1,006 matches
-
constituirea fenomenală și forma de judecată sintetică a priori a cunoștinței veritabile. De aici sensul judicativ al deducției transcendentale kantiene, în genere, al demersului "analitic" despre principiile intelectului pur. Mai sus precizam ideea despre unitatea șirului de operații de constituire fenomenală și a șirului de ipostaze obiectuale pe care aceste operații le determină. Ajungeam, în final, la apercepția originară, ca operație cuprinzătoare a acestui tip de constituire și la natură, drept corelat obiectual al său. Încă este vorba aici despre simplă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
categorii ale modalității: posibilitate, existență, necesitate. Totuși, obiectul este presupus ca fiind constituit; exercițiul acestor limitări prin reguli care vizează aplicarea empirică a celor trei categorii nu ar fi posibil fără "obiect". Dar cele trei postulate nu adaugă nimic constituirii fenomenale? Sunt ele simple "explicitări", exerciții analitice asupra unor concepte? Desigur, nu; este vorba mai degrabă despre ceea ce am putea numi exercițiu transcendental, adică unul de lămurire a condițiilor de posibilitate a fenomenului și cunoștinței veritabile. Nu doar că adaugă ceva
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ele simple "explicitări", exerciții analitice asupra unor concepte? Desigur, nu; este vorba mai degrabă despre ceea ce am putea numi exercițiu transcendental, adică unul de lămurire a condițiilor de posibilitate a fenomenului și cunoștinței veritabile. Nu doar că adaugă ceva constituirii fenomenale, dar o desăvârșește pe aceasta, fiindcă îi indică tocmai tipurile de constituire fenomenală care sunt cu putință: cea corespunzătoare doar obiectului posibil, cea proprie obiectului existent și, în final, cea potrivită obiectului necesar. Bineînțeles, de fiecare dată sunt precizate și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
degrabă despre ceea ce am putea numi exercițiu transcendental, adică unul de lămurire a condițiilor de posibilitate a fenomenului și cunoștinței veritabile. Nu doar că adaugă ceva constituirii fenomenale, dar o desăvârșește pe aceasta, fiindcă îi indică tocmai tipurile de constituire fenomenală care sunt cu putință: cea corespunzătoare doar obiectului posibil, cea proprie obiectului existent și, în final, cea potrivită obiectului necesar. Bineînțeles, de fiecare dată sunt precizate și condiționările operaționale, dar nu prin operații directe, cât prin structuri operaționale aflate în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosoful găsește de cuviință să precizeze operațiile sau structurile operaționale constitutive. Accentul obiectual al demersului "analitic" kantian, din partea ultimă a Analiticii transcendentale, este o consecință a unui dezechilibru pe care filosoful l-a acceptat anterior, în favoarea aspectului operațional al constituirii fenomenale. Dar cred că mai există o miză, oarecum metateoretică, dar cu o anumită semnificație propriu-zis "critică", pentru acest accent: este vorba despre "respingerea idealismului" și formularea unei "teoreme" prin care Kant reafirmă dualitatea operațional-obiectuală a oricărui tip de constituire fenomenală
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fenomenale. Dar cred că mai există o miză, oarecum metateoretică, dar cu o anumită semnificație propriu-zis "critică", pentru acest accent: este vorba despre "respingerea idealismului" și formularea unei "teoreme" prin care Kant reafirmă dualitatea operațional-obiectuală a oricărui tip de constituire fenomenală (fenomen ca atare și cunoștință): "Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu."141 O formulă de o circularitate aproape vicioasă, dacă este luată în afara contextul kantian; o formulă cu totul firească
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu."141 O formulă de o circularitate aproape vicioasă, dacă este luată în afara contextul kantian; o formulă cu totul firească și semnificativă din perspectiva constituirii fenomenale proiectate de Kant în Analitică. Pe de o parte, "conștiința simplă" este; dar ea este numai determinată empiric; tocmai această determinare (empirică) în virtutea căreia conștiința este reprezintă dovada neîndoielnică a existenței obiectelor exterioare. Nu interesează aici, în prea mare măsură
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
rânduri de fapte, separate de noi în mod obișnuit: operațiile unei conștiințe și "obiectele" constituite de aceasta. Evident, unitatea în cauză are un sens temporal direct. De altfel, în construcția dovezii acestei teoreme, Kant formulează enunțuri clare privind temporalitatea unității fenomenale a celor două aspecte ale constituirii fenomenului și cunoștinței: în context, a "conștiinței simple", dar determinate empiric, și a lucrurilor exterioare, care sunt "exterioare" numai pentru că este acea conștiință (simplă ...), adică față de ea, în măsura în care participă, și ea și "obiectul exterior
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aspecte ale constituirii fenomenului și cunoștinței: în context, a "conștiinței simple", dar determinate empiric, și a lucrurilor exterioare, care sunt "exterioare" numai pentru că este acea conștiință (simplă ...), adică față de ea, în măsura în care participă, și ea și "obiectul exterior", la aceași unitate fenomenală, adică la aceeași structură temporală a constituirii fenomenale.142 În aceasta regăsim sensurile judicative ale discursului. Este vorba despre o veritabilă reducție a tuturor elementelor fenomenale ale fenomenului ca atare și ale cunoștinței veritabile (în forma judecății sintetice a priori
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a "conștiinței simple", dar determinate empiric, și a lucrurilor exterioare, care sunt "exterioare" numai pentru că este acea conștiință (simplă ...), adică față de ea, în măsura în care participă, și ea și "obiectul exterior", la aceași unitate fenomenală, adică la aceeași structură temporală a constituirii fenomenale.142 În aceasta regăsim sensurile judicative ale discursului. Este vorba despre o veritabilă reducție a tuturor elementelor fenomenale ale fenomenului ca atare și ale cunoștinței veritabile (în forma judecății sintetice a priori) la timp. Prin aceasta, încadrarea judicativ-constitutivă a demersului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
simplă ...), adică față de ea, în măsura în care participă, și ea și "obiectul exterior", la aceași unitate fenomenală, adică la aceeași structură temporală a constituirii fenomenale.142 În aceasta regăsim sensurile judicative ale discursului. Este vorba despre o veritabilă reducție a tuturor elementelor fenomenale ale fenomenului ca atare și ale cunoștinței veritabile (în forma judecății sintetice a priori) la timp. Prin aceasta, încadrarea judicativ-constitutivă a demersului de tipul analiticii transcendentale devine clară. Discuția despre teorema mai sus enunțată, care face referire clară la conștiință
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unitatea de constituire operațional-obiectuală ca singurul fapt valabil atunci când avem de-a face cu fenomenul și cunoștința veritabilă. Un principiu al analiticii nenumit astfel de Kant, dar evident dacă acceptăm considerarea judicativă a analiticii transcendentale este cel care invalidează constituirea fenomenală (chiar și a cunoștinței veritabile) prin absența timpului. Nici o categorie pură a intelectului, spune Kant, nu poate avea mai mult decât o semnificație transcendentală; nu și o folosire transcendentală, ci doar una empirică; dar aceasta din urmă nu este posibilă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
conștient", dar pe care tocmai o cercetare de natură "critică", susține Kant, i le poate prescrie. Intelectul tinde către obiectele ca atare, am putea spune, numai că el nu-și poate depăși domeniul de aplicație empirică, în actul de constituire fenomenală, datorită funcțiilor pe care le au categoriile, adică formele sale pure. El o poate face, însă cu riscul de a crea aparență. Totuși, susține filosoful, noumenul are un rost: delimitează spațiul de aplicabilitate al sensibilității; el trebuie, cumva, gândit, dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru că timpul nu-l afectează, nu timporizează în cazul său, având astfel un potențial non-judicativ. Kant îl acceptă însă pe temeiuri judicative, dar nu îi poate refuza accesul la un sens non-judicativ, care rămâne însă o simplă cale de constituire fenomenală plină de promisiuni. Iată un paradox: noumen-ul are potențial de constituire fenomenală. Desigur, dacă îl scoatem din registrul "negativo-pozitiv" în care l-a așezat Kant și încercăm să-i valorificăm acest potențial tocmai pe temeiul absenței timpului în sensul precizat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un potențial non-judicativ. Kant îl acceptă însă pe temeiuri judicative, dar nu îi poate refuza accesul la un sens non-judicativ, care rămâne însă o simplă cale de constituire fenomenală plină de promisiuni. Iată un paradox: noumen-ul are potențial de constituire fenomenală. Desigur, dacă îl scoatem din registrul "negativo-pozitiv" în care l-a așezat Kant și încercăm să-i valorificăm acest potențial tocmai pe temeiul absenței timpului în sensul precizat; dar aceasta ne scoate din orizontul filosofiei kantiene. Oricum, Jacobi a avut
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că nu a putut intra în sistemul kantian fără presupoziția lucrului în sine, dar cu aceasta nu a putut rămâne acolo.143 A nu rămâne acolo înseamnă a fi constrâns să ieși de sub autoritatea judicativă a normelor kantiene de constituire fenomenală, dar chiar pe baza a ceea ce înseși aceste norme prescriu. De o parte, așadar, absența timpului din structura operațională a intelectului pur, atunci când acesta lucrează transcendental, nu empiric. Iar de alta, diferența dintre fenomen și noumen. Ceea ce Kant a indicat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Iar de alta, diferența dintre fenomen și noumen. Ceea ce Kant a indicat în acest context, referitor la posibilitatea intelectului de a lucra și transcendental, nu doar empiric, aplicându-se lucrului în sine, nu materialului sensibil, cuprinde o problemă de constituire fenomenală în sens judicativ care trebuie avută în vedere mai departe. Kant însuși, pregătindu-se să treacă la a doua parte a Logicii transcendentale, anume la Dialectica transcendentală, va zăbovi în acest spațiu problematic, de unde se pot ivi situații ca aceea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
absența acesteia, devine posibilă confuzia între fenomen și noumen, între obiectul unei reprezentări sensibile, care poate fi prelucrată categorial (intelectual) și obiectul intelectului; adică se poate ajunge la "o amfibolie transcendentală". Așadar, este un neajuns pentru cunoaștere desigur, pentru constituirea fenomenală, în genere confuzia dintre conceptele sensibilității și cele ale intelectului; de fapt, amfibolia privește mai cu seamă greșeala de a lua noumen-ul drept fenomen. Raportat la fenomen, noumen-ul, concept problematic fiind, desemnează un obiect care poate fi ori "ceva", caz
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
către "Dialectica transcendentală", așa cum s-a precizat. Însă nu doar ea, ci întreaga problematică a topicii, reflecției, amfiboliei conceptelor reflecției, din care, cumva, face parte. Ne putem da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
da seama, pornind de la aceasta, de o anumită grijă a filosofului pentru constituirea fenomenală, care pare a nu avea sens direct decât pentru ceea ce este dat sensibil (în sensibilitate) și prelucrat categorial (prin intelect). Grija este îndreptată nu către constituirea fenomenală în genere, ci mai cu seamă către aspectul ei obiectual, către fenomen. Ceea ce capătă semnificație aici, sub raport judicativ, este "obiectualizarea" nimicului, în ciuda faptului că discursul despre acesta îl opune de la bun început pe "ceva" lui "nimic". Nefiind ceva, nimicul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
urmă de a fi constituit fenomenal (de a căpăta sensul de fenomen). Și tocmai pentru că nu poate apărea astfel, el reprezintă un concept problematic, dar unul el însuși radical în sensul că nici nu poate fi așteptată o eventuală în-registrare fenomenală a sa, opunându-se lui "ceva" ca "nimic". Dar valabilitatea acestor limite ale constituirii ține de înseși regulile demersului critic, care, pe de o parte, înaintează către punerea lor în evidență prin resemnificarea sensului dialecticii, iar pe de alta își
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai sus că nimicul chiar este "ceva": adică este constituit, într-un anumit fel. Dovada cea mai directă a lucrului în limitele dictaturii judicativului este felul de a gândi timpul: funcțiile lui, mai cu seamă, în diferite momente ale constituirii fenomenale (fenomen și cunoștință veritabilă); dar mai cu seamă "tehnicile" prin care este luat într-un sens "negativ", ca lipsă a timporizării (ca în cazul nimicului, care nu poate fi "ceva" fiindcă nu este atins de timporizare). Așa cum s-a arătat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cazul nimicului, care nu poate fi "ceva" fiindcă nu este atins de timporizare). Așa cum s-a arătat mai sus, important este și modul de a gândi "absența" timpului. Dar aceasta din urmă se va constitui ea însăși într-un sens fenomenal, prin dialectică, așa încât timpul nu va mai "lucra" deloc în spațiul acesteia. Faptul în cauză este plin de semnificații judicative și va fi valorificat în acest scop în cele ce urmează. Cert este faptul că deja avem o schiță a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicative și va fi valorificat în acest scop în cele ce urmează. Cert este faptul că deja avem o schiță a acestui sens datorită discuției despre topica transcendentală și amfibolia conceptelor reflecției. Dar am putea accepta că acestea, datorită schematizării fenomenale a absenței timpului, nu mai aparțin dictaturii judicativului? Cert este doar faptul că ambele păstrează un anumit potențial non-judicativ, de care Kant însuși devine foarte îngrijorat, încercând, în "Dialectica transcendentală", cumva, să constituie non-fenomenal anumite "obiecte" decât să nu recunoască
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se află, de asemenea, un rezervor de sensuri care nu se aliniază regulilor dictaturii judicativului. 3.2.2.4. Timpul ca termen mediu al tuturor judecăților sintetice a priori; "reducția transcendentală" la timp; funcțiile judicative ale "absenței" timpului în constituirea fenomenală sensibilă și schematic-imaginativă Repoziționarea timpului, punerea în sens a absenței timpului și alte operații "temporale", cel puțin sugerate în acest discurs, nu pot fi trecute ușor cu vederea, dacă urmărim sensuri judicative ale fenomenului și cunoștinței veritabile. De fapt, tocmai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]