1,279 matches
-
Paris și la Atena, efectuând săpături arheologice în insula Chios. A fost profesor la universitatea din Strasbourg, apoi la Paris unde se va concentra pe perioada merovingiană. A publicat lucrări ca "Cetatea Antică (" "Cité Antique"), "Istoria Instituțiilor în Franța", "Monarhia francă" și "O sinteză de istorie a Franței". A susținut că istoria se face numai cu documente. Gabriel Monod (1844-1912 )a inițiat, în 1875, "Revista istorică", fiind prima revistă de specialitate axată pe istoriografie franceză. A fost specialist în epoca merovingiană
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
constituind comunități numeroase în Galia. Invazia arabă a rupt, însă, Mediterana la mijlocul secolului VII. Arabii au cucerit supremația maritimă, cucerind Tunisul - în 698, Spania - în 711. În Occident s-a instaurat economia naturală prin dispariția comerțului. Puterea maritimă a imperiului franc carolingian va fi terestră (continentală) și nu maritimă, preferând Germania în locul Mării Mediterane. În Istoria Belgiei, a dovedit identitatea Belgiei din epoca medievală. În 1927 a scris "Orașul medieval". Johan Huizinga (1872-1945) a fost un istoric olandez, premergător al istoriei
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
comunism. N-am făcut-o dintr-un calcul precis, ci mai mult din instinct. Cenzura era foarte atentă la literatura care se ocupa de prezent, la Buzura, de exemplu.” Erotismul joacă un rol central în opera sa, sexualitatea fiind înfățișată franc și fără pudoare. Agopian a declarat despre relația sa cu critica literară: „La prima carte, Eugen Simion a zis că n-am talent, să mă las. În total, la Ziua mîniei, am avut 3-4 cronici. Dar cu Tache de catifea
Ștefan Agopian () [Corola-website/Science/298953_a_300282]
-
germana a fost ridicată la statut oficial de-abia în timpul domniei lui Iosif al II-lea, împărat romano-german. Alături de latină și germană (cu toate dialectele sale), în imperiu erau utilizate și limbile franceză, italiană și cele slave. În 887, regele franc, Carol cel Gros a fost înlocuit de fratele său, Arnulf de Carinthia, ales ca rege al Franciei răsăritene, domniind până în 889. A exercitat autoritatea imperială asupra celorlalți succesori ai familiei, inclusive asupra regilor ce s-au instaurat la sud de
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
s-a proclamat rege. Otto I a traversat Alpii, în 951, învingându-l pe Berengar, iar în 952, l-a obligat să-i depună omagiu. A cucerit Pavia și s-a căsătorit cu Adelaida. S-a intitulat ca rege al francilor și longobarzilor. În 962, ca urmare a cererii de ajutor al papei Ioan XII, al cărui posesiuni au fost invadate de Berengar de Ivrea, Otto a intervenit. Înainte de traversarea Alpilor, regele l-a numit că moștenitor pe fiul sau, Otto
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
său în 632, regatul este condus de mai mulți feudali merovingieni cu titlul de duci, titlul regal purtându-l, cu întreruperi, numai Eudes cel Mare. Odată cu uzurparea tronului de către Pépin cel Scurt, ducii Aquitaniei caută să obțină independența față de regii franci revoltându-se periodic împotriva acestora, fiind înfrânți și executați. Regatul este reorganizat de Carol cel Mare pe fostul teritoriu al regatului merovingian al Aquitaniei. Teritoriul este anexat definitiv după decapitarea ducelui Lupus al II-lea în 778 și dat fiului
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
Pleșuv, rege al Franței cucerește regatul Aquitaniei, iar în 855 îl depune pe Pépin al II-lea atribuind regatul fiului său Carol. După moartea acestuia prematură, titlul este moștenit de fratele său Ludovic care alipește teritoriul Aquitaniei la domeniile regatului franc la urcarea sa pe tron ca Ludovic al II-lea. În 879, regatul este iarăși obiectul partajării între succesori, revenindu-i lui Carloman. După suirea acestuia pe tronul francilor în 882, regatul revine la statutul de stat inclus în domeniile
Regatul Aquitaniei () [Corola-website/Science/299026_a_300355]
-
Belgica victus)) la o depărtare de 5 km de Euskirchen fiind în aceea vreme o încrucișare de drumuri romane cu un centru comercial. Între anii 500 și 800 pe locul unde se află azi Annaturmplatz (Turnul Ana) era o așezare francă, în anul 870 este amintit prima oară denumirea de Euskirchen alăturându-se așezările Disternich, Rüdesheim și Kessenich. Prin anii 1151 va fi Martinkirche (biserica Martin) extinsă și biserica St. Georg clădită, precum prin 1270 va fi apărarea orașului prin o
Euskirchen () [Corola-website/Science/304553_a_305882]
-
arnulfigi sau pippinizi. Rangul de majordom al regatului Austrasiei a intrat în familie odată cu Ansegisel și a continuat cu Pepin de Herstal. Pepin a cucerit Neustria după Bătălia de la Tertry din 687 și a întins autoritatea lui Arnulfing asupra tuturor francilor. Lui i-a urmat fiul său, Carol Martel, ca majordom, care, la rândul său, era tatăl lui Pépin cel Scurt. În acea perioadă "rois fainéants" merovingieni (regi-care-nu-fac-nimic) nu mai aveau putere, aceasta rămânând în mâinile majordomilor, care o luaseră în
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]
-
-i noului rege legitimitate. În 768, Pépin moare, regatul împărțindu-se între cei doi fii ai săi, Carol și Carloman. Doi ani mai târziu, Carloman moare astfel încât Carol devine unic rege al francilor. Carol va deveni Charlemagne (768-814), fondatorul imperiului franc, considerat la vremea respectivă ca fiind restaurarea imperiului roman de apus, fiind încoronat de papa Leon al III-lea la Roma. Lunga domnie a lui Charlemagne a fost bogată în evenimente, relevante pentru evoluția dreptului feudal european. Trebuie precizat încă
Dinastia Carolingiană () [Corola-website/Science/303585_a_304914]
-
aparținând culturii Pfyn de-a lungul Lacului Constanța. În perioada romană, cantonul a făcut parte din provincia "Raetia" până în 450 când aici s-au așezat alamannii. Abia în secolul al VIII-lea cantonul a devenit o unitate politică în cadrul Imperiului franc. În acea perioadă însă, zona nu era clar definită și aveau loc schimbări frecvente. În general, dimensiunile Turgoviei erau mai mari, însă în timpul Evului Mediu s-a micșorat. Ducii de Zähringen și conții de Kyburg au ocupat o mare parte
Cantonul Turgovia () [Corola-website/Science/303769_a_305098]
-
Ayyubid al Egiptului și al Siriei. Ascensiunea la putere a acestuia a dus și la o unificare religioasă în cadrul comunității islamice între sunniți, acesta vizând coalizarea forțelor siriene și egiptene pentru a lupta împotriva cruciaților.A condus opoziția musulmană împotriva francilor și altor cruciați din Levant. La apogeul puterii sale a domnit peste Egipt, Siria, Yemen, Irak, Mecca, Hejaz și Diyarbakır. În ciuda faptului că era adversarul principal al cruciaților, cronicile creștine menționează acțiunile sale onorabile, mai ales în timpul asediului cetății Al
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
în Alep. În 1183 și 1184 Saladin a atacat Ierusalimul prudent, mai mult din interese strategice. În anul 1187 a început să pregătească o campanie pentru invadarea Palestinei, adunând trupe din Siria, Egipt, Diyarbakir și Jazira. La 4 iulie armata francilor fusese înfrântă la Hattin, grație geniului militar și strategic al lui Saladin. Pe 2 octombrie 1187 Saladin a intrat în Ierusalim. Nu la mult timp după aceste victorii succesive, va intra în luptă împotriva lui Richard Inimă-de-Leu în contextul celei
Saladin () [Corola-website/Science/304130_a_305459]
-
pus capăt epocii vizigote. În 476, provincia romană Gallia era divizată în mai multe părți: în centru, guvernatorul roman Siagrius își luase titlul de rege, în sud vizigoții stăpâneau Aquitania, în est dominau burgunzii, iar în nord francii. Peste tribul franc al salienilor (salicilor) domnea regele Merovech, fondatorul dinastiei merovingene. Fiul său Childeric I (Childerich, Hilderich) s-a aliat cu romanii împotriva alemanilor. Dar în 476 Roma a căzut. Urmașul lui Childeric, Clovis I (Chlodowech, Chlodwig) s-a convertit la creștinismul
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
împotriva alemanilor. Dar în 476 Roma a căzut. Urmașul lui Childeric, Clovis I (Chlodowech, Chlodwig) s-a convertit la creștinismul ortodox al Romei (în timp ce ceilalți germanici erau creștini ariani), a cucerit în 496 regatul lui Siagrius și a unit triburile france, întitulându-se rege al tuturor francilor. A cucerit unsprezece ani mai târziu Aquitania vizigotă. La moartea sa, Francia a fost împărțită între fii săi, în regatele Austrasia în est și Neustria în vest. Puterea regală a slăbit, puterea fiind preluată de
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
au fost majordomii palatului. În Austrasia, unul dintre aceștia, Carol Martel, a salvat Europa de la islamizare prin victoria asupra arabilor în bătăliile de la Tours și Poitiers (732). Nepotul său, Carol cel Mare (fiul lui Pepin cel Scurt a unificat provinciile france, a făcut cuceriri ample și s-a proclamat împărat în anul 800. În sec. V-lea, la fel ca majoritatea germanicilor, lombarzii (longobarzii, langobarzii) erau supuși hunilor. În sec. al VI-lea, lombarzii au colonizat sudul Pannoniei și, sub regele
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
asediul Romei a eșuat, lombarzii fiind înfrânți de forțele papale. În 774, regele Desideriu (un fost demnitar sub regele Astolf) a fost înfrânt de Carol cel Mare, care îi fusese scurt timp ginere. Regatul lombard a devenit provincie a imperiului franc carolingian. În sec. al III-lea, popoarele germanice și-au constituit primele formațiuni statale, care însă nu erau state solide, ci semănau mai curând cu niște uniuni tribale. După 375, germanicii au devenit supușii hunilor și s-au eliberat odată cu
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
era supranumită "lacul suedez". În următoarele două secole puterea Suediei a intrat în declin, în favoarea Rusiei. În anul 911, vikingii, proveniți din Danemarca făceau incursiuni de pradă în Franța, sub conducerea lui Rollo al Normandiei (Hrolf, Rolf; botezat Robert). Regele franc Carol III cel Simplu a negociat cu invadatorii cedarea unui teritoriu în schimbul incursiunilor de jaf. Rollo a primit teritoriul fertil și bogat Neustria, mai cunoscut cu numele Normandia. Danezii s-au creștinat și au adoptat franceza medievală ca limbă oficială
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
din urmă la Câmpiile Catalaunice pe data de 20 iunie, dată sugerată inițial de J.B. Bury și de atunci acceptată de mai mulți istorici, deși unele surse susțin data de 20 septembrie. În noaptea dinaintea bătăliei principale, una din trupele france alăturate romanilor a dat peste o oaste a gepizilor loiali lui Attila. Jordanes citează un număr de circa 15.000 de morți de ambele părți pentru această luptă ("Getica" 41.217), dar acest detaliu nu se poate verifica. Potrivit obiceiurilor
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304235_a_305564]
-
peloponeziac între 431 î.Hr. și 404 î.Hr.. A căzut în mâinile romanilor aflați în expansiune în 146 î.Hr., devenind provincia Achaea. Peloponezul a fost în continuare condus de Imperiul Bizantin, deși unele regiune a fost pierdute în fața invadatorilor venețieni și franci. Francii au fondat Principatul Ahaia în jumătatea nordică a peninsulei în 1205, iar venețienii mai multe porturi pe coastă, printre care Monemvasia, Pylos și Koroni, rămânând până în secolul al XV-lea. Bizantinii au păstrat controlul asupra părții de sud a
Peloponez () [Corola-website/Science/303909_a_305238]
-
ocupă mari centre: Amsterdam, Rotterdam, Haga, Utrecht, Haarlem ș.a. Toleranța etnică și religioasă a olandezilor a permis stabilirea populațiilor minoritare (evrei, indonezieni, turci, marocani ș.a.) care propagă culte specifice (islamism, budism, mozaic etc.). Teritoriul inițial celtic a suferit ocupația romană, francă, habsburgică, spaniolă. În urma Războiului de Independență (1566-1579), Provinciile din nord și-au redobândit libertatea, noul stat fiind recunoscut oficial prin Pacea de la Westfalia (1648). Wilhelm de Orania este considerat întemeietorul Casei Regale olandeze. Dezvoltarea economică și maritimă de tip capitalist
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
Roma a încetat comemorarea împăratului care a condus pentru prima oară de la Constantinopol, iar în 800 Carol cel Mare a fost încoronat împărat roman de însuși Papa, respingând astfel oficial faptul că bizantinii ar fi fost adevărații romani. În conformitate cu interpretarea francă a evenimentelor, papalitatea a transferat corespunzător "autoritatea imperială romană de la greci la germani, în numele Măriei Sale, Carol". De atunci încolo, a pornit un război al numelor legat de Noua Romă în jurul drepturilor imperiale romane. Neputând nega existența unui împărat la Constantinopol
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
cărora afirmați că sunteți împărat sunt, de fapt, după dumneavoastră, barbari." De aici încolo, împăratul din Răsărit a fost cunoscut în Occident sub numele de "Împărat al Grecilor", iar teritoriile stăpânite de acesta "Imperiul Grec", lăsând ambele titluri "romane" regelui franc. Interesele ambelor părți erau mai mult simbolice; nu a apărut nicio pretenție teritorială, însă insulta simțită de bizantini arată cât de important devenise pentru ei numele de roman (ρωμαίος). De fapt, episcopul Liutprand de Cremona, un trimis al curții france
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
franc. Interesele ambelor părți erau mai mult simbolice; nu a apărut nicio pretenție teritorială, însă insulta simțită de bizantini arată cât de important devenise pentru ei numele de roman (ρωμαίος). De fapt, episcopul Liutprand de Cremona, un trimis al curții france, a fost închis pentru scurt timp la Constantinopol, pentru că nu s-a referit la împăratul roman cu titlul său potrivit. și ca represalii împotriva regelui său Otto I, care și-a numit statul Sfântul Imperiu Roman. Sensul secular al numelui
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
din urmă la Câmpiile Catalaunice pe data de 20 iunie, dată sugerată inițial de J.B. Bury și de atunci acceptată de mai mulți istorici, deși unele surse susțin data de 20 septembrie. În noaptea dinaintea bătăliei principale, una din trupele france alăturate romanilor a dat peste o oaste a gepizilor loiali lui Attila. Jordanes citează un număr de circa 15.000 de morți de ambele părți pentru această luptă ("Getica" 41.217), dar acest detaliu nu se poate verifica. Potrivit obiceiurilor
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]