1,494 matches
-
cât putu mai încet, ca să nu-i trezească. Ne-am întors lângă Ivan. Aproape că-i venea să râdă, atât de absurdă i se păru deodată aventura lor. Dacă ar fi fost sigur că nu-i trezește, s-ar fi furișat printre porumbi și i-ar fi așteptat acolo, pe groapa lui Ivan. - În fond, n-are nici o importanță, șopti din nou. Nimic n-are importanță. Nous sommes foutus! Din toate punctele de vedere. Știam asta de la început. Tot ce s-
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
știe decât părintele. Dacă ar fi aflat femeile, tocmai acum, când or să dea rușii peste noi... - N-or să vină singuri, îl încurajai eu. Vin cu ai noștri. Apucase târnăcopul, pregătindu-se să-k înalțe, dar se răzgândi și își furișă privirile în jur, să vadă dacă e cineva pe aproape. Nepoții și cu dascălul săpau la vreo cinci, șase metri, în arătură. Femeile și cu Popa erau de cealaltă parte a șoselei. Lixandru îmi făcu semn să m-apropii. - Marine
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
omenească, și, deși de o incomparabilă suavitate, îi paralizase pe toți, evident, nu numai vocea, ci și cuvintele pe care le spunea, pentru că nu înțelegeau întotdeauna prea bine ce voia să spună, înțelegeau, doar, că el, Ieronim, oricând se poate furișa aici, în fundul peșterii, în adâncul mării, și se poate reîntoarce cu prietenii lui, care sunt mulți, de la delfinii și caii-de-mare cu care se joacă în fiecare dimineață, până la ființele nevăzute pe care, din fericire, numai el le poate vedea. Eglantina
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
piciorul... Așadar, te întrebi, iarăși, o veche obsesie de a ta : cât adevăr există în fiece imagine pe care ceilalți o culeg întâmplător despre noi ? Tu însuți, știind cât de neconformă cu tine poate fi postura de adineaori cu muscalul, furișezi spre curtea Mironescu o privire temătoare. Nimeni - însă... Nimeni, din fericire, și geamurile - toate - astupate pentru siestă. Jaluzelele trase, aleile cu pietriș auriu - pustii, pustiu și chioșcul, și întreaga grădină unde, sub umbra bătrânului nuc, stau risipite fotoliile de răchită
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trimiterea ordinelor. Adău gându-se obișnuita noastră dezordine, nimic mai firesc decât ca rezultatul recunoașterilor să nu apuce să fie transmis, la fel ajutoarele. În rest, aceleași comentarii de uimire că alpinii bavarezi (o întreagă armată !) au putut să se furișeze astfel în coasta armatei noastre, pregătind încercuirea grupului nostru de pe Olt, fără a se ști nimic până în al doișpelea ceas. Sigur că, ajunși într-o asemenea situație, mai mult decât o salvare prin retragere nu mai puteam spera. O nădejde
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
brad. Muntele miroase a frig din ce În ce mai tare pe măsură ce urcăm. După o curbă largă, ajungem la poarta unității. Drumul de asfalt se oprește aici, mai departe se continuă cu un fel de potecă pentru mașini, un drum forestier Îngust, care se furișează abrupt pe lîngă gardul de ciment al unității. Mă despart de taică-meu, fără prea multe sentimentalisme, Îi promit că-i scriu Într-o săptămînă. Dacă se poate, o să-l sun să-i spun cum m-am adaptat - dacă nu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
În care sînt adăpostite rachetele sau tunurile de calibru mare. E locul de instrucție al celorlalte baterii. De dincolo de un pîlc strategic de mesteceni se aud răcnete și icnete, se pare că alții nu sînt la fel de norocoși ca noi. Ne furișăm și tragem cu ochiul: un veteran zelos face judo cu un răcan, pe care spaima l-a transformat Într-o păpușă neînsuflețită. Se vede că antrenamentul e mai degrabă invenția spontană a musculosului, care acum Înhață un alt nefericit, pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
niște povești cu care Își susțin cauza foarte puțin plauzibilă, ci faptul că pun la cale o aventură interzisă, care să spargă monotonia. Ninge des și blînd și e o lumină oarbă, albăstruie care vine de pretutindeni, cei doi se furișează prin gard și coboară prin zăpada pînă la genunchi, Încercînd să țină minte drumul de Întoarcere, cu mințile răvășite de fapta lor curajoasă. Ajung În vale, găsesc o stînă și cumpără un bidon de țuică de la un cioban. Ciobanul e
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
trage cu arme? Asta vrea să spună? — Cine trage? o Întreabă ea timid. — Ana, lasă prostiile și ține-te după mine, o smucește mama, ca pe un copil. Nu te mai moșmondi atît! Mamei Îi vine greu să se mai furișeze, tîrÎnd după ea un brad și un copil neatent. Traversează bulevardul, fularul i s-a desfăcut și Îi atîrnă de un umăr și În cele din urmă Îi cade În zăpadă. Ana privește În urmă fularul care Începe să se
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ați căpiat? Ce dracu faceți? Patrula cutreieră teatrul la ordinul directorului, să se asigure că totul e În regulă, că nu există intruși. Ăla e un buzdugan de scenă? Uită-te și tu la ăștia! Băăă, să nu vă mai furișați așa pe-aci pe sus, că vă Împușcăm. Cu pistolul din Mobilă și durere. Cu care pistol, Întreabă unul din mașiniști, cu ăsta? Și trage un foc În aer. Maeștrii pot să recunoască, În străfulgerarea de lumină născută de capsa
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fumegă și luminile incerte ale cartierului conspiră cu evadarea mea. O clipă scurtă pe gard e, de fapt, un mileniu pe culmea unui munte numit Aventură, scrutînd viitorul În timp ce vîntul Îmi flutură pletele. Se vede de pe această culme cum mă furișez spre gară prin Înserarea umedă și rece, Într-un trening roz-neon și bocanci miltari de parașutist, cu șireturi, toate asortate cu o căciulă cu moț, pe care am reușit să o șutesc de la colegul nostru de salon. Se vede cum
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ele nici un gest de afecțiune sau de recunoaștere care ar fi putut media o asemenea transformare. Era cu neputință. Alex avea să se împotrivească până la ultima-i suflare. Înspăimântată de ferestrele întunecate, lucioase, ale Papucului, prin care făpturi străine puteau furișa priviri din afară înăuntru, Alex începu să tragă toate storurile pe care, cu multă vreme în urmă, tânărul artist ennistonian Ned Larkin, o descoperire a lui Geoffrey Stillowen, pictase scene de grădină estompate, în culori pastel. Picturile reprezentau vag grădina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ținea la el și-l admira foarte mult, numai că-l cam invidia pentru avere și-l blama un pic pentru francmasonerie, care era o societate secretă, ori „Prietenii“ nu admit secrete. Și atunci, cum stătea cu propriile ei secrete? Furișă o privire spre Brian (ca întotdeauna, Gabriel ședea între soțul ei și fiul ei) și văzu pe fața acestuia aceeași expresie de încordată, îngândurată anxietate. Își mută privirea spre fața palidă, calmă a lui William Eastcote, așezat în fața ei. Eastcote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de jale. Se deșteptă din amețeală, văzând limpede silueta lui George trecând chiar pe lângă ea (nu o observase) și dispărând pe ușa ce ducea la Baptisteriu. Erau ceasurile de prezență redusă la Institut și nimeni nu-l văzuse pe George furișându-se muțește, ca o vulpe, pe ușa parțial deschisă, după cum nimeni nu o văzu pe Diane luându-i urma, cu pași la fel de prudenți. Trecu de ușile de bronz și ieși după el în coridorul lung, cu covorul moale, vibrând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
martorul...“ Spuse cu glas tare: — Cere-i lui Pearl să mai aducă un pahar. Hattie se repezi afară din cameră. În hol se ciocni de Pearl care își continua rolul de subretă ascultând la ușă, ba chiar aplecându-se ca să furișeze o privire pe gaura cheii. Mai vrea un pahar, spuse Hattie cu răsuflarea tăiată. Pearl zbură la bucătărie și se întoarse cu un pahar. Cele două fete nu schimbară între ele nimic de natura unui semn cu ochiul sau vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pare că-ți închipui că numai pentru că faci parte din familia asta McCaffrey... De ce ești atât de supărată pe familia asta McCaffrey? Dumneata și cu fratele dumitale ați organizat această monstruoasă impertinență. Acum înțeleg de ce, pentru ca dumneata să te poți furișa aici, acum înțeleg... Da? Eu unul nu înțeleg. Dar nu-i nevoie să fii atât de supărată... Nu sunt supărată, sunt furioasă la culme... Bine, ești furioasă la culme, dar nu fi furioasă pe mine, nu eu am făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Ruby. De ce te ascunzi? Cu un ușor „Ah“ de tristețe și de enervare, Diane ieși din ascunzișul ei. Venise la biserică numai în rochie, fără pardesiu, și acum tremura de frig. Rochia ei era lipicioasă din cauza pământului vâscos și se furișă, ca un șobolan hăituit, pe la marginile grădinii până ajunse la poteca strâmtă, acoperită cu mușchi spongios, dintre tufișuri și zid. Încerca să-l zărească pe George, de a cărui proximitate nu se putea hotărî să se despartă. Sus, în salonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și le imagina ca pe „niște stele“, însemna că le văzuse când alunecau și se încordau pe geamul din spatele mașinii? Sau le văzuse doar într-una din fanteziile lui? N-ar putea găsi vreun indiciu? Dar orice indiciu i se furișa din minte, reducându-l la un zadarnic, neputincios, pustiu simțământ de nimicnicie. Dacă ar fi putut să-i spună cineva, dacă măcar ar fi existat vreun martor. Dar a existat un martor, ba chiar îl și recunoscuse. Și această idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ușa. Westwold e o suburbie liniștită, socotită „anostă“ (până și cârciuma La Trei Șoareci Orbi e goală după ora nouă seara), așa încât Tom întâlnise foarte puțini trecători pe drum. Când se strecură pe ușa strâmtă de lângă prăvălia de pânzeturi irlandeze, furișă o privire grăbită în susul și în josul străzii, dar nu văzu țipenie de om. În timp ce urca scările întunecate, o lumină se aprinse pe un palier de sus. Curând se găsi față-n față cu Diane, care îl aștepta în ușa apartamentului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Își scoase fulgarinul, își lăsă umbrela pe jos și, cu un gest automat, își zvârli pantofii din picioare și îmbrăcă o pereche de papuci din lada aflată în hol. Se îndreptă spre ușa camerei de zi, care era întredeschisă și furișă o privire înăuntru. Nu se afla nimeni acolo. Focul de gaz era aprins. Pe un scaun, zăceau o carte și un fular, iar pe masă un teanc de hârtie de scris și un stilou. Până și aceste mărturii îi apărură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
construită dintr-un metal solid, ca de altfel toate structurile care-l înconjurau, și extrem de fierbinte la atingere. Începuse să simtă că treptele încinse îi ardeau încălțămintea. Până cu câteva minute înainte avusese senzația că e un intrus care se furișase în taină acolo unde nu-i era locul. Acum se simțea pur și simplu captiv. Bătu cu pumnii în ușă și strigă de câteva ori: „Hei! Hei!“. Auzi ecoul subțiratic, neputincios, al propriei sale voci, abia răzbind prin larma și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
oră târzie. — Stella! — Hello! — George e aici? Nu. — Pot să intru? — Te rog. Stella îl conduse în sufragerie unde, în mod evident, șezuse la masă scriind o scrisoare. Ardea o singură lampă. Pe masă se găsea și o carte. Brian furișă o privire la titlu: La chartreuse de Parme 1. Se mai găseau pe masă, amestecate claie pestre grămadă, și figurinele netsuke care supraviețuiseră. George o luase cu el pe cea pe care o călcase în picioare. Sufrageria arăta moartă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nici nu era prea prăfuit. Nestor apucă ghiocul și îl duse la ureche. La celălalt capăt al pervazului, hăt-departe, o pisică alb-roșcată sări pe dușumea, moale pe pernițe moi. Șșșșșșșșș se auzea egal și adânc în interiorul ghiocului. Pisica trecu se furișă prin spatele unui manechin culcat, abandonat pe o rână lângă perete, cu o mână ridicată aiurea în aer și se ivi pe partea cealaltă, de după cap, la doi pași de Nestor, cu intenții pașnice. Ghiocul îți șoptește viitorul. Așa se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
zâmbăreț pe din afară și trist în interior. Profesorul Panciu coboară treptele scării principale și o ia în lungul străzii. N-aude fluierăturile scurte pe care, în urma sa, le schimbă între ei, conspirativ, Chițu și cu ai lui, care se furișează cu o agilitate ieșită din comun în urmărirea domnului Panciu tupilându-se când după un trunchi de castan, când după altul, străbătând în mare viteză spațiile deschise de pe trotuarul larg. Precauții inutile, căci profesorul pășește grăbit și obosit fără să
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ce-i trebuie servietă fiindcă nimeni nu l-a văzut vreodată scoțând din ea vreun manual, vreun carnet sau măcar vreo foaie de hârtie. Domnul Panciu n-are nevoie de însemnări. La fiecare lecție el improvizează... Băieții continuă să se furișeze pe după trunchiuri de copac stârnind protestele trecătorilor peste care se întâmplă să dea în goana lor nebunească în zig-zag. Și acum? întreabă tot prin gesturi Curelaru. Ne ținem după el! îi răspunde Chițu printr-un gest hotărât. Nu-l slăbim
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]