1,565 matches
-
el și trase lanțul. Se uită Încă o dată la hîrtia din mînă. Nu știa ce să facă acum cu ea. În cele din urmă, o rupse mărunt și o aruncă În vîrtejul de apă din closet. — Chiar trebuie să te foiești atît, iubito? spuse Julia. Helen dădu din umeri și zise iritată: — Robinetele astea! Unul e sloi, iar celălalt Îți arde urechile. Amîndouă stăteau Întinse În baie. O făceau În fiecare sîmbătă dimineața; se așezau cu rîndul la capătul fără robinete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui Reggie cu o insistență inimaginabilă: — Mergi! Înaintează! El o privea uluit. — Dar ce s-a Întîmplat? — Mergi mai departe, vrei? Te rog! Să merg mai departe! Te-ai țicnit? În față, drumul era Încă blocat de mașini. Viv se foia de parcă era chinuită de ceva. Se uită Înapoi, spre Fleet Street. — Ia-o pe-acolo, zise ea disperată. — Pe unde? Pe unde am venit. — Pe unde am venit? Ești...? Dar ea pusese mîna pe volan. — Isuse! exclamă Reggie, dîndu-i mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
N-am ce să-ți spun, asta-i tot. — Ai mai Încercat asta odată. Nu-ți merge, Pearce! Haide. — N-am nimic de spus! — Trebuie să fie ceva. Nici măcar nu știu unde locuiești! Unde locuiești? LÎngă fabrica aia a ta? Duncan se foi de parcă Îl incomoda ceva. — Da. — Într-o casă? Într-un apartament Închiriat? — Ei bine, zise Duncan. Se foi din nou, dar nu vedea nici o cale de scăpare... Într-o casă, recunoscu el după o secundă, În White City. Fraser se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Haide. — N-am nimic de spus! — Trebuie să fie ceva. Nici măcar nu știu unde locuiești! Unde locuiești? LÎngă fabrica aia a ta? Duncan se foi de parcă Îl incomoda ceva. — Da. — Într-o casă? Într-un apartament Închiriat? — Ei bine, zise Duncan. Se foi din nou, dar nu vedea nici o cale de scăpare... Într-o casă, recunoscu el după o secundă, În White City. Fraser se repezi, așa cum se și așteptase Duncan. — În White City? Glumești! Atît de aproape de Scrubs? Mă Întreb cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Închisoare reușea să se mențină liniștea la această oră a nopții; era fantastic, dacă te gîndeai la numărul de oameni care stăteau acolo - numai În localul În care era Duncan se aflau trei sute - și toți erau tăcuți și nu se foiau fără rost. Și totuși, cam la ora asta Duncan se trezea: de parcă un anumit punct maxim al nemișcării, o dată atins În locul acela, acționa asupra lui sub forma unui sunet sau al unei vibrații. Acum era treaz. Stătea Întins pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
alături discuției noastre, Pearce? strigă el peste masă. Ce părere ai despre toate astea? — Pearce nu are opinii despre nimic, zise Hammond, Înainte ca Duncan să poată răspunde. Tot timpul Își ține capul plecat, nu-i așa, cocoș? Duncan se foi timid. — Nu văd ce rost are să tot mesteci lucrurile astea la nesfîrșit, dacă asta vrei să zici. Nu putem schimba nimic. De ce să Încercăm? E războiul altcuiva, nu al nostru. Hammod Încuviință. — Războiul ăsta Împuțit e al altcuiva, așa e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
treptat. CÎnd Începu din nou să vorbească, vocea i se schimbase, era simplă, deloc lăudăroasă. Am avut așa o fată. N-am uitat asta niciodată. Nu era o frumusețe. Tăcu. — La naiba, zise el după aceea Încet. La naiba. Se foi, și sîrma care-i sprijinea salteaua se Îndoi și se strînse, iar Duncan Își retrase repede degetele. S-a răsucit pe partea lui, se gîndi Duncan, dar deși stătea liniștit, era Încordat - avea ceva Încărcat, tainic de parcă Își ținea respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lui Duncan. Uitase că există asemenea nasturi. Uitase și cum sînt la pipăit. Dorea să poată să Întindă mîna peste masă, să ia unul, doar o clipă, Între arătător și degetul mare. Ea Îl văzu cum se uită și se foi cu timiditate, parcă. Își Împături paltonul În poală. — Cum te mai simți, de fapt? Îl Întrebă ea, după ce termină această operație. Ești bine? — Da, sînt OK. — Arăți teribil de palid. — Chiar așa? Ai spus-o și data trecută. — Uit mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cineva care l-a cunoscut pe Alec... — Băiatul ăla, Alec, spuse domnul Mundy cu convingere, era un tip cu probleme, din cîte mi-ai spus. Băiatul ăla trăia În Greșeală, mai mult ca alții. Acum s-a eliberat. Duncan se foi stingherit. — Ați mai spus asta. Dar nu mi se pare așa. Dacă ați fi fost acolo... Nimeni n-a fost, zise domnul Mundy, În afară de tine. Și asta e ceea ce ai putea numi Povara ta. Dar pun pariu, pe ce vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
care mi-l doream: blîndă, plină de căldură, iubitoare și amuzantă. Îmi amintesc cît de mult o iubeam atunci eram foarte mică, cum mă ducea la spectacole de păpuși, rîzÎnd Încîntată atunci cînd chicoteam și luîndu-mă În brațe cînd mă foiam, acoperindu-mă cu sărutări. Dar nu era trează prea des. Părinții mei o țineau Într-o petrecere, invitînd mereu oameni și căutînd pretexte ca să bea. Auzeam muzica și rîsetele și ieșeam adesea din dormitorul meu și mă așezam pe prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu e genul și apoi, pe Dan nu-l interesează nimeni În afară de tine. Nu e genul? Îmi amintesc remarca Lindei despre un alt gen de femeie, anume aceea care o șterge cu un bărbat care nu-i aparține, și mă foiesc stînjenită pe scaun În timp ce ea pare să-mi ghicească gîndurile. Face semn chelneriței să ne aducă nota, apoi se răsucește spre mine. — Ce mai fac prietenele tale? mă Întreabă. Trish și... Lisa? Îmi joacă mie feste imaginația sau chiar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
la foc. Și dacă ne gândim mai bine, cine dă bacșiș unui aducător de vești proaste? Imediat ce a văzut pielea albă a copilului, însă, Anjali a știut că acesta s-a născut într-un ceas rău. Nou-născutul gângurea și se foia. Un băiat a fost trimis în deal la creamtoriu, după preot, iar moașele au ars cearșafurile pline de sânge în grădină. Se pare că nimănui nu-i păsa de femeia moartă, mai mult decât să scape cât mai repede de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la fel de bine? — Ne trebuie o fotografie, zise diwan-ul. Este singura dovadă credibilă pentru europenii ăștia. Așa se face că Pran începe să-l viziteze săptămânal pe maior, să poarte uniformă școlară, să recite poezie și să-l urmărească cum se foiește sub birou. Pran rostește vorbele cu emfază, i se repetă s-o țină tot așa și, treptat, accentul său englezesc se îmbunătățește și ajunge să învețe pasaje emoționante din poeții victorieni, despre eroism și datoria sacră de a-ți respecta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Privett-Clampe continuă discuțiile politice, spunând lucruri pe care Pran nu le înțelege pe deplin, despre sistemul de apărare al Indiei, marșuri, proteste și detenție fără judecată. Ceilalți nu sunt deloc interesați. Doar Firoz pare să-i acorde atenție, dar se foiește cam mult în scaun, ca și cum mai degrabă ar face cu totul altceva. Pe măsură ce ochii lui Pran se obișnuiesc cu întunericul, observă și alte figuri, pe tânărul francez cu chip mohorât, care mereu pierde timpul în preajma pathanilor, pe Flowers și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
poate e doar din cauza parfumului prea puternic al mediului, care-l lasă fără respirație, îi usucă gâtul și-i umple nările de mosc ieftin. — Blue Pearl? Blue Pearl? Tu ești? Se aud scrâșnete în întuneric. În jurul mesei, cei prezenți se foiesc excitați pe scaune. Vocea doamnei Pereira capătă o tentă onctuoasă. — Blue Pearl? Mai multe zgomote, ca niște lovituri. Apoi, o altă voce mai profundă. — Ești tu, Rosita? M-ai chemat? Tu mă chemi din lumină? Doamna Pereira scoate un zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
domnișoarei Garnier. Este bine acolo? — Foarte bine! Numai lumină și fericire. Bucurie, tra la la! — Te rog! intervine din nou domnișoara Garnier. Este cineva din Charleroi pe acolo? Doamna Pereira este cuprinsă de un acces de tuse. Bobby o simte foindu-se pe scaun. Încă o dată se aude zgomotul îndepărtat al unor clopoței și masa începe să se clatine. — Te rog! Domnișoara Garnier pare disperată. Charleroi? Ai văzut pe cineva? Te rog! Ai văzut? Domnișoara Garnier va rămâne dezamăgită. Mica Orhidee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ca și Jonathan. În afară de mirosul greoi, mai sunt acele vocale indisciplinate care alunecă pe palatinul ei aproape nestăvilite, ca și obiceiul ciudat de a-și foșni fustele aspre și de a le face să troznească sub șezutul ei când se foiește în scaun. Deși femeie, nu are nimic de floare, cu atât mai puțin de orhidee. Reușește chiar să deranjeze. Nici cu maică-ta nu semeni, zice mătușa privindu-l chiondorâș pe băiatul rămas la ușă. Era plăpândă biata de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
că vrea să recurgă la un tertip. — Da, aprobă ea. Noble adoptă o atitudine care, dacă ar exista un Ghid de Expresii Faciale Corecte pentru Domni, ar fi înregistrată la „privire bănuitoare“. Cu fustele foșnindu-i semnificativ, mătușa Berthilda se foiește în scaun. — Există un loc unde aș putea vorbi cu Jonathan între patru ochi? Vizibil ușurat, doctorului Noble sugerează o plimbare pe terenurile școlii. Bătrâna îl prinde pe Jonathan de braț, învăluindu-l în mirosul ei de mucegai, care pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ea chiar și cei mai disperați vagabonzi. Tipului probabil că i-a fost frică. Dar n-a făcut nimic. Nu-i frica un mod de a spune că ceva e În neregulă? Ca durerea? speculează Toal. Lumea Începe să se foiască Încurcată, până și Amanda Drummond are eleganța să pară jenată. Andy Clelland Își Înăbușă râsu tușind. Privirea lui Dougie Gillman e pe curu lu Karen Fulton, un locșor deloc nasol. Toal iatât de absorbit de propriui căcat, Încât nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
a sosit boala și l-a luat la ea, îl târâie în adâncurile sale insondabile. Înghit repede și restul de cafea și plec de acolo în fugă, ajung într-un suflet înapoi în salon, Udi încă doarme, însă prizonierul se foiește în patul său, hai, fii bună, eliberează-mă, îmi șoptește el cu o voce guturală, iar eu spun, nu pot, cum să te eliberez, dar el îmi răspunde, știu că poți, polițistul ți-a dat cheile, iar eu jur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
dar în clipa în care o găsesc, mă opresc, deoarece casa mea este goală, veștile cele bune vor trebui să mai aștepte, iar între timp, eu sunt nevoită să rămân doar cu cele rele, cu bărbatul acesta străin care se foiește fără astâmpăr pe pat, asemenea unui invalid căzut la pământ, exact ca Udi în dimineața aceea. Dă-mi mâna, îmi cere el, eu îmi întind mâinile pentru a-l ajuta să se ridice, dar mă trage cu putere spre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Călinescu!!! Mama mă imploră mut să nu-i zic nimic lui tata... Desigur, am tăcut mâlc, zăpăcit de comorile ce mi se ofereau... De pe la 6-7 ani mama dormea după masa cu mine... adevăru-i că ea adormea până la urmă, eu mă foiam căutând să-i ating fesele aromitoare, nefiresc de calde și... nesimțite... niciodată nu mi-a dat lăbuțele deoparte de pe ele... oricât de îndrăznețe deveneau... Se prefăcea? Se crease o complicitate destul de echivocă între noi... Se spăla, goală până la jumătate, pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2191_a_3516]
-
citeam de obicei, trântit într-un șezlong comod, sub copaci, își mutase, în aer liber, pe un soi de postament, atelierul de tâmplărie... Adio liniște și răsfăț. Cum aș mai fi putut să citesc, cu dânsul trebăluind alături, geluind scânduri, foindu-se? În general, visul era disconfortabil, răutăcios... Când m-am trezit am regăsit polonicul dispărut de câteva zile... Era amestecat printre niște rufe proaspăt spălate... Mai rămâne să găsesc unul din cele două ibrice în care fac cafeaua, absent și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
Ia loc, te rog - continuă spătarul, arătându-i un scaun. Cadâna, zâmbind mereu, se așeză sfioasă, cu mâinile în poală. — Te bate Dumnezeu, spătare! - șopti de sub plapumă Barzovie-Vodă. — Măria-ta, dac-ai zis că dormi, apăi dormi! Ce te tot foiești atâta? - făcu spătarul și se aplecă supărat la picioarele patului, luă de jos o lulea, o umplu de tutun, se mai aplecă o dată, scăpară amnarul și după o vreme slobozi primul fum. — Mda... - zise el mulțumit, uitându-se pe sub gene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în jilțuri. La fel făcură Sima-Vodă și Ximachi. De pe brațul domnului, papagalul sări pe umărul dânsului. — Ce-i? - făcu Sima-Vodă. Ce vrei? Lui Metodiu i se păru că aude un ușor cârâit. — N-am timp acuma - spuse Sima-Vodă. Papagalul se foi pe umărul domnului și cârâi de-a binelea. — Of, Doamne, că o să mă înnebunești de-a binelea - făcu Sima-Vodă, apoi se plecă spre călugări; Iertați-mă că vă-ntreb, cruciulițele ce le purtați la gât sunt de aur? — De aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]