioarelor, pe care Eminescu avea s-o fixeze în metafora "rege-al poeziei". Fiind "cea dintâi oglindă a poeziei românești, privită în totalitatea ei", concretizând "afirmarea deplină în unitate și organicitate a stării poeziei românești la mijlocul
Cipariu și Eminescu by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/12114_a_13439]
-
necesar să-i alungi pe cămătarii și geambașii spiritului din fața templului și să le spargi tarabele. Uneori este nevoie să fii "puțin nebun și să faci elogiul nebuniei", sau "l'éloge de la colčre" împotriva creștinismului ambiant dominat de piață, comerț (epoca negustorilor) și de bani. Și eu am înnebunit de cîteva ori în viață, am fost un bun elev al lui Erasm 2) și Michel Foucault 3), dar nu despre acest aspect vreau să vă vorbesc acum. într-o lume a
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
la munca de reeducare - ca încărcător de materiale pe diverse șantiere? Cum să-ți iei riscul de a fi scriitor, cînd poate a doua zi nu ai ce mînca? Cum să nu fii nebun dacă nu te integrezi "în spiritul epocii", vrei să-l contrazici - să fii cu adevărat liber - și să nu iei în considerație cenzura interioară și exterioară? Cum să nu fii nebun cînd trimiți pe căi clandestine - fapt absolut interzis și pedepsit prin lege - în Franța un roman
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
rolurile și precizau acțiunile care urmau să le întreprindă. Si-au transmis unul altuia ștafeta, și-au asumat responsabilități și riscuri, dând bărbătește bătălia pentru țară. în final, a câștigat România. Și ce dovadă mai puternică de înțelegere a imperativelor epocii decât ideea reformei agrare inițiate și susținute de Ionel Brătianu încă înaintea izbucnirii primului război mondial! Si asta în condițiile în care mulți fruntași ai partidului liberal erau mari moșieri interesați în menținerea latifundiilor! După încheierea războiului generalul Averescu a
Oameni de stat, oameni politici, politicianiști by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Journalistic/12126_a_13451]
-
literaturii române din deceniul imediat următor, cînd cuvîntul de ordine devenise "realismul socialist". Indirect, criticul realizează în felul acesta și un veritabil act de revizuire. Pentru că prin revizuire el înțelege - pe bună dreptate - nu doar retrogradarea scriitorilor supralicitați în anumite epoci pe considerente metaliterare (îndeosebi politice), ci și readucerea în tabloul literaturii a unor scriitori precum cei amintiți mai sus, abuziv eliminați în circumstanțe istorice tulburi. Foarte complexele și fermecătoarele prezentări ale lui Gabriel Dimisianu îi deschid cititorului curiozitatea de a
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
cititorului curiozitatea de a citi aceste pagini uitate. Și, în fond, acesta este lucrul cel mai important pe care îl poate face un critic literar. Considerațiile lui Gabriel Dimisianu asupra perioadei 1945-1948 nu se opresc însă doar la literatura (proza) epocii. În stil de mare eseist, autorul face observații pertinente despre realitatea social-politică a unui interval pe care istoriile de tot felul îl înglobează fără discernămînt perioadei comuniste (se vorbea despre perioada postbelică de pînă în 1989 ca aparținînd puterii comuniste
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
cultural personal și care exclamă că până atunci, el nu știuse că e nu numai un vechi prozator, dar chiar și un bun filosof, un brav descendent al lui Descartes, de pildă; vă dați seama, vreau să spun, că singura epocă în care antropoidul nostru întreprinzător și emancipat în care se simte în voie și calificat pentru orișice s-o nimeri, este inatacabilul, este pietroiul aforistic al epocii de piatră. Domnul Iliescu a fost, cam un sfert de veac, patronul unor
Bruta la putere și scriitorul neonest by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12158_a_13483]
-
al lui Descartes, de pildă; vă dați seama, vreau să spun, că singura epocă în care antropoidul nostru întreprinzător și emancipat în care se simte în voie și calificat pentru orișice s-o nimeri, este inatacabilul, este pietroiul aforistic al epocii de piatră. Domnul Iliescu a fost, cam un sfert de veac, patronul unor astfel de brute, incomparabile cu dumnealui, desigur, dar care îl slujiră atâția ani, ca și brutele pe dânsul, personal. De la I. Iliescu și de la tovarășii săi, românul
Bruta la putere și scriitorul neonest by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12158_a_13483]
-
liceu, între adolescenți - și cu lecțiile nefăcute. Pământul nu se cutremura, nu cădeau bombe, nu eram scos la tablă. Nu, de astă dată mă aflam în marele București, într-un cvartal foarte bine configurat, cu falnice edificii din mai multe epoci și vaste bulevarde - ținteam să găsesc o stație de autobuze pentru ca vreunul dintre ele să mă lase în centru, de unde, mai departe, m-aș fi descurcat. Stația era de negăsit, iar când, după crispate traversări de străzi am găsit una
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]
-
dată cînd un nou personaj este introdus în scenă, alunecă pe bară de unde ne prindem, în mod obișnuit, cu mîinile cîte o compoziție vizuală reprezentativă, o instalație, dacă ar fi să apelăm la limbajul artei contemporane. Fotografii de nuntă de epocă, Ea și El micșorați, pitici, în sepia, sifoane, obiecte care mai de care de se găseau prin toate dughenele cînd eram copil, sticle și clondire de toate formele și mărimile, colivii care strîng în sîrma lor destine. Mă uit pe
Un tramvai numit Popescu by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12139_a_13464]
-
Gheorghe Grigurcu Din cuprinsul interesantului volum de evocări al lui Dan Ciachir, Cînd moare o epocă, II, ne-a reținut îndeosebi atenția capitolul intitulat, cu o tentă de mister, Amintiri secrete, consacrat lui Eugen Barbu. în calitate de colaborator, într-o scurtă perioadă a tinereții, al revistei Săptămîna, autorul a avut prilejul a-l cunoaște din apropiere pe
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
justă, obiectivă a rememorării, de real folos atît istoriei literare, care-și are sertarul său ispititor de "mică istorie", cum spun francezii, cît și cititorului pur și simplu ce are ocazia a medita la "grandoarea și decadența" unui scriitor tipic epocii comuniste, "grandoare și decadență" nu în ordine succesivă, ci într-un inextricabil amestec, precum o descompunere fosforescentă... Să observăm din capul locului că Eugen Barbu are, în percepția noastră, a celor ce i-am fost contemporani, un statut de personaj
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
registru comic și, nu de puține ori, grotesc. 12. Dacă ar fi să evaluăm muzica toposului sanguin, va trebui să ținem cont de probabilitatea ca ea să emane o pletorică mobilitate și concordie, precum și o apreciabilă dimensiune apolinică. 13. Muzica epocilor sangvine aspiră la sublim, fără a sintetiza durerea (ce în graiul ei cel mai înalt se manifestă ca un fior) cu bucuria (ce poate escalada piscurile delirului). Este, mai curând, fructul unei gândiri ascuțite, redată printr-o expresie simplă, directă
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
ocrotesc și hrănesc muzica de tip cult). De data aceasta însă creațiile sonore par a sta sub semnul pasiunii, ca sevă învietoare a afectivității ori ca presentiment al dragostei și al infinitului după care tânjește orice suflet sensibil. 15. Muzica epocilor melancolice se impune prin eleganța și eficacitatea soluțiilor, dar și prin tempoul desfășurărilor și al modulațiilor întru precipitarea din ce în ce mai accentuată a mijloacelor și, în final, a scopului. Totala depășire a dificultăților de finalizare sau de modelare a unei structuri sonore
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
a zeilor falși, o atare muzică este, paradoxal, intolerantă, bazându-se pe inteligență, dar excluzând hegemonia talentului. Oaspete răutăcios, compozitorul unei astfel de muzici pare a crede că totul începe de la el și se termină de unde a plecat. 17. Muzica epocilor colerice este dramatică tocmai pentru că mimează acțiuni grave și complicate ori pentru că ia totul în tragic și nimic în serios. Este, de asemenea, tragică deoarece avizează pieirea unor valori sonore ce nu și-au epuizat încă resursele potențiale, precum și datorită
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
totuși cea mai mare dintre neplăceri. Fără ea lumea s-ar plictisi, iar cu ea ar căuta un mijloc mai temeinic să scape de plictiseală. Este nevoia cea mai atrăgătoare, dar și cea mai terifiantă a naturii umane. 19. Muzica epocilor flegmatice dospește neconcordanța dintre aparență și esență, conținut și formă, scop și mijloace și, nu în ultimul rând, dintre intenție și mesaj. De multe ori este impostură. Alteori este o nenorocire, nu un viciu, aidoma celui ce nu știe să
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
Gabriela Ursachi Se împlinesc la 31 decembrie 115 ani de la moartea lui Ion Creangă. Povestitor cu "gîdilici la limbă", ca moș Ion Roată, va stîrni în epocă și în posteritate destulă vîlvă prin ineditul "anecdotelor"sale. "Corozive" sau nu, spuse "pe ulița mare" ori pe aceea "mică"(ad usum Delphini), poveștile lui suscită din capul locului un interes nu întotdeauna lămurit, perpetuat sub formula inconvenientă de "misterul
Decembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12189_a_13514]
-
de la un ritm de șase-șapte intrări (fragmente, foiletoane sau volume), păstrat până în 1889, la un ritm de zece-cincisprezece titluri după 1890, dar o productivitate simțitor mărită peste douăzeci de romane nu avem decât începând cu anul 1920. De o adevărată epocă a romanului nu putem vorbi decât după această dată, când sesizăm diversificarea temelor, a tipurilor de narațiune și a publicului. După aproximativ 30 de volume pe an în 1930-1932, vârful prolificității epice este atins în intervalul 1933-1937, cu un număr
Un monument dedicat romanului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12184_a_13509]