1,409 matches
-
iese aproape singur, curat ca după un tratament chimic, afară numai de vreun viermișor gros și alb al fructului care rămâne lipit de el printr-un atom. Le poți mânca aproape fără să simți coaja catifelată, care Îți dă fiori fugari de la limbă până la Încheietura picioarelor. Odinioară pe-acolo pășteau dinozaurii. Apoi o altă suprafață a acoperit-o pe-a lor. Și totuși, ca și Belbo În momentul când cânta la trompetă, când mușcam dintr-o piersică pricepeam Regatul și eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
văzuse vreodată în oricare altă familie. Lucru pe care mama ei îl detesta profund. — Problema ta, îi atrase atenția Stevie, este că nu vei găsi niciodată un bărbat ca tatăl tău. — Știu, încuviință Fran. Nici tu, de altfel. Un zâmbet fugar pecetlui complicitatea lor. Stevie se întoarse din nou spre biroul aglomerat. — Bun, voi doi, zise, întorcând privirea spre cei doi reporteri aflați cel mai aproape, care se prea poate să fi auzit totul, n-aveți altceva mai bun de făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
permis în lumea presei. Începu să picotească, dându-și seama că problema nu ținea atât de concurența neloială dintre cele două ziare, cât de faptul că redactorul-șef de la Express se simțea din ce în ce mai atras de omologul său de la Citizen. Amintirea fugară a Francescăi, cu părul strălucitor, de obicei strâns cu severitate, revărsat pe umeri, îi înfierbântă imaginația. Fantezia îi fu întreruptă de un zgomot ciudat, ca un râcâit, urmat de șușoteli. Se ridică. Ce naiba se întâmpla? Își trase pe el halatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ei era mai puțin de un kilometru și Fran spumegă de furie tot drumul. Jack Allen avea tupeu, nu glumă. Cum îndrăznea să sugereze că e o ipocrită? Avusese noroc că scăpase fără să-i toarne ceva în cap. Imaginea fugară a lui Jack Allen, cu stropi de bere neagră scurgându-i-se din păr, udând haina lui caraghioasă de tweed cu întărituri de piele la coate de care făcea atâta paradă, când probabil că și le cosea special, în timpurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
că, întotdeauna, casa era numai a lor. Acum taică-său își încălcase propria regulă. Trebuia să fie ceva serios. Ben roși din nou amintindu-și trupul gol al lui Fran. Nu reușise niciodată să surprindă mai mult decât o imagine fugară până atunci, trăgând cu ochiul împreună cu un alt băiat în vestiarul fetelor, în urma unui pariu. Spera sincer să nu se fi purtat ca un nătărău sau să nu fi spus vreo prostie. Șocul de-a o vedea pe Fran fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lui și i-o strânse cu căldură, uitându-se în ochii strălucitori, lucizi, ai mentorului său. — Ben îți transmite toată dragostea lui. Vine să te vadă mâine. O luminiță de aducere-aminte, ca sideful aruncat pe o plajă nisipoasă, se aprinse fugar în ochii lui Ralph. O să aducă și câinele? Pe Rover n-or să lase să intre, mă tem. Nu primesc haimanale ca el. Ralph zâmbi și păru că vrea să se ridice. Poate că voia să meargă la o plimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
singurul comentator postsimbolist din perioada imediat anterioară Primului Război Mondial: foarte tînărul Ion Vinea. Adversar al criticii „profesorale”, adolescentul Ion-Eugen Iovanache își afirmă dintru început calitatea de recenzent neconstrîns de canoane: „nu sînt critic, nu fac critică, și ca atare fac o fugară dare de seamă asupra cărților apărute, și-mi împărtășesc cititorilor impresiile”. Pentru recenzent, actul critic reprezintă „o atitudine și nu o metodă”. Primul său text publicistic (în toamna anului 1913 devenise colaborator la revistele Rampa și Facla, cu concursul „mentorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și sentimentalism, dar mai multă ironie și sarcasm” (în Facla, anul V, nr. 129, 16 februarie 1914, semnat Crișan). Fără a vorbi în textele sale antebelice despre expresionism, Vinea comentează cu subtilitate volumul Plumb al lui Bacovia, făcînd o apropiere fugară de pictura lui Van Gogh. Faptul a fost interpretat de către Simion Mioc și Elena Zaharia-Filipaș ca o apropiere inedită a lui Bacovia de estetica expresionistă, al cărei „precursor” a fost pictorul olandez. În felul acesta, Vinea devine el însuși un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
piesa într-un act Pile et face ou la poutre et la paille, piesa-film Le congrés des balles, scenariul Le magnifique illusionné ou les idées d‘un heros și un roman pentru cei mici, Paradisul copiilor. E. Simion îi menționează fugar figura de fum într-un pasaj din jurnalul său parizian. Un virtuoz discret en marge des vieux livres (cum l-a caracterizat Perpessicius) și un scriitor uitat... Diagnosticul lapidar al lui G. Călinescu din Istoria... - „Jules Renard tratat în manieră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care Marcel Iancu captează expresiile sufletești ale modelelor. Macerate de văpăi exterioare și supte de sînge, aceste măști trădează o mare forță vitală” (Mențiuni critice III, Fundația pentru literatură și artă „Regele Carol II”, București, 1936, p. 122), alături de observații fugare, dar incitante, privind psihologismul cu „substrat freudian” al romanelor lui Aderca, Gib Mihăescu și Hortensia Papadat-Bengescu. Percepția dominantă asupra celui mai consecvent foiletonist român interbelic stă însă - și încă - sub incidența unei prejudecăți post-maioresciene: aceea a criticului-poet, umanist benedictin, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
creații minore și cam haotice a unui începător care n-a posedat și mijloacele depline ale artei, spre a-și fixa o peronalitate trainică, dincolo de ciudățenii și mistificări voite”. În Adevărul, XLIV, nr. 14421, 21 ianuarie 1931, Șerban Cioculescu menționează fugar — într-o notă despre Anul literar 1930 — volumul „regretatului Urmuz”. În ceea ce-l privește pe Vladimir Streinu, acesta se va pronunța indirect, incluzînd cîteva „extrase din proza ciudatului Urmuz” în antologia sa din 1943 (Literatura română contemporană, Ed. Casa Școalelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
oricui. Dacă escorta mea n-ar fi fost destul de mare, doisprezece oameni dați mie de Rotari și tot atâția impuși de Rodoald, cu greu aș fi scăpat cu viață. Am fost de mai multe ori atacați de bande de briganzi, fugari și disperați, pe care am izbutit mai mereu să-i punem pe fugă în codrii de unde ieșiseră. Am avut însă și șansa să fim bine găzduiți și să ne refacem forțele la Capua și la Cassino. În acest ultim loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
având În vedere că nu intenționa să se sinucidă. Se gândise la asta, pe la optsprezece ani - căci lumea Îi părea un loc de nelocuit, o pușcărie, o condamnare pe viață -, dar n-o făcuse. Acum Îi părea doar un gând fugar de adolescent, Îndrăzneț și ridicol. Și totuși, din ziua aceea, nu trecuseră decât cinci primăveri, iar el nu se schimbase deloc, nici lumea - ceva important se Întâmplase, căzuse Zidul Berlinului, și Uniunea Sovietică, dar răul Își Întindea umbra peste tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe el, iar ceilalți bărbați puteau chiar să dispară de pe suprafața pământului, căci ei nu-i păsa deloc. Și Antonio ar fi vrut atât de mult s-o creadă, dar nu putea, uneori era atât de rănit de răspunsurile ei fugare, că o lua la palme, o implora să mărturisească - nu era nimic rău dacă-i plăcea altcineva, dar trebuia să-i spună, sinceritatea era primordială, eu te accept așa imperfectă cum ești, chiar a privi cum te schimbi pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Mă înfățișez spre adevăr Și caut să fiu înțeleasă De doi stâlpi muți Ce mă îmbrățișează. Sunt eu Și aș vrea să cred Că dincolo de ființa-mi Se ascunde un secret. Atunci, aspir spre mai mult și mai bine Căutând fugară în trecut, Mă retrag în mine Într-un abis surd Și, căzută într-o lume fără margini, Mă pictez în alb și negru. Vis în ploaie Și mă țin de mână cu trecutul Și lacrima-mi cade în bălți Și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și apun, Semănând întruna Cu baloane de săpun. Privirea lor distantă Prin negre rămuriști Din când în când arată Doi ochi adânci și triști. În sufletul lor trist Resimt singurătatea Și, precum un artist, Nu găsesc deplinătatea. Soarele Luna cea fugară De-abia s-a liniștit. Și acum ea suspină Asemenea unui copil trudit. Luminosul crainic, Soarele stingher Și atât de tainic Se-aprinde iar pe cer. Și cu noua lumină Sclipește ca un strop Ce parcă are mină Pe vârful
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de jad Deasupra noastră încet cad Din cer coborând, Spre noi parcă râzând. Sunt semnul primăverii În miezul serii Sunt un semn la bucuriei Și totodată al armoniei. Aș vrea să nu mai plece De parcă s-ar întrece Cu timpul fugar Și atât de amar. Primăvara Vine de departe-n sus, După iarna ce s-a dus, Așternută pe coline, Văzută și de străine. Cerul e albastru tot, Ca o petală de miozot, Soarele-i strălucitor, Sus, pe înaltu-amețitor. Flori multe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
înseamnă grație, iar simfoniile și sunetele de fluier ale păsărilor înseamnă fericire și armonie. Cunosc mirosul ierburilor, al frunzelor arse de soare, dar și culorile intense ale roadelor din livadă, în preajma amurgului. Priveam în zare marea verde, agitată de vântul fugar, iar de departe aud basmul vechi al izvorului al cărui ecou învăluie întreaga grădină. Mă bucuram ca un copil atunci când îmi aminteam că mă uitam la mingea roșiatică și la jocurile ei de raze, stând la pieptul bunicii, aceasta mângâindu
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-o pe Zilpa. Ba dimpotrivă, i-a dat o liniște care a ținut-o tot restul vieții. Din acea zi, Zilpa a început să zâmbească mereu, zâmbea și când lucra la războiul de țesut - și nu era doar un zâmbet fugar, ci un zâmbet larg, cu toți dinții, de parcă și-ar fi amintit o glumă bună. Bilha tremura la gândul că avea să fie interogată de Bunica și când a sosit momentul să se apropie de bătrână, se clătina pe picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Îngrijirilor constante și naturale pe care le acorda corpului ei. Urmărirea ridurilor devenise o ocupație care-i acapara Întreg timpul. Oricum, tot nu avea mare lucru de făcut În colțul acela pierdut de provincie. O expresie de nedumerire Îi Întunecă fugar chipul, căreia Îi luă apoi locul un zîmbet silit cînd veni În Întîmpinarea tinerei polițiste. Formula de condoleanțe folosită era un model În genul ei și dovedea o ușurință pe care de obicei o posedă doar oamenii cu foarte bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mare și-a spus și ea cuvîntul, dar poate că mai putem căpăta informații de pe cartela SIM. E grabă mare, Franck, preciză ea, așa că Îi zorește-i pe cei de la PS și sună-mă de Îndată ce ai ceva concret. Oricît de fugară fusese, Încruntătura lui Franck nu-i scăpă. - E vreo problemă? - Nu știam că tu ești cea care conduce ancheta, răspunse el prudent. Tocmai voia să mai adauge ceva cînd răsună sirena bacului, anunțînd iminenta plecare. Marie se despărți de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fi aici. Se pare că nici tu nu te-ai oprit din muncă. Uscăciunea glasului avu asupra Mariei efectul unei palme, simți că-i apar lacrimi În ochi. - Mamă, nu te război cu mine, te rog. O expresie tristă Îmblînzi fugar chipul lui Jeanne, care Înțelese că Își rănise fata. O sărută iute pe obraz și i-o luă Înainte spre masiva ușă de la intrare. Marie Îi luă coșul din mîini, remarcînd că mama ei nici măcar n-o Întrebase de ce venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
e de pe aici... - Nici eu, adăugase Lucas pentru plăcerea de a-l pune În Încurcătură. Specialistului În crime ritualice Îi venea greu să se concentreze asupra dosarului consacrat familiei Kermeur, gîndurile Îl aduceau cu Îndărătnicie Înapoi la Marie. Un zîmbet fugar Îi scăpă cînd Își readuse În minte imaginea trupului ei cu rochia muiată de ploaie, cu sînii rotunzi Înălțați... Fete frumoase mai văzuse el destule, și chiar cunoscuse cîteva, dar Marie era mult mai mult de atît. Recunoscu că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și dimineață, contururile nu se deslușeau prea limpede la Lands’en, insula și oceanul se confundau. Cei bătrîni spuneau că În acel ceas, la fel ca În amurg, lumea celor vii și lumea morților comunicau. În acele clipe nedefinite și fugare, spiritele, zînele și vîrcolacii se amestecau printre cei vii, cei care Își Încrucișau atunci pașii cu Ankou cel cu glugă neagră și cu coasa pe umăr alunecau fără Întoarcere În lumea de dincolo. O rază palidă redesenă marginile realului, zînele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
practică, tăiase toate punțile. Simți că nu-i vine să creadă, niciodată nu-și imaginase viitorul fără el, povestea lor nu se putea Încheia În felul ăsta. Mai era În ea și mînie, orgoliu rănit, teamă de abandon, În mod fugar se făcu simțită și emoția unei foarte vechi amintiri. Primii ei pași, mîna care Îți dă drumul, amețeala de a Înainta de una singură pentru Întîia oară, amestec de spaimă și de excitare În fața necunoscutului... Marie respinse acea infimă senzație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]