1,215 matches
-
șsubiectț Refuză opoziții categoriale specifice adverbului (și adjectivului): intensitatea. Structura morfologică Gerunziul este întrebuințarea autonomă, absolută, a temei libere de gerunziu a verbului: cântând, lucrând, coborând, urând, dormind, sosind, părând, făcând. Structura temei verbale a gerunziului diferă, în funcție de tipul de flexiune al verbului (într-o altă grupare), la nivelul sufixului formativ: • sufixul -înd; caracterizează verbele din tipurile I, II2 și III-IV de flexiune: cântând, lucrând, coborând, urând, părând, făcând, mergând; • sufixul -ind; intră în structura temei verbelor din tipurile II1 de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului: cântând, lucrând, coborând, urând, dormind, sosind, părând, făcând. Structura temei verbale a gerunziului diferă, în funcție de tipul de flexiune al verbului (într-o altă grupare), la nivelul sufixului formativ: • sufixul -înd; caracterizează verbele din tipurile I, II2 și III-IV de flexiune: cântând, lucrând, coborând, urând, părând, făcând, mergând; • sufixul -ind; intră în structura temei verbelor din tipurile II1 de flexiune: dormind, sosind. Observații: Mai prezintă sufixul -ind verbele din tipul I de flexiune și tipul III, dacă au rădăcina verbală terminată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al verbului (într-o altă grupare), la nivelul sufixului formativ: • sufixul -înd; caracterizează verbele din tipurile I, II2 și III-IV de flexiune: cântând, lucrând, coborând, urând, părând, făcând, mergând; • sufixul -ind; intră în structura temei verbelor din tipurile II1 de flexiune: dormind, sosind. Observații: Mai prezintă sufixul -ind verbele din tipul I de flexiune și tipul III, dacă au rădăcina verbală terminată în vocala i sau în consoană palatală (sau palatalizată): apropiind, scriind, veghind, îngenunchind etc. În relație sintactică cu formele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele din tipurile I, II2 și III-IV de flexiune: cântând, lucrând, coborând, urând, părând, făcând, mergând; • sufixul -ind; intră în structura temei verbelor din tipurile II1 de flexiune: dormind, sosind. Observații: Mai prezintă sufixul -ind verbele din tipul I de flexiune și tipul III, dacă au rădăcina verbală terminată în vocala i sau în consoană palatală (sau palatalizată): apropiind, scriind, veghind, îngenunchind etc. În relație sintactică cu formele scurte ale pronumelor personale și reflexive, care secondează totdeauna gerunziul și cu care
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lăsate / Șed la masa mea de brad.” (M. Eminescu) În afara impunerii unei valori sau a alteia, participiul se caracterizează printr-un comportament gramatical dualist, adjectival și verbal, în același timp. Caracteristici adjectivaletc "Caracteristici adjectivale" Participiul intră în opoziții categoriale specifice flexiunii adjectivale: • de gen: „Mormânt închis la zgomotul de afară.” (T. Arghezi) „Urechea lui închisă pentru graiuri” (T. Arghezi) • de număr: „O, vino, fluture, te lasă Pe brațu-mi ostenit.” (T. Arghezi) „Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de glas de ape / Cânt-un corn cu-nduioșare.” (M. Eminescu) Tema liberă a participiului se formează: • ca temă secundară, de la tema primară de perfect a verbului, la care se adaugă sufixul specific, în structura verbelor din tipurile I-IV de flexiune: cânta+t: cântat, lucrat, dormit, coborât, urât, părut, vândut; • ca temă primară, de la rădăcina verbului, prin sufixele: - t; la verbele din tipul V de flexiune, clasa 1: rupt etc. - s; la verbele din clasa 2 a tipului V de flexiune
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbului, la care se adaugă sufixul specific, în structura verbelor din tipurile I-IV de flexiune: cânta+t: cântat, lucrat, dormit, coborât, urât, părut, vândut; • ca temă primară, de la rădăcina verbului, prin sufixele: - t; la verbele din tipul V de flexiune, clasa 1: rupt etc. - s; la verbele din clasa 2 a tipului V de flexiune: prins etc. SUPINULTC "SUPINUL" Este o formă verbală absolută, sinonimă cu infinitivul; denumește acțiunea verbului. Spre deosebire de infinitiv, neutru sub aspect semantic, supinul dezvoltă sensul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
flexiune: cânta+t: cântat, lucrat, dormit, coborât, urât, părut, vândut; • ca temă primară, de la rădăcina verbului, prin sufixele: - t; la verbele din tipul V de flexiune, clasa 1: rupt etc. - s; la verbele din clasa 2 a tipului V de flexiune: prins etc. SUPINULTC "SUPINUL" Este o formă verbală absolută, sinonimă cu infinitivul; denumește acțiunea verbului. Spre deosebire de infinitiv, neutru sub aspect semantic, supinul dezvoltă sensul de „finalitate, scop”® exprimă numele acțiunii verbale privită ca scop. Se opune, în primul rând, participiului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de: „Mersul pe jos este odihnitor.”; supinul verb nu admite articol și nu se poate lipsi de prepoziția-morfem, fără de care s-ar confunda cu participiul: „Mai este de mers, nu glumă.” Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea verbului: Răsăritul soarelui. Supinul verb prezintă deopotrivă caracteristici verbale și caracteristici substantivale. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" Supinul poate realiza funcții sintactice specifice substantivului: • nume predicativ: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit dacă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
supinul verb nu admite articol și nu se poate lipsi de prepoziția-morfem, fără de care s-ar confunda cu participiul: „Mai este de mers, nu glumă.” Supinul substantiv se încadrează, ca orice alt substantiv, în flexiunea nominală și nu mai interesează flexiunea verbului: Răsăritul soarelui. Supinul verb prezintă deopotrivă caracteristici verbale și caracteristici substantivale. Caracteristici substantivaletc "Caracteristici substantivale" Supinul poate realiza funcții sintactice specifice substantivului: • nume predicativ: „Multe sunt de făcut și puține de vorbit dacă ai cu cine te înțelege...” (I.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau pentru, care-i asigură autonomie - în planul expresiei - față de participiu: de cântat, de lucrat, de coborât, de vândut, de prins etc. Structura supinului este aceeași pentru toate verbele; doar tema de participiu, componentă a sintagmei, diferă, în funcție de tipul de flexiune din care face parte verbul, prin sufixul tematic: „De uitat, n-am uitat nimica, tată.” (I. Creangă) SINTAXA VERBULUITC "SINTAXA VERBULUI" Identitatea specifică a verbului între celelalte categorii lexico-gramaticale (părți de vorbire) se întemeiază pe complementaritatea celor trei dimensiuni: • semantică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desenez în momentul acesta, în care mă provoci la discuție.”, deci, în momentul în care se desfășoară actul lingvistic. Sub aspect morfologic, adverbul se caracterizează prin dezvoltarea unui singur sens gramatical, rezultând din categoria intensității, realizat în planul expresiei prin flexiune analitică, ceea ce asigură caracterul invariabil al structurii interne a cuvântului-adverb. Cele două categorii fundamentale de sensuri din structura cuvântului-adverb, lexicale și gramaticale, se realizează prin termeni liberi: „El scrie mai frumos.” Caracterul invariabil al structurii sale interne apropie adverbul de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
circumstanțial de loc)/ „El se uită în jurul arborelui.” (locuțiune prepozițională: în jurul - introduce circumstanțialul de loc, în jurul arborelui, fixându-i o anumită trăsătură semantică). Adverbul este, ca și prepoziția și conjuncția, invariabil la nivelul structurii cuvântului lexical, dar nu rămâne în afara flexiunii; cunoaște categoria intensității. Cu conjuncțiile unele adverbe se aseamănă și prin funcția relațională; adverbe precum unde, când, cum etc. asigură dezvoltarea unor relații sintactice interpropoziționale: „Nu știu unde a plecat.” Aceste adverbe se disting de conjuncții prin caracterul derivat al funcției de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic al termenilor și întrebuințarea lor în text, adverbele se înscriu în două mari subclase: a. adverbe constante b. adverbe situaționale Observații: Rămân în afara acestor clase semantice adverbele care, prin abstractizare, s-au gramaticalizat; devenite morfeme, acestea exprimă intensitatea (în flexiunea adjectivului și adverbului: mai, foarte, cel mai, tot atât de, mai puțin etc.: „O, umbră dulce, vino mai aproape,/Să simt plutind deasupră-mi geniul morții.” (M. Eminescu, IV, p. 338), „Și un atât de trist amor/ Am îngropat în ele.” (Ibidem, I
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
își fixează identitatea specifică în dezvoltarea categoriei gramaticale a intensității în care își are originea singurul sens gramatical din planul său semantic. Se deosebește de adjectiv, cu care are în comun această categorie, prin incompatibilitatea adverbului cu categoriile gramaticale ale flexiunii nominale în funcție de care își schimbă adjectivul forma: gen, număr, caz. Dezvoltă categoria gramaticală a intensității adverbele calificative și unele adverbe circumstanțiale (devreme, târziu, aproape, departe). Adverbele de modalizare sunt incompatibile cu opoziția de intensitate. Adverbele pronominale nu cunosc grade de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desfășurării unei acțiuni intrate în raporturi cu „agenți” diferiți sau în momente diferite sau în raport cu alte acțiuni: „El citește mai frumos decât mine/ieri/scrie.” Organizarea internă a categoriei se desfășoară în aceleași variante și prin corelația acelorași termeni din flexiunea adjectivului. Intensitatea obiectivă (comparativă) se realizează pe baza a patru termeni: echivalența, superioritatea, inferioritatea, superlativul; • echivalența; însușirea unei acțiuni manifestă aceeași intensitate la diferiți agenți sau în momente diferite: „El scrie la fel de frumos ca Maria.”, „Merge tot așa de încet
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este posibil teoretic dar se întâlnește rar: „Casa lui este foarte puțin departe.”, tocmai datorită întrebuințării sale eufemistice; adverbele circumstanțiale nu pun probleme de această natură. Exprimarea gradelor de intensitate se face prin aceleași morfeme libere, de natură adverbială, din flexiunea adjectivului: echivalența: la fel de, tot așa de, tot atât de: „El s-a sculat la fel de devreme, cu toate că s-a culcat târziu.” superioritatea: mai, din ce în ce mai, tot mai: „Răspunde mai greu/din ce în ce mai greu.” inferioritatea: mai puțin, tot mai puțin, din ce în ce mai puțin: „Vorbește tot mai puțin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe acolo e mai puțin primejdios.” Latc "La" 1. prepoziție: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină.” (M. Eminescu) „La tâmple,/e drept, am o seamă de fire cărunte.” (L. Blaga) 2. morfem de dativ, în flexiunea nominală (pronominală): „A visa că adevărul sau alt lucru de prisos E în stare ca să schimbe în natur-un fir de păr Este piedica eternă ce-o punem la adevăr.” (M. Eminescu) „În multe forme-apare a vieții crudă taină Pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la toate nivelele: douăzeci, o sută douăzeci etc.): nouăsprezece ani vs douăzeci de ani • sintagme marcate stilistic, prin dezvoltarea funcției expresive: ticălosul de portar vs ticălosul portar/portarul cel ticălos ca visul de ușor 3. morfem al cazului genitiv, în flexiunea nominală: „După gratii de fereastră o copilă el zări.” (M. Eminescu) 4. morfem-constitutiv al supinului: „D-apoi tu nici de păscut gâștele nu ești bun.” (I. Creangă) Li s-a dat de scris acasă tot poemul. Pentrutc "Pentru" 1. prepoziție
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Eminescu) 2. morfem-constitutiv al supinului: Pentru încălzit camera folosim un radiator. Atc "A" 1. prepoziție: „Cânii cum îl văd/ La el se răped/ Și latră-a pustiu/ Și urlă-a morțiu.” (Mănăstirea Argeșului) 2.a. morfem al cazului genitiv, în flexiunea nominală (pronominală): • ca singură variantă a exprimării genitivului, când funcția de atribut se realizează prin substantive de cuantificare sau determinate de adjective de cuantificare sau prin pronume de cuantificare (numerale cardinale): „Miroase florile-argintii / Și cad, o dulce ploaie, Pe creștetele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
manifestare a unor relații sintactice iar, pe de alta, ca marcă a noii identități, sintactice, a componentelor enunțului. Limba română dispune de mai multe modalități de manifestare a relațiilor sintactice în planul expresiei și de marcare a identității funcțiilor sintactice: flexiunea, topica, elemente prozodice, articolul, elemente de relație, termeni corelativi, dubla realizare a unor funcții sintactice. Flexiunea În structura flectivului (partea variabilă a cuvântului) se cuprind trei categorii de variații: • variații determinate de poziția termenului lexical în sistemul de opoziții interne
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
componentelor enunțului. Limba română dispune de mai multe modalități de manifestare a relațiilor sintactice în planul expresiei și de marcare a identității funcțiilor sintactice: flexiunea, topica, elemente prozodice, articolul, elemente de relație, termeni corelativi, dubla realizare a unor funcții sintactice. Flexiunea În structura flectivului (partea variabilă a cuvântului) se cuprind trei categorii de variații: • variații determinate de poziția termenului lexical în sistemul de opoziții interne specifice unor categorii morfologice autonome față de constituirea enunțului, cum este, de exemplu, numărul, la substantiv: cas-ă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de exemplu, flectivul ei (alcătuit din morfemul-dezinență e și articolul nehotărât i) este cerut de intrarea substantivului casă, ca determinant, în relație sintactică cu un nume, care i se impune ca regent: acoperișul casei. Prin categoria a doua de variații, flexiunea verbului se constituie prin ea însăși în marcă a funcției sintactice a acestuia; flectivul -asem, de exemplu, sau -ai în cântasem, sau cântai, marchează identitatea funcțional sintactică, de predicat, a verbului a cânta. Prin cea de a treia categorie de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se constituie prin ea însăși în marcă a funcției sintactice a acestuia; flectivul -asem, de exemplu, sau -ai în cântasem, sau cântai, marchează identitatea funcțional sintactică, de predicat, a verbului a cânta. Prin cea de a treia categorie de variații, flexiunea este unul din principalele mijloace de exprimare a relațiilor sintactice. Delimitarea sintagmelor în spațiul cărora se dezvoltă relațiile sintactice și se produce marcarea identității funcționale a constituenților sintactici se realizează prin desfășurarea flexiunii în funcție de două principii de organizare a planului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cea de a treia categorie de variații, flexiunea este unul din principalele mijloace de exprimare a relațiilor sintactice. Delimitarea sintagmelor în spațiul cărora se dezvoltă relațiile sintactice și se produce marcarea identității funcționale a constituenților sintactici se realizează prin desfășurarea flexiunii în funcție de două principii de organizare a planului expresiei: acordul și recțiunea. În același timp, modul specific de subordonare a flexiunii față de aceste două principii se constituie într-o marcă a naturii relațiilor sintactice. Acordul Este principiul prin care un termen
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]