1,041 matches
-
artiști omologați ca dandy trăiesc În tinerețe, cum se va vedea, un episod frenetic. Când, În 1860, Baudelaire proiectează Dandysmul literar, el știe deja care ar fi cele două mari linii de forță ale „câmpului dandy”. Pe de-o parte, Freneticii byronieni, romantici, revoluționari, pe de alta, mai așezații conservatori, descinși din spiritul catolic al lui Chateaubriand: Barbey d’Aurevilly, Joseph de Maistre, Custine. Unii străbat ambele tabere, după cum le trec anii (Gautier și Barbey, de pildă). Fără putință de tăgadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Tadié despre Proust, făcând inventarul ieșirilor acestuia În „lumea bună” a Parisului și al Întâlnirilor mai importante: Doamna Arman, Reynaldo Hahn, Montesquiou, Heredia, Léon Daudet, din nou Montesquiou, prințesa de Polignac, din nou Montesquiou, Whistler ș.a.m.d. Un ritm frenetic, zi și noapte În saloane și teatre. La o simplă lectură a numelor, un ochi avizat descoperă două lucruri. Întâi, că toți bărbații enumerați sunt dandy „cu acte” și că deasupra tuturor tronează ca un astru Robert Montesquiou, conte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
orgiastice superelaborate ale unor formații celebre, nici excentricitatea căutată a vestimentației cutărei sau cutărei vedete. Nimic nu mai stârnește vreo emoție intensă cuiva. Suntem În plin postmodernism. Pe de altă parte, nici dacă ne deplasăm În prima tabără, cea a freneticilor activismului politic și social, lucrurile nu sunt mai limpezi. Dimpotrivă. Unii dintre dandy-i dibuiți de Delbourg-Delphis după anii ’20 optează pentru stânga comunistă, alții pentru dreapta extremă. Nizan și Aragon se Înscriu În PCF, Drieu La Rochelle alege nazismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Ei Își joacă viața din simplul motiv, s-a mai spus, că nu și-o pot trăi. În privința cauzelor, dar mai ales a evaluării unei asemenea atitudini, părerile sunt Împărțite. Le separă Însăși poziția celui care judecă. Pentru adepții activismului frenetic, ai eficienței fără rest, stilizarea trăitului pe care o practică dandy-i e semnul sigur al unei structuri de eșec. În carență de energie virilă, de tonus vital, efeminat, dandy-ul - cred aceștia - Își intuiește posibila ratare. Atunci, incapabil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
purta În acele veșminte. Atunci când Îi descrie minuțios toaletele (de dimineață: mantou bleu, vestă de piele gălbuie, ghete și pantaloni din antilopă; de seară: mantou bleu, pantaloni negri, cu nasturi la gleznă, ciorapi de mătase și joben), căpitanul Jesse, admiratorul frenetic al lui Brummell, știe ce vrea să sublinieze: unicitatea veșmintelor marelui dandy. S-au scris pagini Întregi despre protocolul (aproape ecleziastic) al Îmbrăcatului, despre toaletă și arta corpului mascat. Un ritual lent, solemn, ritmat, fără nici o omisiune. Orice improvizație e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
și culpabilitate. Într-un univers sărit de pe orbită, nu mai există altă viață decât aceea a abisurilor În care, după Alfred Le Poittevin, se rostogolesc oamenii „fremătând de turbare și Îndrăgindu-și crimele”, pentru a-l blestema aici pe Creator. Frenetica beție și, la limită, frumoasa crimă consumă atunci Într-o clipă Întregul sens al unei vieți. Fără a propovădui propriu-zis crima, romantismul se consacră ilustrării unei profunde mișcări de revendicare printr-o serie de imagini convenționale: figura celui certat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Înseamnă a nu fi nimic. Romanticii n-au vorbit atât de magnific despre singurătate decât pentru că aceasta era durerea lor reală, durere de nesuportat. Revolta lor Își are rădăcini profunde, Însă de la Cleveland al abatelui Prévost până la dadaiști, trecând prin freneticii anului 1830, Baudelaire și decadenții de la 1880, mai bine de un secol de revoltă se astâmpără În mod ieftin În Îndrăznelile „excentricității”. Dacă toți au știut să vorbească despre durere este pentru că, În disperarea că n-o vor depăși vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
deplin. Studenții francezi de la 1830 și decembriștii ruși vor apărea, astfel, drept Încarnările cele mai pure ale unei revolte la Început solitare și care, mai apoi, caută, prin sacrificii, drumul unei apropieri. Dar și invers, gustul apocalipsului și al vieții frenetice se va regăsi la revoluționarii noștri. Parada proceselor, jocul teribil dintre judecătorul de instrucție și acuzat, scenariul interogatoriilor lasă uneori să se ghicească o tragică cedare În fața vechiului subterfugiu prin care revolta romantică, refuzând existența așa cum era ea dată, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
chihlimbar, iar chimvalele răsunau în citadelă. Interdicția privitoare la ora stingerii fiind ridicată, muzica și cântecele răsunară la asfințitul soarelui în toate colțurile orașului. Apoi, când coborî cu adevărat noaptea, focuri de artificii izbucniră la malul apei, întâmpinate de aclamații frenetice. Cu această ocazie, cuprins de veselia generală, am simțit dintr-odată un irezistibil imbold să mă îmbrac după moda egipteană. Mi-am părăsit așadar veșmintele de fasiot, pe care le-am pus conștiincios deoparte pentru când aveam s-o iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
încetinitorul. Nu erau decât bărbați și discuțiile păreau mai zgomotoase decât de obicei, dar nu exista nimic din acea euforie gălăgioasă pe care își închipuise întotdeauna că o va aduce această zi. Eliberarea! Căderea dictatorului! Își imaginase țipete și dansuri frenetice; îmbrățișări spontane între străini pe stradă; se văzuse pe el însuși sărutând femei frumoase, pe toți căzând unii în brațele celorlalți într-o bucurie totală. Dar nu era așa. Oamenii erau reținuți, pentru orice eventualitate. Dacă intervenea poliția secretă, anunțând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
era acum descendentă, indicând o propoziție declarativă. Totuși ceea ce ați descris sunt de ani de zile vederile lui Shimon Guttman. Ar fi vrut cu siguranță să le transmită prim-ministrului. Dar nu erau deloc o noutate. Cum vă explicați urgența frenetică? Cum vă explicați că autoritățile israeliene au acționat în acest fel pentru a reduce la tăcere o opinie deja bine cunoscută? —Opinie? Cine a spus ceva despre vreo opinie? Eu nu. Eu am folosit cuvântul informație. Informație, domnișoară Costello. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
acum? Există întotdeauna un grup trăsnit gata să-și asume niște fapte care nu îi aparțin. Ar putea fi o simplă crimă stradală. Nu neapărat. Ce vrei să spui? Prim-ministrul spărgea acum semințele și le scuipa cu o viteză frenetică. — Știți, am urmărit investigațiile din jurul morții lui Guttman. L-am pus sub supraveghere pe fiul lui, Uri. Lucrează îndeaproape cu Maggie Costello de la Departamentul de Stat... —Negociatoarea? Ce naiba poate ea să aibă de-a face cu asta? Se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
vânduți Angliei". Pentru că, așa cum scria Basilio Telles în 1905, datoria portughezilor era să reziste; "am fi satisfăcut mândria națională, ceea ce prețuiește nu numai cât Africa, ci cât toate continentele adunate la un loc". Poetul Guerra Junqueiro publică un injurios și frenetic poem, Finis Patriae, invitație la regicid. Iar întrun ziar din Coimbra, Ultimatum, un student în medicină, Antonio José de Almeida, în vârstă de 27 de ani, semnează un articol intitulat " Ultimul Bragança", prin care întrece tot ce se publicase până
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este un oraș în care reflecția orbitoarei epoci a descoperirilor maritime se întîlnește foarte puțin și indirect. Nu e un centru al stilului manuelin, nu e alimentat de flora oceanică, de imaginația dezlănțuită a formelor și culorilor orientale, de simbolurile freneticei epoci a descoperirii drumului Indiilor și Braziliei. Vizeu e mai sobru, mai pur, mai continental. Aici, Oliveira Salazar nu se simțea prea depărtat de pământul muncit de plugarii din Santa Comba. Și poate că cei 10 ani pe care i-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
urmat, rămâne singur. Mitul lui nu fructifică. E de altfel exagerat să vorbim de un mit al lui Salazar. Omul acesta rece, măsurat, adâncit în cifre, preocupat de probleme impopulare - morală, educație, politică religioasă - nu poate crea o atmosferă de frenetică admirație sau profundă devoțiune în jurul numelui său. Salazar își câștigă anevoie, printre preoți, profesori, student merituoși și catolicii Centrului, o faimă de om integru, cu o viață morală fără pată, de mari merite științifice. E faima unui tehnician, nu aureola
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
neistovita oratorie a unui José Antonio de Almeida? Cum îndrăznea acest cărturar să vorbească maselor cu același lexic și același timbru cu care vorbise studenților de la Coimbra, maselor portugheze care fuseseră ani de-a rândul dinamizate, posedate, isterizate de verbul frenetic al lui José Antonio de Almeida?!... Și cu toate acestea, Salazar, îndrăznea să rămână el însuși: un dictator care nu uita că este portughez, creștin și profesor; un dictator care-și considera dictatura ca un "sacrificiu" adus neamului său, ca
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
alta. Evident, punctul meu de vedere nu contează. Zîmbi: Dacă vreți să discutați cu el, va trebui să așteptați. Maiorul încruntă sprâncenele. ― Nu-i acasă? ― O, ba da! Bietul băiat însă e frânt. A lucrat toată noaptea, cu o râvnă frenetică. Acum doarme... Cristescu își aminti de o secvență similară. Și Valerica Scurtu dormea. Se sperie: ― Sînteți convinsă că nu a plecat și el? ― A mai plecat cineva? ― Domnișoara Valerica Scurtu. În privirea Melaniei Lupu se aprinse o luminiță. ― Puteți să
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Întrebă Luccio. Da... nu... eu doar... Am scotocit În poșetă după telefon. Când, În cele din urmă, am dat de el l-am sunat pe Hunter pe mobil. Apelul a ajuns direct În mesageria vocală. I-am lăsat un mesaj frenetic În care-i spuneam cât de mult Îl iubesc și-l imploram să se Întoarcă la mine. După aceea am sunat la el la birou. Speram că mai era cineva acolo. După câteva apeluri, unul dintre interni, Danny, a răspuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
să se uite la televizor, ceea ce mi-a amintit de David Minor și de rigiditatea convingerilor sale religioase. Oare soțul Aurorei izgonise televizorul din casă? Convingerile sale erau atât de puternice, încât dorise să își protejeze fiica adoptivă de carnavalul frenetic al culturii pop americane, acel bâlci fără nici un Dumnezeu de luciri și gunoaie care se revărsa la nesfârșit din toate tuburile catodice din țară? Poate. Nu aveam să aflăm nimic despre Minor până ce Lucy nu avea să ne spună unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
transformat unul în birou). Până s-au aranjat cu totul în apartament, Brightman’s Attic nu mai exista. Una din condițiile cumpărătorului fusese ca toate cărțile să fie luate de-acolo, ceea ce îl obligase pe Tom să petreacă o perioadă frenetică la începutul anului lichidând în întregime stocul vechiului anticariat al lui Harry. Volumele de buzunar au fost vândute cu câte cinci și zece cenți, cele cu coperte cartonate au fost oferite câte trei la un dolar, iar ce nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
supermarketuri, care sînt ale tuturor, deci ale nimănui. O primă veste interesantă : Celălalt nu mai este deci (doar) național, nu mai este doar vecinul cu care ne aflăm în competiție. Dar reversul medaliei te pune pe gînduri : în această cursă frenetică după „produse tradi ționale”, mai tot ce mîncăm de obicei tinde să fie „tradițional”, de la bunica, de la bunicu’, al nostru, de aici, dintotdeauna. Dacă s-ar putea, tot ceea ce mîncăm ar fi cît mai „tradițional” ; dar noi am vrea să
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
care o făceau și pe ea pasibilă de acuzația de tentativă de furt. Una din lamele briceagului se rupse În timp ce Încă se mai muncea cu Încuietoarea. Scopul ei era evident pentru oricine trecea prin fața compartimentului. Transpiră puțin pe frunte, devenind frenetică În graba ei. Dacă sunt prinsă, asta Înseamnă concedierea, se gândi ea. Cea mai ieftină zdreanță din Anglia n-ar suporta așa ceva și dacă sunt concediată, o pierd pe Janet și pierd orice șansă În privința lui Coral. Dar dacă reușesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
personaje normale sau sucite, și, până la urmă, dincolo de cuvinte. Lumea lui Slavic este o lume concomitent reală și ficțională, dură și suavă, clocotitoare și senină, logică și absurdă, sacră și profană, buimacă și armonioasă, tristă și emoționantă. Detectăm aici aceeași frenetică trăire a oamenilor simpli, care, fără să-și pună abisale întrebări ontologice, vibrează plauzibil, palpită în acord cu ritmurile canonice ale existenței, în imediat, în biologic și mult mai puțin în transcendent. Când Nietzsche a spus: ,,Dumnezeu este mort!”, nu
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
la unison le aruncară tot pe deasupra capetelor privitorilor și auziră lovitura căderii lor în apă. Xudura își reluă acum cu și mai multă furie insultele la adresa pieilor jupuite, iar strigătele și vânturile lui fură acompaniate de un fel de dans frenetic și ațâțător, strigând cerului și cerând să cadă asupra sa toată mânia. Când păru sleit de puteri, se așeză cu fesele goale pe fața negrului Rafalo și le făcu un semn ajutoarelor sale, care apucară toți patru un enorm recipient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
constatat că Lucica, o fetiță de 13 ani nu este acasă. Căutările n-au succes și lumea din sat se agită. Abia după trei zile nenorocirea a lovit din nou în plin. Familia Chimir era într-o stare de nebunie frenetică, iar Ion se izbea cu capul de fîntînă, o blestema și răcnea a supărare pe Dumnezeu. S-a pus capac la fîntînă și prin luna mai, acolo, la poalele pădurii a reapărut falnica lucrătură care să astîmpere setea trecătorilor. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]