1,044 matches
-
o am pe Lauren, pe care o cred, chiar cred că totul va fi bine. Îmi frec cu mâinile burta, simțind-o un pic umflată, și-i mulțumesc lui Dumnezeu că am făcut atât de multe exerciții, că nu am falduri de piele moale peste tot pe corp, după care mi-aduc aminte despre o vreme când eram acasă, în Londra, și când stomacul meu era imens. Atunci dura de obicei vreo zece minute să-l frec dintr-o parte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
deloc surprins dacă, apropiindu-te în căutarea unei porți prin recifurile de corali, ea ar dispărea brusc din fața ochilor tăi, care n-ar întâlni dinaintea lor decât singurătatea albastră a Pacificului. Tahiti e o insulă verde și măreață, cu niște falduri adânci și de un verde mai închis, în care ghicești niște văi tăcute. E un adevărat mister în adâncimile lor sumbre unde șopotesc și gâlgâie pâraie răcoroase și simți că în locurile acelea umbroase viața a decurs din timpuri imemoriale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fi pârjolită, ci va crește precum o împărăție justă. vedere dublă șase în al treilea loc: te întâlnești cu oameni ticăloși, deghizați în animale, pentru a părea fără vină, cu cerșetori, cu amputați, cu amenințătoarele coșmaruri din copilărie. caută în faldurile hainelor dragostei tale compasul cu nas de smarald, așează-l cu acușorul pe chelia primului ticălos întâlnit și trasează un cerc care să-i cuprindă pe toți ceilalți. smoală încinsă se va naște dintr odată pe pieile lor nespălate și
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
sosirea mesagerilor. Pune-i să aștepte în Camera Bâtlanului, ordonă el. Acea încăpere era rezervată conversațiilor de cea mai secretă natură. Aproape imediat ce intrară cei doi mesageri, Hideyoshi apăru și el și se așeză. Unul dintre oameni scoase scrisoarea din faldurile kimonoului și o depuse, cu respect, în fața lui Hideyoshi. Era învelită în două sau trei foi de hârtie uleiată. Hideyoshi desfăcu ambalajul și tăie plicul. — O, de mult n-am mai privit scrisul de mână al Domniei Sale, spuse el. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lungă lângă el și brațul pe rezemătoarea de-alături. Lumina lămpii era deosebit de palidă, fiind filtrată prin plasa verde de borangic pentru țânțari, care atârna în jurul lui Mitsuhide. Când dormea, plasa îl înconjura din toate cele patru laturi, dar acum, faldul din față era susținut pe un băț de bambus. — Intră, Mitsuharu, îl chemă Mitsuhide. — Despre ce e vorba? întrebă vărul său, după ce îngenunche în fața lui Mitsuhide. — Mitsuharu, ți-ai risca viața pentru mine? Mitsuharu îngenunche în tăcere, arătând de parcă și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nu venea de la lumina de afară, ci de la cea dinăuntru, din magazin. Ehei, dar era cale lungă de la magazin până jos în prag. Înainte de a ajunge jos, lumina făcea un popas pe palierul dintre etaje, unde se zbenguia misterios printre faldurile rochiei unui manechin, confundând culorile galben, stacojiu, alb-strălucitor și mai ales negru difuz și discret, și negru adevărat, negru-negru, înspăimântător, în colțul dintre pereți, unde cădea umbra manechinului. O femeie-manechin, parcă ușor înclinată înainte, făcea un gest de bun-sosit, cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sociale, dintre care una le cere să stea veșnic cu genunchii lipiți între ei. Dar nu era nimic impudic în atitudinea femeii-manechin, chiar dacă se expunea astfel într-o vitrină, fiindcă o fustă largă-largă dintr-un material greu îi cădea în falduri acoperindu-i picioarele până la jumătatea gambei și făcea o cută adâncă între coapse, în poală. Nestor îi observă culoarea pielii și găsi, c-un zâmbet interior, că nu amintea câtuși de puțin de ciorapii bej pe care mama îi purtase
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de mână, dar el se înțepenise încăpățânat în prag, privind cu spaimă în susul scării care ducea la magazinul de confecții de la etaj. Pe palier, manechinul-femeie dădea să-i taie calea în timp ce lumina ce venea din interior i se zbenguia printre faldurile rochiei. Hai, spunea mama. Nu-i decât un manechin, nu-ți face niciun rău. Nestor își ridica privirea și se uita în ochii ei, care inspirau încredere fiindcă era complice cu băieții și nu putea să trădeze. Trecea deci pragul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
s-a așezat la un capăt al sicriului, iar celălalt la capătul opus, au apucat capacul, trăgând simultan în sus de el, n-am văzut ce era înăuntru, capacul fiind acum în poziție verticală, am văzut doar căptușeala bogată în falduri, din catifea roșie, de la picioare, și am simțit mirosul de lavandă al cremei de față a bunicului, dar știam că asta-i doar o iluzie, în mod sigur fusese îmbălsămat, și atunci am auzit cum oamenii au început să vocifereze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
adânc, iar atunci a clipit deodată din gene și fața i-a tresărit, și s-a uitat în jos, la sicriul deschis, m-am uitat și eu pentru prima oară, bunicul era pe de-a-ntregul cufundat în căptușeala purpurie cu falduri ample, așa cum era, în negru, părea cu mult mai mic și mai slab, i-am privit fața, nu se vedea pe ea nici o urmă de rană, pielea îi lucea, unsuroasă, întocmai ca atunci când încă era în viață, gura îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
imposibil de înstrăi nat. În WC-ul femeilor spațiul nu e diferit de cel nor mal și podeaua are probabil același mozaic alb-ne gru, totuși mintea ta refuză ideea de a intra acolo, de parcă acolo s-ar găsi un fald al unui alt univers. La fel, obiectul care pe mine mă inspiră și fără ima ginea căruia înaintea mea n-am scris niciodată vreun rând, nu este, pur și simplu, făcut pentru alte pri viri. N-am povestit niciodată despre
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
vor - sau nu vor ce știu. Viața internă a istoriei, în comparație cu esteriorul ei, s-ar putea compara cu o femeie a cărei corp e plin de boale grețoase și adânci, îmbrăcată cu o manta albă, care face cei mai frumoși falduri și dă întregei staturi o rază de demnitate, ca toga. Toate mișcările unui corp bolnav se reflectă foarte infidel, dar foarte frumos în acești falduri, cine însă s-a uitat sub haină? Această aparență înșală, mișcările corpului sunt toate în
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
de boale grețoase și adânci, îmbrăcată cu o manta albă, care face cei mai frumoși falduri și dă întregei staturi o rază de demnitate, ca toga. Toate mișcările unui corp bolnav se reflectă foarte infidel, dar foarte frumos în acești falduri, cine însă s-a uitat sub haină? Această aparență înșală, mișcările corpului sunt toate în genere diferite de creții ce-i aruncă mantia - astfel sunt frazele mari și pompoase, criticele fine și ingenioase a căror reflecție e literatura publică și
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
lungul a două secole, singura variație a îmbrăcăminții o constituise trecerea de la simpla toga restricta din perioada Republicii - în tablourile epocii, personajele îmbrăcate în togă sunt încremenite toate în aceeași postură, cu un braț îndoit - la ampla toga fusa, cu falduri și drapaje complicate, din epoca imperială. Cu toate că toga era o simplă bucată de pânză, aranjarea ei era o adevărată artă ce necesita mâna unui sclav priceput, pentru realizarea efectului solemn pe care îl putem admira în statuile romane din epoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se deschidă pentru a-i lăsa pe pretorieni să intre în sală. Între timp, din zona ocupată de populares, care stăteau în picioare, cădea asupra lor o ploaie de insulte. Din scaunul său, Valerius Asiaticus, nemișcat la începutul adunării, cu faldurile togii perfect aranjate, observa. El nu se lăsase antrenat în nici una dintre intrigile acelea murdare. Mintea lui era îndeajuns de lucidă pentru a înțelege că vechiul, temutul și mândrul Senatus al Romei nu avea să mai fie niciodată ce fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu privire la agricultură. Le va anula pe toate deodată, chiar din prima zi. Nu va lăsa nimănui timp să vorbească. Glasul îi era trufaș și amenințător. Asiaticus se gândi că era un aliat periculos. Pe când ceilalți se ridicau și-și aranjau faldurile togilor, le spuse calm că vorbiseră despre toate, dar că nu discutaseră despre felul cum aveau să-i ia viața celui din cauza căruia, dacă avea să mai trăiască, planurile lor ar fi rămas niște vise. Bogăția lui Callistus În iarna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
planetelor exterioare“ (în volum: „Paznicii“), „Jazz Band pentru nunțile necesare“ (subintitulat „Versiune ultimă cetită la o șezătoare a Societății Scriitorilor Români”; în volum: „Ritmuri pentru nunțile necesare“), „William Wilson și cele 1000 (o mie) de fețe ale lui“ (în volum: „Falduri pentru William Wilson“), „În plan“ (în volum: „Mod“), „Lemn sfînt“, „Uvedenrode“, „Toaletă“ (în volum: „Înfățișare“), „Curcanii“ (în volum: „Izbăvită ardere“), „Epitalam“ (în volum: „Aura“), „Fund biblic“ (în volum: „Poartă“), „Treime“ (în volum: „Edict“) ș.a..Aceastea sînt tipărite în versiuni mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că se ferește de văpaia soarelui amiezii. O urmărea pe femeie de la o oarecare distanță, pentru ca ea să nu Îi observe prezența, În caz că s-ar fi Întors. Antilia luneca prin mulțime ca și când ar fi fost nevăzută, ascunzându-și frumusețe sub faldurile largi și sub mască. Pasul ei rapid nu părea deranjat de căldura Încă intensă, În pofida umbrelor edificiilor, care se alungeau. De acum străbătuseră Întreg cartierul, dar ea Își continua drumul, fără să-i pese de oboseală și de norii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu pieptul strâns într-o platoșă de perle, cu pulpele goale sub fusta de paie, purtând o mască din trestie și din sârmă cu două găuri pătrate pentru ochi. În urma lui veneau muzicanții și femei îmbrăcate în rochii bălțate, cu falduri grele, care le ascundeau trupul. S-au pornit să danseze în fața ușii din fund, un dans primitiv, abia ritmat, doar se mișcau, apoi vrăjitorul a deschis ușița din spatele meu, stăpânii rămâneau neclintiți, privindu-mă întruna, iar eu m-am întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
părând o fantomă în halatul ei inform din mătase. Avea părul răvășit, iar fața îi era buhăită și plină de pete roșii - probabil de la plâns și nesomn. Ochii ei căprui închis - aceeași culoare ca ai mei - erau neliniștiți. Scoase dintre faldurile halatului un pistol de damă și îl îndreptă spre mine. — I-ai spus Marthei să mă părăsească, mă acuză ea. I-am zburat pistolul din mână. Arma a aterizat pe covorașul din paie de la ușă, pe care era scris FAMILIA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Dar mă tem pentru ei dacă primesc binecuvântarea. Vor moșteni amintiri cutremurătoare și vise ciudate. Vor ajunge să-mi urască numele. Iosif a ținut-o mai departe cu blestemele, iar eu și Benia ascultam. Rănile trecutului îl înconjurau, prinse în faldurile pelerinei lui lungi și negre. Se zbătea ca un miel care se îneacă. În timp ce vorbea despre anii buni și despre cei răi, despre singurătate și nopți nedormite, despre cum viața l-a tratat cu cruzime, eu încercam să-l găsesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
argint îi strângea mijlocul. Veșmântul, după obiceiul din Atlantida și din unele țări ca bunăoară Ta Kemet, îi lăsa un sân descoperit. Mersul fetei era lin ca o plutire. Luna juca în părul negru retezat la înălțimea umerilor. Adunat jos fald peste fald într-un unghi lung, veșmântul dezvelea în mers pulpa stângă, acoperind genunchiul. Auta rămase locului, vrăjit. Dar și ceilalți doi. La lumina lunii se vedeau ochii lungi cu sprânceana subțire și abia arcuită, aduși aproape sub tâmple, nasul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
strângea mijlocul. Veșmântul, după obiceiul din Atlantida și din unele țări ca bunăoară Ta Kemet, îi lăsa un sân descoperit. Mersul fetei era lin ca o plutire. Luna juca în părul negru retezat la înălțimea umerilor. Adunat jos fald peste fald într-un unghi lung, veșmântul dezvelea în mers pulpa stângă, acoperind genunchiul. Auta rămase locului, vrăjit. Dar și ceilalți doi. La lumina lunii se vedeau ochii lungi cu sprânceana subțire și abia arcuită, aduși aproape sub tâmple, nasul subțire și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care era În halat de casă și Încă nu-și terminase toaleta. Era o binecuvântare, avea să mediteze ea mai târziu, că atacul cerebral nu-i răpise lui HJ capacitatea de a vorbi, căci astfel Își putea Înveli nenorocirea În faldurile retorice caracteristice. Am făcut un atac paralitic după toate canoanele, o informă el aproape cu mândrie, după ce doctorul Des Voeux sfârși să Îl examineze. Iar prietenei sale Fanny Prothero, care Îl vizită În aceeași zi și căreia i se Îngădui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ar fi trebuit să le atașeze greutăți, dar nu se gândise că ar putea fi nevoie; se Încântase de imaginea straielor Îngreunate de apă dispărând pline de grație În adâncul lagunei. Numai că ele, dimpotrivă, susținute de aerul prins În faldurile voluminoase, rămăseseră plutind la suprafață, Înconjurând gondola ca niște hoituri umflate, ca tot atâtea Fenimore Înecate. Era un spectacol În același timp macabru și caraghios, care Îl făcea să simtă acut umilința și nebunia faptului de a fi participat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]